Carti – IsPaul zice

Top 11 cărți contemporane pe care le recomand

Și uite că am făcut și topul ăsta. Mă voi referi strict la lucrări cu valoare literară, deci tratate, cercetări, filozofie sau altele nu intră în categoria asta. Neapărat să fie beletristică. Dimensiunea lucrării nu contează, și nu contează nici modul de expunere sau tipul de narație. Mai este esențial să fie și contemporană, deci începem cu lucrările apărute prin anii 80. Iar dacă tot suntem la capitolul reguli, vom păstra o carte per autor. Și da, este un top total subiectiv, care rezumă doar titluri citite și plăcute, dar nu foarte cunoscute. Deci, să-i dăm bice!

Arhanghelul Raul – Ovidiu Eftimie

Continuă lectura „Top 11 cărți contemporane pe care le recomand”

De la Marquez la Godină

Gabriel Garcia Marquez și Marian Godină sunt amândoi scriitori. Primul a fost de meserie scriitor, celălalt e de meserie polițist. Să-i compari pe cei doi pare din start a fi ”mere cu pere”. Dar oare nu sunt fructe amândouă?

Și reacțiile sunt la fel de diferite. Unii când află că-l citesc pe Marquez fie tac, fie aplaudă, dar nu prea sunt vocali. Evident, e greu să fii vocal când ori n-ai citit Marquez, ori n-ai înțeles. Și există și excepția, oamenii care-l citesc, îl înțeleg și sunt în stare să-l critice (n.b. a critica nu înseamnă ceva rău), iar durerea este că fix aceștia întorc foaia când vine vorba de Godină. Că de ce aș citi așa ceva? Ce valoare literară are Godină? Cum poate el să fie vândut drept scriitor când el doar însumează în print niște postări pe facebook? Și mulți dintre cei care tac când vine vorba de Marquez aplaudă la Godină, pentru că pe el îl știu, de Marquez doar au auzit… sper.

Și da, în becisnicia mea, până mai acum vreo câteva luni credeam că Marquez este european. Dar de Godină știam că e brașovean. Până alaltăieri nu puteam să-l critic pe Marquez pentru că nu citisem nimic de el, dar acum am terminat Generalul în Labirintul Său. Până azi nu puteam să-l critic nici pe Godină, pentru că în afara a vreo două povești de pe facebook, nu citisem nimic scris de el. Dar acum pot, și îi pun unul lângă altul prin prisma celor două cărți, pentru că amândouă pentru mine sunt de patru stele (din cinci). Și pe amândoi îi văd ca material de studiu în liceu. Unul pentru importanța istorică și literară, altul pentru contemporaneitate și importanța socială.

Marquez are o tehnică de scris extraordinară. E în stare să nu creeze nici un personaj în afara celui principal, doar să le numească, și să contureze totul în jurul acțiunii. În Generalul, Marquez nu îl dă decât pe Bolivar la înaintare, restul fiind în derizoriu. Narațiunea pare haotică, fix ca un labirint, dar care are sensul ei, motivul ei de a fi așa, asemenea labirintului haotic creat cu un anume scop. Răsfiratele dialoguri sunt parcă mai mult puncte de suspensie în narațiune și momente în care ni se amintește că oamenii aceia chiar au existat. Cu toate astea, Marquez nu-ți trezește niciun sentiment ingenuu față de Bolivar, dar îți prezintă o altă față a lui, pentru care a depus o muncă titanică în cercetare, creându-ți-se parcă părerea că povestea este 100% ficțiune.

Godină are o tehnică simplă de scris. Este foarte cursiv, creează cu plăcere personaje pe care le pune în situații reale, personaje multe de care te atașezi sentimental imediat. În Flash-uri din Sens Opus, personajul principal este Godină, deși anumite anecdote nu îl au pe el inclus în poveste într-un mod evident. Deși este o colecție de istorisiri scurte, cartea pare să aibă un început, un cuprins și o încheiere destul de clară, ușoarele inadvertențe temporale fiind acceptabile. Dar ce dă plus-valoare cărții ăsteia este poziția din care Godină o scrie, aceea de polițist, lucru care legitimează istorisirile creând senzația că narațiunea este 100% reală.

Zic doar o dată de ele în carte, dar e un titlu bun, nu? — Zic doar o dată de flash-uri în carte, dar e un titlu bun, nu?

În fapt, cele două lucrări au fiecare valoarea lor. Dacă una îți arată că și cei mari dau greș, cealaltă îți arată că și cei mici pot fi mari. Dacă Marquez este pentru cei care au răbdare și exercițiul lecturii, Godină este pentru cei care vor acest exercițiu și-și vor fi dobândit răbdarea numai în urma lecturării sistematice. Nu poți să-l recomanzi pe Marquez oricui, pentru că îl irosești, dar celui căruia îi poți da Godină îi vei putea da, după timp, și Marquez.

Râdeam de cei care citesc Suge-o, Ramona! la un moment dat. Bă, măcar citesc. Nu e vina lui Ciobanu că asta scrie (ba este, evident), dar blog-ul acela printat are, la rându-i, valoare literară incontestabilă. Trebuie să ai și un punct de plecare, ceva cu care să fii agățat să intri într-o librărie. Și dacă tot ai intrat să-l iei pe Godină, ia-l și pe Marquez, că poate-poate.

P.S. Sper doar ca cei care au citit-o pe Ramona știu acum că se pune virgulă între urare și numele propriu. Exemplu ”La mulți ani, IsPaul!”.

Ionuț Vulpescu, Hamlet și jegoșii. Și Grapini, de ce nu?

Nu, n-am sa vorbesc despre gafa corectată de domnul Ministru, însă exploatată de presă. Nici despre numirea acelei prese drept ”jegoase, abjecte, băsiste, etc.”. Nu am să vorbesc nici despre Hamlet, pentru că am o mare hibă: nu l-am citit. Și nici pe Miguel la care făcea referire același Ministru, în aceeași frază. Am să vorbesc despre TVA-ul la cărți.

Se reduce, nenică, TVA-ul care este aplicat cărților, cu mari surle și trâmbițe, cititorii vor plăti doar 5% TVA pentru cărți. Dar ce înseamnă asta? Cât o fi fost TVA-ul înainte? 24%? Nup. Erea fix 9%. Adicătelea, toate cărțile vor fi cu fix 4% mai eftine. Mă rog, o leacă mai puțin, ca de unde dădeai 109 lei pe o carte cu TVA inclus, acum vei da 105 lei, ceea ce e un fel de 3.8% mai eftin. Ce înseamnă 3.8% mai puțin dat pe cărți pentru un om, gen eu, care nu l-a citit încă pe Hamlet? Poi să vă zic. Mie-mi place să-mi cumpăr cărțile pe care le citesc, în general urmăresc să le iau hardcover, și, pe cât se poate, noi și direct din librărie. Astfel încurajez scriitorul și editura/librăria să continue promovarea lecturii. Am eu un fetiș bizar cu asta. Dar să revin, că divaghez într-ale plăcerilor, iar aici vorbeam cu patimă despre chestiuni ce ne ofuscă. Eu dau, în mare, 500 lei pe an pe cărți. În mare. Iar valoarea fără reduceri ar fi mult mai mare, s-ar întinde chiar la 800 de lei, poate. Adică, ultima dată mi-am luat Asimov – Fundatia și Imperiul – 6 cărți cu 130 lei, iar prețul lor neredus ar fi fost 200 lei. La fel s-a întâmplat cu Dune, cu ASOIAF și cu altele. Dar nu toate-s la reduceri când ai nevoie de ele, însă de dragul argumentului, rămânem la cei 500, din care această mirifică reducere îmi va salva fix 19 lei. Bani de care pot să îmi mai cumpăr o carte de la Polirom, sau o cartelă de la metrou cu care să mă duc până-n Cărturești să-mi dezmierd dioptriile prin rafturi.

Apoi, puțini dintre noi știm că există un fel de ”timbru pe cultură”, un fel de taxă pe viciu ce se aplică cretinilor care dau banii pe cărți. Timbru ăsta e de 2% iar sumele strânse din această taxă merg, din câte înțeleg, direct la Uniunea Scriitorilor. Mișto, ete cum e susținută cultura, ați spune. Dar mă uit p’ormă la cine e membru în această uniune și-l vad în top 2 pe Varujan Vosganian – cel mai tradus scriitor român. Deci, pușcăriabilul Vosganian scăpat de ciumosul Senat e dintre cei care gestionează acest 2% pe cultură, adică eu lui îi dau fix 10 lei pe an ca să, și acum atenție, îi organizeze Mariei Grapini lansare de carte. Da, exact, Maria Anti-Gramatica Grapini și-a lansat la un moment dat (cred că acum 3 luni) o carte la Uniunea Scriitorilor care e finanțată după cum am povestit mai devreme.

Mai mult decât atât, mă gândesc cât suntem de retarzi ca popor sau națiune când în loc să promovăm cultul învățatului, al dezvoltării personale, al lecturii și implicit, al valorilor reale, banii strânși de la cei ce își permit să citească ”ca la carte” sunt distribuiți către Maria Grapini.

Da. Duamna ”ascult colinzi” Grapini este scriitoare.

Iar, ca încheiere, stimabili cincilasutăiști, vă întreb, că văd că vă place cultura generală și Wikipedia: Ce au în comun următoarele țări: Croația, Marea Britanie, Norvegia și Mexic? Pe lângă faptul că sunt țări cu ieșire la mare, mai au și TVA 0 la cărți. Dap, puține și sunt foarte multe care au TVA-ul și mai mare decât îl avem noi la cărți. De exemplu, în UE, Austria, Cehia, Finlanda au 10% la cărți, în vreme ce Germania are 7, Grecia 6.5, Suedia 6, iar Italia 4. Și nu-mi dau seama, dar am impresia ca Bulgaria – grupul de control al tot ce e Românesc – are 0.

Reducerea TVA-ului la cărți, stimabili domni și oameni, este o necesitate, un trend internațional căruia trebuia sa ne conformăm de multă vreme. Însă așa e România, mai hipsteră, nu-și dorește normalitatea decât când văd cum e fără. Dacă pot Bulgarii și Croații, de ce să nu putem și noi, nu? Însă, serios, cât de tare ne afectează asta? Știu că voi, cititorii blogului lui IsPaul sunteți, cu siguranță, consumatori de lectură, dar vă întreb sincer, și m-aștept să-mi răspundeți pe măsură, câți dintre oamenii pe care-i cunoașteți citesc? Care-i ultima carte pe care ai cumpărat-o pentru tine și care-i ultima carte făcută cadou și care să fi fost apreciată de omul acela? Și cea mai importantă întrebare: ai citit Hamlet?

Și ca un ”leităr edit”, vin cu o completare. Există, în țările civilizate, un ”Fixed Book Price Agreement”, care e fie făcut prin lege, fie de comun acord cu afacerile implicate. Ce înseamnă asta? Înseamnă că dacă vreau să-mi iau carte, nu trebuie să mă duc la cea mai obscură dintre librării să o iau la un preț decent, e la fel peste tot. Mai mult, daca e prețul fixat, atunci și profitul este, teoretic, fix. Așadar, librăriile se pot axa în promovarea valorilor în loc să pună ”șaij de umbre maronii” mereu în vitrină ca să intre lumea. Și mai mult, dacă vrei să-ți deschizi un mic bookstore, concept sau ceva, nu vei fi imediat dat afară de giganții din business. Numa’ fericire pentru toți. Și unde se întâmplă asta? Bineînțeles, nu în România, unde cultura e doar pentru bogați. Se întâmplă în Mexic, Germania, Argentina, Japonia, Norvegia, Franța, Spania, Italia, Danemarca, Portugalia, Olanda, Belgia, Grecia, Ungaria, Austria, Korea de Sud. Și crecă mai sunt, dar e prea mică harta pe Wiki și mi-e lene.