Cât de mult are voie Biserica să se implice în politică?

Discuția legată de implicarea BOR și a preoților în politică este veche de… De foarte multă vreme, cam de când lumea, ar zice unii. Au fost momente în istorie când România a avut ca Prim-ministru un Patriarh, pe Miron Cristea, și momente când anumite confesiuni au fost scoase în afara legii, respectiv cultul Greco-Catolic în perioada Comunistă. Dar nu despre trecut vreau să vorbesc, ci despre prezent, pentru că vremurile sunt cele care ne afectează, nu istoria, însă voi face referire la evenimentele trecute pentru că, deh, ele dictează prezentul.

Acum, toate cultele din România au următoarea organizare: instituție de drept privat cu utilitate publică. Adică o struțo-cămilă. Se organizează singure, în sensul că statul nu intervine aici decât foarte limitat asupra administrării lor, însă utilitatea lor este destinată publicului, deci da, bisericile acționează către publicul larg, similar Jandarmeriei, Pompierilor și altora. De asta se organizează cu mare ușurință evenimente religioase, spre deosebire de cele ale unor instituții private. Biserica este finanțată parțial de către stat, în sensul că undeva la 60% din salariile majorității preoților (există și excepții) sunt plătite de către stat, restul din propriul buzunar. Mai multe detalii despre ce garantează Constituția României, la articolul 29, unde se scrie clar că fiecare cult e susținut de stat, e autonom față de acesta, are intrarea în diverse instituții înlesnită (spitale, penitenciare), și se specifică destul de clar că nimeni nu poate fi obligat să adopte anumite convingeri religioase.

Dar să revenim la cât de mult are voie Biserica să intervină în viața politică. De la cap-în-jos, Sfintele Canoane ale Bisericii Universale specifică destul de clar că ”printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea și demnitatea clericului se numără și aceea de “a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumești”, arhiereului, preotului, diaconului și monahului îi este interzis să facă politică partinică, să fie membru al unui partid politic, să participe la campanii electorale, să candideze și să devină membru al Parlamentului sau consiliilor locale, primar, viceprimar sau să ocupe funcții în administrația publică centrală și locală” (conform comunicat de presă BOR 2008). Cu alte cuvinte, nu e ok ca un preot să se implice în viața politică. Dar, comunicatul la care am făcut referire mai sus specifică și situații excepționale, în care, prin ”dispensă”, un preot poate candida la funcții de consilier local sau județean (deci nimic mai sus de atât), și li se cere să se retragă din funcție în momentul în care un membru al laicatului poate reprezenta interesele Bisericii. Și e cumva normal, pentru că, vedeți voi, BOR are un istoric de disidență împotriva organizațiilor politice care au o politică directă anti-BOR (a se vedea istoria comunistă). Și tot BOR spune că un cleric care se implică în viața politică trebuie să aleagă fie reverenda, fie funcția. Și așa a ajuns tata-socru Sârbu să-și pună reverenda-n cui ca să devină Ministru al Agriculturii. Și nu e singurul, până la urmă. De asemenea, cei care candidează local nu trebuie să fie partinici, lucru clar interzis de BOR.

Dar BOR tot interzice… Oare legea din România le interzice preoților implicarea în politică? Ei, răspunsul este un clar ”nu”. Ba mai mult, candidații urmăresc adesea să primească simpatia acestei instituții care s-a bucurat de-a lungul vremii de încredere multă și foarte multă. Cu alte cuvinte, singurul lucru care-i ține pe preoți să se implice în viața politică la nivel mare este fix moralitatea creștină, că altfel nu există (sau nu știu eu să existe) o interdicție de altă natură decât intern-organizatorică. Imaginați-vă că vouă v-ar interzice angajatorul să candidați la vreo funcție politică, nu vi s-ar părea un oarecare abuz? De acord cu deținerea unei funcții politice, care e in situație de incompatibilitate, dar candidatura este, în cazul BOR, respinsă din start.

Dar l-am văzut cu toții pe Episcopul de Bălți care și-a declarat susținerea pentru Igor Dodon, mai mult în sensul împotrivirii sale față de Maia Sandu. Acesta este genul de lucru care în România nu s-a întâmplat decât subtil, la acest nivel, un caz ar fi când Teoctist a cerut enoriașilor să ”voteze schimbarea” în turul doi din 1996, iar nu o conferință de presă dedicată vreme de o oră subiectului ”de ce un candidat și nu altul”. Și treaba din Moldova se întâmplă pentru că Biserica le e împărțită în două, una aparține de București, cealaltă de Moscova, iar cea moscovită este majoritară și, deci, mai influentă. Prea Sfințitul e ridicat la acest rang de către Patriarhul Alexei al II-lea al Rusiei, deci putem înțelege interesele cui le servește. Ce vreau să subliniez este că ”impunerea” BOR nu se aplică în cazul de mai sus, iar dacă rușii nu au o politică în acest sens și nu aderă la Canoanele Universale, este treaba lor.

Da, bossică. Facem și politică, dacă Moscova ne-o cere...
Da, bossică. Facem și politică, dacă Moscova ne-o cere…

Deci, ca o concluzie, Biserica se va implica în viața politică la nivel declarativ și atunci când interesele ei sunt în joc. Dar îi este clar interzis, în cazul BOR, să facă politică partinică și clerului să candideze (cu excepțiile menționate). Însă, eu consider că există și o problemă de sens invers, respectiv politicienii care șantajează, cumva, Biserica în scopul obținerii de susținere. Dar asta e o altă discuție pentru altă vreme.

Spovedania neputinței

Eram în Mexic când nenorocirea s-a întâmplat. Lumea aici celebrează ziua morților, o sărbătoare similară Haloween-ului, sărbătoare veselă, plină de culoare și apreciere la adresa celor dragi care au plecat dintre noi. Eram în cantina firmei și era un concurs de costumații. Un coleg tasta de zor pe telefon. Vorbea cu cineva care a ieșit din Colectiv și povestea live ce se întâmpla. Efectiv spunea cum se scoteau morți de acolo…

Nici acum nu am cuvinte să-mi descriu panica ce m-a trecut. N-am simțit așa ceva, cred, nici o dată în viața mea. Dar panica asta era izvorâtă din două locuri. Unul era acela că simțeam că liniștit puteam fi eu, împreună cu alți amici, prieteni, rude. Celălalt era neputința. Mi-am dat seama imediat că sunt mulți oameni aflați în nevoie iar eu nu pot să fiu decât cu gândul aproape de ei. Așa este firea mea, aș vrea să ajut cât de mult pot, însă chiar de aș fi fost în țară, doctorii nu m-ar fi lăsat să donez din cauza ochelarilor. Totuși, m-am interesat de cum se donează pielea. Aparent este destulă. Mulți au strâns/donat bani, iar acolo am reușit să dau și eu, cumva. Sper că atunci când ajung acasă voi putea să ajut cumva, oricum, pe oricine, iar asta pentru că mă simt într-o oarecare măsură responsabil pentru ce s-a întâmplat. Știu, e absurd. N-am făcut nimic, sunt in Mexic. N-am de ce să mă simt vinovat. Și totuși senzația rămâne. Dacă nu sunt vinovat, de ce mă simt în halul ăsta.

De fiecare dată când mă gândesc la ce s-a întâmplat, mă năpădesc lacrimile. Și când citesc feeduri ale oamenilor care încearcă să confiște într-un fel sau altul toate cele întâmplate, mă umplu de spume. Mă refer aici la cei pe care îi băgăm prea mult în seamă. Badea făcea referire la ”justiția aservită”, Oprea a uitat că cei 150.000 (1500 ori 100 e/deplasare) de euro cheltuiți de colanele lui oficiale ar fi putut fi donați pentru toate materialele de care au nevoie cei internați. Diverse asociații se iau de Biserică, iar diverse biserici se iau de rocker-i și de Haloween.

E ușor să arunci cu noroi în stânga și-n dreapta, însă niciodată-n tine. De ce? Ce ai făcut tu? Sau ce n-ai făcut? Vă spun, faptul că nu pot să ajut, să fiu acolo, mă face să fiu ca într-o cușcă. Citesc despre eroi ca Adrian Rugină, Claudiu Petre sau chiar și Adrian Despot. Dar acestea sunt doar câteva nume, în realitate, sunt convins că toți cei de acolo au făcut ceva, n-au lăsat oamenii să moară, ci au intervenit. Zeci de cadre medicale și-au făcut treaba ore în șir, chiar dacă nu trebuiau să fie la serviciu. Eu ce am făcut, am dormit și am citit știrile. Sute de oameni s-au mobilizat să doneze sânge, să susțină cauzele cumva financiar, iar eu? Eu nici măcar un share pe fb n-am dat vreunei postări. Așa am simțit, că dacă o fac, nu sunt corect față de mine. Îmi pare rău acum.

Poate pare a fi o spovedanie publică, și chiar are un rol similar, însă până acum mi-am propus și m-am ținut de cuvânt cu următoarele: să cer bon, să fac plângeri mereu când ceva în neregulă se întâmplă, să stau la coadă indiferent de persoanele pe care le cunosc mai în față. De acum, daca văd situații nasoale pe câte undeva, le voi semnaliza. Numai așa putem preveni situațiile de acest fel pe viitor. Numai așa putem păstra memoria celor plecați dintre noi, fiind corecți cu noi înșine, și nu împroșcând cu rahat. Numai așa simt ca voi fi iertat pentru faptul că nu am făcut nimic.

black

 

9 Tipuri de postaci pe facebook pe care nu îi suport!

Am mai șeruit dintr-astea, de la Business Insider sau Cracked.com, cu toții scriu despre ce suporta sau nu pe fb, dar sunt unele care chiar mă scot din minți. Ce mă bucur este că nu prea am asemenea prieteni în lista, dar sunt, totuși, câțiva, altminteri n-aș fi scris. Să începem cu o ordine oarecare, nu ne interesează care-i mai sus, ci ne interesează să se afle pe listă. Dacă am omis pe cineva, vă rog să-mi atrageți atenția.

  1. Conspiraționiștii. ”Ați văzut ce-a zis Vadim? Johannis e omul CIA si e ales ca să înceapă al treilea război mondial cu Rusia”. Serios? Atâta poți? La atâta ți se rezumă funcționarea creierului, la a șerui ce a zis Vadim, sau Funar cu Dacii lui zburători care au ajuns în Australia? Aștia-s genul de oameni care ”știu” că există tuneluri pe sub Marea Neagră care leagă Dobrogea de Istanbul… Alte cuvinte par de prisos.
  2. Haioșii. ”Uită-te la videoclipul ăsta amuzant, uită-te! Acum!”… îi știți, sunt ăia care șeruiesc numai ”Radio Crazy” și 9gag. Și atât. De multe ori nici nu pun titlu șerului și nu-și dau seamă că sunt doar un instrument in viralizare. Calitatea filmulețelor este mereu îndoielnică, unul din zece fiind într-adevăr demn de urmărit și, într-adevăr haios.
  3. Selficapații. Ăia care-și pun câte un selfii pe minut/ora/zi. Atât. Nu am nimic cu cei care fac un group-selfie la săptămână, dar când ai aceeași față în fiecare poză, și tot ce vrei să ne arăți este fie oglinda ta, fie ținuta ”nouă”, prefer să zic pas. Pentru că rimează cu Is-pas.
  4. Heitării. Îi aveți și nu se recunosc a fi heitări, ci oameni care ”ne trezesc la realitate”. Spuneți-mi de câte ori ați citit statusul ăsta: ”statul dă bani la biserici și închide spitale și școli”. Sau ”vecinul meu bagă manele și dă cu bormașina de la 8 jumate dimineața”. Da prietene, știu, trăim într-o lume de căcat și să știi că nu o faci ma bună cu postarea ta.
  5. Blogărul. Ăla care dă mereu șer la propriul blog obscur și are domeniu wordpress sau blogspot că e prea sărac să-și facă un punct ro. Da-da, și eu mă încadrez aici și nu vreau să vă aud cu ”ispas, dar tu nu mă deranjezi”. Știu, dar sunt alții care mă deranjează pe mine.
  6. Știripesurse.ro. Dacă nu lucrezi pentru site-ul de pseudo știri, precum cel anterior menționat sau wowbiz, te rog, insistent, nu-mi spama wall-ul cu pseudo informații. Prima e din partea casei, a doua se rezumă la ”unfollow”. Mai mult, dacă știrea are ”șoc” în titlu, prima nu mai e din partea casei.
  7. Gramatidiotu’. Nu mă deranjează că nu știi că nu există ”eu vroiam”. Mă deranjează că înainte de punct sau virgulă pui spațiu. Asta dacă le pui. Nu-mi pasă de lipsa diacriticelor sau că pui cratimă la ”vreun”, ci mă deranjează că scrii ”întro”. Numărul de i-uri e aleatoriu, iar diferența dintre tine și Grapini e aproape zero.
  8. Egolacheul. Ăsta e ăla care trebuie să ne spună că se duce la piscină. Fără check-in, fără selfie, doar status de un rând. Neapărat trebuie să-i știm programul. Evident viața noastră nu va mai fi la fel după ce ne-a zis asta. Fii măcar enternteining, zi-o pe aia ”să nu credeți că-s un lache egocentrist, dar chiar vreau să știți că mă duc la piscină și nu mi-aș ierta-o dacă nu v-aș spune”.
  9. Listomanul neoriginal. Da, iară fac postarea asta despre mine, pentru că dacă am ofensat pe cineva cu lungul șir, înseamnă că mi-am atins ținta. Acum vă invit să reflectați și, poate comportamenul să-l schimbați.

Practic, dacă vrei să fii amuzant, fii la nivel calitativ, nu cantitativ. Dacă vrei să ne spui ce faci, fă-ți un cont de twitter sau un blog, dar nu ne spama feed-urile. Anvata s-a scriii și nu ne mai obliga să-ți citim ”lipsa de incultură”. Chiar nu-mi pasă de părerea ta dacă e izvorâtă din ură, ia de cercetează ambele situații (și nu de la știripesursepunctro) și vino cu o părere obiectivă și constructivă. Cât despre conspiraționiști, voi continuați să fiți ceea ce sunteți, pentru că, pentru mine, sunteți mai amuzanți decât Laura CK.

Și țin să accentuez: dacă te simți ofensat, ai trei variante. Ori îmi dai unfollow, ori înveți ceva din asta, ori tratezi postarea ca pe un pamflet și mergi mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Smile and wave!

smile