Corporatiști mișto vrea să fie un fel de serial în care voi prezenta oameni care lucrează sau au lucrat în corporație în timp ce fac și alte chestii mișto pe lângă bani pentru străini. Și pentru sine.
Încep seria cu o persoană dragă mie, Eda Călin. Ea are o pagină de Facebook care este un real succes, pagină de care auzisem înainte să știu că ea e omul din spatele postărilor. Dar mai multe vedeți din conversația de mai jos. Continuă lectura „Corporatiști mișto – Eda Călin – Episodul 1”
Ați văzut probabil acum vreo lună postarea mea că nu mai intru… o lună… pe Facebook. Să vedem ce și cum se întâmplă. O să încep cu împărtășirea a ceea ce am învățat, apoi voi continua cu ce am făcut, ca să vedem cât de productivă e treaba. Și voi încheia cu ceva concluzii.
1. Viața fără Facebook există și… este ușor diferită. Acum, cu toții vă dați seama, mă refer la cei care utilizează acest mijloc de socializare în mod sistematic, că se poate și fără. Doar aveți prietenul ”acela” fără FB, fără smartphone. Dar în viața de zi-cu-zi, FB ajunge să fie util. Afli chestii noi sau importante foarte repede. Cunoști opinia oamenilor apropiați, sau care contează pentru tine, destul de ușor; știi ce s-a întâmplat în sat sau în capătul României în 5 minuțele și ești constant notificat de evenimentele care ar putea fi importante pentru tine. Fără FB astea devin deja poveri. Pierzi din bazinul general de cunoștințe de acest gen, petreci mult timp ca să le afli, dar modul de aflare este mai plăcut, sau mai tradițional: trebuie să vorbești cumva fizic cu oamenii.
2. Facebook te vrea înapoi. La modul grav. Primesc mail-uri zilnice, și zic mail-uri că e la plural, de la FB. Două notificări pe zi, numa-numa să nu părăsesc site-ul lor de socializare. Hey, pierde Zuckerberg bani și nu vrem asta…
3. Am prea multe aplicații conectate cu Facebook. Instagram, Goodreads, Runtastic… iar lista poate continua. Multe, spre zeci, de aplicații cu care mă conectez fără să-mi știu parola pentru că sunt conectat la FB. Și cum mă afectează asta? Păi numai dacă uit să debifez opțiunea de postare pe FB mă iau oamenii la întrebări ”păi boss, n-ai zis că nu mai intri?”. Da, am zis că nu mai intru, nu că nu mai postez. Iar comoditatea pe care mi-o oferă FB prin inter-conectivitatea aplicațiilor este un confort la care nu prea vreau să renunț.
4. Nimănui nu-i pasă. Și când zic nimănui, poate exagerez. Dar mai repede cred că exagerez cu cuvântul ”a păsa”. Zic sunt puțini oameni ”afectați” de concediu-mi din spațiul virtual. Și chiar și afectarea asta este ceva derizoriu… Poate sunt ”impresionați” de gest, dar finalmente nu le va păsa, în sensul românesc al cuvântului, că am părăsit eu Facebook-ul. Nu suntem în South Park să rămânem șocați că a părăsit cineva Twitter-ul. Și e foarte bine că nimănui nu-i pasă, că până la urmă, pentru mine am făcut experimentul acesta, și nu pentru lista mea de prieteni.
5. Am avut 73 de notificări, 3 cereri de prietenie și 15 conversații ratate într-o lună. Nu e mult, e drept, dar nici nu știu după cât timp mi le șterge în mod oficial Facebook-ul. Cert este că dacă cineva își propune asemenea experiment, să își dezactiveze notificările feisbucciene de pe telefon. Eu am lăsat mess-ul activ pentru momente de urgență. Prost am făcut, dându-mi seama că dacă e urgență, dădea omul de mine.
6. Nevoia de rețele de socializare persistă. Și da, s-a activat și la mine. Am stat mai mult pe Twitter, pe Instagram și pe Goodreads. Dar am fost mai productiv în multe sensuri, scriind două review-uri pe IMDB, câteva postări pe WordPress și citit ceva cărți (3, mă pregătesc să o termin pe a 4a) pe Goodreads. Am alergat 10 km la relay-ul de la maraton, în condițiile în care eu nu alergasem mai mult de 4 km legați în viața mea până miercuri 5 octombrie. Am fost la o nuntă, un party mare cu firma, am cules via, am văzut ambele dezbateri prezidențiale americane (despre una am scris aici)… Una peste alta, multe. Dar nu FB a fost cel care-mi tăia productivitatea, ci eu mie însumi. Am aruncat vina pe acest site de socializare pentru că e mai simplu așa decât să recunosc că mă complăceam.
Ca o concluzie: da, viața fără Facebook este mai productivă, dacă asta e ce urmărești. Dacă ai un mare proiect la care trebuie să lucrezi, recomand cu mare căldură renunțarea la FB. Dar dacă el este o sursă bună de informare și organizare a timpului, atunci e mult mai simplu să spun că nu are sens renunțarea la ”site-ul” de socializare.
Fă click aici ca să afli cea mai eficientă metodă de a scăpa de controlori. Nici nu o să-ți vină să crezi așa ceva! Nimeni nu și-ar fi imaginat.
Sunteți gata?
Cumpără-ți, bă, bilet!
În altă ordine de idei, a tot circulat videoclipul cu un cetățean agresat de controlori. Cinci proști putem remarca acolo. Trei controlori care-și depășesc vădit atribuțiile, un prost care nu și-a luat bilet și, bineînțeles, pe cel care crede că rezolvă problema filmând toată scena.
Voi începe cu primii, și cei mai amplii, că la părerologie legată de administrație știți că sunt bun. Este aproape unanim acceptat că RATB-ul este cea mai ineficientă regie de transport din România. A, nu știați? Păi luați exemplu de la Brașov unde s-a instalat sistem electronic de monitorizare a autobuzelor. Ca la metrou, știi când vin. Oamenii acolo se plâng că a întârziat autobuzul un minut-două. Sau că într-o anume stație nu funcționează chestia aia… Eh, probleme, ce să-i faci. La Bucu, în schimb, problemele sunt de altă natură. Ai case de bilete o dată la cinci stații, autobuze supraaglomerate care circulă 3 la 5 minute, apoi aștepți 30 până la următorul, șoferi care transportă cartofi și benzi exclusive, fie chiar și de tramvai, nerespectate de către șoferii din trafic. Un sistem electronic de validare a călătoriei care funcționează mai discreționar decât modul lui Henry al optulea când își face propria religie. Cât despre personal nu mai zic. Șoferi recalcitranți și vulgari care fumează ca turcii, casierițe care nu-ți dau bon fiscal și controlori… nici nu mai zic. Controlori care verifică numai 3 oameni din autobuz, circulă doar în liniile ”curate”, n-au organizarea necesară să se ducă prin notoriile curse de blatiști în zone mai puțin sigure ale urbei noastre, lucruri cărora li se adaugă atitudinea de superioritate cu care tratează, până la urmă, clienții. Fă-ți treaba cum trebuie și vei fi tratat ca atare, stimate domn controlor. Ca să nu mai zic că nu sunt panouri informative cu regulile de călătorie nicăieri. De unde să știu eu, turist, că trebuie să-mi iau bilet de la casă? De unde să știu care e amenda? De unde să aflu eu cum arată o stație de autobuz? Cum pot eu să-mi dau seama care-i ruta troleibuzului în care m-am urcat? Sunt om, deduc, întreb, mă comport civilizat. Mai civilizat decât serviciul oferit, aparent. Practic, dacă ești controlor și îți însușești atribuții de polițist, ți-ai ratat vocația. Pui mâna pe om doar când… ăm… nu pui. Chemi poliția, sau controlezi cu un reprezentant al miliției locale lângă tine.
Apoi cât de civilizat este un om care nu-și asumă greșeala? Adică nu-mi iau bilet, mă urc în autobuz conștient că nu am bilet și fac scandal când mă prinde cu mâța în sac. Dar d-ăla violentul. Păi dacă erau polițiști în locul controlorului, îți puneau cătușa și te duceau la secție. Ultraj direct. Păi băi, civilizatule cu drepturi, tu știi că ai și obligații? Cum toți proștii din autobuz și-au plătit călătoria, tu de ce faci scandal că nu vrei să plătești? Din varii motive, dar toate se rezumă la ”n-ai”. N-ai bani, timp, cunoștințe de cum merg lucrurile in RATB, bun simț, creier. E simplu să faci scandal când ești prins, dar mai simplu ar fi să fii un bun cetățean și să plătești pentru serviciul oferit, fie el și așa de rahat cum, până la urmă, este. Nu-ți place serviciul, nu-l mai folosi. Libertatea de a alege: taxi, metrou, mașina, biclă, role, patine, skateboard, porumbel călător, balon cu aer… sunt atâtea variante inovative, neconvenționale și/sau hipsterești.
Și mai rămâne cameramanul de serviciu, care-și face folosit aparatul cu orice ocazie. Adesea am impresia ca e același om care filmează toate astea. Filmează mereu vertical, nu zice cine e și comentează ”uaisă”… sau ”i-ați prins piciorul, domnu’”. Și în timp ce filmează, se vede cu ochiul liber cum e rezolvată situația, mult mai eficient decât dacă s-ar fi dus să o amelioreze el, să încerce să aplaneze conflictul acționând ca un bun cetățean, atât în calitate de martor, cât și de om cu conștiință. Dar e bine că filmează totuși pentru că măcar face ceva și-i conștientizează pe consumatorii de Facebook de chestiile astea, pe modelul: vedeți ce se întâmplă dacă nu vă luați bilet? Faceți scandal și ajungeți virali. Ca viroza. La fel de nocivi pentru societate, zic.
Ca să concluzionăm, nu poți fi un om de rahat, să gonești cu 110 în localitate și apoi să faci scandal poliției că de ce nu ai autostradă la Pogoanele. E drept, avem un sistem de rahat în care abuzul definește cam tot, inclusiv comportamentul cetățeanului care preferă să fie măgar decât om cu coloană vertebrală. Corupția ucide, dar noi continuăm să dăm șpagă. și când nu avem bani de șpagă, țipăm că ne-a prins fără bilet. Cât despre controlori, îi rog doar să-și imagineze că băiatul acela ar fi fiul lor… călărit de trei… sa le zic… needucați.
P.S. Am aflat că cei trei crai au fost dați afară. Meritau! Aș vrea să aflu și dacă blatistul și-a plătit amenda.
I recently came across the following statement:
Arguing that you don’t care about privacy because you have nothing to hide is no different than saying you don’t care about freedom of speech because you have nothing to say” – Edward Snowden
While at first glance this statement holds water, I personally am totally against this comparison. The limits of freedom of speech – what you can and cannot say – are totally outlined even in democratic societies. You can say that there is no God, but you cannot say that Hitler was a hero, for example, in Germany (and many other countries for that matter). Freedom of speech is not the same with freedom of thought, you can think that Hitler was a hero, no one will know unless you say it.
Privacy, on the other hand, is one key element to modern society. Less than one hundred years ago there were, more or less, no laws that protected privacy (except for privacy of correspondence – which one may argue has more in common with freedom of speech and freedom of association rather than privacy). I have nothing against people entering my private life, let them. My problem is when whatever they do with my private information is not done with my explicit consent. I graciously accept Google collecting data based on my behavior but I will not, under any circumstances, let the state know uhm… where I live? I’ll post happily anything on Facebook, Vine, Instagram, Twitter, Linked In, Goodreads… Ashley Madison, but I will be outraged when somebody reads it. Of course, I’m going to an extreme with this. Bien sur I won’t be outraged when somebody reads it, that’s the whole point of posting my opinions and info on public spaces… such as MySpace.
Back to the issue at hand: freedom of speech is limited by law. Privacy is also, but think of this: you don’t know that your privacy is being stomped on until someone uses your personal info in an obvious manner. You don’t know who read your Facebook post until he likes, comments or shares it. Or physically tells you something about it. Same with privacy: if your way of life doesn’t change, you won’t know that your privacy is being violated. You like it when on your new phone all your accounts are linked together but you don’t like it when the state knows where you’ve been. Moreover, what if your way of life improves due to that privacy violation, but you won’t notice it, similar to your browsing experience?
So, saying you don’t care about privacy because you have nothing to hide is like saying you don’t care about commercials because you have nothing to buy.
Saying you don’t care about freedom of speech because you have nothing to say is like saying you don’t care about freedom of thought because you don’t think.
Dear Mr. Snowden, I like you, but your comparisons are way too much for society’s current state. Or perhaps I missed the joke?
Now listen to what a Marxist has to say about privacy.
Am mai șeruit dintr-astea, de la Business Insider sau Cracked.com, cu toții scriu despre ce suporta sau nu pe fb, dar sunt unele care chiar mă scot din minți. Ce mă bucur este că nu prea am asemenea prieteni în lista, dar sunt, totuși, câțiva, altminteri n-aș fi scris. Să începem cu o ordine oarecare, nu ne interesează care-i mai sus, ci ne interesează să se afle pe listă. Dacă am omis pe cineva, vă rog să-mi atrageți atenția.
Practic, dacă vrei să fii amuzant, fii la nivel calitativ, nu cantitativ. Dacă vrei să ne spui ce faci, fă-ți un cont de twitter sau un blog, dar nu ne spama feed-urile. Anvata s-a scriii și nu ne mai obliga să-ți citim ”lipsa de incultură”. Chiar nu-mi pasă de părerea ta dacă e izvorâtă din ură, ia de cercetează ambele situații (și nu de la știripesursepunctro) și vino cu o părere obiectivă și constructivă. Cât despre conspiraționiști, voi continuați să fiți ceea ce sunteți, pentru că, pentru mine, sunteți mai amuzanți decât Laura CK.
Și țin să accentuez: dacă te simți ofensat, ai trei variante. Ori îmi dai unfollow, ori înveți ceva din asta, ori tratezi postarea ca pe un pamflet și mergi mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Smile and wave!
IsPaul zice 