M-a trimis mama la plimbare

M-a trimis mama la plimbare

Am ieșit, din nou, în stradă. Eu și încă vreo 30.000 de oameni în toată țara. Și de ce am făcut-o, poate vă întrebați. Păi că mi-a promis Soroș mărire de salariu. Glumesc, nu mi-a promis, mi-a și dat-o.

Am ieșit cam din trei motive. Citește în continuare „M-a trimis mama la plimbare”

Corporatiști mișto – Alexandra Ispas – Episodul 5

Corporatiști mișto – Alexandra Ispas – Episodul 5

Și iată-ne la episodul 5 unde vorbim cu Alexandra. Coincidența numelui de familie sper că nu e frapantă pentru nimeni, deoarece nu e chiar o coincidență. Ea a ales să-și schimbe numele în fața ofițerului de stare civilă, deci poate v-ați prins că avem mai multe în comun decât numele de ”Ispas”. Citește în continuare „Corporatiști mișto – Alexandra Ispas – Episodul 5”

PSD s-a râzgândit

PSD se tot râzgândește de când a luat cam tot ce e putere în țară. Iată câteva subiecte pe care au dat-o la alba-neagra cu frumoasa noastră țărișoară.

Uite taxa de solidaritate – nu e taxa de solidaritate https://goo.gl/KBwXJm

Uite salariul minim pe economie – nu e salariul minim pe economie https://goo.gl/UDFTSd

Uite manualul de sport – nu e manualul de sport https://goo.gl/dCmegd

Uite OUG 13 – nu e OUG 13 https://goo.gl/LKEPCj

Uite linia unică de autobuz – nu e linia unică de autobuz https://goo.gl/dVwZ5o

Uite Prim-ministrul – nu e Prim-ministrul https://goo.gl/6DXLVX

Uite impozitul pe cifra de afaceri – nu e impozitul pe cifra de afaceri https://goo.gl/eQQVVC

Uite statuia – nu e statuia https://goo.gl/XDm5f7

Uite data fixă pentru adoptarea euro – nu e data fixă pentru adoptarea euro https://goo.gl/Makb9S

Uite pensia privată – nu e pensia privată https://goo.gl/tek6A4

Da, IsPaul, dar care-i problema? Mai greșește omul…

E bine că cineva își schimbă părerea. E rău că trebuie să și-o schimbe. Mai pe românește, ar fi mai bine să aibă de la început idei sănătoase și să nu se facă de râs. Și și mai important ar fi să nu se întâmple genul acesta de rahaturi de începători incompetenți când se află la cârma țării. Nu de alta, dar pică burse, se sperie investitori, se volatilizează piețe, se amețesc pensionari, se pensionează generali. Haos. Și dacă unele dintre râzgândeli sunt ilare, altele sunt periculoase și arată clar un lucru: PSD nu e capabil să guverneze coerent.

Ce înseamnă ”tefeleu”, ”tefelist”?

Mi-am pus întrebarea asta acum vreo 5-6 luni și eu. Și mnu, nu eram sigur. Simțeam nivelul peiorativ al termenului și puteam ghici cam care e direcția către care bate, dar nu puteam să-mi dau exact seama. Și exact mi-am dat, sursa fiind însuși Mirel Palada, cel care a și contribuit major la popularizarea termenului. De menționat că el preferă ”tefeleu”.

Bine-bine, dar ce înseamnă. Păi e citirea pe litere a abrevierii de la Tânăr Frumos și Liber – TFL – tefeleu/tefelist.

Termenul de Tânăr Frumos și Liber a fost popularizat major de presa pro-guvernamentală pe la sfârșitul lui 2015, în principal o dată cu evenimentele ce au succedat incendiului din Colectiv. Principalul purtător de stindard a fost Mircea Badea care structura, seară-de-seară, formularea ”tinerii frumoși și liberi care se dau cu curu’ de pământ”. Din conveniență, s-a optat pentru abrevierea TFL, de unde și tefeleu/tefelist.

Ok, dar cine sunt tefeleii? Păi tefeleii pot fi diverși. Depinde pe cine întrebi. În majoritar, un tefeleu trebuie să aibă un puternic sentiment anti-corupție. Nu ai acest sentiment, nu ești tânăr frumos și liber. Cum în țărișoara asta scumpă a noastră cele mai multe scandaluri de corupție gravitează în jurul PSD, un tefeleu are tendința evidentă de a fi anti-PSD, deci un junghi în coasta comunicațională a purtătorilor de mesaje.

Nu supărați tefeleii. Ies în stradă și fac scandal, dau jos guverne, timorează nehaliții…

Pe lângă credința anti-corupție se mai atribuie multe alte elemente tefeleilor, însă niciunul, care nu derivă din asentimentul principal, nu este definitoriu. De exemplu, se face des confuzia între tefeliști și varianta americană SJW – Social Justice Warrior – Luptător pentru justiția socială. Acești SJW sunt niște bigoți ai politicii corecte care duc totul către niște extreme de neimaginat. Și da, un SJW în România ar putea fi băgat în găleata cu tefelei, pentru că nici ei nu suportă corupția, dar nu și invers. Cunosc tefelei xenofobi și homofobi dar care și-ar da viața numai să nu se exploateze Roșia Montană. Altă greșeală e să se creadă că tefeliștii sunt corporatiști sau hipsteri. Iarăși greșit. Sunt destui membri PSD (deci implicit non-tefelei) care lucrează în corporație sau cred în S-ul din PSD – socialul din SJW.

Mă rog, ați prins ideea. E greșit să presupui orice altceva despre un tefeleu/tefelist cu excepția urii lui față de corupție și elementele asociate acesteia.

Și ca un bonus, eu prefer varianta ”tefeleu”, pentru că se apropie mai bine de originea termenului. Un tefelist se presupune fie că lucrează la TFL (comparație cu ceferist), fie că ține cu TFL (comparație cu dinamovist). Sau da, poți fi tefelist dacă ai peste 35 de ani și urăști corupția, a se înțelege că legal, după 35, nu mai ești tânăr.

Despre instituții – sau de ce trebuie să te înfurie mișcarea împotriva anticorupției

Voi vorbi despre instituție, în primul rând, și mă voi referi la cea de-a doua definiție dată de dicționarul limbii române: ”formă de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate”. Adică, o instituție, este practic un concept la care aderă în majoritar societatea și o ține în viață prin acceptarea existenței ei. De exemplu, dacă toți românii dintr-o dată nu ar mai recunoaște existența echipei Steaua București, ea ar înceta să mai existe. Dar cum asta e spre imposibil de făcut, s-au creat diverse instituții care să spună, legal, dacă ea există sau nu. La fel se întâmplă cu orice, iar noi, acceptând deciziile sau normele lor, punem valoare pe acea instituție. Nerespectând sistematic deciziile sau acțiunile unei alte instituții, o dăm în derizoriu… Cred că ați prins ideea.

Acum, la noi în România corupția ajunsese să aibă valoare de instituție. Cu toții îi recunoșteam existența și aderam la ea, într-o formă sau alta. De fiecare dată când am dat 10 lei la spital, să ne bage în seamă, de fiecare dată când am copiat la vreun examen, sau am pus bani în plic pentru vreun profesor, de fiecare dată când am sunat pe cineva care lucrează la pașapoarte ca să ne bage mai în față am aderat la instituția corupției. Însă acum, în ultimii câțiva ani, lupta împotriva corupției a crescut. Fiecare dintre cei care refuză să mai dea șpagă, fiecare om care semnalează abuzul vreunui reprezentant al sistemului întărește o altă instituție, cea a anticorupției. Acum practic a izbucnit lupta dintre cele două. Însă conform definiției de mai sus, nu e vorba doar de DNA și de corupți. E vorba de comportamentele noastre, iar noi refuzând corupția refuzăm un important mecanism instituit în România de exercitare a puterii. Puterea ar trebui să fie exercitată doar prin cele trei elemente: legislativ, executiv și judecătoresc, iar pericolul corupției este acela că ”leagă” transmiterea influenței dintre cele trei care, teoretic, ar trebui să fie separate. Legând această transmitere, pune puterea în mâna câtorva care pot acționa în beneficiul lor fără să suporte consecințele. Și iată că am ajuns în zilele noastre. ”Ei” și-au dat seama de pericolul care-i paște, de faptul că sunt mulți în România care refuză această instituție a corupției și că, deși ei vor ”să se curețe”, deci nu vor mai face, asta nu spală păcatele lor din trecut. Deși nu vor să mai facă nasoale (sper), deci aderă și ei, cumva, la această instituție anticorupție, totuși nu vor nici să tragă ponoasele activității lor din tinerețe. Așadar, cel mai simplu mod de a scăpa de trecutul nedorit este dezincriminarea și grațierea. Reduci răspunderea și penitența pentru mai multe fapte și ajungi astfel să nu-ți mai fie frică de ce ai făcut. Practic lovești fix în instituția anticorupției.

Și o să-mi spuneți că mănânc rahat, dar domnul Șerban Nicolae (prea mult spus ”domn”) propune niște amendamente la legea grațierii aflată în Parlament, amendamente ce presupun grațierea și a multor fapte asimilate celor de corupție (abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului și chiar luarea și darea de mită în condițiile vechiului cod). Și ce e mai rău în toată povestea asta este că, în conformitatea cu amendamentul propus de excelența sa, domnul șofer, dispozițiile se aplică faptelor făcute până la intrarea acestei legi în vigoare, ea intrând la 30 de zile după ce e votată. Cum bine remarca cineva pe net, liber la furt, că nu pățești nimic, boss. Îți face dosar, dar nu mergi la pușcărie…

Di ce, boss? Da’ ch-are? Nu-s eu parlamentar d-aia ca să dau amendamente?

Ca să concluzionez, orice formă de zdruncinare a acestei instituții presupune o tentativă de întoarcere la valorile precedente, anume acelea de utilizare a corupției ca un mijloc de exercitare a puterii. De asta trebuie să ne protejăm, pentru că realmente ne protejăm țara. Atunci când instituțiile eșuează, țările eșuează. Dar dacă putem clădi ceva în ce să credem și să aderăm cu toții la aceste valori, ei, oricât de puternici ar fi, nu ar rezista.

Păreri din Piață – a 28-a zi de proteste

Păreri din Piață – a 28-a zi de proteste

Am fost în Piața Victoriei la a 28-a zi consecutivă de proteste. Se închid, astfel, 4 săptămâni continue în care câteva suflete, spre câteva zeci de mii de suflete, au fost zilnic în Piața Victoriei. Motivația protestelor s-a transformat încontinuu, și la fel și s-au schimbat și cei care sunt în constant în Piață. Dacă în primele zile, începând cu marșurile chiar, totul era spontan și autentic, totul se baza pe canalizarea energiei generată de frustrarea și indignarea celor din Piață, acum lucrurile se mișcă dintr-o oarecare inerție. Nu știu dacă e bună sau rea, asta fiecare judecă pentru sine.

În Piață oamenii care merg aproape zilnic se cunosc între ei. Cei ”în civil”, fie jandarmi sau sereiști, sunt evidenți ca lumina zilei. Fotografii, purtătorii de steaguri și portavoce, aducătorii de ceai și preotul cu crucea sunt văzuți ca niște factori unificatori într-o mulțime extrem de prietenoasă, sentiment pe care l-am simțit constant, încă de la prima ieșire spontană, însă acum pare a fi, cumva organizată. Pentru că asta face Piața, te obligă să te organizezi, să-ți cunoști semenii și să le porți respect. Te face să fii mândru că ești alături de ei și să te bucuri să cânți imnul la fix, chiar dacă ultima strofă este mereu uitată.

Și apoi se întâmplă urâtul. Îi vezi pe cei ciudați, cei care pot fi catalogați drept ”spărgători de proteste”, un fel de psihotronici autentici. În fața muzeului Antipa erau două persoane cu trei banner-e în care își exprimau indignarea asupra ANAF care nu tratează egal firmele cu capital românesc și cele cu capital străin, favorizându-le, bineînțeles, pe cele străine. Mă rog, asta era indignarea lor. Îmi e greu să înțeleg ce treabă are muzeul Antipa sau chiar Guvernul ca un tot în afacerea asta, dar fie. Dreptul de a fi indignat nu poate fi oprimat. Alt spărgător de protest era un nene un pic mai energic decât ar fi trebuit, care stătea undeva mai separat de grup și se trezea la fiecare minut să strige cât putea de tare diverse slogane nerepetate. Hey, fiecare grup cu ciudații lui, nu?

2 oameni la 4 banner-e. Am vrea noi asemenea eficiență!
2 oameni la 4 banner-e. Am vrea noi asemenea eficiență!

Într-o interpretare personală, ca să conchid, mi se pare în egală măsură frumos și trist ceea ce se întâmplă. Un protest plecat de la un catalizator, similar unui foc, a crescut la dimensiuni uriașe, însă când paiele de pe foc au ars lucrurile s-au potolit, iar acum, ceea ce icnește în Piață sunt niște vreascuri care întrețin flacăra siguranței. Este frumos să știi că cei din Piață sunt net mai informați decât mulți alții. E frumos să-i vezi purtând discuții, împărtășind povești ”din culise”, dar e trist să vezi oameni care nu au ce căuta acolo plimbându-se prin acea mică mulțime care la televizor pare eterogenă. Sper ca atunci când protestele se vor opri, ele să nu fie furate în vreun fel de o masă la fel de mică dar ceva mai organizată, pentru că acum, din ce simt eu, acesta e riscul principal.

Victoriile Pieței

Victoriile Pieței

Vă mai aduceți aminte, acum fix o lună, când ați citit prima dată zvonul că guvernul încearcă o grațiere și ceva amnistie? Aveați habar măcar ce înseamnă, la ce se referă, cine era vizat de aceste proiecte? Nu, totul era zvonistică, până când, a doua zi, au apărut documentele oficiale pe site-ul Ministerului Justiției. Atunci a fost clar pentru toți că intențiile bune ale coaliției de guvernare nu vin fără un cost. Costul, bineînțeles, eliberarea unora, închiderea dosarelor altora și… și știți povestea.

”Piața” a reacționat imediat. Și-a făcut opinia auzită din prima zi când zvonurile s-au concretizat și lumea se întreba ”de ce ies”. Păi de aia ies, ca să aflați și voi de nasolul pe care îl vor ăștia. Deci, prima victorie a Pieței este informarea și atragerea atenției asupra problemelor grațierii și dezincriminării, adică setarea agendei publice.

Pe urmă, pe lângă asta, Piața a continuat demersurile, ajungând să impună atâta presiune încât unul dintre proiecte a fost retras, însă cel mai arzător, a fost trecut, cum se zice în popor, ”noaptea ca hoții”. Reacția imediată a Pieței a dus și la retragerea acestei ordonanțe, e drept, într-o formă tergiversată, dar efectele juridice nu s-au produs, și asta e ce contează.

A treia victorie, una în care nu am crezut, este setarea agendei anti-corupție la nivel internațional. Majoritatea reflectoarelor s-au mutat asupra celor care scandează în piețele importante din România, iar asta a fost un subiect care a vândut, vinde și, spre bucuria noastră, atrage atenția și-i coagulează și pe cei care sunt de aceeași părere. Din Islanda și până-n Bulgaria, cu opriri în Franța și Marea Britanie, mișcările anti-corupție se strâng în jurul grupurilor de români care-și fac auzit glasul.

Și că tot vorbim de anti-corupție, ați observat ciudatul lucru pe care șefii coaliției de guvernământ îl fac când vine vorba despre acest cuvânt ”corupție”? Îl evită în totalitate. Niciodată nu e vorba de corupție. E vorba de justiție, de politică penală, e vorba de un dosar făcut de DNA (bineînțeles, mereu acronimul niciodată numele complet), dar cuvântul ”corupție” nu trebuie să apară pe buzele lui Tăriceanu sau ale lui Dragnea. Se feresc de acest cuvânt ca Aghiuță de tămâie, feri-s-ar și să facă asemenea fapte vreodată!

Și, dacă e să tragem linie, Piața nu a schimbat nimic în sens legislativ, lucru care era, de altfel, și scopul manifestațiilor. Dar a schimbat altceva, anume agenda publică, interesul față de temă și gândirea colectivă asupra subiectului. A adus mijloace de informare corectă și i-a arătat cu degetul pe cei care dezinformează. Ba chiar a făcut încă niște lucruri imposibile: a retras (indirect) multă reclamă de la A3 și RTV, a ajuns să-l facă pe Becali frecventabil și pe BUG Mafia relevanți din nou, i-a făcut pe secui să protesteze alături de români și pe timișoreni să strige ”București, luptă București”. Dar acum confund eu cauzele cu efectele – nu Piața le-a făcut, ci Dragnea & Co, bineînțeles, nevoit și indirect, dar meritul este, în majoritar, al lor. Și că tot veni vorba, verificați, vă rog, tonul vocii șefilor PSD și ALDE de acum o lună și cel de acum. Se va vedea o schimbare radicală despre care sper să nu fie izvorâtă doar din nevoia de ”damage control” în urma comunicării proaste de criză pe care au dus-o.

foto copyright: Dan Mihai Balanescu