Logici Falimentare – ”Nu mă duc la protest, că protestele fără violență nu rezolvă nimic”

Nu contează forma de protest despre care e vorba, că e împotriva guvernului, că e cu Roșia Montană, că e împotriva lui Iohannis… N-are relevanță. Important e că mereu vei avea câte vreo cunoștință care să emită elucubrația ”Protestul fără violență nu rezolvă nimic”. Același om va susține că merită toiege în cap fiecare individ împotriva căruia protestezi sau că dacă vrei să impui ceva, forța e singurul mijloc prin care se poate face.

Totuși, în anul de grație 2018, în Uniunea Europeană, mi se pare ridicol să susții o asemenea afirmație cu tărie. Eu plusez și zic că oamenii ce susțin asta, în fapt, nu vor să iasă în stradă și găsesc o pseudo-justificare, arătând astfel că ei sunt ”mai radicali” decât tine. Bine, mai există și varianta, mult mai greșită a lui ”protestele nu rezolvă nimic, deci nu mă duc”, și astea sunt cuvinte care vin de la oameni evident mai iluminați decât toți cei care au schimbat soarta lumii prin, ați ghicit, proteste.

Păi bine, zic. Nu ieși la protest, stai în casă. Ai rezolvat ceva? Evident, nu. E ca la vot cu ”cu un vot nu schimb nimic, dar dacă mi-l anulez, să vezi atunci!”… Bine, vorbim și despre logica asta într-un episod viitor. Deci stai acasă și n-ai rezolvat nimic, asta e clară. Dar să presupunem că ieși la protest și devii violent. Că deh, aparent protestul violent rezolvă ceva. Mbun, haide să vedem despre ce e vorba. Au fost zeci de proteste violente în ultima perioadă la care putem face referire. De la mișcările separatiste spaniolo-franceze, și vedem cât de multă independență au obținut, până la maidanul din Ucraina, cu escală prin Grecia. Că tot vorbeam de Grecia, s-a văzut clar cum au rezolvat situația economică morțile celor 5 oameni din timpul protestelor din 2010-2012. Și în Ucraina, la fel, îi merge țării cum nu se poate mai bine, asta dacă protestul era pentru alipirea Crimeei la Rusia și război civil în jumătatea estică, și cea mai bogată a țării.

Mai pe românește, dacă ești violent într-un protest, îl delegitimezi oferind ocazia guvernului să folosească forța împotriva ta. Uită-te la idiotul acela care l-a bătut pe celălalt idiot în Piața Victoriei, unde spiritele erau deja încinse de ”lupta” împotriva plasării târgului de Crăciun în piață. Au rezolvat ceva? Evident, nu. Au creat un ”martir” și un nou mijloc de atacare a celor de la #rezist. Dar, dată fiind opoziția destul de non-violentă față de amplasarea târgului, manifestată doar prin blocarea activității și prin demolarea gardurilor, mesajul a fost transmis și acceptat: târgul a fost mutat.

Anul trecut, pe vremea asta, băieții au dat-o cu ordonanța 13. Au ieșit cu sutele de mii în stradă, iar ca efect, au retras-o. A fost o nasoală când au venit băieții de la galerii, care atât știu, scandal. Nu au nicio treabă cu motivul pentru care iese lumea în stradă, știu doar să dea cu fumigene și să se bată cu jandarmii că ”au ei niște datorii de decontat, de când nu i-au lăsat să se bată pe stadioane”. Și în 2012, la fel, tot niște ultrași au pus mâna pe piatră cubică și garduri și s-au măsurat în forță cu jandarmii. V-aduceți aminte, măsurile de austeritate au fost anulate imediat, Băsescu și-a dat demisia și toată lumea a fost fericită.

Protestul violent nu face decât să legitimeze represalii și să întărească poziții, fie ale guvernului, fie ale celui care vrea să devină guvern. Protestul pașnic poate duce la revoluție pașnică. Gemania de Est, Cehoslovacia, Ungaria și fostele republici sovietice și-au schimbat regimurile fără violență. La noi, după 89, au urmat martie 90 și iunie 90. Deci dacă nu vă e clar că violența, mai ales cea inutilă, nu funcționează, uitați-vă la nenorocitul acela de Gandhi. Zicea el că dacă facem în mod organizat lipsă de obediență civilă, putem câștiga și fără violență. Practic, să nu mai recunoaștem, cu sutele de mii, guvernul și mijloacele sale de acționare. Să creăm, dar pe bune de data asta, adevăratul stat paralel.

Psst, băiatu, dă-mi puțin protestul ca să-ți arăt o schemă.

Bineînțeles că visez cu ochii deschiși. Asemenea abordări pot fi făcute doar cu o populație care are un asentiment ce tinde spre unanim. Or, cu oameni care ”nu ies la protest că fără violență nu fac nimic”, n-ai ce construi, n-ai ce arăta. Și, mai important, nu schimbi ceea ce te supără. Stai acasă, produ, oferă șanse altora să se îmbogățească din taxele tale.

P.S. Da, am mințit, am zis că nu contează pentru ce protestezi. Pentru mine contează.

Autor: ispaul

Eu scriu pe blog

15 gânduri despre „Logici Falimentare – ”Nu mă duc la protest, că protestele fără violență nu rezolvă nimic””

  1. Lucrurile astea nu se vor intampla niciodata. Romanii sunt lasi! N-or sa iasa la protest, fie el pasnic sau violent, si n-or sa ia nicio masura de nesupunere sociala. Statul o sa ramana unul singur, indiferent de ce se va intampla. La noi merge intotdeauna s-asa.

    Apreciază

  2. In ‘89 lumea a iesit pentru ca ii ardea, pentru ca nu se putea schimba nimic altfel. Au fost oameni pregatiti sa moara pentru schimbare si au murit rapusi de gloante, batuti sau calcati de tancuri. Acum se pune problema cand sa sa organizam protestul, daca s-au intors oamenii din concediu sau nu, daca e zi de lucru sau nu, ne certam daca sa facem mars sau sa stam pe loc. E penibil…

    Apreciază

    1. Fii atent(ă?), pune pe o foaie lista lucrurilor pentru care au ieșit oamenii în 89, și lista celor pentru care ar trebui să iasă acum. Apoi fă un exercițiu de empatie și vezi ce doar mai tare: foamea perpetuă și lipsa comodităților minime, cum ar fi apa caldă și hainele, sau un element zis ”corupție” de care te lovești personal o dată la 3 ani când ajungi în vreun spital, unde, pentru că ai, dai. Apoi, după ce ai făcut asta, probabil vei înțelege de ce comparațiile dintre o revoluție și o serie de proteste sunt neavenite.

      Apreciază

    1. Pe comuniștii adevărați, cei care din comunism înțeleg acea formă economică de organizare născută din critica la adresa capitalismului, pentru că Marx susținea că capitalismul va da faliment, iar comunismul nu. Or, ce avem noi la putere acum nu-s comuniști în sensul marxist al cuvântului, ci în cel stalinist.
      Sau vrei să spui că protestatarii sunt comuniști pentru că nu mai vor corupție?

      Apreciază

    1. Cunosc mai mulți. Dar dacă tot citești până la capăt, vei vedea că referirea se face doar la cei care au ceva cu jandarmeria și nimic cu motivul protestului. Dacă e un protest împotriva jandarmeriei, atunci ne-nțelegem. Dacă ești anti-corupție și de aia ieși, poți să fii membru în 10 galerii, că nu intri în categorie.

      Apreciază

      1. Asta mi se pare o cu totul alta abordare. In textul articolului, ai spus ca baietii de la galerii stiu doar sa dea cu fumigene si sa se bata cu jandarmii. Acelasi generalizare a fost raspindita si in februarie 2017 cand se atragea atentia protestatarilor sa stea departe de „baietii de la galerii”. Practic, acesti leprosi ai societatii, nu au voie sa fie revoltati pe clasa politica si daca o fac, sigur sunt platiti de cineva ca sa discrediteze prostestul. S-a mers pana intr-acolo incat simplul fapt ca sunt organizati este o dovada clara a acestui lucru.

        Apreciază

      2. Au fost multe aberații spuse atunci. Poate că n-am fost suficient de clar, dar mă refer strict la grupurile care caută gâlceavă când apar jandarmii. Adică mereu când e vreun protest.

        Apreciază

    1. Da și nu. La el și la Băsescu, cei mai contestați oameni. Apoi a venit Predoi intermiar și Ungureanu, încă o perioadă, ca să ne arate că Boc a căzut degeaba. 🙂

      Apreciază

Lasă un comentariu