Godină – IsPaul zice

În cultură nu există democrație

Cum adică, nu există democrație? Păi nu ar trebui să existe democrație. Poate capitalism, dar nici ăla în adevăratul sens al cuvântului. Și haideți să vedem la ce mă refer.

Dacă i-am lăsa liberi pe toți, toate posturile radio, tv și altele, ne-am umple de manele și de nurori pentru mamă, precum și de telenovele cu calități îndoielnice. Dar sunt ca ciupercile după ploaie emisiunile astea gen ”insula pasiunii” și nu vezi, dar pur și simplu nu vezi, cum să mai ieși din prostia asta. Păi dacă n-am fi dat-o, de la bun început, cu Teo și Mircea șou și alte aberații, nu ajungeam s-avem Kanale și Antene de rahao. Capatos ar fi fost, uhm, necunoscut. Dar hey, capitalismul vinde, oamenii vor democrație, s-aleagă ce vor ei. Nu le place să schimbe kanalu. Păi fix aia e problema, 0teveule, că exiști! Dacă n-ai exista, dacă n-ai da mizerii, lumea n-ar avea de ales decât să se cultive cu chestii decente.

Radio

E un radio în Brașov, Super FM se cheamă, e fix opusul lui Rock FM. Adică da, dă manele. Slogan? ”Mulți ascultă, puțini recunosc”. Adevăraaaat. Ha-ha-haaaa! Și când dau de ultima melodie Smaili în taxiu mă umplu de bube. Bineînțeles că există alternative, cum ar fi muzica bună. Avem și de-ai noștri și sunt și de-ai lor, dar se difuzează muzică simplă, cu structuri repetitive, pentru că românul n-are timp să se educe. De ce să știe el ce e aia timp de 5/4 când îi dai un banal 2/2 și hopa! a ieșit maneaua. Gusturile se educă, boss! Dar tu ascultă versurile complexe ale lui Mihăiță Piticu, că zice bine el ce zice acolo, de ce să dai ureche la ultimul album Gorillaz, nu-s ăia cu desene animate? Dar ce, suntem copii?

Festivaluri și concerte

Repede, cine cântă la Neversea? Sunt vreo 2-3 buni, un Fatboy Slim, un Tiesto. Dar e și Jason Derulo (ăsta-i ăla cu ”știi ce să faci cu fundul ăla mare și gras? Scutură-l, scutură-l, scutură-l”). Cum poți s-o pui pe Dua Lipa pe aceeași scenă cu Benny Benassi? Șeful la videoclipuri sexiste și muzică proastă. Trist. N-am nimic cu cei care merg la festivaluri, sunt destui artiști buni care trebuie promovați, dar când ați auzit voi ultima dată Metallica la un radio non-nișă? Știți că și-au scos album? Realizați că dacă vin mâine în țară umplu Arena Națională doar ei? Dar hey, punem trei artiști depășiți, unul cunoscut și ne facem că e cel mai tare festival evăr. Aia e, cultură…

Dacă știi cine e specimenul, ești o victimă a democrației în cultură

Cărți

Cum era sloganul? Te fac ”neprost”? Repede, care e cea mai recent lansată carte românească pe care ai citit-o? Când, în ce an a apărut? Dacă l-ai citit pe Godină nu se pune, că ăla e excepție. Dar cu mizerii ca ”Suge-o Ramona”, sau Andrei (că deh, orice mizerie trebuie să aibă și continuarea ei) nu poți să zici că ai cultură în România. Ai o formă de entertainment, care nu este tot una cu cultura. Nici să citim Solenoid-ul lui Cărtărescu nu e afacere, dar măcar acolo, undeva la mijloc, să ne plasăm. Să nu citim 50 de umbre maro, varianta în română. Să citim, nu știu, toate cărțile alea de le-am luat cu ziar și zac prăfuite în bibliotecă. Toată lumea le are, sunt zeci și sunt luate în majoritar pentru estetică. ”Ia uite ce frumoase sunt ele la fel, toate, nedeschise, încă sigilate, cum stau ele… ce? Să le citesc? Păi dacă le citesc, le dau jos folia protectoare și le scade valoarea!”

Teatru/operă

Ce-i aia? Niște forme de artă arhaice pe care nu avem cum să le înțelegem că urlă ăia pe scenă și nu o cântă pe aia cu ”prințesa prințeselor” și plus că dau aceeași bani și văd cu efecte speciale, cu super-eroi, cu astea. Și că tot vorbim…

Filme

E proastă cinematografia românească – replică standard a celui care vede un film românesc pe an. Adevărat, e slăbuță. Dar motivele sunt multiple: nu mergem nici la filmele bune (decât la Garcea și oltenii), ni se creează impresia, prin comparație cu Hollywood-ul, că filmele românești sunt proaste pentru că nu sunt spectaculoase. Dar doar pentru cunoștințele voastre: filmele actuale holiuidiene profită de același tip de scenariu și ritm standard de la Star Wars în coace așa cum profită toți cântăreții pop de autotune. De aia când vedeți un film românesc vă displace, că nu e ușor de urmărit, vă solicită și intelectul, nu doar simțurile. Și vă mai pune pe gânduri fără să vă ofere totul pe tavă. V-aș recomanda vreo două astfel de filme, dar sunt sigur că nu vă veți uita la ele.

Poți începe cu ăsta. Și dacă l-ai văzut, recomand o revedere.

Instituții culturale

Și uite încă o urmă a decadenței: când în instituțiile culturale se implică oameni politici. Știați, de exemplu, că Maria Grapini are 2 cărți scoase la Uniunea Scriitorilor? Știați că Varujan Vosganian, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, este și cel mai tradus autor român? Păi cum să nu ne susținem noi adevăratele valori?! Uitați-vă pe cine trimitem la Eurovision… numai somități.

Concluzie

Păi mă, boss, cum să dai prostimii prostii? Va rămâne proastă. Iar prostimea, dacă nu cunoaște alternativele, tot prostii va dori. Ați auzit expresia aia ”gusturile se educă?”… Cum credeți c-am început noi să renunțăm la mâncat rădăcini și plante și am ajuns să avem chestii precum foie gras sau somon fume? Cum? Nu toată lumea a auzit de astea? Deci e o problemă și în cultura culinară, că de aia îi zice ”artă gastronomică”, pe modelul: or fi ele, fructele de mare, ieftine, hrănitoare și bune, dar tot mai bun e micul cu timișoreana și muștar fără gust.

Dacă nu punem mâna și nu scoatem imbecilizarea din cultură, datorată în majoritar democrației, îi merităm pe Capatos, Badea și Gherghe. E bună democrația, dar nu în cultură. Aici chestiile proaste se văd de la o poștă și trebuie stârpite, că generează proști. Și da, adu-ți aminte de articolul acesta data viitoare când ai să vezi vreo pițipoancă cu șlapi pufoși sau vreun ”șofer” de bemwe cu maneaua la maxim la semafor.

Dacă-i face Dulce and Garbana nu înseană că sunt mișto… Serios, nu purta așa ceva!

De la Marquez la Godină

Gabriel Garcia Marquez și Marian Godină sunt amândoi scriitori. Primul a fost de meserie scriitor, celălalt e de meserie polițist. Să-i compari pe cei doi pare din start a fi ”mere cu pere”. Dar oare nu sunt fructe amândouă?

Și reacțiile sunt la fel de diferite. Unii când află că-l citesc pe Marquez fie tac, fie aplaudă, dar nu prea sunt vocali. Evident, e greu să fii vocal când ori n-ai citit Marquez, ori n-ai înțeles. Și există și excepția, oamenii care-l citesc, îl înțeleg și sunt în stare să-l critice (n.b. a critica nu înseamnă ceva rău), iar durerea este că fix aceștia întorc foaia când vine vorba de Godină. Că de ce aș citi așa ceva? Ce valoare literară are Godină? Cum poate el să fie vândut drept scriitor când el doar însumează în print niște postări pe facebook? Și mulți dintre cei care tac când vine vorba de Marquez aplaudă la Godină, pentru că pe el îl știu, de Marquez doar au auzit… sper.

Și da, în becisnicia mea, până mai acum vreo câteva luni credeam că Marquez este european. Dar de Godină știam că e brașovean. Până alaltăieri nu puteam să-l critic pe Marquez pentru că nu citisem nimic de el, dar acum am terminat Generalul în Labirintul Său. Până azi nu puteam să-l critic nici pe Godină, pentru că în afara a vreo două povești de pe facebook, nu citisem nimic scris de el. Dar acum pot, și îi pun unul lângă altul prin prisma celor două cărți, pentru că amândouă pentru mine sunt de patru stele (din cinci). Și pe amândoi îi văd ca material de studiu în liceu. Unul pentru importanța istorică și literară, altul pentru contemporaneitate și importanța socială.

Marquez are o tehnică de scris extraordinară. E în stare să nu creeze nici un personaj în afara celui principal, doar să le numească, și să contureze totul în jurul acțiunii. În Generalul, Marquez nu îl dă decât pe Bolivar la înaintare, restul fiind în derizoriu. Narațiunea pare haotică, fix ca un labirint, dar care are sensul ei, motivul ei de a fi așa, asemenea labirintului haotic creat cu un anume scop. Răsfiratele dialoguri sunt parcă mai mult puncte de suspensie în narațiune și momente în care ni se amintește că oamenii aceia chiar au existat. Cu toate astea, Marquez nu-ți trezește niciun sentiment ingenuu față de Bolivar, dar îți prezintă o altă față a lui, pentru care a depus o muncă titanică în cercetare, creându-ți-se parcă părerea că povestea este 100% ficțiune.

Godină are o tehnică simplă de scris. Este foarte cursiv, creează cu plăcere personaje pe care le pune în situații reale, personaje multe de care te atașezi sentimental imediat. În Flash-uri din Sens Opus, personajul principal este Godină, deși anumite anecdote nu îl au pe el inclus în poveste într-un mod evident. Deși este o colecție de istorisiri scurte, cartea pare să aibă un început, un cuprins și o încheiere destul de clară, ușoarele inadvertențe temporale fiind acceptabile. Dar ce dă plus-valoare cărții ăsteia este poziția din care Godină o scrie, aceea de polițist, lucru care legitimează istorisirile creând senzația că narațiunea este 100% reală.

Zic doar o dată de ele în carte, dar e un titlu bun, nu? — Zic doar o dată de flash-uri în carte, dar e un titlu bun, nu?

În fapt, cele două lucrări au fiecare valoarea lor. Dacă una îți arată că și cei mari dau greș, cealaltă îți arată că și cei mici pot fi mari. Dacă Marquez este pentru cei care au răbdare și exercițiul lecturii, Godină este pentru cei care vor acest exercițiu și-și vor fi dobândit răbdarea numai în urma lecturării sistematice. Nu poți să-l recomanzi pe Marquez oricui, pentru că îl irosești, dar celui căruia îi poți da Godină îi vei putea da, după timp, și Marquez.

Râdeam de cei care citesc Suge-o, Ramona! la un moment dat. Bă, măcar citesc. Nu e vina lui Ciobanu că asta scrie (ba este, evident), dar blog-ul acela printat are, la rându-i, valoare literară incontestabilă. Trebuie să ai și un punct de plecare, ceva cu care să fii agățat să intri într-o librărie. Și dacă tot ai intrat să-l iei pe Godină, ia-l și pe Marquez, că poate-poate.

P.S. Sper doar ca cei care au citit-o pe Ramona știu acum că se pune virgulă între urare și numele propriu. Exemplu ”La mulți ani, IsPaul!”.

Limba și vulgaritățile sale

Probabil primul articol pe care îl încep prin a preciza că trebuie citit de cei mai pudici ca un articol… academic. Sau evitat pe de-a-ntregul!

Țin minte și acum cum m-a caftit taică-meu când ”m-a prins” ascultând Paraziți. Dar nu numai la asta mă limitez, pentru că, adolescent fiind, am început să înțeleg ce înseamnă muzica vulgară mult mai devreme. Știind engleza ca oricare copilaș ce-a crescut cu un Cartoon Network nedublat, când am ascultat Limb Bizkit Hot Dog, am fost șocat, cumva, că fix cel ce avea să îmi corecteze afinitățile muzicale mai târziu este cel care ne-a cumpărat CD-ul conținător al melodiei mai sus menționate, respectiv același tata. Niște versuri grotești.

Și am mai și trăit șocul BUG Mafia post ”Poveste fără sfârșit”. Când am ascultat ”După Blocuri” a fost intermediat de Atomic, deci în cea mai curățită formă posibilă. Dar până când nu mi-a pus un prieten varianta cu fetele care vând pizdă la colț și coaiele pe care se bazează totul în cartier, nu înțelegeam de ce toată lumea spunea despre ei că ”ăștia sunt ăia care cântă cu înjurături?”.

Și ce m-a frapat recent este că nu numai muzica este cea care se scaldă în ceea ce se numesc ”vulgarități”. Mulți dintre traducătorii contemporani aleg cuvinte care traduc întocmai originalul. Dacă autorul ușor mai colorat în limbaj folosește termene precum ”fuck”, fiți siguri că în traducerea în limba română veți fi citit o conjugare a verbului ”a fute”. Deci mediile prin care se propagă acești termeni sunt multiple, însă se învârtesc în jurul artelor. Pentru că mai este și filmul, unde ”Îi dăm o curvă și o țuică” nu mai este tabu de la începutul anilor 90, experiență completată, apoteotic ar zice unii, de pula de un metru a Căpitanului Burcea. Cât despre Irina Margareta Nistor care traducea ”i love you, I want to fuck you” în ”te iubesc și du-te dracului”, nu mai are sens sa precizez nimic. Și nu mă bag în pictură sau alte arte, pentru că vreau să mă limitez, finalmente, la cultura românească, deci iertați-mi referința la Limp Bizkit și trimiterile englezești, dar au avut rolul de a-mi construi imaginea de narator credibil.

Acum, îmi aduc aminte de prima poveste virală a lui Godină care folosea cuvântul ”pulă” cu mare ușurință, cuvânt pe care, în urmă cu mai bine de 35 de ani, Preda îl evita folosindu-i descrierea ”organul genital masculin”, în Cel Mai Iubit Dintre Pământeni. Dar Preda era un ipocrit, pentru ca nu-i era frică să bage diverse personaje în pizda mamii lor direct și fără descrieri anatomice. Deci iată cum moneda națională a Botswanei a ajuns să fie repetată la televizor de rivalii Badea și Banciu doar de dragul de a demonstra că unul o are mai mare decât celălalt. Audiența, evident.

Și acum veți spune că bat câmpii, că n-ați intrat să-mi citiți articolul și să ajungeți să vă gândiți la pula șpargatistului ligător de anus…. ăsta, cur… voiculescian. Să revenim la vulgaritățile noastre… Adică la lucrurile cunoscute în popor, pentru că asta înseamnă ”vulgaritate”. Că vine de la ”vulg” care înseamnă ”plebe”, ”norod”, sau neaoșul ”pulime”… dar cred că mai curând termenul de pulime e o consecință a ”nerozirii” limbii (ca să evit aliterația potențial generată de ”vulgarizare”). Și analizând (haha… anal) mai departe, concluzionez că nu termenii în sine sunt vulgari cât modul pudic de a privi evoluția limbii. Și zic pudic pentru că nu găsesc un cuvânt mai plastic pentru conservatorismul lingvistic cu orice preț. Adică, dacă zice cineva la televizor ”l-a supus la perversiuni sexuale”, clar în capul telespectatorului răsare întrebarea: ”i-o fi dat muie?” sau ”s-or fi futut în cur?”… Ceea ce e mai rău decât dacă ar fi zis-o televorbicioasa, pentru că acum mă face pe mine să o gândesc și să fiu ipocrit, pentru că dacă nu sunt singur în cameră trebuie să creez impresia că eu nu gândesc așa… Și da, am furat ideea asta de la Louis CK…

Și ce o fi mai vulgar? Un om care înjură ca la ușa cortului? Un artist care folosește cuvintele astea pentru că… altă rimă n-a găsit? Un bloggăr care tastează ”muie” și ”pulă” de dragul cititorilor, sau vulgarii de Măruță și Capatos care, deși nu folosesc termenii, prostesc pulimea până la imbecilizare diagnosticată? Adică, să ne înțelegem: limba nu se elevează, ea se vulgarizează. Și vulgarizarea se face în două moduri: prin neologizarea nevoii (prefer oricând bytes-ii octeților) și re-ștachetarea capacității, adică să cobori ștacheta lingvistică încât să mulțumești majoritatea. Pentru că n-am nimic împotrivă să folosească cineva termeni precum ”a fileta” atunci când face un file de pește, chiar dacă DEX-ul zice că verbul se folosește doar la a pune filet. Ba chiar încurajez practica prin care ”dacă m-ai înțeles, e bine”, însă țin la etică. E ca atunci când ești la nuntă și te-mbeți, dar arăți în continuare bine că e scump costumul. Adică, folosește ce cuvinte vrei tu, dar nu fute gramatica, prietene! Nu există verbul ”a vroi” și e imperativ să spui ”pe care” atunci când te referi la un complement direct, bineînțeles.

Fiecare cu nivelul său de pudicitate, pentru că nimeni nu știe mai bine decât noi unde să tragă linie, dar vă rog, nu judecați un om după cuvintele pe care le folosește ci după modul în care le pune în propoziție.

P.S.

Acum realizez că iau apărarea, fără să vreau, idioțeniei de ”suge-o Ramona”… aproape că-mi vine să nu mai postez articolul.