Despre comunicarea de criză – ce a făcut bine și ce a făcut prost PSD-ul în ultima perioadă

Despre comunicarea de criză – ce a făcut bine și ce a făcut prost PSD-ul în ultima perioadă

Comunicarea de criză este fascinantă din multe privințe. A fost una dintre materiile mele preferate la master și o urmăresc cu mare interes. Am făcut un foarte mic și superficial exercițiu pe baza ultimelor evenimente de importanță uriașă în istoria recentă. Nu spun nimic nou, doar pun evenimentele într-o altă lumină pe care nu am văzut-o până acum. Poate am stat prea mult în Piață.

T-0 – declanșarea crizei

Pe data de 17 ianuarie apăruse ca zvonistică ideea că Guvernul României pregătește două ordonanțe de urgență, una privind grațierea și alta privind dezincriminarea abuzului în serviciu. Cred că nici în visele cele mai groaznice ale nimănui n-a existat ideea că e pe bune. Și totuși, la câteva ore, apar și textele de ordonanțe. La momentul acela, cel mai grav era cel privind grațierea. Nici un semn, pe 17, că s-ar declanșa o criză.

Pe 18 ianuarie, Iohannis încearcă liniștirea lucrurilor și aflarea adevărului față de aceste zvonuri prin prezidarea ședinței de Guvern care nu cuprindea cele două ordonanțe pe ordinea de zi. Câteva ore mai târziu, Ministerul Justiției publică textele de ordonanțe pe site-ul său. Aici s-a declanșat criza, iar ziua de 18 ianuarie este T-0.

Seara, câteva mii de protestatari au ieșit în stradă pentru a cere retragerea acestor ordonanțe. Modul în care au fost tratați protestatarii de către televiziunile pro-putere și de către puterea însăși arată clar că aceștia nu și-au dat seama că se află la începutul unei crize. Atacarea evidentă a protestatarilor a adâncit și a alimentat implicarea celor din piață, precum și numărul lor. A se vedea efectul de bulgăre de zăpadă crescut în urma exploziei activității pe rețelele de socializare prin viralizarea temelor de interes și crearea de diverse hashtag-uri și teme ca „animale naziste”, „sunt plătit de Soroș” și altele, precum și organizarea de evenimente ce invită la protest.

T-1 – când se conștientizează criza

Pe 22 ianuarie, ceea ce este T-1 al crizei, duminica, ies la protest undeva la 30.000 de oameni. Este momentul în care PSD realizează că e vorba despre o criză, însă nu știe cum să reacționeze. Televiziunile atacă cu și mai mare virulență protestatarii. Se lansează ideea că ar fi plătiți de Soroș inclusiv copiii și câinii, iar membri PSD-ALDE ies în continuare cu mesaje de atac direcționate împotriva protestatarilor. Comunicarea e clar că nu e centralizată, iar asta întărâtă și mai tare spiritele. Lipsa unui mesaj unic și a unui număr restrâns de purtători de mesaj generează și mai mult haos adâncind spirala motivelor pentru care protestatarii au ieșit în stradă.

Referendumul convocat de Iohannis a fost un subiect evitat aproape complet de către cei care au generat criza, ei neurmărind legitimarea acestuia. Nici măcar consultările publice anunțate de Ministerul Justiției, ulterior, nu fac referire la acest referendum, în sensul așteptării luării unei decizii în sens legislativ după ce se validează referendumul. Este pentru prima dată când PSD-ul dă semne că au început un management al crizei prin acționarea în mod unanim asupra unei teme de importanță ridicată.

În sensul disculpării asupra deciziei de a da ordonanțele de urgență, mesajele sunt aceleași indiferent de sursa provenienței lor: CEDO, deciziile CCR, comisia de la Veneția, etc. Acestea nu s-au schimbat în mod radical, cu excepția renunțării la ideea de „urgență”. Alte mesaje nici nu ar putea să dea, pentru că s-ar delegitima. A se vedea modul total greșit al lui Dragnea de a „profita” de moartea lui Dan Adamescu în sens emoțional, mesaj transmis pe ideea că „nu vrea să profite de asta”, lucru pe care îl făcea. Aici mi-a fost clar că cei care îl consiliază pe Dragnea nu sunt suficient de pregătiți pe tema comunicării de criză, urmând ca la ceva timp să apară, iarăși ca zvonistică, ideea că Dragnea i-a contactat pe consilierii israelieni care i-au câștigat alegerile în 11 decembrie.

T-2 – „damage control-ul” care trebuia să stopeze criza

Duminică, pe 29 ianuarie au loc unele dintre cele mai ample proteste ținute până atunci în istoria recentă a României. Guvernul și purtătorii de mesaj intră într-un ”silenzio stampa”, o formă de a limita potențialele nasoale pe care o declarație de-ale lor ar putea-o face. Protestele sunt pașnice și atrag foarte multă atenție internațional. În intern, cei care au generat criza vor să liniștească apele susținând că cei care ies nu au motiv.

Luni are loc o dezbatere publică asupra celor doi elefanți, iar elefantul mai mare (a se citi grațierea) primește promisiunea că nu va fi ordonanță și că nu va grația nicio faptă de corupție sau fapte violente, în nicio formă. Lucrurile par liniștite.

T-3 – criză în adevăratul sens al cuvântului

Marți are loc o ședință de guvern care se prelungește până după ora 22.00. În urma ședinței de guvern, Ministerul Justiției anunță trimiterea către Parlament a unei propuneri legislative asupra ordonanței grațierii și adoptarea ordonanței 13 care, într-o anumită măsură, dezincrimina abuzul în serviciu.

Acest anunț aduce în Piața Victoriei 15 mii de oameni la orele 12-1 noaptea. Motivul supărării și agitației este amplificat de comunicarea incredibil de defectuoasă a Ministrului Iordache, care într-un ton superior răspunde grăbit la întrebări solicitând repetat ceea ce a ajuns deja un laitmotiv: „altă întrebare”. Domnul Iordache este departe de a fi un om al comunicării, el neînțelegând sub nicio formă această artă, motiv pentru care, pe bună dreptate, a și fost acuzat de colegii de partid. Orice formă mai liniștită de discuție și de dezbatere ar fi ajutat neadâncirii crizei.

De miercuri și până duminică, seară de seară, în Piața Victoriei se adună din ce în ce mai mulți oameni, ajungându-se la apogeul (probabil exagerat) de 300.000 de oameni duminică în București și alți 300.000 în țară.

Dar nu ce era ”în piață” e interesant. Ci lista de lucruri pe care le-au făcut cei de pe celelalte baricade, într-un răstimp foarte scurt:

  • Antena 3 devine mediator, încercând să reducă din retragerea de brand-uri care-și făceau reclamă pe post. Tonul temperat este dat și de o altă ”coincidență”…
  • Mircea Badea și Mihai Gâdea nu mai sunt purtători de mesaj în acest timp. Ei părăsesc țara pentru motive obiective, însă activitatea lor, inclusiv în online, este redusă considerabil.
  • Închiderea conturilor de facebook ale celor care în genere atacă destul de virulent este o decizie radicală dar eficientă de „damage control”, respectiv Mircea Badea, Gabriela Firea precum și alte personaje ca doamna consilier local care i-a numit ”putori” pe protestatari.
  • Unicitatea mesajelor pozitive a început să fie foarte pregnantă din partea membrilor de partid care erau obișnuiți să poarte mesaje. Acestea vorbeau despre realizările guvernului Grindeanu și încercau devierea prin pozitivism a atenției. Greșeala este că bula era deja făcută, majoritatea triindu-și prietenii din online în funcție de apartenența politică.
  • Mesajul contramanifestației menit să sădească frica ”spargerii României” în rândul protestatarilor, precum și asumarea vinei asupra lor și a lui Iohannis, ca purtător de stindard a fost izvorât atunci și aruncat în toate mediile de către purtătorii principali de mesaj: Dragnea și Tăriceanu. Acest mesaj a fost întărit de începutul ”contramanifestației” de duminică, 5 februarie. Bineînțeles, ideea e scoasă de la naftalină unde erau ținute cele cu care se ataca ”răul suprem”, Băsescu, însă acum e pusă într-un alt context și dusă la un alt nivel.
  • Încetarea oricărei forme de atac direct din partea purtătorilor de mesaj de pe baricadele PSD este rezultatul final al celor mai sus menționate. Ei atacau legitimități, și nu oameni, și încercau transmiterea unui mesaj unic. Totul cu o excepție.
  • România TV nu se dezice de mesajele simple pe care le dă, însă puternic alarmiste. Totuși, retragerea publicității de pe acest post, și de pe Antena, este pretată drept o victorie pentru stradă, alături aparenta lipsă de prezență a lor la proteste. Dacă aș gândi conspiraționist, aș crede că fix asta s-a și urmărit, oferirea de victorii celor din piață, în sensul calmării lor. Dar acestea sunt efecte, și nu cauze.

T-4 – ameliorarea crizei

Primele semne de ameliorare a crizei au apărut în urma reacțiilor relativ-pozitive rezultate în urma OUG 14, cea de abrogare a OUG 13. Totuși, indignarea celor din piață a fost alimentată de presupusa neconstituționalitate a OUG 14. Prezența a unui număr mic de oameni luni, pe 6, arată impactul pozitiv pe care l-a avut această abrogare. Marți, acest număr a scăzut și mai tare, ajungând la ”doar” un 12.000, tot mult mai mare decât în prima zi de marți (T-0), când au fost 4000.

Ameliorarea finală a venit, nesperat, de la opoziție, care și-a făcut datoria și a depus o moțiune de cenzură, moțiune care a picat în Parlament în urma unei discuții în care Prim-Ministrul își asuma faptul că nu va mai trata în acest fel probleme de importanță majoră. Finalul crizei va fi mâine când se va prezenta demisia lui Iordache.

Acum, dacă ne întoarcem la T1 și urmărim rezolvarea simplă: retragerea proiectelor de ordonanță de pe masa Guvernului și trimiterea sub formă de propunere legislativă în Parlament ar fi dezumflat tot valul care a dus la ieșirea a sute de mii de oameni. Cel mai mare risc al unei crize de imagine este să nu știi când de afli în mijlocul uneia, iar în cazul de față, specula zice că motivul persistării în criză este interesul personal. Cred că, imagistic și comunicațional, PSD-ul a învățat multe de aici, deși arată în continuare că greșeli se pot strecura. De partea cealaltă, presiunea la care PSD-ul este supus, cel puțin următoarele 3-4 luni, va ajuta enorm la supravegherea mișcărilor acestui partid, cam din toate direcțiile.

5 baliverne mioritice pe care nu le mai suport!

5 baliverne mioritice pe care nu le mai suport!
  1. Demisia!

Mereu când se întâmplă câte un rahat în România se strigă ”demisia!”. În toate formele și susținută de toate adverbele și adjectivele posibile. Un subaltern de-al tău a făcut nasoale? Demisia! Te-au prins că te scobeai în nas? Demisia! Ești ministrul educației și un secretar de stat a luat șpagă ca să dea un loc de parcare în fața ministerului? Demisia! Ești ministrul sportului și ai invitat lumea să respecte o lege veche din 2003? Demisia! Uite că nu e chiar atâta de simplu, iar britanicii ne arată clar cum se procedează. Cameron a fost înfrânt, iar finalmente, acesta își va da demisia, însă înțelege un lucru: o acțiune imediată în acest sens va destabiliza situația și mai tare. Și nu numai că înțelege asta, însă oameni care erau pro-brexit susțin că el nu trebuie să-și dea demisia acum, ci trebuie să asigure perioada de tranziție.

Nu, la noi nu. A furat Udrea? Să-și dea Băsescu demisia! E o lege în vigoare de 10 ani, iar actualul ministru, precum și ceilalți 7 de dinainte, nu o aplică întocmai? Demisia! Eu zic: nu. Pune mâna și rezolvă problema, boss! Așa n-ai rezolvat nimic, vine altul și până implementează ce ai cerut tu, s-a dus pe apa sâmbetei tot.

Google Image zice că asta e Apa Sâmbetei...
Google Image zice că asta e Apa Sâmbetei…

 

2. Arestați-l!

La fel cum e și cu arestările astea preventive. Îl arestezi preventiv ca să ce? Nu poți duce procesul de justiție până la capăt dacă omul nu e arestat? Aaa, de acord să o facem dacă este clar că lăsarea în libertate a omului va obstrucționa justiția, însă nu totul trebuie făcut preventiv în dreptul penal. L-ai prins, anchetează-l, trimite-l în judecată, dă-i sentința și pune-l s-o execute. Un om arestat preventiv nu este și vinovat. Vinovat este doar când are sentință, de preferat definitivă. Până atunci, cu excepția lui ”reasonable doubt”, n-ai de ce să-i pui cătușe. Zic eu. Și așa ar trebui să se întâmple cu tot. Deții o funcție, o vei deține până la proba contrarie, în cazul nostru, sentința. Apoi, după sentință, e simplu: nu doar că trebuie să o execuți, dar dacă ai furat, dai totul înapoi, ”cu camătă”. Și aș adăuga că dacă actul a fost de corupție/abuz în serviciu, n-ar trebui să mai ai dreptul la nici un fel de funcție publică vreme de 10 ani, iar ținând seama de gravitate, toată viața. Ai demonstrat că nu ești integru, pa!

Excepția din cazul acesta este flagrantul. Bineînțeles, plecând de la premisa că și procurorii își fac treaba cum trebuie. Cât despre arestul preventiv, dacă se știe că ai suficientă putere încât să influențezi procesul de justiție, ar cam trebui să se aplice încătușarea.

  1. Hoții cu salariile lor mari!

Și o dezbat și pe a treia: parlamentarii și-au mărit salariile. În primul rând trebuie să insist: marea lor majoritate nu merită nici măcar un scuipat întărit pe obrazul lor. Însă trebuie să admit ceva: nu vom putea atrage oameni integri, fără afaceri și interese, profesioniști adevărați, dacă le dăm salariu de 1500-2000 de lei. Aici nu mă refer doar la Parlament și funcții de înalți demnitari, ci la orice funcție de administrație/management de administrație publică/decizională. De exemplu, cunosc o cârcă de lume care s-ar implica cu mare drag în procesul de administrare a țării, însă nu se ating de asta pentru că salariul este într-atât de mic încât mai bine se corporatesc. Și nu, nu au părinți cu bani ca să-i susțină financiar.

Țin să mă repet: majoritatea celor ”de la palat” nu-și merită nici măcar capacul de la weceu pe post de colan. Aidoma cu unii primari. Și da, atâta vreme cât ei au ce mânca, iar o bucată buna dintre români sunt la limita sărăciei, este aberant să vezi asta, însă tot politicile puse de cei de sus sunt cele care ne cam scot din rahat.

4. Ia să nu mai voteze ăia!

Și, finalmente, insist pe o treabă: diviziunea electorală există, fie geografică, etnică, pe vârstă, religie sau venit. Să negi dreptul unora de a vota doar pentru că nu sunt de acord cu tine este o idioțenie macabră. Iar genul acesta de retorică o întâlnesc adesea în rândul ”tinerilor frumoși și liberi”, din amalgamul cărora nu fac parte. Lasă vârstnicii și pensionarii să voteze, iar dacă te deranjează că votează cu PSD-ul, gândește-te de ce se duc acolo și ce face partidul pe care îl susții tu de nu primește voturile acestora. De fapt, lansez invitația asta partidelor care nu primesc votul susținătorilor de roșu: creați, naibii, platforme și pentru electoratul PSD, că vă certați toți pe aceeași pâine, iar salamul și cașcavalul tot la PSD-UNPR-ALDE rămâne, iar votul într-un singur tur ați văzut pe cine avantajează.

  1. Jumătate dintre români au buda în curte și tu vrei să te ascultăm pe tine, IsPaule?

Da. Jumătate au budă în curte (fără articol hotărât). Ia gândiți-vă, câți români cu casă la țară au buda și în curte, și câți dintre ăștia o au și în casă? Nu serios, câți dintre cunoștințele/rudele voastre de la țară au buda și colo și colo? Eu am cunoștințe/rude într-un singur sat în România unde au buda doar în curte, în rest, peste tot e și în casă și afară. Și sincer, dacă ar fi să-mi fac o casă, cândva în viața asta, mi-aș face o privată-n fundu’ grădinii, de dragul rusticului mioritic. Și da, și ca să le stric ăstora procentele de ”40% dintre români încă au budă în curte”.

Uii îi mai spun acesteia ”căcăstoare”. Acum și în varianta mahon, doar la Dedeman.
Unii îi mai spun acesteia ”căcăstoare”. Acum și în varianta mahon, doar la Dedeman.

Ce vreau să zic este că situația nu e chiar atât de maro pe cât ne-o imaginăm și pe cât ne-o prezintă diverși oameni. Ba chiar tind să cred că procentul de 3% ca medie europeană cu buda doar în curte este aproape de un adevăr, de asemenea, românesc. Bine, poate la noi e un 10%.

Și acum ce? Acum: hai cu hate-ul!

A doua scrisoare deschisă către Tăriceanu

Dragă C. A. C. Popescu-Tăriceanu,

Iartă-mă că te iau ”la per tu”, dar deja simt că avem o relație apropiată pentru că ți-am mai scris o scrisoare, dar tare mi-e ca n-ai citit-o. Îți mai scriu una și acum, și sunt sigur că n-ai s-o citești, că ești prea ocupat să aperi diferiți acoliți de-ai tăi în situații în care nu trebuie apărați pentru că o face justiția pentru ei. Vorbesc despre prostiile pe care le-ai spus cu privire la cazul Vosganian și vreau să-ți aduc aminte cât ești de nesimțit, pentru că am convingerea că ai uitat.

Zici tu, dragă Tăricene, că Președintele a zis că vrea să susțină schimbarea în bine a încrederii populației în Parlament, iar apoi tot tu îl acuzi că de ce ”dă” în Parlament, când el vrea altceva. Păi haide să-ți zic: eu vreau ca lumea să nu te mai vadă drept nesimțit, iar când faci o chestie nesimțită, ce-am să fac, să-ți iau apărarea de dragul percepției? Sau să te cert zicând că nu așa se face, dragă Tăricene? Cu alte cuvinte, te comporți ca un copil răsfățat care e certat de părinții săi, asta ca să nu repet treaba cu nesimțirea.

Apoi ți-ai continuat poziția de neobrăzat luând apărarea lui Vosganian. Citez din tine, dragă Tăricene: ”În realitate, dosarul instrumentat de Procuratura Generală și pentru care s-a cerut votul Senatului nu se referă la presupuse fapte de corupție ale unui senator, ci pune în discuție o decizie politică a unui ministru în funcție, concretizată printr-o hotărâre de Guvern”. Deci fii atent, că poate nu știai, dragă președinte al Senatului României, fost Prim-Ministru, om care a dat legi, corupția este definită așa: ”folosirea abuziva a puterii publice încredinţate, pentru obţinerea de beneficii personale”. Cu alte cuvinte, dacă dai o HG în beneficiul cuiva și iei bani de la acea persoana, se cheamă corupție. Iar acum că am trecut peste prima parte a lecției de logică, vreau să ajungem la a doua. Și anume, faptul că s-a supus la vot ridicarea imunității lui Vosganian în plenul Senatului nu are treabă cu fosta lui calitate de Ministru, ci cu actuala, cea de Senator, care are, printre multe alte beneficii, și pe cea a imunității. Altminteri s-ar fi dus la Klaus, care exact ca primarul ar fi semnat cererea Procuraturii Generale.

Cât despre realitatea despre care vorbești tu mai sus, este exact acea realitate în care te scalzi – realitatea nesimțirii. Ai sărit gardul de foarte multe ori, considerându-ne proști, fraieri, votanți manipulați de Băsescu, și așa mai departe, însă ai ajuns la un punct în care singurul lucru care a început să meargă în România asta de rahat să devină ținta mesajelor tale comunicaționale. Nivelul la care a ajuns justiția la ora actuală arată că nu mai sunteți infailibili, voi toți ăia de sus, și că dacă faceți nasoale, plătiți. Și chiar ajunsesem să cred că și vouă, ăstora de sus, v-a venit mintea la cap și ați început să vă asumați răspunderea pentru greșelile voastre, pentru că până la urmă ați făcut rău României. Dar nu, iată că mai primim și câte o palmă de la alde tine, palmă grea ce ne arată că nesimțirea fără limite învinge în continuare în România. Numai pentru declarațiile pe care le-ai făcut, intervenind în actul de justiție, ar trebui să-ți dai demisia din funcția de Președinte al Senatului României, funcție pe care nu te-a ales nimeni ci pentru care ai întors spatele celor care au ajutat la intrarea ta acolo, respectiv ai fost nesimțit față de ei. Mai mult, ar trebui să-ți dai demisia din orice funcție publică pe care o deții în România în urma declarației de mai sus prin care desconsideri, în mod evident, orice om autosuficient.

Cu o lipsă deja cronică de stimă,

IsPaul

P.S. Citatul de mai sus este luat de pe Realitatea.net, iar definiția corupției este luată de aici.

P.P.S. De ce CAC? Pentru că așa îl cheamă – Călin Anton Constantin.