Câte cazuri de Covid-19 există, de fapt, în România?

Câte cazuri de Covid-19 există, de fapt, în România?

Numărul de cazuri raportate în România pare să fie constant în ultimele zile (între 200 și 460 de cazuri pe zi).

S-ar spune că nu testăm suficient, deși se raportează zilnic peste 2000 de teste utilizate. Poate o testare rapidă a întregii populații ar fi edificatoare, dar nu avem capacitatea să facem asta nici acum, nici într-un an.

Și totuși, care e rata reală de infectare a populației în România? Citește în continuare „Câte cazuri de Covid-19 există, de fapt, în România?”

Care sunt efectele pandemiei pe plan economic, social, și politic, la care ne putem aștepta?

Care sunt efectele pandemiei pe plan economic, social, și politic, la care ne putem aștepta?

Mai mult decât orice, sunt curios de învățăturile pe care le va trage omenirea din criza asta.

Pandemia poate fi stăvilită complet în 3 scenarii:

  1. Găsim un vaccin și vaccinăm pe toată lumea. E simplu. Lucrurile se vor întoarce la normal, iar cei care nu au văzut cu ochii lor efectele virusului vor susține că e doar un mijloc de subjugare a omenirii, de provocare a autismului general, sau ceva… Dar vom fi vaccinați toți dacă se va face, asta e clar.
  2. Printr-un ”deus ex machina”, a se citi ”să apară vreo componentă neprevăzută care să oprească răspândirea virusului”. Mă gândesc la căldura de afară, la raze ultraviolete, la o pastilă sau substanță simplă la care toată lumea are acces acasă. Nu știu, ceva. Șansele sunt mici ca asta să se întâmple, dar ”s-a mai pățit”.
  3. Schimbarea comportamentului uman. Asta e momentan singura soluție pentru încetinirea pandemiei. Ne asigurăm că cei care iau virusul sunt vindecați, iar noi nu intrăm în contact cu ei. Simplu de zis, al naibii de dificil de făcut, dar e singura soluție existentă.

Citește în continuare „Care sunt efectele pandemiei pe plan economic, social, și politic, la care ne putem aștepta?”

Cine a creat, de fapt, coronavirusul și ce vrea de la noi?

Cine a creat, de fapt, coronavirusul și ce vrea de la noi?

Eram în Auchan și în timp ce așteptam la coadă, un domn explica oamenilor din jurul său, destul de carismatic, care e treaba cu virusul ăsta. Zicea că ăsta e interesul, să dea faliment ăștia micii, să vină ăia marii să pună mâna pe tot. Și dacă tot au început, să mai moară din bătrâni. Mnah, așa-s masonii. Era tare simpatic.

Dar apoi mi-am adus aminte de vorbele lui Joker. Ăla de l-a jucat Heath: ”introdu numai un pic de haos”. Bagă numai un pic de haos în viața tuturor și vezi ce se întâmplă. De exemplu, zice Arafat că-s interzise adunările de mai mult de 100 de oameni. Repede, câți oameni vedeți în poza de mai jos, făcută la câteva ore după anunț?

Câtă frunză, câtă iarbă e prea medieval. În 2020 e ”câtă hârtie, câtă făină”.

Citește în continuare „Cine a creat, de fapt, coronavirusul și ce vrea de la noi?”

Nu cred în Karma

Nu cred în Karma

Mi se pare un bullshit total asta cu Karma. Cu ”What goes around comes around” sau cu ”universul veghează la…”. La ce? Ce Karma a trăit Stalin? Ce Karma a primit tanti de la magazin care m-a fraierit la rest? Ce Karma a trăit Harvey Weinstein? Spune-i unui copil din Citește în continuare „Nu cred în Karma”

Vina este un dar

Vina este un dar

Capacitatea omenirii de a simți vină și de a lua măsuri corective în acest sens este, și o cred cu tărie, darul cel mai de preț pe care-l avem ca oameni. Este, zic eu, cel mai important factor care motivează acțiunile oamenilor.

Acum 4 ani am simțit o vinovăție pe care nu o puteam pune în cârca a nimic. N-am făcut nimic, eram la 15.000 de kilometri depărtare și toată vina aceea s-a transformat în neputință. Totuși, m-am schimbat. De la o persoană delăsătoare am ajuns Citește în continuare „Vina este un dar”

Privește-i pe ei, nu însemnele lor!

Privește-i pe ei, nu însemnele lor!

Imaginează-ți că nu ai falange la mâini, doar niște cioturi în loc de degete. Imaginează-ți că problema cu care te confrunți e rezolvată de știință destul de repede. Imaginează-ți că cineva a inventat un mecanism prin care degetele tale sunt la fel ca ale majorității. Față de unii ești mai rapid și mai puternic, față de alții nu. Dar nu e o problemă să ai handicapul ăsta. Îți vezi de viață în continuare, de când s-a întâmplat accidentul care te-a lăsat cu un handicap aparent. Inițial te deranjau glumele colegilor și prietenilor. ”Mânuță”, ”Tom Degețel”, ”robocop” și altele. Glume la care ai început și tu să râzi, ba chiar ai început o listă cu cele mai bune. Ești privit drept normal, iar ceea ce te face diferit este iarăși normal. Nimeni nu se simte respins de handicapul tău. Citește în continuare „Privește-i pe ei, nu însemnele lor!”

Nu e nicio rușine, românule, să stai la coadă!

Nu e nicio rușine, românule, să stai la coadă!

Eram la Auchan astăzi și aveam în mână un bax de bere. Adică o treabă cu fix 6 cutii, ambalate la un loc. Știți de care zic. Și când am ajuns la casă, băiatul din fața mea, cu vreo 15 produse așezate pe bandă, m-a întrebat dacă am doar atât. Îi zic că da, și mă invită să trec înaintea lui. Cumpărătorul de dinaintea lui terminase, iar eu, dacă aș fi așteptat, aș fi stat doar vreo 3 minute. I-am răspuns că nu e cazul, nu mă grăbesc nicăieri. Totuși omul a insistat, mi-a luat berile din mână și le-a pus înaintea produselor sale, separându-le cu bucata de plastic numită ”următorul client”. I-am mulțumit, mi-a zâmbit, iar când mi-a venit rândul, i-am strâns mâna. El a pierdut 30 de secunde din viață, dar a câștigat simpatia mea. Citește în continuare „Nu e nicio rușine, românule, să stai la coadă!”

Camionul cu cabină portocalie, beciul, și uleiul de motor

Camionul cu cabină portocalie, beciul, și uleiul de motor

Aveam vreo opt ani, iar opt ani în cartierul Triaj din Brașov prin 1996 era o vârstă tare ciudată. Viața la blocul post-comunist era aproape ca în oricare alt sat, numai că găina nu era în curtea omului, ci la cotețele din cartier. Vecinii se cunoșteau toți între ei, unii ajungând chiar să-și lipească apartamentele între ele. Copiii din scară erau cei mai buni prieteni, la ziua fiecăruia fiind invitată toată scara, iar sfârșitul verii era mereu o fericire, pentru că se întorceau toți de la țară și puteam să facem orice hărmălaie ne trecea prin cap. Citește în continuare „Camionul cu cabină portocalie, beciul, și uleiul de motor”

Dragă Marx, mă gândesc să renunț la taxiuri!

Dragă Marx, mă gândesc să renunț la taxiuri!

Eram la un prieten acasă, undeva în Titan. Frumos Titanul, pitoresc, mai ales seara. Lumini de diverse culori ies pe ferestrele oamenilor care-și desfășoară viața în apartamentele pătrățoase construite de marele Ceaușescu, atât de multe încât noi nici nu suntem în stare să zugrăvim. Nu e ca și cum n-ar mai fi măcar unul-două apartamente în Titan care pot fi vizitate pe post de muzeu, unde dunga ce separă vopseaua în ulei de cea de humă de pe pereți este încă vizibilă mult mai pregnant decât ar fi Casa Poporului de pe Lună. Citește în continuare „Dragă Marx, mă gândesc să renunț la taxiuri!”

Cum e să te viziteze un nene care face sondaje timp de o oră

Cum e să te viziteze un nene care face sondaje timp de o oră

Munceam de acasă. Așa fac corporatiștii mișto, mai au și această posibilitate, din când în când. Și muncind de acasă ești expus riscurilor cotidianului cartierului de locuințe. Așa că, expus fiind, îmi țiuie interfonul. Răspund:
– Alo, bună ziua. Mă Numesc Ygrec Ixulescu de la agenția de sondare a opiniei publice Sondmar și aș dori să desfășor la dumneavoastră în scară o cercetare de… Biiip. Nu, nu înjurase, dar presupun că astfel s-a auzit interfonul la parter când s-a deschis ușa.
După vreo 10 minute, ceea ce se traduce prin lipsa răspunsurilor vecinilor, bate cineva la ușă. Deschid și, judecând după cum arăta domnul, putea urca până la etajul patru fără întârzieri prea mari. Cam pe la 50 de ani, simpăticuț, cu poezia făcută. Citește în continuare „Cum e să te viziteze un nene care face sondaje timp de o oră”