Corporatiști mișto – Vali Ciurea – episodul 3

Corporatiști mișto – Vali Ciurea – episodul 3

Până și părinții îi zic ”Vije” lui Vali. Cred că jumătate dintre oamenii care citesc articolul se-ntreabă ”ah, așa-l cheamă pe Vije?”. Mi-a povestit acum ceva timp de unde-i vine porecla. Cică era mai mic, juca ping-pong cu băieții în fața blocului, și când l-a întrebat unul mai învârstă cum îl cheamă, răspunsul celui mic a fost ”Vali”, iar băiatul mai în vârstă a concluzionat ”aaa… Vali Vijelie. Vijelie îți zicem de acum!”. Ciudată origine pentru un ”metalist” autentic. Sau poate că nu.

Ne-am întâlnit în locul cu cel mai prost raport servire/ambianță, adică în Piranha în Regie. Așteptându-ne berile am fost deranjați de niște păuni, animalele ”de bar” ale locului. Printre păuni erau și pui, iar Vije nu poate să nu remarce cât de urâți sunt puii cam de orice animal atunci când trec ”la pubertate”. Chiar și noi, zice Vije, când dăm de pubertate și suntem plini de coșuri și ni se schimbă vocea și… Și dezagreabil. Dar să vă arăt ce am vorbit cu el mai concret.

Ce faci tu mișto?

Blame Hofmann și Mindcage Escape

Ce sunt astea?

Sunt două trupe de progressive metal, respectiv art-rock. Hofmann sunt art rock, și Mindcage e un proiect de progresiv pornit acum 5 ani de niște prieteni unde ne facem propriile piese. Din membrii fondatori mai este unul singur încă în formație.

Păi de cât timp te ții de muzică?

Moaa… am 29 de ani acum, am început de la 8… 21?! (zâmbește) De când am început serios, cam de pe la 17 ani, deci de 12 an. În clasa a 2-a m-am înscris la școala de muzică din Câmpulung, de unde sunt, a  trebuit să recuperez 2 ani într-unul la secția pian, și am terminat-o până-ntr-a opta. Am și o diplomă! Dar pianul nu a fost instrumentul meu. Ca exemplu, am luat 10 la teorie și 5 la practică. Și abia m-au trecut examinatorii. După care, prin clasa a 9-a , am găsit o chitară pe șifonierul tatei, pe care o primise cadou și n-o folosise mai niciodată. Am dat-o jos, am șters-o de praf, l-am rugat pe tata să-mi facă rost de un set de corzi. S-a dus la Muzica și mi le-a cumpărat. I-am pus corzile cu ajutorul soțului unei profesoare care se pricepea și la chitară. Apoi am luat-o într-o tabără de munte unde am cunoscut un tip care știa fix 3 acorduri. Am învățat de la el 15-20 de piese folosind acele fix 3 acorduri. Am realizat că vis-a-vis de blocul meu erau niște băieți care cântau în fiecare seară. Am început să învăț foarte repede de la ei că mă ajuta teoria de la școala de muzică. Apoi, după un an sau doi, am descoperit că există ”chitară bass”.

Mindcage Escape. Întâlnim variațuni ca Mindcage Engage sau Mindscape Engage.

Și acum cânți la bass.

Da. Cânt la bass de 12 ani. Când eram mai mic, aveam un prieten care era super-electronist și ne făcea niște doze de chitară. Ne punea să scoatem magneții din dulapurile de pe acasă. I-am stricat trei mamei acasă. Băiatul ăsta bobina magneții manual, și printr-un program care se chema ”Guitar FX” băgam cu scotch dublu-adeziv sub acele corzi de la chitară acustică, și o conectam la calculator. Prin ”Guitar FX”, program care era gratuit, puteai să simulezi over-drive-uri și alte efecte. Era și un ton de bass, care era cu o octavă mai jos decât scotea chitara. Așa m-am apucat să cânt linii de bass, în fața calculatorului.

Ok, asta a fost în urmă cu 12 ani. Acum?

Acum am astea 2 proiecte în care cânt de aproape 3 ani cu Mindcage, iar cu Blame-ul, cam de 2 ani jumătate, din 2015. Să zic poetic, umplu frecvențele între 50 și 800 khz la formațiile astea două.

Ce ”instrumentar” ai?

”Instrumentarul” meu constă în 3 bași de la Yamaha, un pedalier cu 10 efecte, un amplificator pe măsură. Și multă voință.

Ai avut un episod în care ai rămas fără pedalier…

Serios, o să zicem de asta? Ok… (râde) Nu prea-mi place să mai deschid subiectul ăsta, pentru că-mi aduc aminte cu amar de perioada aia, în care muncisem un an jumătate să strâng pentru pedalier și a dispărut din backstage-ul unui club, unde eram 4 trupe… A dispărut efectiv. Ce s-a întâmplat, am terminat concertul și mi-aș fi dus pedalierul acasă, dar îmi prezentau încredere oamenii și localul era de renume, deci nu m-am simțit nesigur. Seara, înainte să plec, pe la 2 noaptea, am observat că basul era, pedalierul nu mai era. Inițial am zis că l-a luat cineva din trupă, sau poate l-a luat cineva din greșeală… Am contactat a doua zi pe toată lumea… Când am văzut că am numai răspunsuri negative de la toate trupele, am făcut și anunțul public, am luat filmări de la camerele de supraveghere, le-am dus la poliție, am dat detaliile și au zis că or să mă sune. Nu m-a sunat nimeni. A trecut mai bine de un an și nimic. Între timp mi l-am făcut la loc. Am făcut și un concert caritabil, ”Friends for friends”, la care au mai venit Aeon Blank și Stcks and Stones. Mi-am luat pedalele de care aveam imediată nevoie. Acum pot zice că am mai multe pedale față de câte aveam atunci.

Instrumentarul lui Vije și mândria de bassist.

Înțeleg că nu câștigi din muzică atât cât să-ți susții proiectele?

Aaa, în nici un caz. În underground bagi bani, nu câștigi bani. Sincer, nu m-am apucat să cânt muzică pentru a face bani. Cânt pentru că pot și că-mi place. Într-adevăr, dacă o să fie cazul, nu voi zice nu, dacă proiectele vor ajunge departe. Însă, în underground sunt oameni frumoși, pe aceeași frecvență cu mine. Vin la concerte pentru că sunt interesași de muzica ta.

Atâta timp cât eu ies pe zero, adică nu dau bani ca să cânt undeva, e super-frumos. Pe de altă parte, pentru echipamente, și altele, nu ai încotro… (și-a rulat țigara în timp ce încropise răspunsul)

De cât timp lucrezi la corporație?

De fix un an. Înainte am lucrat șase luni în domeniul bicicletelor, unde eram atât mecanic cât și vânzător. Înainte de asta, 3 sau patru ani în domeniul instrumentelor muzicale unde eram consultant vânzări și on-site și online.

De ce lucrezi la corporație?

Dacă zic sincer, nu cred că o să fiu văzut bine. Pentru că am vrut un job normal care să nu mă solicite atât de mult fizic și psihic, să pot să fac în continuare câteva din cele 500 de hobby-uri ale mele, unde cântatul e pe primul loc.

În toate experiențele mele de lucru, mediul din corporație este unul cât se poate de european. Îți sunt respectate drepturile, zilele libere, orele, nu-ți dă nimeni în cap dacă greșești. Mă rog, poate am nimerit eu într-o echipă mișto. A trebuit să văd mult și să îndur multe ca să-mi dau seama că așa e normal.

Enumeră-ți repede celelalte hobby-uri.

Mamă… În afară de cântat. Recondiționatul de biciclete și plimbatul cu cursiere vintage. Skateboarding, snowboardig, pescuitul și sporturi precum biliardul și tenisul de masă, că de baschet m-am lăsat. Îmi place mersul pe munte și ”uitatul la sporturi”, în general, ciclism și moto-ciclism. Intenționez să-mi cumpăr un motor iarna asta.

Ce așteptăm pe viitor de la tine, pe partea de muzică…

Cu Blame-ul o să încercăm să dezvoltăm ceva ce pentru mine ar însemna al treilea proiect, de compoziții proprii, pe un stil mai rar întâlnit în România. Nu vreau să dau spoiler-e pentru ce va urma. Vom continua să avem concerte în aceeași formulă, dar mai rare, 1-2 pe an. Cu Mindcage vine un nou album pe care sper să-l lansăm până la sfârșitul primăverii. Nici aici nu vreau să dau spoiler-e.

Dar zi-ne ceva totuși, un pic de detaliu.

O să fie o schimbare de direcție a trupei Mindcage. Un stânga-mprejur.

Ar mai fi o căruță de chestii de vorbit, dar hai, dă-mi o încheiere.

O încheiere… (pauză lungă și un pic de râs) N-aș știi ce-aș putea să zic. Mă bucur că la vârsta asta încă fac ce-mi place!

Cover photo credits: Gheorghe Paraschiv

Top 12 artiști cu videoclipuri pe care trebuie să le vezi

Top 12 artiști cu videoclipuri pe care trebuie să le vezi

De câteva zeci de ani nu mai există conceptul de artist fără videoclip. Orice melodie mai bună trebuie să fie însoțită de ceva imagine. Unii se filmează dansând, alții cu mașinile lor scumpe și gagicele plătite să-și arate siluetele. Alții se filmează doar cântând. Dar de ce să nu fii și un pic creativ cu videoclipul tău? De ce să nu completezi muzica prin ceea ce faci vizual? Uite câțiva artiști care reușesc asta chiar foarte bine.

  1. Michael Jackson

Începem cu cel mai evident. Omul a revoluționat videoclipul. A creat chiar veritabile filme și a fost mult timp omul cu cel mai scump video. Recomand: Ghost, un video pe care l-am văzut întrerupt de pauze publicitare pe MTV, pentru că are 40 de minute. Asta ca adiție la clasice.

  1. Eminem

Băiatul ăsta are și multe proaste. Foarte multe, din păcate. Dar cele cu care va fi în permanență asociat sunt video-urile ”caterincă”, unde apare în cele mai ciudate ipostaze făcând mișto de lume. The Real Slim Shady sau Without Me vorbesc de la sine. Dar Referința e dată, zic eu, de primul lui video de acest gen: My Name Is.

  1. White Stripes

Din păcate ăștia nu mai activează. Dar le știm cu toții videoclipul de la Seven Nation Army, că nu poți să-l privești mai mult de 20 de secunde fără să te apuce amețeala. Mai e celebru și Hardest Button to Button, dar ca referință voi pune ”Fell in Love With a Girl”, ceva care ieșea din tipare mult, până să apară the Lego Movie.

  1. Radiohead

Radiohead iese în evidență constant prin muzică, nu doar prin videoclipuri. Dar acum avem de vorbit despre faptul că nu găsim două la fel. Fiecare e ciudat, ca ei, dar te fac să stai lipit cu ochii de ecran până la capăt. Doar să nu scapi ceva din ochi. Încercați numai să nu vă uitați până la capăt la Karma Police.

  1. Black Keys

Prea mult alternativ unul-după-altul. Dar nu strică. The Black Keys aleg mereu să facă video-uri la care nu te-ai aștepta. Dubioase sau sub formă de trailer de filme, întrerupte constant sau liniare, toate-s atipice, dar cum trebuie. Și ca să înțelegem despre ce vorbesc, îl luăm pe Fever, care n-are nicio treabă cu melodia, dar e videoclip.

  1. Die Antwoord

N-am să uit niciodată prima întâlnire cu băieții ăștia Sud-Africani. Muzică ciudată, ritm ciudat, satiră cât cuprinde. Da, Fatty Boom Boom a fost primul, așa că îl pun și aici. De altfel, pe oricare l-aș fi aruncat în listă ar fi avut un impact similar.

  1. Tool

Hai cu progresivul. Că ce e progresivul fără imagine? Păi nu e. Și la Tool, partea mișto este că al lor chitarist, Adam Jones, este și artist vizual care lucrează la Hollywood creând diverși monștri sau dubioșenii pentru filme. Uitați-vă, numai, la Parabola. Uitați-vă!

  1. Daft Punk

Francezi ciudați. Mă rog, nu prea. Băieții nu s-au dezis de imagine. Au un album întreg făcut desen animat, respectiv Discovery-ul. Până acolo au avut diverse chestii nonconformiste, precum Da Funk, dar alegem un clasic acum, Around The World.

  1. Gorillaz

Ăștia sunt un proiect muzical-vizual. Practic singurii membrii permanenți în ”formație” sunt Damon Albarn și Jamie Hewlett. Primul se ocupă de muzică, celălalt de imagine și grafică. Faptul că ai o structură coerentă la tot ce e vizual dă un mare plus artistic, și fiecare videoclip al lor trebuie văzut, chiar dacă e desen animat. Așa că haide să-l vedem pe Bruce Willis cum îi fugărește pe băieți.

  1. Fatboy Slim

Un nebun din multe privințe, dar epic din altele. Christopher Walken dansând pe Weapon of Choice arată cât de mișto poate fi vizual. Sau progresia aia evoluționistă din Right Here Right Now trebuie menționată, dar o să aleg un videoclip care mi-a marcat copilăria: Ya Mama. Push da tempo, îi mai zice lumea.

  1. Rammstein

Metale germane. Nu e numai cu foc. E cu satiră, ca în Amerika. E cu grași în Keine Lust. E cu călugări în România în Rosenrot. E cu canibali în Mein Teil. Nici nu știu ce să aleg. A, ba da. Știu. O să o punem pe Albă-ca-Zăpada și cei 6 pitici.

Mențiuni onorabile:

Kanye West – e plin ochi de ego, dar știe și cu muzica și cu video-ul. Vezi Gold digger.

Sia – Nu-mi place muzica în mod deosebit, dar modul în care-și îmbină vizualul cu auditivul e wow.

R.E.M. – Din nou alternativ. Dar cu mult simbolism în vide-uri. Vezi Losing My Religion.

Jain – E încă la început franțuzoaica, dar uitați-vă la Makeba.

Bjork – nu știu de ce nu e în top, ar trebui să fie. Oricare e de urmărit.

  1. Alt J

Clar primul loc. Am descoperit relativ recent formația asta, iar dacă muzica nu e ceva cu care să rezoneze oricine, videoclipurile sunt de văzut. Cam toate. De la In Cold Blood, la Deadcrush, Hunger of the Pine și Taro, toate au o poveste aparte pusă foarte mișto în scenă. Și ca să vă impresionez, urmăriți Breezeblocks până la capăt, și de la început.

O seară tribut. Dă vina pe Hofmann pentru asta!

O seară tribut. Dă vina pe Hofmann pentru asta!

Faptul că îmi place Tool n-ar trebui să fie o noutate pentru singurul meu cititor. Am mai spus-o și în alte circumstanțe, însă acum pot anunța că am găsit ceea ce ar fi descris drept ”the next best thing”. Bine, mulți ar zice ca ”the next best thing” ar fi A Perfect Circle, și n-ar greși, însă live, în România, mai greu.

Aseară, în Fabrica, a fost un eveniment cu patru formații tribut. Pantera, Metallica, Black Sabbath și Tool. Dar le-am greșit numele. Sunt, de fapt: Domination, Masterpiece, Prefix TM și Blame Hofmann. Evident, cum să ratez ocazia să fiu acolo, mai ales în condițiile în care pe Blame îi mai văzusem într-un eveniment solo în Quantic Pub (unde au fost demențiali), la care adaug influența pe care o primesc din partea găștii de ”groopies” pe care o are formația.

Headliner-ii au fost Domination, care poate intra liniștit în categoria unui ”supergroup” autohton, pentru că-l au la chitară pe Cezar Popescu de la Vița de Vie și la voce pe Ștefan Zaharia de la Negura Bunget, pe lângă alții. Din păcate, nu m-au ținut picioarele să îi ascult și pe ei, dar sunt convins că au rupt… E drept, am văzut niște filmări și sună… uhm… dominator băieții.

Dar să vorbim despre celelalte trei bucăți. Fiecare formație are, vizibil, o pasiune ridicată pentru cei cărora le plătesc tribut. Chitarele erau toate în aceleași pedale ca originalul, vocalii se străduiau cât mai mult să sune ca originalul, iar prezența scenică… Atâta cât poate să fie prezență scenică în Fabrica. Blame Hofmann au intrat primii. Publicul încă nu se strânsese în număr prea mare, că doar era ora 9 și jumătate. Sălița aceea mică, însă, populația a întors capul către scenă aproape hipnotizată pentru că, deși muzica era peste cum s-ar fi așteptat mulți să fie, proiecțiile din spatele scenei intrau hipnotic pe ritmurile progresive tipice Tool. Toți patru băieți sunt muzicieni adevărați și n-au fost leneși în adaptarea pe care au arătat-o publicului, ci au încercat, cât de matematic au putut, să redea atmosfera Tool. Puțină interferență cu publicul, au lăsat muzica să-și facă treaba. Bassul lui Vije te trimitea direct în spirala fiobonacciană, în timp ce ”Sandu Președinte” lua vocea și stilul lui Maynard și-i punea o carismă personală cel puțin interesantă. Casian (tobe) m-a surprins de cât de bine înțelege ritmurile astea nenaturale de 7/5, sau ce-or fi. Dar știm cu toții, cum conceptul Tool e condus de Adam Jones, la fel și aici, Alexandru Mitroi pare că ține totul din umbră. Ce reușea el să facă în stânga scenei și modul în care se înțelegea cu basul lui Vije, a ridicat ștacheta pentru cei ce au urmat mult prea sus. Bineînțeles, băieții au terminat cu un Lateralus la bis, în aplauzilele publicului deja dublat ca număr.

maynard

Le-a văzut el cum s-au dărâmat!

Apoi am experimentat ce înseamnă o pauză între concerte post-prohibiția românească, și deja mă întreb dacă mai e nefumător în România. Mă rog, ce știu eu? M-am lăsat de tutun acum vreo 2 ani. Și au urcat Prefix TM, tribut Sabbath. Am prins o bună parte din ce au cântat și, din fericire pentru ei, s-au raportat doar la vremea Ozzy. Solistul aducea bine cu celebrul britanic, iar efortul a fost unul onest. Din păcate, ștacheta a fost ridicată, cum ziceam mai devreme, mult prea sus. Chitara suna mai mult a Randy Rhoads decât a Toni Iommi, dar asta nu e un lucru neapărat rău. În schimb am avut o problemă cu basul și tobele. Basistul cred că e fan Chili Peppers mai mult decât Sabbath, că deși cânta corect, a preferat să sune a Flea, iar tobarul a bușit tempoul la vreo 2 melodii. Însă au plecat cu fruntea sus, pentru că le-a ieșit Paranoid de la bis. Se vede că sunt la început și sper să crească, pentru că e potențial!

Și apoi au venit Masterpiece, care sunt destul de vechi în domeniu, fiind headliner-i la diverse festivaluri de metal. Băieții înțeleg Metallica și nu par să se chinuie prea tare pe scenă. Chitariștii erau cel puțin decenți amândoi, însă m-am ofticat puțin să remarc faptul că solistul nu era și chitarist ritmic. Păi așa-i plătim noi tribut lui James Hetfield? Mă rog, clar sunt eu pretențios. Melodiile au fost corecte, însă mi s-a părut că aveau o sinergie bună, dar care nu-i avantajează cântând Metallica. Aș fi interesat de un album Thrash Metal original de la ei, pentru că au cunoștințele necesare. Dar hey, Creeping Death a fost chiar wow urlând din amplificatoarele lor.

Și din toată seara asta am plecat acasă doar cu gândul la cum a sunat și s-a văzut Vicarious la începutul Blame Hofmann și The Grudge. V-am zis că Lateralus e unul dintre cele mai bune albume metal scoase vreodata?

11 Formații pentru care aș plăti bilet în România

Că-s un fel de rocker, știe toată lumea. Că îmi place să merg la concerte, ăsta ar trebui să fie un lucru normal pentru toată lumea. Singurii care au o justificare sunt cei care au o fobie față de locurile aglomerate. Adică să ratezi show-uri gen The Wall al lui Waters, concerte ca Depeche Mode sau Chilli Peppers este într-adevăr un mare păcat. Foarte mare, zic eu.

Neapărat trebuie să mă justific, dacă a mai fost vo formație dintre astea în România, și or cântat, e clar că nu știu nimic despre asta. Poate că sunt și un fel de ignorant. Am încercat să exclud formațiile care nu mai există decât pentru evenimente speciale și, bineînțeles, pe cele care au mai fost.

Așa că-ncepem:

11. Disturbed

Îs băieții ăștia jos cu boala, dar au și multe altele marfă. Au un ritm numai al lor, un solist cu o voce creată pentru noul val de metal și un fel aparte de a bucura audiența. Au-a-a-a-a!

 

10. Godsmack

Dap, americanii și-au cam revenit, o să tot fie americani în listă. Iar Godsmack au un fel de rock Hillbilly cu ritmuri relativ simple, dar cu niște show-uri explozive. Erau programați acum câțiva ani să cânte la Rock the City, dar Sully Erna, polivalentul, a acuzat ceva probleme cu vocea și a amânat tot turneul european. Cum ar fi fost să ascultăm Vampires direct în țara lui Dra… aah, cât de clișeatic sunt.

 

09. The Offspring

Alți americani, but the good kind of americans. Și ăștia ar fi trebuit să vină în 2012, dar n-au mai ajuns. Cât de tare mi-ar fi plăcut să ascult cu dedicație ”Get a job”, pe lângă notoriile Pretty Fly și Self Esteem. Mie-mi par reprezentativi pentru anii în care am copilărit, iar stilul american-punk (cuuumva) mă trimite automat la vârsta e 14 ani.

 

08. Green Day

Poate cea mai ascultată formație punk rock din ultimii 20 de ani. Sunt genul de formație la care chiar dacă n-ai nici o piesă de a lor în playlist, le recunoști imediat stilul și ”șlagărele”. Dau niște concerte memorabile, chiar și când nu sunt pe scenă (detalii aici).

 

07. Daft Punk

Ei, la asta nu v-ați așteptat. Să vă zic un mic secret: copil fiind mi-am cumpărat albumul Discovery pe casetă. Și l-am tocit. Francezii mereu au înțeles altfel muzica electronică, iar acest duo nu s-a dat în spate nici o dată de la crearea muzicii de calitate. Dap, vreau să văd Daft Punk live!

 

06. Soundgarden

Ei, uite. Chirs Cornell este unul dintre cei mai tari muzicieni contemporani. Era văzut drept rivalul lui Cobain pe vremuri. Din păcate, drogurile i-au cam bușit vocea și nu mai poate fi la înălțime decât câteva melodii pe concert. Și totuși, cu ultimul album, băieții au demonstrat că încă mai pot. Apoi mai sunt ultimele două single-uri, unul (poate cea mai tare melodie rock apărută în ultimii 2 ani) de pe coloana The Avengers și altul ca să marcheze un veritabil come-back.

 

05. Tool

Image

That’s some trippy shit, son!

Prog rock la el acasă. Formație care a inovat mereu. Dar mereu. Nimic destinat publicului larg, în materie de albume zic. Ei sunt genul care nu creează pentru fani, cum de altfel sunt mai toți cei din listă. Dar ăștia chiar ies în evidență. Show-urile lor sunt niște testamente veritabile ale senzorialului. Un stoner-metal cu efecte vizuale incredibile și niște schimbări de ritm uneori asurzitoare. Și am constatat cu surprindere că nu sunt chiar singurul care ascultă așa ceva.

 

04. Foo Fighters

Nici nu mă pot gândi la scena rock actuală fără să îl iau pe Grohl în calcul. El este rock-erul. Definiția acestui termen. A învățat de la cel mai bun și continuă să transforme în aur tot ce atinge. Și ca să nu mă lungesc, zic atât: orice video cu Foo Fighters live de pe Youtube vă va arăta de ce mi-i doresc. Nu am mai văzut de foarte mult timp artiști care să transmită atât de mult spectatorilor. Și când zic ”de foarte mult timp” aș putea liniștit să zic ”evah”.

 

03. Rage Against the Machine

Image

La încheierea concertului dedicat memoriei lui Simon Cowell. 😀

Numai pentru epicele moșeli și tot vreau. M-am bucurat destul de tare când am auzit că s-au împăcat, dar m-am mâhnit în același timp pentru că asta a însemnat desființarea Audioslave (care ar fi fost pe aceeași poziție, dar n-ar mai fi existat Soundgarden). Un Tom Morello mereu surprinzător la chitară și niște ritmuri care îți bagă nevoie de sărit în călcâie până când amorțești și tot nu te oprești. Gălăgie adevărată.

 

02. Gorillaz

Aici e mai complicat. Ei nu există ca formație, ci ca proiect, coordonat de Damon Albarn care doar ce s-a împăcat cu cei de la Blur. Deci Gorillaz încă există, dar șansele ca ei să ajungă în România sunt atât de mici încât cred că mai repede câștig la loto. Totuși, după cum zicea ăla din Dumb and Dumber: there is a chance!!! Și nu e o noutate că-s disperat după ei. Și cam atât. Pentru cum sunt ei live, a se vedea postarea asta.

 

Mențiuni onorabile

Asta-i foarte watchmojo-istă.

Avem așa: Triggerfinger niște Belgieni care-și știu locul. Pearl Jam, dacă mai pot. Queens of the Stone Age, pentru că reprezintă bine de tot americanii. Santana, formația, nu doar chitaristul. Paramore, o plăcere vinovată de-a mea. Skrillex, la ăsta am dubii dacă vreau neapărat să merg, poate dacă-i moca intrarea.

Image

Deasupra: un Richard Hammond mai înalt și mai bătrân, un gras dubios și un Sean Connery care știe muzică. Li se mai zice și Triggerfinger.

 

01. Pink Floyd

Dacă aveați alte așteptări, înseamnă că nu ne cunoaștem de loc. Dap, pe Waters l-am văzut, cu tot cu peretele lui. Bine că nu și-a schimbat și el titlul albumului în ”the timeline”… Revenind, bătrâneii în frunte cu Gilmour oferă foarte puține șanse de reunire. Practic, din vechea gașcă au mai rămas trei, incluzându-l pe Waters. Dar miracole s-au mai văzut, iar speranța moare ultima. Un alt fel de a spune: Ispas, dă-ți o palmă și revino la realitate!

Ăstora ce poză să le mai pun? Le trebe?

Later Edit: nu știu unde să-i pun, dar trebuiesc puși: System of a Down și Coldplay. Pe SOAD nu i-am pus că a fost Serj, dar Serj vine cu melodiile proprii. Apoi Coldplay, și ăștia știu face show. Or fi soft, dar știu și muzica, cu melodii precum Spies sau Shiver, pe langă Paradise și Clocks.