Corporatiști mișto – Mircea Becherescu – episodul 11

Corporatiști mișto – Mircea Becherescu – episodul 11

A trecut ceva timp de când n-am mai tastat un nou episod din Corporatiști Mișto. Și nu pentru că s-au terminat oamenii mișto din corporație, dar mai mult n-am avut timp, iar, printre altele, am schimbat și corporația de câteva luni. Ei, și cum noile începuturi deschid uși neașteptate, pe etaj am avut plăcerea să mă împrietenesc cu Mircea Becherescu. Pe Mircea îl știu de la niște prieteni comuni, doi dintre ei apărând aici în niște episoade anterioare. Vorbesc despre Vije și Adrian, însă corporația aduce oamenii împreună, unii ar zice cu forța, dar majoritatea zic ”cu salariul”.

M-am bucurat mult că Mircea mi-a acceptat invitația, așa că l-am dus la Dianei 4, pe o gheață cum n-a mai văzut Bucureștiul de mult timp, am băut câte ceva, am mâncat, apoi ne-am așezat la discuții. A fost ciudat să-i tastez cuvintele în gălăgia aceea și în aglomerația de joi seară din bărulețul ăla, dar poate și dorul de un interviu, și plăcerea companiei au făcut orele să treacă destul de repede. Gata, nu mai laud întâlnirea, las rezultatul să vorbească de la sine.

Mircea, ce faci tu mișto?

Băi, nu știu dacă există formulare mai bună în română, dar o zic în engleză, sunt un ”Working class rockstar”.

Citește în continuare „Corporatiști mișto – Mircea Becherescu – episodul 11”

Erau limba dacă și limba latină totuna?

Erau limba dacă și limba latină totuna?

Sunt multe speculații asupra limbii dacice, cum sunt speculații asupra lucrurilor greu de explicat sau greu de demonstrat. Sunt speculații și despre cultura dacică, unele ancorate în realitate, unele bizare și altele de-a dreptul ilare. De exemplu, Gheorghe Funar susține că nemții sunt daci pentru că dacă întrebi un neamț ce este, el îți răspunde ”ich bin deutsch”, citit ”ih bin doici”, în accepțiunea lui Funar, ”doici” e tot una cu ”dac”. Dar e greu să trecem peste faptul că ”deutsch” e un endonim, absolut toată lumea numindu-i altfel, precum neamț, german, sas, saxon, șvab, ca să enumăr câteva românești, pentru că francezii le zic ”Allegmane”. De ideea că lituanienii îi numesc ”Vokietija”, nu mai zic. Dar prin exemplul ăsta vreau să subliniez că o banală coincidență nu trebuie să stea drept fundament pentru realitate atâta timp cât nu este susținută sau explicată și din alte surse în afara unei interpretări limitative. Practic, dacă toată lumea le-ar fi spus nemților ”Daci”, sau o variațiune, atunci Funar ar fi avut un argument interesant.

Însă unul dintre cele mai dezbătute de subiecte istorice se duce în jurul limbii dace și limbii romane. Spun ”romane” pentru că se presupune că latina era totuna cu limba dacă. Nu, nu vorbesc despre o banală rudenie, cum e italiana cu româna, nu. Vorbesc despre maximum o diferențiere la nivel de dialect între dacă și latină. Și argumentele pe care le oferă lumea care susține asta sunt multiple. Voi încerca să le tratez cu seriozitate, deși majoritatea mi se pare că izvorăsc din necunoaștere sau din alegerea ignorării argumentelor existente. Citește în continuare „Erau limba dacă și limba latină totuna?”

Limba evoluează, dar nu contra logicii

Limba evoluează, dar nu contra logicii

Râdeți voi, râdeți de ăia de scriu ”m-am dus an piata”, dar dusul în piață se va transforma curând în ”dus ân piață”. Pentru că să ai două simboluri scrise pentru același sunet va impune o schimbare. Abia în anul de grație 2005 a fost re-introdus oficial acest ”â”, pentru că s-a tot insistat pe utilizarea lui, cică a și nu i fiind mai aproape de originea sunetului. Dar atunci de ce l-am păstrat la început de cuvinte pe cel în varianta lui ”î”? Și de ce e mereu acolo? Pentru că, cică, ca să nu se confunde cu ă. Dar sunt maxim vreo 10 cuvinte care încep cu ă în română, deci nu văd sensul. Așadar, așteptați-vă ca în vreo 10-20 de ani să fie corect să ”âmi pun ântrebări”. Citește în continuare „Limba evoluează, dar nu contra logicii”

Tristețea Ploieștiului. Și frumusețea lui.

Tristețea Ploieștiului. Și frumusețea lui.

Urmăream de ceva timp să vizităm Muzeul Ceasului din Ploiești. De altfel, un oraș pe care nu prea ai de ce să-l vizitezi. Nu e celebru pentru mai nicio atracție turistică, iar infrastructura construită în jurul lui te face să-l ocolești cu mare ușurință de fiecare dată când te apropii de el. Însă am citit pe internet despre acest muzeu, unic în România, și cum e formularea ”singurul din sud-estul Europei”. Subiectiv acest sud-est, dar din Austria, Ungaria, Croația, Cehia și Polonia nu mai găsești altul până în Turcia sau Rusia. Deci o formă de unicitate regională poate este. Citește în continuare „Tristețea Ploieștiului. Și frumusețea lui.”

13 artiști din valul nou care-mi plac (și de care poate n-ai auzit)

13 artiști din valul nou care-mi plac (și de care poate n-ai auzit)

Știți că-mi place muzica. Și-mi place și să descopăr chestii noi. Deci îmi place să descopăr muzică, evident. Nu o fac singur, că nu-s mașină, dar mai primesc de la câte vreun prieten câte vreo recomandare de muzică. Un ”ia, ascultă asta” e rutină la mine. Și cum primesc și eu, dau mai departe la rându-mi. Deci dacă îi știți deja pe artiști și sunt de la mine, era de așteptat. Dacă îi știți din altă parte și nu mi i-ați dat și mie, urât! Citește în continuare „13 artiști din valul nou care-mi plac (și de care poate n-ai auzit)”

Top 11 cărți contemporane pe care le recomand

Top 11 cărți contemporane pe care le recomand

Și uite că am făcut și topul ăsta. Mă voi referi strict la lucrări cu valoare literară, deci tratate, cercetări, filozofie sau altele nu intră în categoria asta. Neapărat să fie beletristică. Dimensiunea lucrării nu contează, și nu contează nici modul de expunere sau tipul de narație. Mai este esențial să fie și contemporană, deci începem cu lucrările apărute prin anii 80. Iar dacă tot suntem la capitolul reguli, vom păstra o carte per autor. Și da, este un top total subiectiv, care rezumă doar titluri citite și plăcute, dar nu foarte cunoscute. Deci, să-i dăm bice!

  1. Arhanghelul Raul – Ovidiu Eftimie

Citește în continuare „Top 11 cărți contemporane pe care le recomand”

Corporatiști mișto – Eda Călin – Episodul 1

Corporatiști mișto – Eda Călin – Episodul 1

Corporatiști mișto vrea să fie un fel de serial în care voi prezenta oameni care lucrează sau au lucrat în corporație în timp ce fac și alte chestii mișto pe lângă bani pentru străini. Și pentru sine.

Încep seria cu o persoană dragă mie, Eda Călin. Ea are o pagină de Facebook care este un real succes, pagină de care auzisem înainte să știu că ea e omul din spatele postărilor. Dar mai multe vedeți din conversația de mai jos. Citește în continuare „Corporatiști mișto – Eda Călin – Episodul 1”

Top 12 artiști cu videoclipuri pe care trebuie să le vezi

Top 12 artiști cu videoclipuri pe care trebuie să le vezi

De câteva zeci de ani nu mai există conceptul de artist fără videoclip. Orice melodie mai bună trebuie să fie însoțită de ceva imagine. Unii se filmează dansând, alții cu mașinile lor scumpe și gagicele plătite să-și arate siluetele. Alții se filmează doar cântând. Dar de ce să nu fii și un pic creativ cu videoclipul tău? De ce să nu completezi muzica prin ceea ce faci vizual? Uite câțiva artiști care reușesc asta chiar foarte bine.

  1. Michael Jackson

Citește în continuare „Top 12 artiști cu videoclipuri pe care trebuie să le vezi”

În cultură nu există democrație

În cultură nu există democrație

Cum adică, nu există democrație? Păi nu ar trebui să existe democrație. Poate capitalism, dar nici ăla în adevăratul sens al cuvântului. Și haideți să vedem la ce mă refer.

  1. TV

Dacă i-am lăsa liberi pe toți, toate posturile radio, tv și altele, ne-am umple de manele și de nurori pentru mamă, precum și de telenovele cu calități îndoielnice. Dar sunt ca ciupercile după ploaie emisiunile astea gen ”insula pasiunii” și nu vezi, dar pur și simplu nu vezi, cum să mai ieși din prostia asta. Păi dacă n-am fi dat-o, de la bun început, cu Teo și Mircea șou și alte aberații, nu ajungeam s-avem Kanale și Antene de rahao. Capatos ar fi fost, uhm, necunoscut. Dar hey, capitalismul vinde, oamenii vor democrație, s-aleagă ce vor ei. Nu le place să schimbe kanalu. Păi fix aia e problema, 0teveule, că exiști! Dacă n-ai exista, dacă n-ai da mizerii, lumea n-ar avea de ales decât să se cultive cu chestii decente.

  1. Radio

E un radio în Brașov, Super FM se cheamă, e fix opusul lui Rock FM. Adică da, dă manele. Slogan? ”Mulți ascultă, puțini recunosc”. Adevăraaaat. Ha-ha-haaaa! Și când dau de ultima melodie Smaili în taxiu mă umplu de bube. Bineînțeles că există alternative, cum ar fi muzica bună. Avem și de-ai noștri și sunt și de-ai lor, dar se difuzează muzică simplă, cu structuri repetitive, pentru că românul n-are timp să se educe. De ce să știe el ce e aia timp de 5/4 când îi dai un banal 2/2 și hopa! a ieșit maneaua. Gusturile se educă, boss! Dar tu ascultă versurile complexe ale lui Mihăiță Piticu, că zice bine el ce zice acolo, de ce să dai ureche la ultimul album Gorillaz, nu-s ăia cu desene animate? Dar ce, suntem copii?

  1. Festivaluri și concerte

Repede, cine cântă la Neversea? Sunt vreo 2-3 buni, un Fatboy Slim, un Tiesto. Dar e și Jason Derulo (ăsta-i ăla cu ”știi ce să faci cu fundul ăla mare și gras? Scutură-l, scutură-l, scutură-l”). Cum poți s-o pui pe Dua Lipa pe aceeași scenă cu Benny Benassi? Șeful la videoclipuri sexiste și muzică proastă. Trist. N-am nimic cu cei care merg la festivaluri, sunt destui artiști buni care trebuie promovați, dar când ați auzit voi ultima dată Metallica la un radio non-nișă? Știți că și-au scos album? Realizați că dacă vin mâine în țară umplu Arena Națională doar ei? Dar hey, punem trei artiști depășiți, unul cunoscut și ne facem că e cel mai tare festival evăr. Aia e, cultură…

Dacă știi cine e specimenul, ești o victimă a democrației în cultură
  1. Cărți

Cum era sloganul? Te fac ”neprost”? Repede, care e cea mai recent lansată carte românească pe care ai citit-o? Când, în ce an a apărut? Dacă l-ai citit pe Godină nu se pune, că ăla e excepție. Dar cu mizerii ca ”Suge-o Ramona”, sau Andrei (că deh, orice mizerie trebuie să aibă și continuarea ei) nu poți să zici că ai cultură în România. Ai o formă de entertainment, care nu este tot una cu cultura. Nici să citim Solenoid-ul lui Cărtărescu nu e afacere, dar măcar acolo, undeva la mijloc, să ne plasăm. Să nu citim 50 de umbre maro, varianta în română. Să citim, nu știu, toate cărțile alea de le-am luat cu ziar și zac prăfuite în bibliotecă. Toată lumea le are, sunt zeci și sunt luate în majoritar pentru estetică. ”Ia uite ce frumoase sunt ele la fel, toate, nedeschise, încă sigilate, cum stau ele… ce? Să le citesc? Păi dacă le citesc, le dau jos folia protectoare și le scade valoarea!”

  1. Teatru/operă

Ce-i aia? Niște forme de artă arhaice pe care nu avem cum să le înțelegem că urlă ăia pe scenă și nu o cântă pe aia cu ”prințesa prințeselor” și plus că dau aceeași bani și văd cu efecte speciale, cu super-eroi, cu astea. Și că tot vorbim…

  1. Filme

E proastă cinematografia românească – replică standard a celui care vede un film românesc pe an. Adevărat, e slăbuță. Dar motivele sunt multiple: nu mergem nici la filmele bune (decât la Garcea și oltenii), ni se creează impresia, prin comparație cu Hollywood-ul, că filmele românești sunt proaste pentru că nu sunt spectaculoase. Dar doar pentru cunoștințele voastre: filmele actuale holiuidiene profită de același tip de scenariu și ritm standard de la Star Wars în coace așa cum profită toți cântăreții pop de autotune. De aia când vedeți un film românesc vă displace, că nu e ușor de urmărit, vă solicită și intelectul, nu doar simțurile. Și vă mai pune pe gânduri fără să vă ofere totul pe tavă. V-aș recomanda vreo două astfel de filme, dar sunt sigur că nu vă veți uita la ele.

Poți începe cu ăsta. Și dacă l-ai văzut, recomand o revedere.
  1. Instituții culturale

Și uite încă o urmă a decadenței: când în instituțiile culturale se implică oameni politici. Știați, de exemplu, că Maria Grapini are 2 cărți scoase la Uniunea Scriitorilor? Știați că Varujan Vosganian, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, este și cel mai tradus autor român? Păi cum să nu ne susținem noi adevăratele valori?! Uitați-vă pe cine trimitem la Eurovision… numai somități.

  1. Concluzie

Păi mă, boss, cum să dai prostimii prostii? Va rămâne proastă. Iar prostimea, dacă nu cunoaște alternativele, tot prostii va dori. Ați auzit expresia aia ”gusturile se educă?”… Cum credeți c-am început noi să renunțăm la mâncat rădăcini și plante și am ajuns să avem chestii precum foie gras sau somon fume? Cum? Nu toată lumea a auzit de astea? Deci e o problemă și în cultura culinară, că de aia îi zice ”artă gastronomică”, pe modelul: or fi ele, fructele de mare, ieftine, hrănitoare și bune, dar tot mai bun e micul cu timișoreana și muștar fără gust.

Dacă nu punem mâna și nu scoatem imbecilizarea din cultură, datorată în majoritar democrației, îi merităm pe Capatos, Badea și Gherghe. E bună democrația, dar nu în cultură. Aici chestiile proaste se văd de la o poștă și trebuie stârpite, că generează proști. Și da, adu-ți aminte de articolul acesta data viitoare când ai să vezi vreo pițipoancă cu șlapi pufoși sau vreun ”șofer” de bemwe cu maneaua la maxim la semafor.

Dacă-i face Dulce and Garbana nu înseană că sunt mișto… Serios, nu purta așa ceva!