București. Titan. Noaptea.

Era seară. Cam ora unu și jumătatea noaptea. Sau dimineața. Atât de arbitrare sunt orele dintre zile încât e dificil să te decizi. Mă rog, nici nivelul de intoxicație la care ne aflam nu ne ajuta să fim mai deciși cu privire la care este ora exactă, însă asta nu ne-a oprit să lăsăm mașina în parcarea blocului de pe bulevardul 1 Decembrie 1918. Ciudat nume de dat unei străzi, că e departe de a fi bulevard. Și cu siguranță la anul nu se va întâmpla nimic memorabil pe acest asfalt întrerupt de șine de tramvai. Citește în continuare „București. Titan. Noaptea.”

Șoc, am descoperit cea mai eficientă metodă de a scăpa de controlori! Rămâi prost!

 

Fă click aici ca să afli cea mai eficientă metodă de a scăpa de controlori. Nici nu o să-ți vină să crezi așa ceva! Nimeni nu și-ar fi imaginat.

Sunteți gata?

Cumpără-ți, bă, bilet!

În altă ordine de idei, a tot circulat videoclipul cu un cetățean agresat de controlori. Cinci proști putem remarca acolo. Trei controlori care-și depășesc vădit atribuțiile, un prost care nu și-a luat bilet și, bineînțeles, pe cel care crede că rezolvă problema filmând toată scena.

Voi începe cu primii, și cei mai amplii, că la părerologie legată de administrație știți că sunt bun. Este aproape unanim acceptat că RATB-ul este cea mai ineficientă regie de transport din România. A, nu știați? Păi luați exemplu de la Brașov unde s-a instalat sistem electronic de monitorizare a autobuzelor. Ca la metrou, știi când vin. Oamenii acolo se plâng că a întârziat autobuzul un minut-două. Sau că într-o anume stație nu funcționează chestia aia… Eh, probleme, ce să-i faci. La Bucu, în schimb, problemele sunt de altă natură. Ai case de bilete o dată la cinci stații, autobuze supraaglomerate care circulă 3 la 5 minute, apoi aștepți 30 până la următorul, șoferi care transportă cartofi și benzi exclusive, fie chiar și de tramvai, nerespectate de către șoferii din trafic. Un sistem electronic de validare a călătoriei care funcționează mai discreționar decât modul lui Henry al optulea când își face propria religie. Cât despre personal nu mai zic. Șoferi recalcitranți și vulgari care fumează ca turcii, casierițe care nu-ți dau bon fiscal și controlori… nici nu mai zic. Controlori care verifică numai 3 oameni din autobuz, circulă doar în liniile ”curate”, n-au organizarea necesară să se ducă prin notoriile curse de blatiști în zone mai puțin sigure ale urbei noastre, lucruri cărora li se adaugă atitudinea de superioritate cu care tratează, până la urmă, clienții. Fă-ți treaba cum trebuie și vei fi tratat ca atare, stimate domn controlor. Ca să nu mai zic că nu sunt panouri informative cu regulile de călătorie nicăieri. De unde să știu eu, turist, că trebuie să-mi iau bilet de la casă? De unde să știu care e amenda? De unde să aflu eu cum arată o stație de autobuz? Cum pot eu să-mi dau seama care-i ruta troleibuzului în care m-am urcat? Sunt om, deduc, întreb, mă comport civilizat. Mai civilizat decât serviciul oferit, aparent. Practic, dacă ești controlor și îți însușești atribuții de polițist, ți-ai ratat vocația. Pui mâna pe om doar când… ăm… nu pui. Chemi poliția, sau controlezi cu un reprezentant al miliției locale lângă tine.

Apoi cât de civilizat este un om care nu-și asumă greșeala? Adică nu-mi iau bilet, mă urc în autobuz conștient că nu am bilet și fac scandal când mă prinde cu mâța în sac. Dar d-ăla violentul. Păi dacă erau polițiști în locul controlorului, îți puneau cătușa și te duceau la secție. Ultraj direct. Păi băi, civilizatule cu drepturi, tu știi că ai și obligații? Cum toți proștii din autobuz și-au plătit călătoria, tu de ce faci scandal că nu vrei să plătești? Din varii motive, dar toate se rezumă la ”n-ai”. N-ai bani, timp, cunoștințe de cum merg lucrurile in RATB, bun simț, creier. E simplu să faci scandal când ești prins, dar mai simplu ar fi să fii un bun cetățean și să plătești pentru serviciul oferit, fie el și așa de rahat cum, până la urmă, este. Nu-ți place serviciul, nu-l mai folosi. Libertatea de a alege: taxi, metrou, mașina, biclă, role, patine, skateboard, porumbel călător, balon cu aer… sunt atâtea variante inovative, neconvenționale și/sau hipsterești.

Și mai rămâne cameramanul de serviciu, care-și face folosit aparatul cu orice ocazie. Adesea am impresia ca e același om care filmează toate astea. Filmează mereu vertical, nu zice cine e și comentează ”uaisă”… sau ”i-ați prins piciorul, domnu’”. Și în timp ce filmează, se vede cu ochiul liber cum e rezolvată situația, mult mai eficient decât dacă s-ar fi dus să o amelioreze el, să încerce să aplaneze conflictul acționând ca un bun cetățean, atât în calitate de martor, cât și de om cu conștiință. Dar e bine că filmează totuși pentru că măcar face ceva și-i conștientizează pe consumatorii de Facebook de chestiile astea, pe modelul: vedeți ce se întâmplă dacă nu vă luați bilet? Faceți scandal și ajungeți virali. Ca viroza. La fel de nocivi pentru societate, zic.

Ca să concluzionăm, nu poți fi un om de rahat, să gonești cu 110 în localitate și apoi să faci scandal poliției că de ce nu ai autostradă la Pogoanele. E drept, avem un sistem de rahat în care abuzul definește cam tot, inclusiv comportamentul cetățeanului care preferă să fie măgar decât om cu coloană vertebrală. Corupția ucide, dar noi continuăm să dăm șpagă. și când nu avem bani de șpagă, țipăm că ne-a prins fără bilet. Cât despre controlori, îi rog doar să-și imagineze că băiatul acela ar fi fiul lor… călărit de trei… sa le zic… needucați.

P.S. Am aflat că cei trei crai au fost dați afară. Meritau! Aș vrea să aflu și dacă blatistul și-a plătit amenda.

Karma e Româncă.

S-a făcut și anul nou. Efectul #Colectiv, după cum spunea și Claudiu Teoharie, s-a trecut. Și zic la reflexiv, pentru că e ”de la sine”. Dar de ce am băgat #Colectiv-ul atât de repede în discuție? Păi despre el este vorba. E a doua oară și sper ultima când voi scrie despre asta. La fel de sincer și direct.

Karma e româncă, zic în titlu, pentru că așa este, și încep cu latura personală. Acum vreo 2 luni mergeam la Gyros-ul din Pipera împreună cu un coleg, să ne delectăm papilele cu mult-prea-româneasca shaormă grecească cu țațichi. În drumul nostru bătătorind trotuarul, am remarcat două tramvaie oprite într-o zonă în care ar merge, în mod normal. Ce să fie, ce să fie? Zic sigur a parcat cineva pe linia de tramvai. Era un Opel Corsa albăstrui, flancat de vreo 30 de trecători curioși, mai mult sau mai puțin impresionați de nesimțirea șoferului care și-a lăsat bolidul în voia căii ferate. Constat că Primăria nu-și făcuse treaba cum trebe și, dintr-o coincidență, fix paralel cu mașina, pe trotuar, nu erau stâlpii ”anti parcare”. Strig către toți vlăjganii din jurul mașinii să punem mâna s-o mutăm. Îmi răspunde consternat un Vatman că-mi trebuie vreo 20 de oameni pentru asta. Îi răspund, rotindu-mă, că număr în proximitate vreo 30. Deci ne punem pe treabă și tragem de mașină. Prima strategie n-a mers, aceea de a o ridica, așa ca am optat să o întoarcem și să o împingem cu toții, chiar daca are frâna de mână trasă și este băgată în viteză. Am rezolvat-o, nu înainte de a striga către un vlăjgan la fel de înalt ca mine care scosese telefonul să ne filmeze:

”Bravo Boss, ne-ai ajutat de ne-ai rupt cu filmarea. Ia uite, s-a mutat singură mașina. Super!”

Stânjenit, tânărul împărțitor de pliante, și-a vârât smartphone-ul îndărăpt în buzunar.

Apoi, voios, m-am așezat la terasă, peste drum, unde mi-am îngurgitat prânzul, privind continuu către mașina care acum încurca doar pietonii, nu și tramvaiele, așteptând protagonistul să-și ridice mașina. După vreo patruj de minute apar două fete în preajma mașinii. Mă duc la ele și le întreb de ce. Șoferița, tremurând toată, îmi explică faptul că nu cunoaște zona și că, văzând taxiurile pe linia de tramvai, a dedus că poate și ea. I-am explicat că nu e bine și că i-am mutat mașina. Eu și ceva armată. A înțeles, și-a mutat-o de pe trecere și ne-am văzut de viață. După 3 zile, durere de spate cum n-am avut. Doctor, RMN, hernie.

Cam așa funcționează Karma aceea pe care o preamărim noi, face ca românca (pentru că e la genul feminin Karma, nu?): ”Ce vrei tu, IsPaule? Civism? Ia de-aici hernie!”.

Bine, nu e grav, nu trebuie să mă operez sau ceva, durerile sunt suportabile, numai că trebuie să am grijă la toate prostiile de acum. Deci sunt bine, mulțumesc de întrebare.

Dar cum pot fundamenta eu ideea că Karma e Româncă pe o experiență proprie și unică? Și ce treabă are asta cu #Colectiv? Aveți răbdare, stimabililor.

Zic, ieșirăți în stradă și vrurăți tehnocrație. V-au dat: impozite celor fără venit, nexam buget pentru tineret, cucu salarii minime, ciu-ciu proiecte de infrastructură, zero răspundere politică, legea electorală are praf pe ea, vi s-a dorit să munciți pe doi lei și în rest vi s-a oferit multă tăcere. Și vorbesc către cei care au vrut tehnocrație, în rândul cărora nu mă prea înscriu.

Ați zis că nu mai ieșiți în club, vi s-a închis Princess-ul în miez de an nou, cu mai toate biletele vândute. Centrul vechi are aceleași berării cu mese din lemn în subsoluri pentru fumători, cu o singură ieșire, și aceea îngustă. Cluburile sunt la fel de pline, iar librăriile la fel de goale. Citesc despre ce înseamnă să scoți/traduci o carte în România și înțeleg că nu se vinde nimic, pentru că, nu-i așa, de ce să-mi cumpăr cartea, când pot să downloadez filmul. Ați donat o căruță de bani pentru Colectiv cui? Antenei 3, desigur, care au decis să dispună de banii aceia într-un mod super discreționar. Lor le crește ratingul, implicit veniturile și, de ce nu, să mai ia și niște bani de la telespectatorii lor proști. Cine face scandal despre asta? Mai nimeni.

Vă dă Karma numai fapte bune. Plângeam acum câteva luni pentru că nu puteam fi alături de oamenii din țară, de cei care suferă. Apoi am înțeles că de vină pentru tot ce se întâmplă este Biserica. Cel puțin așa a fost împachetată. Prea puțini au zis să facă ei ceva, să se schimbe ei, de la sine putere. Nici eu nu am reușit, pentru că este al naibii de reconfortant să cobor cu liftul 2 etaje, decât să-mi pun în funcțiune picioarele. E mult mai simplu să arăt cu degetul un om îmbrăcat în alb, decât pe boul din oglindă. Cum am înțeles să mă schimb după #Colectiv? Să pun afiș pe ușă că nu primesc preotul. Eu l-am primit, a intrat, reticent, n-a dat nici un moment să facă un pas înspre casă până când nu i-am dat confirmarea expresă că poate intra. Mi-a strâns mâna și mi-a urat ”la mulți ani”, fără să ceară sau măcar să lase de înțeles că vrea vreun ban. Omul și-a făcut datoria exact așa cum trebuie să ne-o facem și noi. Să înjur un preot pentru că nu sunt de acord cu șeful lui este ca și cum aș înjura un polițist pentru că nu-mi place de Oprea. Bine, de Tobă, acum. Tehnocrație.

Hai că am deviat de la subiect. Revenind. Societatea în sine începe să nu mai dorească fapte bune, să nu mai fie unită (și nu, nu o zic în sensul ”Băsescu a divizat țara”). De fapt, n-a fost nici o dată. Mă duc în Brașov, sunt catalogat drept Bucureștean, că Brașovu face, Brașovu drege. Vorbesc de fotbal, când zic că țin cu Dinamo, sunt automat înjurat de 35% dintre suporterii României. Zic că sunt bărbat, mă duc la cumpărături și remarc că toate spațiile dedicate băieților din magazine sunt super mici raportat la cele pentru femei. Zic că sunt femeie și trebuie să port stigmatul sexual toată viața – sexul slab. Zic că sunt creștin, sunt acuzat că nu sunt cu capul pe umeri. Spun că sunt musulman și-s automat terorist. Sunt un sfert ungur și, oficial, dacă-mi cere cineva pâine n-am să-i dau. Iar toata ”spargerea” asta a societății nu poate fi lipită decât prin două lucruri: intoleranță la corupție și incompetență, și toleranță la diferit (nu invers, cum se făcea până acum), și totul se face prin empatie. M-au certat diverși, printre care și doamna, că de ce nu am sunat la poliție. Dacă-i aduceam aminte de momentul în care ne-a fost ridicată mașina în Sibiu, îmi zicea că aia e altceva. Nu, nu este. Cum mie nu mi-a plăcut să-mi fie ridicată mașina (abuziv), așa nu cred că-i plăcea nici tinerei fete să. Ba mai mult, cred că a învățat la fel de mult din asta, la un cost redus (pentru ea). Dar Karma e Româncă, și pentru că n-am vrut să sun la 112, mi-a dat hernie. Cum n-ați vrut anticipate (așa cum ar trebui când pică un guvern), ne-a dat tehnocrație. Cum ne uităm la Antena 3, am rămas fără bani și nici n-am ajutat pe nimeni. Cum vrem să facem un lucru bun, fără să ne punem capul și gândirea colectivă la contribuție, nu va ieși ceva sustenabil, reprezentativ și de care să fim mândri.

Poate e frustrare, poate e sfertul de ungur care vorbește din mine, dar deși nu sunt mândru că sunt român, îmi iubesc țara și o voi critica atunci când greșește. Așadar îmi (vă) propun pentru anul nou următoarele:

  • Cumpără cartea.
  • Folosește scările.
  • Informează-te înainte să iei o decizie!
  • Ajută înainte, judecă după.
  • Asumă-ți greșelile și nu fi ipocrit!
  • Donează pentru Wiki (sau oricare altă sursă din care îți iei o căruță de informații gratuit, oricând, oriunde).

În rest, vă doresc multe din cele pe care vi le doriți voi.

 

Cum a fost la Violetta.

La cine? Sunt convins ca mai bine de jumătate dintre cei care citesc articolul acesta nu știu cine-i Violetta, iar cei care știu, sunt șanse mari să știe de la mine. Mă rog, Violetta este varianta Hannah Montana din America Latină – un fel de telenovela argentiniană a cărui public este, în maaaare proporție, compus din fete cu vârsta între 7 și 14 ani. Telenovela are drept protagoniști, cred, opt prieteni, care au filmat 230 (wow) de episoade pe parcursul a 3 sezoane. Iar acum vine și partea de marketing, Violetta (care e și numele personajului principal), are și multe elemente muzicale, precum și melodii originale, drept care s-a făcut și acest ”band”, pe modelul ”Rebelde”, și au plecat într-un turneu mondial, aterizând și pe Otopeni.

Concertul trebuia, inițial, să aibă loc pe Arena Națională, dar dat fiind faptul că fotbalul are întâietate față de siguranța și fericirea unor copii, organizatorii au preferat să nu plătească schimbatul gazonului și să mute spectacolul în Piața Constituției. Acum, tehnic vorbind, sunt de părere că un show în Piața Constituției, din punct de vedere al sonorizării și evacuării publicului, va fi oricând mai bun decât pe Arenă. Plus că este mai în centru, deci acces facil de la mijloacele esențiale de transport. Însă, bineînțeles că m-am lovit și de treaba românească: dată fiind mutarea, a trebuit să stau la o coadă de 20 de minute pentru ca niște voluntari să îmi dea relocarea scaunelor. N-ar fi fost o problemă dacă nu trebuiau să caute locurile pe niște hârtii printate în copie unică. Aparent două laptopuri și ctr+f costă prea mult pentru niște organizatori ai căror prețuri la bilete variau de la 130 la… atenție, 2145 (nu, nu e ora Champions League), douămiiunasutăpatruzecișicincilei. Prețul nu include transport. Mă rog, poate sunt eu prea pretențios.

Acuma, cred că vine și evidenta întrebare: dar ce am căutat eu acolo? În contextul în care în paralel se desfășoară festivalul Enescu, vine Balcanic Fest, duminică va băga Mos Def moca în Izvor, de ce la Violetta? Poi e simplu, am și eu o finuță pe care nu am cum să o refuz, mai ales în condițiile în care ne vedem foarte rar.

WP_20150902_005

Hai, refuzați-o voi pe fetița asta…

Mă rog, ne-am relocat. La băuturi și token-e n-a fost coadă, și unde era, se mișca repede. Ne-am așezat pe scaune cu 3 minute înainte să înceapă spectacolul. Bineînțeles că era altcineva pe locurile noastre, o doamnă cu trei fete care își făcuse și ea, la rândul ei, relocarea, numai că scaunele ei erau ocupate de niște alții care, după față, nu prea știu ce-i aia bun simț, citit direcții la intrare, ascultat explicații pertinente. Așadar, am decis să-mi împart scaunul cu finuța mea, iar doamna să-l împartă cu una dintre fete, că până și gibonii se-nțeleg între ei. Apoi, trebuie neapărat să spun că timpanu-mi nu a fost mai încercat în umila lui existență atât de tare precum a fost la momentul apariției idolilor celor 20.000 de fetițe din Piața Constituției. Wow, cât zbierăt! La fix un minut după ce toată lumea a țipat, fetele de lângă mine s-au ridicat în picioare de fericire, vrând probabil să danseze, cum de altfel este normal. Nu însă și pentru băbăciunea tristă care stătea cu două rânduri mai în spate și care a urlat la domnișoara de lângă mine să se așeze, ca nu se vede de ea. Vă zic că eu, stând pe scaun cu spatele drept, eram cât fetița blondină de înalt. Însă băbăciunea spurcată a înțeles să-i interpreteze ochii nedumeriți ai fetei punând mâna pe ea și trăgând de ea să se așeze în timp ce urla la ea ”stai jos, n-auzi?”. Bineînțeles că fata s-a speriat și a început să plângă, iar dorința mea de a o încărca cu pumni pe femeia aceea a fost uriașă. Noroc că-mi cunosc prioritățile și pot pricepe cum unii oameni sunt psihopați (adică au lipsă totală de empatie). Ca să termin povestea, mama fetei stătea trei rânduri mai în spate, și s-a activat imediat, a venit să-și ia fata în brațe după care a îndemnat-o să facă ce vrea ea, să se distreze, că doar e concertul ei și nu al altora.

Și că vorbim de lipsă de empatie, mi s-a demonstrat încă o dată, dacă era cazul, că copii sunt super empatici. La un moment dat, de exemplu, Leon (iubitul Violettei) – da, chiar am scris asta – a invitat întreg publicul să se ridice în picioare și să sară la refren. Copii erau sceptici la început, însă s-au conformat. Imediat cum s-a termina melodia, toată lumea s-a așezat înapoi pe scaune, sau au redat vizibilitatea celor din spate. Sunt convins că vreme de o melodie, baba aia a turbat de furie.

Dar să vorbim și despre muzică și șou, nu numai despre oameni oribili. Am fost și eu la câteva spectacole organizate la viața mea, însă vă zic sincer că actorie mai proastă decât în show-ul ăsta nu mi-a fost dat să văd. Parcă se scremeau actorii să intre în personaj, iar lipsa lor de cunoștințe în limba engleza le-a dat o aură autistă. Muzica, în schimb, nu a fost tocmai proastă, și vorbesc serios când spun asta. Dar eu am făcut și afirmația că ”nu m-am simțit prost la Hanul Drumețului”, deci ce așteptări să aveți de la mine? Scena era măricică, cu diverse intrări și uși mobile, iar sunetul a fost impecabil, deși nu foarte tare, ca să protejeze auzul celor mici. La fel pot spune și despre lumini, n-au fost supărătoare și se vedea clar că organizatorii s-au gândit la public.

Cât despre Violetta Live (că așa înțeleg că se chema formația), s-au descurcat. Maaai mult sau mai puțin. Leon (din nou fac referire la el), a cântat cel mai mult live, ieșind la un moment dat chiar cu acustica după el. Partea bună este că toate compozițiile erau originale (spre deosebire de mizeriile alea de la ”Glee”), cu excepția variantei ”Let it go” în spaniolă; originalitate care a prins publicului. Christine (finuța mea) știa toate melodiile pe de rost, alături și de povestea fiecăreia. Formația care i-a acompaniat din punct de vedere instrumental se pare că a cam cântat live – undeva în fundal, Roger Waters style – și aveau și o basistă ce ”pălea” un instrument cu 5 corzi. Dintre toate melodiile, una mi-a rămas întipărită în minte, și chiar recomand să-i dați un play că n-o să vă spargă timpanul.

Bine, m-ați prins, mi-a plăcut și datorită ținutelor Violettei și prietenelor ei.

Apoi, pe-nserate, am întors capul către public și am fost uimit să văd cum toți părinții aveau fețele luminate. Bineînțeles, de la ecranul smarphone-ului pe a cărui baterie au avut cu siguranță grijă să o alimenteze înaintea evenimentului. Spectacolul s-a terminat cu ceva aplauze și vreo două plânsete, însă fericirea de pe fețele copiilor era debordantă, iar apoi înțelegi de ce ai da 3-400 de lei pentru un bilet care, cumva, reprezintă îndeplinirea visului unui copil. Pentru că merită, chiar dacă e marketing.

S-a blocat metroul…

Tastez acest post din timpul cursului de „Comparative politics” din perspectiva că poate proful va crede că sunt atent la ce zice el şi-mi iau notiţe. E 9 dimineaţa şi întreaga metropolă este, după cum spun presarii: paralizată. Profu zice câte ceva despre Max Weber şi de ce oamenii se supun indiferent de circumstanţe, şi sunt de acord cu chestia asta, dar se pare că cei de la MetroGrivei nu prea, de aceea se răzvrătesc împotriva hoţilor şi mincinoşilor care le fură banii… Nenorociţii!

Păi bine mă, da o amărâtă de casieriţă d’asta d’a voastră câştigă mai bine decât un amărât de profesor… Păi cum vine asta?

Mă rog, nu de asta sunt eu supărat, sunt supărat că astăzi am cursuri de la 8 jumate până la 8 jumate şi nu am nici un chef să stau la ele. Cu atât mai puţin probabil oamenii care nu ştiu altă rută de a ajunge la locurile necesare dezvoltării societăţii decât cele oferite de metrogrivei.

Pe lângă asta încerc să umplu partea goală a paharului şi zic că am un avantaj în privinţa asta, faptul că orăşelul Măgurelian nu este dependent de legătura cu metroul aşa că pe mine nu m-a afectat de loc greva asta, şi abia acum realizez că nu am nici un fundament în a scrie acest articol. Aşa că vă las să vă blestemaţi zilele în aglomeraţia excesivă bucureşteană că io mă bag la StarCraft pe net. Cius!

Fifa pe ploaie

Ieri am avut o zi relativ interesantă. Bucuresti 103Şi acum, după ce sunt m-am scărpinat de vo 2 ori până s-a uploadat poza (pentru că iarăşi am uitat să pun anti-ţânâţrul în alimentare cu alternativ) m-am hotărât a scrie despre experienţa zilei de ieri. 

Poza din dreapta mi-a fost efectuată de căte o prietenă din Braşov, în parcul Herăstrău în timp ce aşteptam, sau mai corect, îl aşteptam pe un amic să iasă de la ambasada Canadei (îl mănâncă undeva să „Work and Travel”, bravo şi baftă lui). Mă rog, poza mi se pare tare interesantă, poate şi pentru că este alb-bej închis. 

Stând prea mult degeaba, oamenii trebuie să facă ceva pentru a-şi delecta creierul şi organismul care nu se pretează la un nivel de sedentarism specific bucureştenilor ce folosesc scările rulante indiferent de circumstanţe, aşa că am hotărât a ne plimba şi fotografia. Ne luase foamea, şi ce să facem, ne-am dus la spital ca să luăm de mâncare. Dap, la spital, pentru că acolo sigur găseşti ceva de haleală care să fie acceptabil. După haleala de la spital, plimbarea a urmat, unde ne-am delectat cu nişte cireşe IsPaul la Cireseculese direct de la sursa naturală. Nici în piaţă nu cred că mai găseşti ceva la fel de adevărat. 

Anyway, după ce au trecut şi cireşele şi corcoduşele şi dudele găsite în zona aviatorilor, ne-am deplasat spre „Spring” foamea făcând parte din priorităţile ce trebuiau rezolvate. După haleală, bineânţeles, turiştii trebuiesc duşi pentru a vedea Valea Regilor, zis, bere şi făcut. Apoi acasă (la cămin, dar deh, îi zicem şi acasă). Vremea iniţial părea făinuţă, dar prea ne ameninţau ăştia din neamul de-al lui Busuioc cu câţiva milimetri buni de apă pe seara cu pricina. Nici un semn până când începuseră bliţurile să se faca văzute-auzite şi simţite de alarmele maşinilor. E clar, ne rupe în 2, 1, 0… Şi a izbucnit o adevărată furtună… Noi trebuia să ne deplasăm către maşina parcată în faţa căminului, distanţă de vo 300 de metri. Nu mult în condiţii normale, trist în condiţii atmosferice neprielnic de neprienice. Pentru a evita umezeala hainelor, eu împreună cu şoferul Emanuel, ne-am bustuit la dezbrăcatul gol, şi am purces în ploaie către vehiculul cu pricina. 

Instant după penetrarea noastră a incintei Ford-ului, tot ce însemnau geamuri-lunete-parbrize s-au aburit la nivelul de vizibilitate canci, încăpăţânându-se a se dezaburi. Emanuel l-a montat pe gipies să îl îndrume, nevrând a mă asculta pentru a ne deplasa spre ieşirea din metropolă. Menţionez că eu trebuia să ajung în Băneasa, unde colegii de facultate erau la „Fifa Night”. Ne-am purces, dar ploaia nu se oprea, apa inneca tot ceea ce înseamnă maşină-om-câine pe stradă, iar gipiesul ne tot îndruma spre zone dubiuos de suspecte. Pentru bucureşteni, de la Nicolae Grigorescu am ajuns la Unirii, apoi nu ştiu ce s-a întâmplat că ne-am trezit pe Griviţei, iar în urma îndrumărilor orientaristice anti gipiese ale lui IsPaul, am ieşit pe Bucureşti-Ploieşti lângă Carefură. Numa bine. Dar eu trebuia să ajung pe lângă grădina zoologică, lucru care nu s-a prea întâmplat iniţial. Asta pentru că apa pe stradă era de o palmă, pentru că am făcut stânga greşit o dată, pentru că mi-am scăpat brăţara în apă, dar am recuperat-o (suspect), pentru că era o creangă agăţată sub maşină, pentru că nu ne lăsau şoferii speriaţi să facem stânga, dar până la urma am ajuns, ciudat, nu?

Eh, după un drum de 50 de minute şi cam tot atâţia kilometri ocoliţi prin Bucureşti, am ajuns la destinaţie, pe o ploaie imbecilă şi un parbriz aburit. Am prestat prost cu joy-sstick-ul în mână de cu seară, luându-mi revanşa de dimineaţă. 

Fifa Night cu băjeţii rulz, dar şi Lore rulz pentru poze.

Meteo

Astăzi vom vorbi despre ceea ce acum vro… 2-4 ore părea a fi sfârşitul lumii. Sau mă rog, măcar al Bucureştiului. Într-adevăr un moment epic ar fi fost…

Dar să nu mai visăm cu ochii deschişi, pentru că astfel de vise ne amăgesc şi propun, celor mereu sceptici de vreme (priviţi problema cum vreţi) să acceseze un site. Este vorba despre un site care prezintă într-o formă inedită vremea, într-o forma plăcută şi acceptată de majoritatea oamenilor, dar nerecomandată celor cu prejudecăţi. Oare este cu femei goale? Oare este cu sânge sau cu alte chestii? Un lucru vă spun, eu nu-mi asum responsabilitatea pentru eventualele hohote de râs sau înroşiri de obraji. Nu mă luaţi răspunzător pentru nimic, pentru că voi veţi da click. 

Eh, şi dacă v-am gâdilat curiozitatea suficient, vă recomand un click aici. Din motive lesne de înţeles nu pot publica link-ul ca atare, de aceea vă rog să mă credeţi pe cuvânt că nu e vo reclamă proastă la vun absorbant sau alt blog nereuşit (nu că nu aş mai fi făcut asta :-” ). 

Vizionare plăcută vouă asupra site-ului şi mie asupra filmului.