Tom Hardy – IsPaul zice

Previziuni oscaricești IsPauliene – ediția 2016

Păi fără prea multe detalii vă zic cine cred că va câștiga și cu cine țin, unde e cazul.

Cel mai bun film: Păi cum? The Revenant, bineînțeles. Să moara Cetepeul de ofică! Totuși, mi-aș dori mult să ia Mad Max. Cât despre filmele care nu merită nimic, Brooklyn, Bridge of Spies și Marțianul sunt pe această listă.
Actor rol principal: for godssakes, dați-i-l lui Leo, odată! Și trebuie să menționez că nu știu ce caută Matt Damon acolo. Chiar mă depășește.
Actriță rol principal: Ei, acum i-acum. Țin cu și pariez pe Brie Larson, dar nu pot să o scot din cursă nici pe Cate Blanchett.
Actor rol secundar: Asta deja este mult mai greu decât la rol principal. Nu vă ascund că preferatul meu din listă este Hardy (Revenant), dar cred ca statueta va merge la Mark Rylance (Bridge of Spies), care nici măcar nu e îngrijorat. Știe că nu va ajuta.
Actriță rol secundar: Jenifer Jason Leigh a fost impresionantă în The Hateful Eight. Dar cine nu a văzut-o pe Kate Winslet în Steve Jobs, n-a văzut actorie. Cum a reușit ea să țină impecabil acel ușor accent polonez pentru mine este, în continuare, o enigmă. Plus că mi-a luat vreo 3 minute să-mi dau seama că e ea. Deci pariez pe Kate.
Regizor: Greu. Adam McKay (Big Short) nu-l va lua, asta clar. Dar toți ceilalți au ceva merit. Anul acesta aș paria, totuși pe George Miller (Mad Max), care a reușit să facă dintr-un film fără scenariu o capodoperă cinematografică. Locul doi ar merge la Inarritu (The Revenant).
Scenariu Original: Aici se bat: Straight Outta Compton, Ex Machina și Spotlight. Ținând seama de scandalul făcut cu lipsa nominalizărilor pentru oameni de culoare, cred că va lua și pariez pe Straigt Outta Compton.
Scenariu adaptat: Bătaia se dă între The Big Short și Room. Marțianul e un rahat în comparație cu cartea. Decizie finală: The Big Short (deși Room mi-a plăcut mai mult, personal)
Cinematografie: Cine n-a văzut Mad Max nu merită să discute despre subiect. E adevărat, și Hateful Eight și Revenant au câte ceva deosebit, dar nu se compară.
Costume: Wow, anul acesta iarăși avem de unde alege. Oscarul are un istoric în a fi ”sucker for history”, deci Mad Max cam iese din tipar. Așa că, The Revenant it is.
Mixaj Sunet: În sfârșit a apărut și Star Wars printre nominalizați. Dar tot Mad Max le ia fața. Clar pariu câștigător.
Editare Video: Eh, aici e aici. The Big Short se laudă cu o editare aparte, dar, din nou, prea ieșit din tipar. Totuși, cred că va lua The Revenant, pentru a repara nedreptatea lipsei nominalizării de anul trecut a lui Stephen Mirrione.
Editare sunet: Eh, aici iară țin cu mizeria aia de film care nu-i place lui Cetepeul. Numai cum se bătea toba și venea respirația lui Hugh Glass în armonie merită luat în seamă pentru un Oscar. Și se bate, din nou, cu Mad Max, deși cred că ia cel dintâi.
Efecte Vizuale: Greu. Mad Max!!!!
Machiaj: sunt doar 3 nominalizări, dintre care doar Mad Max poate să câștige.
Melodie: Deja habar n-am. Crecă mizeria aia de la Cinzeci de umbre maro, că e cam singura de a mai rulat pe la radio.
Muzică originală: De dragul vremurilor demult apuse: John Williams (Star Wars).
Desen animat: Inside Out.
Production Design: MAD MAX. Sau nu s-a înțeles încă?

Uitați-vă și voi… cum să nu ia imaginea asta Oscar?

Cronica cronicii: The Revenant

Lu’ Cetepe nu i-a plăcut filmul ăsta. A zis el multe chestii și a punctat, din păcate, numai scăpările filmului. A menționat totuși rolul demențial făcut de Tom Hardy, care a reușit sa îi fure, din nou, filmul lui Di Caprio. Dar Cetepeul e prea critic pentru ora asta, așa ca eu am să vă spun părerile personale legate de film.

În primul rând, vizual vorbind, filmul este hipnotizant. Felul in care Inarritu arată forța naturii îți creează impresia că aceasta este izvorâtă din frumusețea ei și, cumva, lucrează alături de personajul principal. Practic, ăsta nu este un film de om împotriva naturii, ci un film de om alături de Dumnezeu. Sau în căutarea lui. La un moment dat, Fitzgerald povestește cine a fost Dumnezeu pentru tatăl său. În același mod, Dumnezeul lui Glass este înfățișat în Biserica Naturii – o metaforă incredibilă pentru răzbunare. Antiteza este, deci, superb creată – un om fără nimic sfânt și altul al cărui lucru sfânt s-a mutat din al său fiu în însăși răzbunarea pe care voia să o ducă până la capăt. Astfel, rugăciunea lui s-a transformat în mâzgălirea numelui lui Fitzgerald pe unde apuca, similar Ariei Stark în Game of Thrones.

Pe urmă, mai apare un mesaj superb pentru cei care reușesc să-l priceapă. Amerindienii din film sunt redați ca fiind foarte violenți. În fapt, ei sunt în căutarea unei fete, deci conduși tot de răzbunare. Dar cum noi putem accepta răzbunarea lui Glass cred că putem accepta forma violentă de a acționa a Pawnee, până la urmă. Și asta aduce un suflu nou și plăcut cinematografiei hollywoodiene, care până acum era pusă doar să arate lucrurile rele făcute de albi indienilor, gen Avatar, însă acum vedem evenimentele mult mai aproape de realitate, într-o formă care reușește să ne facă să empatizăm cu justiția pe care, poate, o merită.

IsPaule, n-ai ințeles nimic din film. E vorba doar despre felu-n care se vindecă DiCaprio și-și trage Oscar.

Și să vorbim și de aspecte de detalii. Cristian Tudor Popescu remarcă, insistent, că un cal ar fi pus frână, văzând că vine prăpastia. Eu îi dau dreptate lui CTP și adaug: un cal care a primit o săgeată în pulpă are un rush de adrenalină, deci accelerează alergarea. Apoi, un cal care aleargă ”ca ars”, nu mai judecă foarte bine, și deși poate remarca prăpastia, pentru evitarea căreia cu siguranță ar fi frânat la timp, întâmpină problema zăpezii și a eventualei gheți a cărei proprietate este frecarea zero cu metalul (material folosit la construcția potcoavelor). Nu că vreau să-i iau apărarea lui Inarritu, dar dacă căutăm greșeli în film, putem găsi altele, de exemplu, cele mai realiste ”teepees” pe care le-am văzut până acum, sau felul bătrân de a arăta a lemnului folosit la construcția diverselor clădiri făcute, parcă, mult prea realist de asimetrice și având ca scop utilitatea și nu esteticul. Dar, să fim serioși, pe mine a reușit să mă scoată din minți faptul că, indiferent la câtă căldură se expunea Hugh Glass, el mereu avea promoroacă în barbă. Iar modul lui ”rapid” de a se vindeca pare suspect, însă urmărind trecerea vremii și întețirea iernii, aș tinde să cred că a trecut cel puțin o lună de acțiune. Însă da, proprietățile wolverinice sunt vizibile aici.

Și mai puncta Cetepeul divergența fenomenală de la realitate. Sunt curios dacă a punctat-o și la Inglorious Basterds. Din nou, glumesc. Sunt convins că e suficient de inteligent încât să nu se supere pe film că este doar o reiterare a unei povești diferite pe care văd că o cunoaște foarte bine.

Cât despre actorie și alte merite, păi anu’ acesta cred, cu tărie, că Di Caprio îl va lua. În sfârșit îl merită cu adevărat, și poate se spală nedreptatea din Django, unde n-a fost nici măcar nominalizat. Apoi Hardy a fost măreț, din nou, însă nu știu dacă-l va primi pe auritul acela mic. Și nu pot să nu remarc că a jucat în două filme nominalizate la… cel mai bun film al anului. Regia Wow, cum era de așteptat, dar nu cred că pariez pe Inarritu, deși a reușit să ne țină în scaun la vreo 2-3 scene filmate cum numai el știe. Iar cinematografia, montajul, costumele și machiajul, toate au fost la înălțimea așteptată.

Una peste alta, își merită titlul de cel mai bun film al anului. Și sigur va lansa un trend (va contribui la creșterea lui, mai exact): cadre lungi, frumoase vizual și schimbarea secvențelor prin urcarea camerei către cer, toate susținute de o muzica minimală.

Finalmente, repet: merită ”cel mai bun film al anului”.

Top 12 filme subapreciate din ultimii 15 ani pe care le-a văzut IsPaul

În primul rând, după cum v-am obișnuit, trebuie să începem cu regulile: numai filme în limba engleză, să fi apărut după anul 2000 și să fie bune. Nu prea mă interesează dacă au ceva Oscare și/sau nominalizări la alte premii prestigioase, mă interesează să fie bune, însă nu foarte populare. Pe unele din listă sigur le-ați văzut, de unele știți, însă de majoritatea sigur nu v-ați atins. Apoi mai avem niște aspecte: trebuie să le fi văzut eu, iar ordinea este dată strict de părerea personală, însă trebuie să menționez că toate-s bune!

Așadar, începem:

12. Thank You for Smoking. Nu-l pun pentru că e în mare vâlvă discuția pro sau contra fumatului… Ah, stai. Ba da. Filmul arată într-un mod comic-exagerat realitățile (da, chiar am folosit formularea asta) campaniilor de lobby și felul în care chiar industria fumatului controlează… ei bine, mai tot ce-și dorește. Unul dintre cele mai bune roluri ale lui Aaron Eckhart și printre cele mai populare filme din lista asta…

11. The Ides of March. Poate la fel de popular ca cel de mai sus. Nominalizare la Oscar pentru scenariul scris de Clooney, cu Ryan Gosling și regretatul Philip Seymour Hoffman, filmul este o dramă politică ce te trimite în realitățile (poate puțin exagerate) ale campaniilor electorale. Este în mod clar inspirat din trădarea lui Cezar și aduce un veritabil omagiu brutalității de care sunt unii oameni în stare pentru a atinge puterea.

10. Bronson. Recent am văzut ”Legend” al aceluiași Tom Hardy. Nu vă ascund că mi se pare unul dintre cei mai buni actori din generația lui. Am mai spus-o de atâtea ori. Bronson este un film exagerat, flamboiant, uimitor vizual și cu un Hardy hipnotic în rol principal scos în evidență de regizorul filmului Drive . Este bazat pe o poveste reală și vizibil în spatele lui stă o muncă la fel de reală și dedicată.

9. Hesher. Joseph Gordon Levitt, în rolul unui fan Metallica foarte laconic și anarhic în același timp, se împrietenește cu un băiat aflat la izbucnirea adolescenței care are niște probleme de integrare în principal din cauza familiei sale. Și Natalie Portman. Coloana sonoră este… demențială, actoria neconvențională iar senzația de după film: vrei să faci lucruri bune într-un mod rău.

Că tot nu vă place fumatul…

8. Shame. Și iată-l și pe Michael Fassbender într-un film nu tocmai ușor de digerat. El joacă rolul unui dependent de pornografie și sex, al cărui standard de viață se schimbă total când sora lui îl vizitează pe termen… nedefinit. În ciuda sinopsis-ului simplist, filmul este dezarmant de sincer iar Fassbender face un rol cum rar ne este dat să vedem.

7. World’s Greatest Dad. O comedie neagră cu Robin Williams, al cărui rol simplu pare a fi ceva atipic în cariera lui. Filmul n-are nici o treabă cu standardele hollywoodiene impuse la ora actuală și reușește să scoată privitorul din zona lui de confort. Tematicile sunt: minciuna, depresia, asfixierea auto-erotică și simpatia publicului.

6. August: Osage County. Meryl Strep, Julia Roberts, Ewan McGregor, Benedict Cumberbatch și Chris Cooper într-o comedo-dramă deloc exagerată. Julia și Meryl au fost nominalizate la Oscar pentru roluri, și pot spune cu mâna pe inimă că, deși nu prea-mi place de Roberts, aici a fost incredibil de bună. Scenariul și sinergia dintre personaje ajută enorm acest film cu o căruță de actori buni, însă marketingul și tema mai puțin generalistă îl fac să fie mai puțin cunoscut și de aceea, subapreciat.

5. Filth. Și iată încă un actor din generația tânără care face un rol demențial: James McAvoy. Filmul este atât de amuzant, trist, nebunesc și real încât adesea ai senzația că sentimentul ce te încearcă privindu-l este total altfel față de ce ar trebui să simți. Îmi este foarte greu să descriu filmul acesta, însă într-un cuvânt pot zice că este genial.

4. The Sunset Limited. Tommy Lee Jones si Samuel L Jackson într-un apartament discutând despre credințele lor aflate în contradicție. Filmul mi-a fost recomandat de un coleg și am fost surprins ca nu știam nimic despre el. Întreaga discuție este, ceea ce eu numesc: spărgătoare de creiere, iar cei doi actori își intră perfect în rolurile aparent opuse însă incredibil de similare.

3. Starred Up. Am mai lăudat filmul acesta, însă nu ezit să mă repet. Un adolescent de 19 ani, foarte inteligent care se exprimă cel mai ușor prin violență, ajunge în închisoare unde se întâlnește cu tatăl său care l-a părăsit de mic copil. Jucat foarte bine de Jack O’Connell în rolul personajului principal, filmul dezarmează prin lipsa detaliilor și impresionează prin modul regizoral de a filma în spații restrânse, dând senzația de claustrofobie a sentimentelor, similar cu ce simte un om care nu se poate exprima.

2. Revolutionary Road. Dintr-un singur motiv am pus filmul acesta în față: pentru că nu-l bagă nimeni în seamă. Din punctul meu de vedere el reprezintă justiția care trebuia făcută după abominabila sinergie DiCaprio – Winslet din Titanic. Aceștia sunt doi dintre cei mai mari actori ai tuturor timpurilor, iar standardul prostesc din Titanic în care s-au scăldat pălește în fața acestei tragedii. O veritabilă dramă cu doi actori care, bineînțeles, nu au fost luați în considerare la Oscare.

Mențiuni onorabile:

Hot Fuzz – ca oricare alt film de-a lui Simon Pegg, de altfel.

Road to Perdition – o ecranizare a unui comic Book cu Tom Hanks și mult suspans.

Find Me Guilty – Vin Diesel cu păr și Peter Dinklage într-o poveste adevărată.

Body Of Lies – Ridley Scott, DiCaprio, Russel Crowe, Mark Strong, Orientul Mijlociu.

Frank – Un film atât de hipsteresc încât face mișto de hipsteri, cu puterea lui Fassbender

Zi-mi tu mie că n-ai vrea să vezi un film în care personajul principal poarta capul ăla pe… cap!

1. Locke. Și despre ăsta am mai scris, însă e imposibil să nu revin la el. Tom Hardy și niște voci din mașina lui. Acesta e tot filmul. Un personaj răcit cu răni la nas de la suflat, filmat în permanență de la brâu în sus, se luptă cu demonii prezentului și ai trecutului încercând să-și respecte o promisiune făcuta sieși în urmă cu mult timp. Ce face Hardy cu privirea și vocea, întărit fiind de luminile nopții pe o autostrada Britanică, este ceva ce mulți mari actori nici nu visează.