Corporatiști mișto – Alexandra Ispas – Episodul 5

Corporatiști mișto – Alexandra Ispas – Episodul 5

Și iată-ne la episodul 5 unde vorbim cu Alexandra. Coincidența numelui de familie sper că nu e frapantă pentru nimeni, deoarece nu e chiar o coincidență. Ea a ales să-și schimbe numele în fața ofițerului de stare civilă, deci poate v-ați prins că avem mai multe în comun decât numele de ”Ispas”. Citește în continuare „Corporatiști mișto – Alexandra Ispas – Episodul 5”

Corporatiști mișto – Oana Pasăre – episodul 2

Corporatiști mișto – Oana Pasăre – episodul 2

I-am propus Oanei să scriu despre ea acum vreo două săptămâni. Ne-am dat întâlnire în Manufaktura, o cafenea simpatică amplasată în Mega Mall, poate cel mai plin de cocalari centru comercial din București. Înainte să mă văd cu Oana, am trăit experiențele clasice de aici, anume un specimen luându-se de o pițipoancă în timp ce o alta încerca să îi lege șireturile de la tricou. ”Te ajut eu, pisi!”, zisese personajul. Dar o văd pe Oana și toate scârbele au dispărut. Nu ne-am mai întâlnit de câteva luni, pentru că deși am fost colegi de corporație, Oana a ales o alta, mai bine plătită. Citește în continuare „Corporatiști mișto – Oana Pasăre – episodul 2”

Corporatiști mișto – Eda Călin – Episodul 1

Corporatiști mișto – Eda Călin – Episodul 1

Corporatiști mișto vrea să fie un fel de serial în care voi prezenta oameni care lucrează sau au lucrat în corporație în timp ce fac și alte chestii mișto pe lângă bani pentru străini. Și pentru sine.

Încep seria cu o persoană dragă mie, Eda Călin. Ea are o pagină de Facebook care este un real succes, pagină de care auzisem înainte să știu că ea e omul din spatele postărilor. Dar mai multe vedeți din conversația de mai jos. Citește în continuare „Corporatiști mișto – Eda Călin – Episodul 1”

Angajatori de… rahat

Anual, sau chiar mai des, se face festivalul promoterițelor și al itiștilor: Angajatori de top. Undeva la peste jumătate din joburile oferite acolo sunt pentru cei cu pregătire IT/Inginerie sau pentru fete frumoase care să dea pachete moca de țigări consumatorilor din diverse baruri și non-stopuri. E bine totuși că nu vin și de la studio-uri de Videochat, omniprezenți pe site-urile cu joburi-joburi-joburi-mii-de-joburi. Asta, probabil, pentru că cei de la Catalyst își cunosc, cât-de-cât prioritățile.

Dar nu despre acest târg vreau să vă vorbesc acum, ci despre angajatorii de rahao români tipici. Îi știți, că-s la tot colțul. Am vreo 2-3 în lista de prieteni și am muncit pentru cel puțin unul. Avem prieteni care se plâng constant de jobul lor, însă remarc, din ce în ce mai des, că nu neapărat ce faci, ci pentru cine faci este lucrul definitoriu. Am fi înclinați să spunem că pentru noi muncim, dar ăsta cam este un lucru fals. În genere muncim pentru altcineva/ceva, și primim și noi o pâinică acolo, cât să zicem bogdaproste. Iar dacă vrem să ne ”privatizăm”, șansele de reușită sunt într-atât de mici încât mai bine rămânem la angajatorul nostru.

Apoi, se mai întâmplă, c-așa-i piața, să rămâi fără job. Prioritățile, sănătatea, geografia sau economia te-au împins într-acolo. Și ce faci? Stai, reziști, cheltui din economii, te-mprumuți, dar, până la urmă, de angajat tot trebe să te angajezi, că nasturii nu-s buni la Mega Image. Curent în casa poate-ți faci, dacă te pricepi să legi un dinam la banda de alergat, dar până când? Fără digi și internet nu prea exiști, iar ca s-o vezi pe Halep, când acasă n-ai televizor, să mergi în bar îți trebuie vreo doi lei, iar altă bere decât Zăganu nu prea e bună. Așa că ce faci? După cum spuneam, cauți un job, ca să iei salariu, să ai să consumi. Și ajungi pe la diverși cu cv-ul într-o mână și basca într-alta. Te cheamă la interviu și… Și ajungi la faza următoare, unde iți dă teste. Bagi testele. Vin și-ți zic că-ți dau feedback, indiferent daca se decid că da sau ba. Mhm, siiigur. Nexam telefon. Am pățit asta cu trei angajatori. ”Da, Paul, te sunăm cum luăm o decizie. Oricum ai rămas printre ultimii doi și nu ne ia nimic să te sunăm. Și așa, nu cred că ai de ce să-ți faci griji”. Ciu-ciu, fraiere. De la Lidl PR și Rivertea (niște unii cu ceaiuri), la chiar GMP PR, nimic. Poate-s eu de vina, aveam telefonul închis. Apoi vine experiența Golin, care cică mă sună. M-au sunat după 6 luni să mă cheme la un alt interviu, în urma căruia cică ”sigur”, după ce 6 luni n-am primit nimic. Iară l-am luat pe ”pas” în mână. Am semnat între timp în altă parte, iar după încă 6 luni, sunt chemat iarași la Golin pentru o altă discuție. Văd că nu cădem la învoială în privința banilor, însă primesc garanția că voi fi sunat pentru a mi se comunica decizia, indiferent de natura ei. M-a sunat nimeni. Îl știți și voi, acel celebru Anonim Vasile, din orașul Nicăierea.

În fine, astea-s doar orgolii rănite, trec mai repede decât am reușit să-mi dau seama că s-au întâmplat. Vorba internetului: one of the biggest lies of the world ”we’ll call you”. Însă să zicem că te angajezi. Mă rog, stabilești că începi munca acolo. Primul lucru, care-mi face pielea măciucă: da, dar… nu-ți fac contract primele 3 luni, ci facem de voluntariat. Bine Boss, zic. Apoi îmi pune contract de voluntariat pe 4 luni în brațe. Eu, ca boul, semnez. După 3 luni mă aștept ”să discuție” și primesc liber să tac. După 4 luni și o săptămână plec, iar angajatorul e mirat ”de ce?, unde pleci pe praful ăsta?”. Zic, undeva unde o să fiu plătit pentru ce fac, în mod legal.

Și înțeleg că mai există o categorie: ”da, dar nu-ți trec totul pe cartea de muncă”. Am impresia, uneori, că asta e valabil pentru absolut tot sectorul IMM-urilor din România, cu capital românesc. Pe modelul: dau bon doar dacă cere, la fel și cu actele: vrea tot pe acte, îi tai din salariu. Ori asta, sincer, trebuie să fie primul indiciu că șeful tău e român, dacă nu altceva.

Și intri pe facebook, locul în care toată ura, lipsa de logică, ignoranța și răutatea este strânsă la un loc și revărsată spre veșnica spamare a fiecărui feed. Și-i vezi pe aceeași oameni că se plâng de faptul că statul nu face nimic pentru nimeni. Că e criză, că e mizerie, că n-avem autostrăzi. Aceeași oameni care nu se țin de cuvânt față de angajați/clienți/potențiali angajați, emit pretenția ca cei de sus să se țină de cuvânt față de… de ei, cetățenii. Aceiași oameni care vor autostrăzi și zbiară că statul fură, dau șpagă polițistului să nu-i ia carnetul. Angajatorii care dau jumătate de salariu legal se supără pe ”stat” că nu-i returnează TVA-ul la timp. Aceeași agenție de PR premiată nu se coboară la nivelul unui receptor de telefon vreme de 2 minute, pentru că e pierdere de timp. Știți bancul cu timpul?

Și apoi apar mult-hulitele corporații cu ai lor mult-huliți corporatiști. Salariu întreg pe cartea de muncă, beneficii, concediu, liniște, etc. Ai toate pârghiile necesare, ca angajat, în interior, să dovedești că poți fi cineva, că poți crește, și ești răsplătit ca atare. În cel mai rău caz, nu poți, nu faci nimic, nu te dă nimeni afară, iei un rol mai ușor, însă ai siguranța că nu vei fi dat afară decât dacă faci nasoale. Mai bine decât la stat, unde cum trec alegerile, poți să fi pictat luna roșie, dacă n-au câștigat ai tăi, larevedere-pa! Există și excepția profesioniștilor, care sunt, gen (sic) 10% din aparatul de stat, dacă nu chiar mai puțin, conform teoriei atracției universale.

Și apoi, să vă zic un lucru: ați fi surprinși să aflați câți dintre artiștii României nu trăiesc din arta lor, și lucrează la diversele corporații și agenții de PR. Să mănânce și ei o pâine. Deci, în alte feluri, angajatorii care nu-s de rahao, aduc mai multe beneficii României decât ne putem imagina. Poate cu excepția telefonului promis, pe care nu-l vei primi. Poate de asta avem servicii de telefonie mobila de rahao…