Între toți oamenii despre care am scris, Ștefan este o premieră. Premieră pentru că pe el l-am cunoscut făcând ceva mișto, și am aflat ulterior despre el că e și corporatist. Am aflat cam cum se află în Pipera că ești coleg cu cineva: îl vezi urcând în lift cu ghiozdănelul în spate. L-am văzut prima dată pe scenă cântând în Blame Hofmann (cred că e în regulă să spun că deja sunt un mic fan-boy al formației ăsteia), și am fost plăcut impresionat de timbrul său. Unic și deloc supărător pentru ceea ce cântă. Și ceea ce cântă nu e tocmai ușor. Continuă lectura „Corporatiști mișto – Ștefan Sandu – Episodul 8”
Etichetă: Muzica
13 artiști din valul nou care-mi plac (și de care poate n-ai auzit)
Știți că-mi place muzica. Și-mi place și să descopăr chestii noi. Deci îmi place să descopăr muzică, evident. Nu o fac singur, că nu-s mașină, dar mai primesc de la câte vreun prieten câte vreo recomandare de muzică. Un ”ia, ascultă asta” e rutină la mine. Și cum primesc și eu, dau mai departe la rându-mi. Deci dacă îi știți deja pe artiști și sunt de la mine, era de așteptat. Dacă îi știți din altă parte și nu mi i-ați dat și mie, urât! Continuă lectura „13 artiști din valul nou care-mi plac (și de care poate n-ai auzit)”
În cultură nu există democrație
Cum adică, nu există democrație? Păi nu ar trebui să existe democrație. Poate capitalism, dar nici ăla în adevăratul sens al cuvântului. Și haideți să vedem la ce mă refer.
- TV
Dacă i-am lăsa liberi pe toți, toate posturile radio, tv și altele, ne-am umple de manele și de nurori pentru mamă, precum și de telenovele cu calități îndoielnice. Dar sunt ca ciupercile după ploaie emisiunile astea gen ”insula pasiunii” și nu vezi, dar pur și simplu nu vezi, cum să mai ieși din prostia asta. Păi dacă n-am fi dat-o, de la bun început, cu Teo și Mircea șou și alte aberații, nu ajungeam s-avem Kanale și Antene de rahao. Capatos ar fi fost, uhm, necunoscut. Dar hey, capitalismul vinde, oamenii vor democrație, s-aleagă ce vor ei. Nu le place să schimbe kanalu. Păi fix aia e problema, 0teveule, că exiști! Dacă n-ai exista, dacă n-ai da mizerii, lumea n-ar avea de ales decât să se cultive cu chestii decente.
- Radio
E un radio în Brașov, Super FM se cheamă, e fix opusul lui Rock FM. Adică da, dă manele. Slogan? ”Mulți ascultă, puțini recunosc”. Adevăraaaat. Ha-ha-haaaa! Și când dau de ultima melodie Smaili în taxiu mă umplu de bube. Bineînțeles că există alternative, cum ar fi muzica bună. Avem și de-ai noștri și sunt și de-ai lor, dar se difuzează muzică simplă, cu structuri repetitive, pentru că românul n-are timp să se educe. De ce să știe el ce e aia timp de 5/4 când îi dai un banal 2/2 și hopa! a ieșit maneaua. Gusturile se educă, boss! Dar tu ascultă versurile complexe ale lui Mihăiță Piticu, că zice bine el ce zice acolo, de ce să dai ureche la ultimul album Gorillaz, nu-s ăia cu desene animate? Dar ce, suntem copii?
- Festivaluri și concerte
Repede, cine cântă la Neversea? Sunt vreo 2-3 buni, un Fatboy Slim, un Tiesto. Dar e și Jason Derulo (ăsta-i ăla cu ”știi ce să faci cu fundul ăla mare și gras? Scutură-l, scutură-l, scutură-l”). Cum poți s-o pui pe Dua Lipa pe aceeași scenă cu Benny Benassi? Șeful la videoclipuri sexiste și muzică proastă. Trist. N-am nimic cu cei care merg la festivaluri, sunt destui artiști buni care trebuie promovați, dar când ați auzit voi ultima dată Metallica la un radio non-nișă? Știți că și-au scos album? Realizați că dacă vin mâine în țară umplu Arena Națională doar ei? Dar hey, punem trei artiști depășiți, unul cunoscut și ne facem că e cel mai tare festival evăr. Aia e, cultură…
- Cărți
Cum era sloganul? Te fac ”neprost”? Repede, care e cea mai recent lansată carte românească pe care ai citit-o? Când, în ce an a apărut? Dacă l-ai citit pe Godină nu se pune, că ăla e excepție. Dar cu mizerii ca ”Suge-o Ramona”, sau Andrei (că deh, orice mizerie trebuie să aibă și continuarea ei) nu poți să zici că ai cultură în România. Ai o formă de entertainment, care nu este tot una cu cultura. Nici să citim Solenoid-ul lui Cărtărescu nu e afacere, dar măcar acolo, undeva la mijloc, să ne plasăm. Să nu citim 50 de umbre maro, varianta în română. Să citim, nu știu, toate cărțile alea de le-am luat cu ziar și zac prăfuite în bibliotecă. Toată lumea le are, sunt zeci și sunt luate în majoritar pentru estetică. ”Ia uite ce frumoase sunt ele la fel, toate, nedeschise, încă sigilate, cum stau ele… ce? Să le citesc? Păi dacă le citesc, le dau jos folia protectoare și le scade valoarea!”
- Teatru/operă
Ce-i aia? Niște forme de artă arhaice pe care nu avem cum să le înțelegem că urlă ăia pe scenă și nu o cântă pe aia cu ”prințesa prințeselor” și plus că dau aceeași bani și văd cu efecte speciale, cu super-eroi, cu astea. Și că tot vorbim…
- Filme
E proastă cinematografia românească – replică standard a celui care vede un film românesc pe an. Adevărat, e slăbuță. Dar motivele sunt multiple: nu mergem nici la filmele bune (decât la Garcea și oltenii), ni se creează impresia, prin comparație cu Hollywood-ul, că filmele românești sunt proaste pentru că nu sunt spectaculoase. Dar doar pentru cunoștințele voastre: filmele actuale holiuidiene profită de același tip de scenariu și ritm standard de la Star Wars în coace așa cum profită toți cântăreții pop de autotune. De aia când vedeți un film românesc vă displace, că nu e ușor de urmărit, vă solicită și intelectul, nu doar simțurile. Și vă mai pune pe gânduri fără să vă ofere totul pe tavă. V-aș recomanda vreo două astfel de filme, dar sunt sigur că nu vă veți uita la ele.
- Instituții culturale
Și uite încă o urmă a decadenței: când în instituțiile culturale se implică oameni politici. Știați, de exemplu, că Maria Grapini are 2 cărți scoase la Uniunea Scriitorilor? Știați că Varujan Vosganian, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, este și cel mai tradus autor român? Păi cum să nu ne susținem noi adevăratele valori?! Uitați-vă pe cine trimitem la Eurovision… numai somități.
- Concluzie
Păi mă, boss, cum să dai prostimii prostii? Va rămâne proastă. Iar prostimea, dacă nu cunoaște alternativele, tot prostii va dori. Ați auzit expresia aia ”gusturile se educă?”… Cum credeți c-am început noi să renunțăm la mâncat rădăcini și plante și am ajuns să avem chestii precum foie gras sau somon fume? Cum? Nu toată lumea a auzit de astea? Deci e o problemă și în cultura culinară, că de aia îi zice ”artă gastronomică”, pe modelul: or fi ele, fructele de mare, ieftine, hrănitoare și bune, dar tot mai bun e micul cu timișoreana și muștar fără gust.
Dacă nu punem mâna și nu scoatem imbecilizarea din cultură, datorată în majoritar democrației, îi merităm pe Capatos, Badea și Gherghe. E bună democrația, dar nu în cultură. Aici chestiile proaste se văd de la o poștă și trebuie stârpite, că generează proști. Și da, adu-ți aminte de articolul acesta data viitoare când ai să vezi vreo pițipoancă cu șlapi pufoși sau vreun ”șofer” de bemwe cu maneaua la maxim la semafor.
11 Formații pentru care aș plăti bilet în România
Că-s un fel de rocker, știe toată lumea. Că îmi place să merg la concerte, ăsta ar trebui să fie un lucru normal pentru toată lumea. Singurii care au o justificare sunt cei care au o fobie față de locurile aglomerate. Adică să ratezi show-uri gen The Wall al lui Waters, concerte ca Depeche Mode sau Chilli Peppers este într-adevăr un mare păcat. Foarte mare, zic eu.
Neapărat trebuie să mă justific, dacă a mai fost vo formație dintre astea în România, și or cântat, e clar că nu știu nimic despre asta. Poate că sunt și un fel de ignorant. Am încercat să exclud formațiile care nu mai există decât pentru evenimente speciale și, bineînțeles, pe cele care au mai fost.
Așa că-ncepem:
11. Disturbed
Îs băieții ăștia jos cu boala, dar au și multe altele marfă. Au un ritm numai al lor, un solist cu o voce creată pentru noul val de metal și un fel aparte de a bucura audiența. Au-a-a-a-a!
10. Godsmack
Dap, americanii și-au cam revenit, o să tot fie americani în listă. Iar Godsmack au un fel de rock Hillbilly cu ritmuri relativ simple, dar cu niște show-uri explozive. Erau programați acum câțiva ani să cânte la Rock the City, dar Sully Erna, polivalentul, a acuzat ceva probleme cu vocea și a amânat tot turneul european. Cum ar fi fost să ascultăm Vampires direct în țara lui Dra… aah, cât de clișeatic sunt.
09. The Offspring
Alți americani, but the good kind of americans. Și ăștia ar fi trebuit să vină în 2012, dar n-au mai ajuns. Cât de tare mi-ar fi plăcut să ascult cu dedicație ”Get a job”, pe lângă notoriile Pretty Fly și Self Esteem. Mie-mi par reprezentativi pentru anii în care am copilărit, iar stilul american-punk (cuuumva) mă trimite automat la vârsta e 14 ani.
08. Green Day
Poate cea mai ascultată formație punk rock din ultimii 20 de ani. Sunt genul de formație la care chiar dacă n-ai nici o piesă de a lor în playlist, le recunoști imediat stilul și ”șlagărele”. Dau niște concerte memorabile, chiar și când nu sunt pe scenă (detalii aici).
07. Daft Punk
Ei, la asta nu v-ați așteptat. Să vă zic un mic secret: copil fiind mi-am cumpărat albumul Discovery pe casetă. Și l-am tocit. Francezii mereu au înțeles altfel muzica electronică, iar acest duo nu s-a dat în spate nici o dată de la crearea muzicii de calitate. Dap, vreau să văd Daft Punk live!
06. Soundgarden
Ei, uite. Chirs Cornell este unul dintre cei mai tari muzicieni contemporani. Era văzut drept rivalul lui Cobain pe vremuri. Din păcate, drogurile i-au cam bușit vocea și nu mai poate fi la înălțime decât câteva melodii pe concert. Și totuși, cu ultimul album, băieții au demonstrat că încă mai pot. Apoi mai sunt ultimele două single-uri, unul (poate cea mai tare melodie rock apărută în ultimii 2 ani) de pe coloana The Avengers și altul ca să marcheze un veritabil come-back.
05. Tool
That’s some trippy shit, son!
Prog rock la el acasă. Formație care a inovat mereu. Dar mereu. Nimic destinat publicului larg, în materie de albume zic. Ei sunt genul care nu creează pentru fani, cum de altfel sunt mai toți cei din listă. Dar ăștia chiar ies în evidență. Show-urile lor sunt niște testamente veritabile ale senzorialului. Un stoner-metal cu efecte vizuale incredibile și niște schimbări de ritm uneori asurzitoare. Și am constatat cu surprindere că nu sunt chiar singurul care ascultă așa ceva.
04. Foo Fighters
Nici nu mă pot gândi la scena rock actuală fără să îl iau pe Grohl în calcul. El este rock-erul. Definiția acestui termen. A învățat de la cel mai bun și continuă să transforme în aur tot ce atinge. Și ca să nu mă lungesc, zic atât: orice video cu Foo Fighters live de pe Youtube vă va arăta de ce mi-i doresc. Nu am mai văzut de foarte mult timp artiști care să transmită atât de mult spectatorilor. Și când zic ”de foarte mult timp” aș putea liniștit să zic ”evah”.
03. Rage Against the Machine
La încheierea concertului dedicat memoriei lui Simon Cowell. 😀
Numai pentru epicele moșeli și tot vreau. M-am bucurat destul de tare când am auzit că s-au împăcat, dar m-am mâhnit în același timp pentru că asta a însemnat desființarea Audioslave (care ar fi fost pe aceeași poziție, dar n-ar mai fi existat Soundgarden). Un Tom Morello mereu surprinzător la chitară și niște ritmuri care îți bagă nevoie de sărit în călcâie până când amorțești și tot nu te oprești. Gălăgie adevărată.
02. Gorillaz
Aici e mai complicat. Ei nu există ca formație, ci ca proiect, coordonat de Damon Albarn care doar ce s-a împăcat cu cei de la Blur. Deci Gorillaz încă există, dar șansele ca ei să ajungă în România sunt atât de mici încât cred că mai repede câștig la loto. Totuși, după cum zicea ăla din Dumb and Dumber: there is a chance!!! Și nu e o noutate că-s disperat după ei. Și cam atât. Pentru cum sunt ei live, a se vedea postarea asta.
Mențiuni onorabile
Asta-i foarte watchmojo-istă.
Avem așa: Triggerfinger niște Belgieni care-și știu locul. Pearl Jam, dacă mai pot. Queens of the Stone Age, pentru că reprezintă bine de tot americanii. Santana, formația, nu doar chitaristul. Paramore, o plăcere vinovată de-a mea. Skrillex, la ăsta am dubii dacă vreau neapărat să merg, poate dacă-i moca intrarea.
Deasupra: un Richard Hammond mai înalt și mai bătrân, un gras dubios și un Sean Connery care știe muzică. Li se mai zice și Triggerfinger.
01. Pink Floyd
Dacă aveați alte așteptări, înseamnă că nu ne cunoaștem de loc. Dap, pe Waters l-am văzut, cu tot cu peretele lui. Bine că nu și-a schimbat și el titlul albumului în ”the timeline”… Revenind, bătrâneii în frunte cu Gilmour oferă foarte puține șanse de reunire. Practic, din vechea gașcă au mai rămas trei, incluzându-l pe Waters. Dar miracole s-au mai văzut, iar speranța moare ultima. Un alt fel de a spune: Ispas, dă-ți o palmă și revino la realitate!
Ăstora ce poză să le mai pun? Le trebe?
Later Edit: nu știu unde să-i pun, dar trebuiesc puși: System of a Down și Coldplay. Pe SOAD nu i-am pus că a fost Serj, dar Serj vine cu melodiile proprii. Apoi Coldplay, și ăștia știu face show. Or fi soft, dar știu și muzica, cu melodii precum Spies sau Shiver, pe langă Paradise și Clocks.
De ce îmi place mie muzica dată tare…?
1. Pentru că dacă nu îmi usucă blugii în timp ce o ascult parcă nu mai are noimă.
2. Pentru că ceea ce eu consider a fi muzică mulţi consideră a fi zgomot, şi zgomotul trebuie să fie mult şi tare.
3. Pentru că vreau să ştie toată lumea că eu ascult muzică.
4. Pentru că mă ţin boxele.
5. Pentru că dacă nu e tare este mahmureală, deci implicit durere de cap şi incompatibilitate.
6. Pentru că dacă nu e tare nu se simte bass-ul şi implicit muzica devine „naşpa”.
7. Pentru că AC-DC şi Metallica & Co nu sunt făcuţi să se asculte în surdină.
8. Pentru că vocea lui Gillan sună mai marphă când ţipă.
9. Pentru că trebuie să-mi vibreze patul când Cliff Burton mângâie griff-ul.
10. Pentru că nu îmi place faţa portarului de la cămin.
11. Pentru că Slash nu rupe corzile la Gibson degeaba.
12. Pentru că Massive Attack e marpha doar când vezi undele făcute de sub-woofer.
13. Pentru că vreau să văd cum sare membrana difuzorului.
14. Pentru că aşa trebuie.
15. Pentru că mă plictiseam cu muzica tare şi nu aveam despre ce să scriu.
16. Pentru că lista trebuie continuata în acelaşi stil IsPaulicesc.
17. Pentru că şi cocalarii Poligrafiei au nevoie de educaţie.
18. Pentru că aşa intenţionez să-mi dezvolt răguşeala de la ţipat.
19. Pentru că dacă nu e tare nu aud fiecare sunet făcut într-un concert ca al lu’ Gorillaz.
20. Pentru că nu mai vreau sa tremur de durere (fizică, chiar pur fizică)
21. Pentru că aşa ascultau Jim cu Aniela când s-au cunoscut.
22. Pentru că nu se poate altfel!
Esenţa auditorie în concordanţă cu contactul vizual
Ce-ţi este şi cu muzica din filmele astea? „Af, e melodie de film, ce-ţi pasă, treci cu vederea…” cred că aşa vi se întâmplă la 8 din 10 filme, dar vin al 9-lea şi al 10-lea, cu câte o melodie care te izbeşte şi îţi aduce aminte că îţi place, şi o scoţi şi o asculţi obsesiv, cum fac eu acum, după ce am revăzut Sin City a 4-a oară.
Mă rog, lasă obsesile în pace, haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie. Cum ar fi un film cu muzica nepotrivită pentru el? Imaginează-ţi o scenă de amor infierbântat (ca să nu zic sex, că e prea „nu-ştiu-cum”) şi pe fundal să cânte „Aleluia” într-o variantă folk. Sau să apară prostii clişeatice, gen Tristania atunci când e super-eroul deasupra lumii, şi prostii din astea. Nu te mai prea împinge să vizualizezi şi restul, nu? Mai mult decât atât, dacă filmul este şi prost, să zicem un fim de groază (nu zic că toate filmele de groază sunt proaste, Doamne fereşte, doar că nu am văzut nici unul bun până acum) iar muzica de fundal, deşi este menită să-ţi agite simţurile, nu face altceva decât să verşi floricelele din castron datorită râsului isteric. Sau poate mi se întâmplă numai mie…?
Mă rog, sfatul meu este să judecaţi un film şi după sunet. Nu contează cât de comercial sau cât de simplist este, muzica într-un film face cât 90% din sentimente. Primul lucru pus la filme a fost muzica (şi când zic filme, mă refer la „Moving pictures” cum le ziceau americanii la inceput), şi aia cât de simplistă, dar mereu se afla în concordanţă cu ce se întâmpla.
Şi ce rol are post-ul ăsta? Asta mă întreb şi eu acum, dar tot îi dau „pabliş” că deh, tre să mai scriem câte ceva să vadă lumea că avem blog!
P.S.: Da, ştiu că e o mică cacofonie în titlu, dar dacă când am pus-o nu am gasit alt titlu că care să se potrivească să mă ierte croniCA Cârcotaşilor.
IsPaul zice 