Prostul nu e prost destul, dacă nu e și senator…

Astăzi am aflat că formația Șuie Paparude are o sosie care se cheamă Șuie Mova. Mă rog, chestiuni de finețe, poate că pentru un cuvânt nu vor fi, în mod neapărat, atacați în instanță. Și am auzit că această formație are și un număr mare de fani. Deh, niciun concert, iar numărul crește vizibil. Nu sunt eu cel mai în măsură să judec gusturile muzicale ale oamenilor și inspirațiile în alegerea numelui, dar în calitate de părerolog vă scriu cele ce vor urma.

Nu știu cum se face, dar Senatul României a reușit să încropească cea mai mare adunătură de siniștrii. De la senilul de Ghișe și pușcăriașul de Diniță, la senatoarea PC grevistă căreia nu îi decontează nimeni taxiul (sper să facă greva foamei și pentru asta). De la foști Voiculești și Vadimi la actuali socrii grotești. Iar toți ăștia culminează cu Tăriceanu, în calitate de reprezentant de vârf al acestei adunături. E drept, fiecare uscăciune are pădurea ei, respectiv, poate că sunt și vreo 2-3 senatori care într-adevăr își fac treaba pe acolo și am vaga impresie ca nu e cazul lui Antonescu, senator de Teleorman.

Dar toate ca toate, am înghițit-o pe aia cu taxiul decontat, am răbdat cu Tăriceanu ca al doilea om în stat vreme bună, am râs destul. Dar când îl scapi pe al de Vosganian și Șova de la arest preventiv, e clar, dragă Senatule, că ai o problemă mai mare decât Tăriceanu în funcție. Și sunt oameni care vin cu un argument, la prima vedere, bun: ”dar de ce să-l aresteze, ce e el, pericol public?”. Și ai zice că au dreptate, că doară nu dă în cap nimănui. Ei, exact ălora le zic că fix două tipuri de oameni trebuie arestați preventiv: criminalii periculoși și politicienii. Pentru primii e clar de ce, că fac nasoale dacă stau în libertate. Dar pentru politicieni? Ce nasoale poate să facă Șova, că doar TNR zice că e prost. Poi simplu: un senator este un om influent, o personalitate publică, acesta își poate exercita influența/pune presiune pe magistrați/anchetatori, poate face diverse declarații publice care să afecteze imaginea și eventuala independență a justiției, etc.

interceptari-dna-hrebenciuc-sova

IsPaule, mă faci să plâng. Nu credeam că poți scrie asemenea cuvinte frumoase despre mine…

Și când stau și mă gândesc că incompetentul ăsta care a făcut contractul Rompetrol și multe altele, idiotul ăsta care neagă Holocaustul, vine și fură, iar apoi are tupeul să-și susțină nevinovăția la modul acesta, mă umplu de nervi. Mai mult, mai apare și cucoana aia ungătoare cu mir, mironosița aia de Jipa, și zice, în calitate de fost magistrat, s-o mai lăsăm cu Constituția. Bă femeie, dar chiar ne iei de proști? Întreg procesul de vot, ăsta de l-a scăpat pe Șova, e pus sub semnul întrebării Constituționalicește, și vii matale și ne zici să te mai lăsăm cu Constituția? Doamna Senator, țara asta se cheamă România și nu Jipănia. Poate că ai puterea să faci legi, dar nu ești pe tarlaua matale. Unge cu mir pe cine vrei, dar ți-aduc aminte că ai jurat pe Constituție niște chestii. Dar dacă atâta ți-e puterea și priceperea, ce vină am eu?

Eu am tot spus-o, principala problemă a României este incompetența. Și e ok să fii incompetent, atâta vreme cât îți asumi poziția, dar când ești și nesimțit, gen Jipa sau Șova, e clar. Nu exiști decât ca să-mi dai mie motiv să scriu asta plin de nervi. Și de unde știu că sunt incompetenți? Oamenii ăștia, am eu impresia (sunt și impresar, pe lângă părerolog) că nu simt deloc presiunea poporului care i-a ales. Parcă nu noi le-am plăti gazul pe care-l ard de pomană în ședințele alea. Vin și vor să desființeze mecanismele de finanțare a cercetării în România, sub pretextul că nu sunt bani, bani pe care i-a tocat tot al de Șova cu achizițiile alea strigătoare la cer, iar atunci când cerem un pic de respect, ni se zice drept: mai lăsați-ne cu Constituția. Atâta mai aveam și noi, o mini-cărticică cu vreo câteva pagini și v-ați ușurat și pe aia.

 

Și ce să zic, sunt un mic frustrat. Scriu cuvintele astea plin de nervi pentru că, încă o dată, mă simt batjocorit. Și nu de faptul că n-a fost arestat Șova, ci de atitudinea lor în problema asta. Ei dau legi, dar când vine vorba să le respecte ne roagă să-i mai lăsăm cu… Ei înființează și desființează institute, însă eu nu țin minte să fi văzut o știre ”senatorul x solicită prezența câtor mai mulți oameni pentru a dezbate legea y”, iar când cineva le cere socoteală, ei ne roagă să-i mai lăsăm cu…

Bă da’… nu vreți voi să mă lăsați cu funcția aia a voastră și să vă dați demisia?

 

P.S. Poza nu-mi apartine. Doar apare Șova în ea.

Autor: ispaul

Eu scriu pe blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: