Comunicarea de criză este fascinantă din multe privințe. A fost una dintre materiile mele preferate la master și o urmăresc cu mare interes. Am făcut un foarte mic și superficial exercițiu pe baza ultimelor evenimente de importanță uriașă în istoria recentă. Nu spun nimic nou, doar pun evenimentele într-o altă lumină pe care nu am văzut-o până acum. Poate am stat prea mult în Piață.
T-0 – declanșarea crizei
Pe data de 17 ianuarie apăruse ca zvonistică ideea că Guvernul României pregătește două ordonanțe de urgență, una privind grațierea și alta privind dezincriminarea abuzului în serviciu. Cred că nici în visele cele mai groaznice ale nimănui n-a existat ideea că e pe bune. Și totuși, la câteva ore, apar și textele de ordonanțe. La momentul acela, cel mai grav era cel privind grațierea. Nici un semn, pe 17, că s-ar declanșa o criză.
Pe 18 ianuarie, Iohannis încearcă liniștirea lucrurilor și aflarea adevărului față de aceste zvonuri prin prezidarea ședinței de Guvern care nu cuprindea cele două ordonanțe pe ordinea de zi. Câteva ore mai târziu, Ministerul Justiției publică textele de ordonanțe pe site-ul său. Aici s-a declanșat criza, iar ziua de 18 ianuarie este T-0.
Seara, câteva mii de protestatari au ieșit în stradă pentru a cere retragerea acestor ordonanțe. Modul în care au fost tratați protestatarii de către televiziunile pro-putere și de către puterea însăși arată clar că aceștia nu și-au dat seama că se află la începutul unei crize. Atacarea evidentă a protestatarilor a adâncit și a alimentat implicarea celor din piață, precum și numărul lor. A se vedea efectul de bulgăre de zăpadă crescut în urma exploziei activității pe rețelele de socializare prin viralizarea temelor de interes și crearea de diverse hashtag-uri și teme ca „animale naziste”, „sunt plătit de Soroș” și altele, precum și organizarea de evenimente ce invită la protest.
T-1 – când se conștientizează criza
Pe 22 ianuarie, ceea ce este T-1 al crizei, duminica, ies la protest undeva la 30.000 de oameni. Este momentul în care PSD realizează că e vorba despre o criză, însă nu știe cum să reacționeze. Televiziunile atacă cu și mai mare virulență protestatarii. Se lansează ideea că ar fi plătiți de Soroș inclusiv copiii și câinii, iar membri PSD-ALDE ies în continuare cu mesaje de atac direcționate împotriva protestatarilor. Comunicarea e clar că nu e centralizată, iar asta întărâtă și mai tare spiritele. Lipsa unui mesaj unic și a unui număr restrâns de purtători de mesaj generează și mai mult haos adâncind spirala motivelor pentru care protestatarii au ieșit în stradă.
Referendumul convocat de Iohannis a fost un subiect evitat aproape complet de către cei care au generat criza, ei neurmărind legitimarea acestuia. Nici măcar consultările publice anunțate de Ministerul Justiției, ulterior, nu fac referire la acest referendum, în sensul așteptării luării unei decizii în sens legislativ după ce se validează referendumul. Este pentru prima dată când PSD-ul dă semne că au început un management al crizei prin acționarea în mod unanim asupra unei teme de importanță ridicată.
În sensul disculpării asupra deciziei de a da ordonanțele de urgență, mesajele sunt aceleași indiferent de sursa provenienței lor: CEDO, deciziile CCR, comisia de la Veneția, etc. Acestea nu s-au schimbat în mod radical, cu excepția renunțării la ideea de „urgență”. Alte mesaje nici nu ar putea să dea, pentru că s-ar delegitima. A se vedea modul total greșit al lui Dragnea de a „profita” de moartea lui Dan Adamescu în sens emoțional, mesaj transmis pe ideea că „nu vrea să profite de asta”, lucru pe care îl făcea. Aici mi-a fost clar că cei care îl consiliază pe Dragnea nu sunt suficient de pregătiți pe tema comunicării de criză, urmând ca la ceva timp să apară, iarăși ca zvonistică, ideea că Dragnea i-a contactat pe consilierii israelieni care i-au câștigat alegerile în 11 decembrie.
T-2 – „damage control-ul” care trebuia să stopeze criza
Duminică, pe 29 ianuarie au loc unele dintre cele mai ample proteste ținute până atunci în istoria recentă a României. Guvernul și purtătorii de mesaj intră într-un ”silenzio stampa”, o formă de a limita potențialele nasoale pe care o declarație de-ale lor ar putea-o face. Protestele sunt pașnice și atrag foarte multă atenție internațional. În intern, cei care au generat criza vor să liniștească apele susținând că cei care ies nu au motiv.
Luni are loc o dezbatere publică asupra celor doi elefanți, iar elefantul mai mare (a se citi grațierea) primește promisiunea că nu va fi ordonanță și că nu va grația nicio faptă de corupție sau fapte violente, în nicio formă. Lucrurile par liniștite.
T-3 – criză în adevăratul sens al cuvântului
Marți are loc o ședință de guvern care se prelungește până după ora 22.00. În urma ședinței de guvern, Ministerul Justiției anunță trimiterea către Parlament a unei propuneri legislative asupra ordonanței grațierii și adoptarea ordonanței 13 care, într-o anumită măsură, dezincrimina abuzul în serviciu.
Acest anunț aduce în Piața Victoriei 15 mii de oameni la orele 12-1 noaptea. Motivul supărării și agitației este amplificat de comunicarea incredibil de defectuoasă a Ministrului Iordache, care într-un ton superior răspunde grăbit la întrebări solicitând repetat ceea ce a ajuns deja un laitmotiv: „altă întrebare”. Domnul Iordache este departe de a fi un om al comunicării, el neînțelegând sub nicio formă această artă, motiv pentru care, pe bună dreptate, a și fost acuzat de colegii de partid. Orice formă mai liniștită de discuție și de dezbatere ar fi ajutat neadâncirii crizei.
De miercuri și până duminică, seară de seară, în Piața Victoriei se adună din ce în ce mai mulți oameni, ajungându-se la apogeul (probabil exagerat) de 300.000 de oameni duminică în București și alți 300.000 în țară.
Dar nu ce era ”în piață” e interesant. Ci lista de lucruri pe care le-au făcut cei de pe celelalte baricade, într-un răstimp foarte scurt:
- Antena 3 devine mediator, încercând să reducă din retragerea de brand-uri care-și făceau reclamă pe post. Tonul temperat este dat și de o altă ”coincidență”…
- Mircea Badea și Mihai Gâdea nu mai sunt purtători de mesaj în acest timp. Ei părăsesc țara pentru motive obiective, însă activitatea lor, inclusiv în online, este redusă considerabil.
- Închiderea conturilor de facebook ale celor care în genere atacă destul de virulent este o decizie radicală dar eficientă de „damage control”, respectiv Mircea Badea, Gabriela Firea precum și alte personaje ca doamna consilier local care i-a numit ”putori” pe protestatari.
- Unicitatea mesajelor pozitive a început să fie foarte pregnantă din partea membrilor de partid care erau obișnuiți să poarte mesaje. Acestea vorbeau despre realizările guvernului Grindeanu și încercau devierea prin pozitivism a atenției. Greșeala este că bula era deja făcută, majoritatea triindu-și prietenii din online în funcție de apartenența politică.
- Mesajul contramanifestației menit să sădească frica ”spargerii României” în rândul protestatarilor, precum și asumarea vinei asupra lor și a lui Iohannis, ca purtător de stindard a fost izvorât atunci și aruncat în toate mediile de către purtătorii principali de mesaj: Dragnea și Tăriceanu. Acest mesaj a fost întărit de începutul ”contramanifestației” de duminică, 5 februarie. Bineînțeles, ideea e scoasă de la naftalină unde erau ținute cele cu care se ataca ”răul suprem”, Băsescu, însă acum e pusă într-un alt context și dusă la un alt nivel.
- Încetarea oricărei forme de atac direct din partea purtătorilor de mesaj de pe baricadele PSD este rezultatul final al celor mai sus menționate. Ei atacau legitimități, și nu oameni, și încercau transmiterea unui mesaj unic. Totul cu o excepție.
- România TV nu se dezice de mesajele simple pe care le dă, însă puternic alarmiste. Totuși, retragerea publicității de pe acest post, și de pe Antena, este pretată drept o victorie pentru stradă, alături aparenta lipsă de prezență a lor la proteste. Dacă aș gândi conspiraționist, aș crede că fix asta s-a și urmărit, oferirea de victorii celor din piață, în sensul calmării lor. Dar acestea sunt efecte, și nu cauze.
T-4 – ameliorarea crizei
Primele semne de ameliorare a crizei au apărut în urma reacțiilor relativ-pozitive rezultate în urma OUG 14, cea de abrogare a OUG 13. Totuși, indignarea celor din piață a fost alimentată de presupusa neconstituționalitate a OUG 14. Prezența a unui număr mic de oameni luni, pe 6, arată impactul pozitiv pe care l-a avut această abrogare. Marți, acest număr a scăzut și mai tare, ajungând la ”doar” un 12.000, tot mult mai mare decât în prima zi de marți (T-0), când au fost 4000.
Ameliorarea finală a venit, nesperat, de la opoziție, care și-a făcut datoria și a depus o moțiune de cenzură, moțiune care a picat în Parlament în urma unei discuții în care Prim-Ministrul își asuma faptul că nu va mai trata în acest fel probleme de importanță majoră. Finalul crizei va fi mâine când se va prezenta demisia lui Iordache.
Acum, dacă ne întoarcem la T1 și urmărim rezolvarea simplă: retragerea proiectelor de ordonanță de pe masa Guvernului și trimiterea sub formă de propunere legislativă în Parlament ar fi dezumflat tot valul care a dus la ieșirea a sute de mii de oameni. Cel mai mare risc al unei crize de imagine este să nu știi când de afli în mijlocul uneia, iar în cazul de față, specula zice că motivul persistării în criză este interesul personal. Cred că, imagistic și comunicațional, PSD-ul a învățat multe de aici, deși arată în continuare că greșeli se pot strecura. De partea cealaltă, presiunea la care PSD-ul este supus, cel puțin următoarele 3-4 luni, va ajuta enorm la supravegherea mișcărilor acestui partid, cam din toate direcțiile.
IsPaul zice 