ISU Covasna – niște miserumpiști la sesizări. Sau ”efectul #Colectiv” în instituții

 

Satul Zăbrătău, comuna Sita Buzăului, județul Covasna este locul în care părinții mei s-au decis să-și petreacă bătrânețea (deși mai au până să fie bătrâni), iar motivele pentru această decizie sunt simple: viața la țară e mai ușoară, aerul mult mai curat, vecini puțini, liniște. Dar ce să vezi, partea cu liniștea și cu aerul curat a ajuns să fie o minciună. Motivul este simplu: fabrica de prelucrare a cherestelei din sat. Și când zic din sat, nu exagerez, se află fix în mijlocul acestuia.

Zabratau Cherestea

Cu roșu – perimetrul fabricii. Cu galben – casa și terenul alor mei.

Eu știam că era dată ceva lege care interzicea construirea fabricilor în mijlocul localităților și obliga mutarea celor deja existente către periferie. Ori nu mă mai pricep eu la geometrie/geografie, ori ceva e clar în neregulă. Poate ne răspunde domnul primar. Sau poate mă înșel eu. Dar nu asta este important. În poza de mai sus (scuzați skillul în paint) se vede cum între casa alor mei și fabrică mai este o căsuță. Aceea îi aparține lui ‘nea Mircea, cel mai de treabă și harnic vecin pe care îl poate avea cineva. ‘Nea Mircea este tocat, din păcate, de zgomotul constant pe care îl are în casă. Toate măsurătorile pe care le-a făcut atunci când fabrica e pe treabă arată că decibelii reglementați sunt clar depășiți, iar reacția autorităților este, în continuare, zero.

Dar ce este și mai grav este felul în care ISU tratează problema. Fabrica produce foarte mult fum. Au nevoie să fiarbă cheresteaua în ceva leșie (nu sunt expert). Coșul prin care fumul și aburul (cred) generate în urma fierberii este mult prea jos, iar tot ce este evacuat se revarsă asupra satului. Cât de grav e? Păi ‘nea Mircea trebuie să-și aerisească paiele pe care le dă vacii cam o zi întreagă, altfel animalul nici nu se atinge de ele. Dar ce tot atâta vorbă, vedeți și pozele de mai jos.

Cos evacuare fum

Până la urmă, ISU a fost sesizat, alături de Primărie și cine mai trebuie. După răbdări multe și afumate, un reprezentant al inspectoratului s-a deplasat la fața locului unde a constatat incredibilul: fumul acela este, de fapt, abur. N-are ce să facă. Acum, cu toată răutatea posibilă, cred că singurul element care poate fi pus în foc în urma căruia să rezulte abur este banul. Păi una dintre principalele caracteristici ale zonei este că acolo e incredibil de frig. Aburul este, implicit, cald. Fizica aia proastă pe care am învățat-o la școală (sau chimia) îmi zice că aerul cald se ridică, și-mi mai zice că aburul, când atinge chestii reci se condensează. În poze puteți vedea cum aburul se duce drept în sus, iar atunci când nu se duce (știu eu ce spiriduși îl suflă spre lături), face condens imediat pe țiglele caselor. Sper că nota sarcastică este evidentă, totuși. La care adaug că nu înțeleg de ce aburul ăsta miroase a ars…

Fum 2

Bineînțeles că discuțiile nu s-au oprit aici. Reprezentanții ISU au avut chiar tupeul (că altfel nu știu cum să-i spun) să îi ceară tatălui meu să se legitimeze. Nu știu în calitate de ce anume i-au cerut asta… Plec de la o premisă de bun simț și zic că ”în calitate de reclamant”, dar reclamantul e tata, și nu inspectorul.

Și care-i problema, în fond? Păi pentru cât fum iese, coșul ar fi trebuit să fie de vreo 3 ori mai înalt. Casele din vecinătate sunt poluate cu fum, iar riscul unui incendiu în urma degajării incorecte a fumului este uriaș. Despre felul în care asta afectează mediul nici nu mai zic. Habar nu am ce combustibili folosesc, dar sper că sunt ”legit”.

”Pe surse” aflu că fabrica i-a aparținut lui Hrebenciuc și lui Hayssam (nu de-o dată și nu neapărat în această ordine). În afara primei litere din nume, cei doi mai au în comun penalitatea în care se scaldă. Actualmente, înțeleg că fabrica este la un alt proprietar, afișând cu ostentație steagul Suediei pe poartă. Ce va să-nsemne asta, nu știu. Cert este că diverși inspectori de mediu, primarul, IJSU și alții le-au trecut poarta și tuturor li se pare în regulă ce se întâmplă acolo. Inclusiv deversările din micuțul râu Zăbrătău. Probabil aceea e doar o spumă de ras uitată-n chiuvetă de cineva de acolo. Nu? Cum? Mă-ntrebați de ce este efectiv arsă scurgerea și betonul din jurul ei? Păi de unde să vă spun eu, dar ce sunt chimist? Eu zic că e chiar în beneficiul mediului să aibă parte de asemenea leșie…

lesie

Și care-i scopul acestui articol? N-are unul anume. Vreau doar să arăt cât de dureroasă e indiferența, corupția, nesimțirea și, până la urmă, abuzul. Cam ce se încearcă a se arăta de când #Colectiv. Fabrica aceea creează vreo zece-cinșpe locuri de muncă. N-aș avea nimic dacă totul ar fi legal și fără să deranjeze viețile oamenilor care, până la urmă, locuiesc acolo. Dar ce vă pot spune este că va urma…

Karma e Româncă.

S-a făcut și anul nou. Efectul #Colectiv, după cum spunea și Claudiu Teoharie, s-a trecut. Și zic la reflexiv, pentru că e ”de la sine”. Dar de ce am băgat #Colectiv-ul atât de repede în discuție? Păi despre el este vorba. E a doua oară și sper ultima când voi scrie despre asta. La fel de sincer și direct.

Karma e româncă, zic în titlu, pentru că așa este, și încep cu latura personală. Acum vreo 2 luni mergeam la Gyros-ul din Pipera împreună cu un coleg, să ne delectăm papilele cu mult-prea-româneasca shaormă grecească cu țațichi. În drumul nostru bătătorind trotuarul, am remarcat două tramvaie oprite într-o zonă în care ar merge, în mod normal. Ce să fie, ce să fie? Zic sigur a parcat cineva pe linia de tramvai. Era un Opel Corsa albăstrui, flancat de vreo 30 de trecători curioși, mai mult sau mai puțin impresionați de nesimțirea șoferului care și-a lăsat bolidul în voia căii ferate. Constat că Primăria nu-și făcuse treaba cum trebe și, dintr-o coincidență, fix paralel cu mașina, pe trotuar, nu erau stâlpii ”anti parcare”. Strig către toți vlăjganii din jurul mașinii să punem mâna s-o mutăm. Îmi răspunde consternat un Vatman că-mi trebuie vreo 20 de oameni pentru asta. Îi răspund, rotindu-mă, că număr în proximitate vreo 30. Deci ne punem pe treabă și tragem de mașină. Prima strategie n-a mers, aceea de a o ridica, așa ca am optat să o întoarcem și să o împingem cu toții, chiar daca are frâna de mână trasă și este băgată în viteză. Am rezolvat-o, nu înainte de a striga către un vlăjgan la fel de înalt ca mine care scosese telefonul să ne filmeze:

”Bravo Boss, ne-ai ajutat de ne-ai rupt cu filmarea. Ia uite, s-a mutat singură mașina. Super!”

Stânjenit, tânărul împărțitor de pliante, și-a vârât smartphone-ul îndărăpt în buzunar.

Apoi, voios, m-am așezat la terasă, peste drum, unde mi-am îngurgitat prânzul, privind continuu către mașina care acum încurca doar pietonii, nu și tramvaiele, așteptând protagonistul să-și ridice mașina. După vreo patruj de minute apar două fete în preajma mașinii. Mă duc la ele și le întreb de ce. Șoferița, tremurând toată, îmi explică faptul că nu cunoaște zona și că, văzând taxiurile pe linia de tramvai, a dedus că poate și ea. I-am explicat că nu e bine și că i-am mutat mașina. Eu și ceva armată. A înțeles, și-a mutat-o de pe trecere și ne-am văzut de viață. După 3 zile, durere de spate cum n-am avut. Doctor, RMN, hernie.

Cam așa funcționează Karma aceea pe care o preamărim noi, face ca românca (pentru că e la genul feminin Karma, nu?): ”Ce vrei tu, IsPaule? Civism? Ia de-aici hernie!”.

Bine, nu e grav, nu trebuie să mă operez sau ceva, durerile sunt suportabile, numai că trebuie să am grijă la toate prostiile de acum. Deci sunt bine, mulțumesc de întrebare.

Dar cum pot fundamenta eu ideea că Karma e Româncă pe o experiență proprie și unică? Și ce treabă are asta cu #Colectiv? Aveți răbdare, stimabililor.

Zic, ieșirăți în stradă și vrurăți tehnocrație. V-au dat: impozite celor fără venit, nexam buget pentru tineret, cucu salarii minime, ciu-ciu proiecte de infrastructură, zero răspundere politică, legea electorală are praf pe ea, vi s-a dorit să munciți pe doi lei și în rest vi s-a oferit multă tăcere. Și vorbesc către cei care au vrut tehnocrație, în rândul cărora nu mă prea înscriu.

Ați zis că nu mai ieșiți în club, vi s-a închis Princess-ul în miez de an nou, cu mai toate biletele vândute. Centrul vechi are aceleași berării cu mese din lemn în subsoluri pentru fumători, cu o singură ieșire, și aceea îngustă. Cluburile sunt la fel de pline, iar librăriile la fel de goale. Citesc despre ce înseamnă să scoți/traduci o carte în România și înțeleg că nu se vinde nimic, pentru că, nu-i așa, de ce să-mi cumpăr cartea, când pot să downloadez filmul. Ați donat o căruță de bani pentru Colectiv cui? Antenei 3, desigur, care au decis să dispună de banii aceia într-un mod super discreționar. Lor le crește ratingul, implicit veniturile și, de ce nu, să mai ia și niște bani de la telespectatorii lor proști. Cine face scandal despre asta? Mai nimeni.

Vă dă Karma numai fapte bune. Plângeam acum câteva luni pentru că nu puteam fi alături de oamenii din țară, de cei care suferă. Apoi am înțeles că de vină pentru tot ce se întâmplă este Biserica. Cel puțin așa a fost împachetată. Prea puțini au zis să facă ei ceva, să se schimbe ei, de la sine putere. Nici eu nu am reușit, pentru că este al naibii de reconfortant să cobor cu liftul 2 etaje, decât să-mi pun în funcțiune picioarele. E mult mai simplu să arăt cu degetul un om îmbrăcat în alb, decât pe boul din oglindă. Cum am înțeles să mă schimb după #Colectiv? Să pun afiș pe ușă că nu primesc preotul. Eu l-am primit, a intrat, reticent, n-a dat nici un moment să facă un pas înspre casă până când nu i-am dat confirmarea expresă că poate intra. Mi-a strâns mâna și mi-a urat ”la mulți ani”, fără să ceară sau măcar să lase de înțeles că vrea vreun ban. Omul și-a făcut datoria exact așa cum trebuie să ne-o facem și noi. Să înjur un preot pentru că nu sunt de acord cu șeful lui este ca și cum aș înjura un polițist pentru că nu-mi place de Oprea. Bine, de Tobă, acum. Tehnocrație.

Hai că am deviat de la subiect. Revenind. Societatea în sine începe să nu mai dorească fapte bune, să nu mai fie unită (și nu, nu o zic în sensul ”Băsescu a divizat țara”). De fapt, n-a fost nici o dată. Mă duc în Brașov, sunt catalogat drept Bucureștean, că Brașovu face, Brașovu drege. Vorbesc de fotbal, când zic că țin cu Dinamo, sunt automat înjurat de 35% dintre suporterii României. Zic că sunt bărbat, mă duc la cumpărături și remarc că toate spațiile dedicate băieților din magazine sunt super mici raportat la cele pentru femei. Zic că sunt femeie și trebuie să port stigmatul sexual toată viața – sexul slab. Zic că sunt creștin, sunt acuzat că nu sunt cu capul pe umeri. Spun că sunt musulman și-s automat terorist. Sunt un sfert ungur și, oficial, dacă-mi cere cineva pâine n-am să-i dau. Iar toata ”spargerea” asta a societății nu poate fi lipită decât prin două lucruri: intoleranță la corupție și incompetență, și toleranță la diferit (nu invers, cum se făcea până acum), și totul se face prin empatie. M-au certat diverși, printre care și doamna, că de ce nu am sunat la poliție. Dacă-i aduceam aminte de momentul în care ne-a fost ridicată mașina în Sibiu, îmi zicea că aia e altceva. Nu, nu este. Cum mie nu mi-a plăcut să-mi fie ridicată mașina (abuziv), așa nu cred că-i plăcea nici tinerei fete să. Ba mai mult, cred că a învățat la fel de mult din asta, la un cost redus (pentru ea). Dar Karma e Româncă, și pentru că n-am vrut să sun la 112, mi-a dat hernie. Cum n-ați vrut anticipate (așa cum ar trebui când pică un guvern), ne-a dat tehnocrație. Cum ne uităm la Antena 3, am rămas fără bani și nici n-am ajutat pe nimeni. Cum vrem să facem un lucru bun, fără să ne punem capul și gândirea colectivă la contribuție, nu va ieși ceva sustenabil, reprezentativ și de care să fim mândri.

Poate e frustrare, poate e sfertul de ungur care vorbește din mine, dar deși nu sunt mândru că sunt român, îmi iubesc țara și o voi critica atunci când greșește. Așadar îmi (vă) propun pentru anul nou următoarele:

  • Cumpără cartea.
  • Folosește scările.
  • Informează-te înainte să iei o decizie!
  • Ajută înainte, judecă după.
  • Asumă-ți greșelile și nu fi ipocrit!
  • Donează pentru Wiki (sau oricare altă sursă din care îți iei o căruță de informații gratuit, oricând, oriunde).

În rest, vă doresc multe din cele pe care vi le doriți voi.

 

Spovedania neputinței

Eram în Mexic când nenorocirea s-a întâmplat. Lumea aici celebrează ziua morților, o sărbătoare similară Haloween-ului, sărbătoare veselă, plină de culoare și apreciere la adresa celor dragi care au plecat dintre noi. Eram în cantina firmei și era un concurs de costumații. Un coleg tasta de zor pe telefon. Vorbea cu cineva care a ieșit din Colectiv și povestea live ce se întâmpla. Efectiv spunea cum se scoteau morți de acolo…

Nici acum nu am cuvinte să-mi descriu panica ce m-a trecut. N-am simțit așa ceva, cred, nici o dată în viața mea. Dar panica asta era izvorâtă din două locuri. Unul era acela că simțeam că liniștit puteam fi eu, împreună cu alți amici, prieteni, rude. Celălalt era neputința. Mi-am dat seama imediat că sunt mulți oameni aflați în nevoie iar eu nu pot să fiu decât cu gândul aproape de ei. Așa este firea mea, aș vrea să ajut cât de mult pot, însă chiar de aș fi fost în țară, doctorii nu m-ar fi lăsat să donez din cauza ochelarilor. Totuși, m-am interesat de cum se donează pielea. Aparent este destulă. Mulți au strâns/donat bani, iar acolo am reușit să dau și eu, cumva. Sper că atunci când ajung acasă voi putea să ajut cumva, oricum, pe oricine, iar asta pentru că mă simt într-o oarecare măsură responsabil pentru ce s-a întâmplat. Știu, e absurd. N-am făcut nimic, sunt in Mexic. N-am de ce să mă simt vinovat. Și totuși senzația rămâne. Dacă nu sunt vinovat, de ce mă simt în halul ăsta.

De fiecare dată când mă gândesc la ce s-a întâmplat, mă năpădesc lacrimile. Și când citesc feeduri ale oamenilor care încearcă să confiște într-un fel sau altul toate cele întâmplate, mă umplu de spume. Mă refer aici la cei pe care îi băgăm prea mult în seamă. Badea făcea referire la ”justiția aservită”, Oprea a uitat că cei 150.000 (1500 ori 100 e/deplasare) de euro cheltuiți de colanele lui oficiale ar fi putut fi donați pentru toate materialele de care au nevoie cei internați. Diverse asociații se iau de Biserică, iar diverse biserici se iau de rocker-i și de Haloween.

E ușor să arunci cu noroi în stânga și-n dreapta, însă niciodată-n tine. De ce? Ce ai făcut tu? Sau ce n-ai făcut? Vă spun, faptul că nu pot să ajut, să fiu acolo, mă face să fiu ca într-o cușcă. Citesc despre eroi ca Adrian Rugină, Claudiu Petre sau chiar și Adrian Despot. Dar acestea sunt doar câteva nume, în realitate, sunt convins că toți cei de acolo au făcut ceva, n-au lăsat oamenii să moară, ci au intervenit. Zeci de cadre medicale și-au făcut treaba ore în șir, chiar dacă nu trebuiau să fie la serviciu. Eu ce am făcut, am dormit și am citit știrile. Sute de oameni s-au mobilizat să doneze sânge, să susțină cauzele cumva financiar, iar eu? Eu nici măcar un share pe fb n-am dat vreunei postări. Așa am simțit, că dacă o fac, nu sunt corect față de mine. Îmi pare rău acum.

Poate pare a fi o spovedanie publică, și chiar are un rol similar, însă până acum mi-am propus și m-am ținut de cuvânt cu următoarele: să cer bon, să fac plângeri mereu când ceva în neregulă se întâmplă, să stau la coadă indiferent de persoanele pe care le cunosc mai în față. De acum, daca văd situații nasoale pe câte undeva, le voi semnaliza. Numai așa putem preveni situațiile de acest fel pe viitor. Numai așa putem păstra memoria celor plecați dintre noi, fiind corecți cu noi înșine, și nu împroșcând cu rahat. Numai așa simt ca voi fi iertat pentru faptul că nu am făcut nimic.

black