Corporatiști mișto – Alexandra Ispas – Episodul 5

Corporatiști mișto – Alexandra Ispas – Episodul 5

Și iată-ne la episodul 5 unde vorbim cu Alexandra. Coincidența numelui de familie sper că nu e frapantă pentru nimeni, deoarece nu e chiar o coincidență. Ea a ales să-și schimbe numele în fața ofițerului de stare civilă, deci poate v-ați prins că avem mai multe în comun decât numele de ”Ispas”.

Alexandra este un artist plastic și grafic, chiar dacă nu se consideră asta. Este la început, dar investește mult în pasiunea pe care o are, cel puțin în ultimii câțiva ani. Nu îi este frică să lucreze, nu dă înapoi de la provocări și este deschisă la orice sfat. Muncește enorm însă nu fără rezultate și, poate cel mai important, a reușit să impresioneze multă lume cu desenele sale. A adus zâmbetul pe buzele celor pe care i-a caricaturizat și a susținut vizual anumite branduri sau firme pe la evenimentele lor. Ca să nu mai zic că face niște pancarte pentru proteste care-ți garantează atenția pieței.

Urzeala Trumpilor, o formă de construire de zid, acum că iarna e la o lună distanță. Autorul: a voastră Alexandra.

Alexandra, ce faci tu mișto?

Mmm… aș putea să fac acum un nume, pentru ce fac eu? Nu pot să definesc într-un singur cuvânt. Îmi place și să desenez, să pictez, și să fac art and craft.

Adică, practic, ești un fel de artist plastic?

Nu m-aș numi un artist plastic. Sunt un novice într-ale desenului/picturii. Nu am studii de specialitate. Ceea ce fac este pur și simplu din pasiune și din talentul pe care-l moștenesc din familie.

Ce anume moștenești, și de la cine?

Desenul și pictura, în principal, sunt moștenirile primite de la mama mea. Ea în tinerețe a fost artist plastic experimentat, ajungând să aibă propriile expoziții. Acum face doar de plăcere, din păcate. Atât eu cât și surorile mele suntem pasionate de pictură, desen și chestiile din domeniul ăsta. De când mă știu am mâzgălit tot ce am prins. Când aveam 2 ani și jumătate, părinții nu mai aveau cu cine să mă lase acasă și s-au rugat de educatoarea surorilor mele să mă ia și pe mine la grupa mică, deși nu aveam încă vârsta pentru activitățile acelea. Din prima zi educatoarea a zis: ia de aici o foaie de hârtie, un creion și o radieră. Văzând că mă pricep, toți copiii au năvălit pe mine să le desenez de toate, cățeluși, pisicuțe, etc. Pe perioada școlii am mai desenat, în mare parte, în creion și tuș, după care, când am început să lucrez, am descoperit partea digitală. Pe atunci lucram la o firmă de publicitate. Am învățat să folosesc programe grafice, lucru despre care nu pot să zic că atunci mă fascina atât de tare, lucrând doar în programe vectoriale care nu-mi dădeau libertatea de mișcare sau creație. Nici nu eram atât de experimentată pe atunci.

Ok, și unde ești acum cu grafica?

Acum cochetez tot cu partea digitală, dar și am uneltele necesare pentru a fi cât mai creativă. Continui bineînțeles cu desenul pe hârtie și cu pictatul pe pânză, dar mai rar. De vreun an mi-am descoperit această plăcere, să fac caricaturi, printr-o provocare dată de un coleg de muncă. El m-a rugat să fac o caricatură pentru un coleg care pleca din companie. A fost destul de stresant la început, pentru că erau și foarte multe personaje de desenat. Nu mai abordasem niciodată această latură a desenului, dar pot să zic că îmi face foarte mare plăcere acum. Îmi place să descopăr domeniul și îmi place să mă perfecționez cu fiecare caricatură, să încerc să-mi găsesc stilul. Ce m-a determinat și mai mult să continui cu ele au fost reacțiile pozitive ale oamenilor, faptul că toți s-au recunoscut, au râs și au urmărit detaliile. Într-un cuvânt, le-a plăcut.

Creion, hârtie și fețele unor oameni simpatici.

Ce unelte folosești?

Pe partea de pictură, în mare parte acrilic pe pânză. Pentru partea de desen îmi place foarte mult hârtia cartonată de peste 200 de grame. Pot zice că am un fetiș cu hârtia cartonată. Folosesc creioane colorate acuarelabile, pe care le-am primit cadou de la o colegă de muncă de Crăciun. Îmi plac liner-ele negre, ador să conturez totul cu liner-e. Îmi place să mă plimb prin magazinele de profil și să cumpăr toate prostioarele. Cam atât pentru desenul fizic. Pe partea digitală, am încercat prima dată o tabletă Wacom Intuos cu care nu prea am reușit să mă înțeleg. Era foarte greu să desenez pe tabletă și să urmăresc tot ce se întâmplă pe ecranul laptopului. Plus că lag-ul îmi dădea mari bătăi de cap și îmi doream acel ”real feel”, ca pe hârtie. Și dorința mi s-a împlinit. Am primit cadou un iPad Pro cu care mă înțeleg de minune. I love it. Folosesc în principal programul Procreate dar și Concepts și Adobe Draw. Chiar dacă cel mai mult îmi place să lucrez pe tabletă, cu stylus-ul, să fac ce-mi doresc eu, am mai realizat design pentru materiale de evenimente, facebook cover-uri, afișe, cataloage, logo-uri, majoritatea pentru prieteni.

Niște prieteni și trupa lor. Lipsește Ștefan, dar o să apară și el la microfon curând.

Păi și cu talentul acesta, de ce lucrezi la corporație?

Pentru că nu m-am gândit momentan să fac bani din asta. Nu cred că pot momentan să renunț la job ca să câștig și să mă întrețin doar din desen sau din grafică, adică să încep ceva pe cont propriu. Și trebuie să-mi și plătesc ratele. Mă gândesc, într-un viitor, cândva, să trec de la a face doar câte ceva pentru prieteni la ceva mai mult, să mă extind, să fac un business din asta. Cum? Nu știu încă.

Cei de la corporație s-au gândit să profite de talentul tău?

Echipa din Belgia cu care lucrez zilnic a aflat de această pasiune a mea și m-au invitat să iau parte la următorul cel mai mare eveniment al corporației pentru un strop în plus de creativitate. Ei se gândiseră inițial că sunt genul de caricaturist la minut și aș putea oferi timp de câteva ore caricaturi pentru clienți și colegi. Pentru că nu începusem de mult timp să fac caricaturi, nu aveam nici viteza nici experiența necesare să fac caricaturi la minut. Nici nu e stilul meu. Mie-mi place să fac caricaturi cât mai detaliate, cât mai realiste. Așa că discutând despre ce aș putea face pentru eveniment a rămas să concep un comic strip cu experiențele clienților la eveniment, precum și câteva caricaturi post-event pentru câțiva dintre aceștia. Ei au fost foarte entuziasmați de idee pentru că Belgienii sunt mari iubitori de caricaturi și comic-books. Comic strip-ul a fost, din nou, o provocare pentru mine, fiind prima dată când a trebuit să creez conceptul de la zero. Să nu zic de presiunea pe care o resimți din partea unei țări cu o cultură uriașă în domeniu. Și comic-stripul și caricaturile au fost făcute de mână, pe hârtie.

Ce artiști contemporani urmărești și de unde îți iei inspirația?

Aaaah. Sunt foarte mulți și tocmai pentru că nici nu am un stil propriu și îmi plac mai multe genuri, nu mă opresc doar la câțiva. Îmi plac și ilustrațiile, și stecilurile, de genul celor ale lui Ortaku și Bansky. Îmi place de Doru Moscu, care este brașovean ca și mine, și pe care acum îl urmăresc cu interes. Eugen Erhan e foarte mișto, el face comicurile cu Fredo & Pid’jin. Îmi place și Mădălina Andronic, care are niște ilustrații ce-mi aduc aminte de basmele din copilărie. Bergthor Morthens  e un artist pe care l-am descoperit la Art Safari iar picturile lui sunt greu de clasificat. Sunt ușor satirice, majoritatea fiind cu oameni politici, supra-realiste, cumva, în culori foarte puternice. Iar inspirația o iau în mare parte din lucrurile care se petrec în jur. De exemplu, mica ilustrație pe care am făcut-o cu oițele, cu campania lui Daea, Alege Oaia.

Oițele se aleg între ele, dar nu așa cum vrea Daea.

Tu ai o minte foarte ageră când vine vorba de exprimarea cuvintelor pe un canevas. Zi-mi despre cele două pancarte din albumul #rezist.

Protestele astea care au avut loc la începutul anului nu au avut violența ca mijloc principal de comunicare. Au fost protestele minților luminate, ale oamenilor care chiar gândesc și înțeleg ce se întâmplă în țara asta și care nu pot lăsa lucrurile așa. Nu pot să zic că am stat prea mult să gândesc pancartele. Au venit de la sine. Am avut toate elementele de care aveam nevoie, ca sursă de inspirație, în piață și în cele întâmplate în afara ei. Primul panou pe care l-am făcut, cel cu ”high class fashion” a avut o latură ironică, respectiv ce costumație ar trebui să poarte ei pentru pragul acela de 200.000 de lei. A fost una dintre cele mai fotografiate pancarte. La un moment dat am fost intervievată și de TVR, reporterul întrebându-mă despre pancartă, iar apoi am văzut-o și în carte. Al doilea panou l-am făcut pentru tine, mai mult, nu pentru mine. Ambele au avut o prezență destul de bună pe social media, fiind preluate și șeruite de diverși influenceri. Au ajuns finalmente să dăinuie în acel album #rezist.

Un lucru sigur e mișto, că moda revine!

Zi-ne o încheiere.

De încheiere vă desenez ceva.

Unii zic că Soroș e în piață. Alții că-i la Mega. Adevărul e că Soroș e pretutindeni.

Doamna, doamna de acolo… este interlop?

Dragnea la Înalta Curte de Casație și Justiție:

”Doamna, doamna de acolo… este interlop?!”

Ăsta e răspunsul dat de Liviu Dragnea la întrebarea ”De ce ați adus interlopi la Înalta Curte? Vreți să intimidați martorii?”

În timp ce dădea răspunsul arătând-o pe ”doamna de acolo” era înconjurat de 6 cefe late și una îngustă. Cea îngustă e a lui Codrin Ștefănescu, evident. Vezi cu ochii tăi că sunt niște oameni veniți să-l ”apere” pe Liviu. Să-l apere de agresivitatea jurnaliștilor și a protestatarilor. Domnul Bot, recunosc, poate fi extrem de agresiv verbal, însă nu văd cum poate fi și fizic. La fel și restul așa-zis reprezentanților #Rezist.

Dragnea când arată cu mâna către doamna care nu e interlop, flancat de interlopi.

Integritatea fizică a președintelui Camerei Deputaților și Partidului Social Democrat nu a fost niciodată pusă în pericol. Dar cea a protestatarilor da. Există și o plângere depusă de domnul Bot pentru o agresiune venită din partea unuia dintre asociații lui Dragnea.

Dar ce e Înalta Curte și de ce e importantă în discuție? Citez din Constituția României, articolul 126, alineatul 1: ”Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație şi Justiție şi prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.” Adică, prin aducerea interlopilor acolo, Dragnea a sfidat pe față tot ceea ce înseamnă justiție în România. Practic, fix în locul în care nu ar trebui să-ți fie frică de injustiție, tu te aperi prin mijloace proprii și nu prin cele oficiale ale statului. Dar e ok, a făcut ceva pentru bătrâni.

Iar dacă până acum mă feream să spun că PSD e mafie, acum sper că e evident pentru toată lumea. Și nu asta e problema. Problema este cum suntem luați de proști. Vedem cu ochii noștri cine este în jurul liderului maxim al României și noi ne lăfăim că ne-a crescut roboru. A, stai, nu e bine să crească roboru. Discutăm altă dată despre asta.

Victoriile Pieței

Victoriile Pieței

Vă mai aduceți aminte, acum fix o lună, când ați citit prima dată zvonul că guvernul încearcă o grațiere și ceva amnistie? Aveați habar măcar ce înseamnă, la ce se referă, cine era vizat de aceste proiecte? Nu, totul era zvonistică, până când, a doua zi, au apărut documentele oficiale pe site-ul Ministerului Justiției. Atunci a fost clar pentru toți că intențiile bune ale coaliției de guvernare nu vin fără un cost. Costul, bineînțeles, eliberarea unora, închiderea dosarelor altora și… și știți povestea.

”Piața” a reacționat imediat. Și-a făcut opinia auzită din prima zi când zvonurile s-au concretizat și lumea se întreba ”de ce ies”. Păi de aia ies, ca să aflați și voi de nasolul pe care îl vor ăștia. Deci, prima victorie a Pieței este informarea și atragerea atenției asupra problemelor grațierii și dezincriminării, adică setarea agendei publice.

Pe urmă, pe lângă asta, Piața a continuat demersurile, ajungând să impună atâta presiune încât unul dintre proiecte a fost retras, însă cel mai arzător, a fost trecut, cum se zice în popor, ”noaptea ca hoții”. Reacția imediată a Pieței a dus și la retragerea acestei ordonanțe, e drept, într-o formă tergiversată, dar efectele juridice nu s-au produs, și asta e ce contează.

A treia victorie, una în care nu am crezut, este setarea agendei anti-corupție la nivel internațional. Majoritatea reflectoarelor s-au mutat asupra celor care scandează în piețele importante din România, iar asta a fost un subiect care a vândut, vinde și, spre bucuria noastră, atrage atenția și-i coagulează și pe cei care sunt de aceeași părere. Din Islanda și până-n Bulgaria, cu opriri în Franța și Marea Britanie, mișcările anti-corupție se strâng în jurul grupurilor de români care-și fac auzit glasul.

Și că tot vorbim de anti-corupție, ați observat ciudatul lucru pe care șefii coaliției de guvernământ îl fac când vine vorba despre acest cuvânt ”corupție”? Îl evită în totalitate. Niciodată nu e vorba de corupție. E vorba de justiție, de politică penală, e vorba de un dosar făcut de DNA (bineînțeles, mereu acronimul niciodată numele complet), dar cuvântul ”corupție” nu trebuie să apară pe buzele lui Tăriceanu sau ale lui Dragnea. Se feresc de acest cuvânt ca Aghiuță de tămâie, feri-s-ar și să facă asemenea fapte vreodată!

Și, dacă e să tragem linie, Piața nu a schimbat nimic în sens legislativ, lucru care era, de altfel, și scopul manifestațiilor. Dar a schimbat altceva, anume agenda publică, interesul față de temă și gândirea colectivă asupra subiectului. A adus mijloace de informare corectă și i-a arătat cu degetul pe cei care dezinformează. Ba chiar a făcut încă niște lucruri imposibile: a retras (indirect) multă reclamă de la A3 și RTV, a ajuns să-l facă pe Becali frecventabil și pe BUG Mafia relevanți din nou, i-a făcut pe secui să protesteze alături de români și pe timișoreni să strige ”București, luptă București”. Dar acum confund eu cauzele cu efectele – nu Piața le-a făcut, ci Dragnea & Co, bineînțeles, nevoit și indirect, dar meritul este, în majoritar, al lor. Și că tot veni vorba, verificați, vă rog, tonul vocii șefilor PSD și ALDE de acum o lună și cel de acum. Se va vedea o schimbare radicală despre care sper să nu fie izvorâtă doar din nevoia de ”damage control” în urma comunicării proaste de criză pe care au dus-o.

foto copyright: Dan Mihai Balanescu