Leacul pentru cancer – sau jurnalul unui observator la alegeri

Mda, și s-a făcut Ispasu’ observator acreditat. De hârtii s-a ocupat o oarecare organizație non-guvernamentală, irelevantă pentru conversația noastră, însă adevăratul artizan a fost un coleg de muncă, cel care s-a ocupat de toate. Mulțumiri!

M-am dus în sectorul 3, ca deh, acreditările se dau pe județ și pe sector, la Nicolae Grigorescu, într-o oarecare școală din spatele ”blocurilor gri”. Îmbrăcat ”giagichi” cu cravata, pantofi și fără sacou – să se vază mai bine pectoralii, pășesc cu curaj în școala care adăpostea opt secții de votare: două la parter și șase la etaj. Le-am luat pe rând, de la 0 la 7. Toate bune și frumoase, la două secții zâmbete, la una liniște și ochi suspecți, la a patra (secția cu nr. 3) erea în prag un nene incredibil. Un metru șaptezeci, gras, camașă bleu-ciel descheiată la gât să se vază peptu ras de o saptamână și gablonțu’ de inox bălăngănind. Chelia tunsă scurt și ochelarii completau privirea superioară urmată de punerea mâinii pe pieptul meu când am dat să intru.

• Dacă doriți să votați, vă rog să mai așteptați 5 minute pentru că este aglomerată secția, zice.
• Bună ziua! Nu, nu doresc să votez ci să îmi prezint acreditarea de observator președintelui secției… Vă dați seama că privirea tâmpă a urmat instantaneu. După 2 secunde de pauză, își dă restart și zice:
• Observator? Dar mai avem unul!
• Și vă deranjează prezența a mai mult de un observator în secția de votare? Îmi pare rău, dar nu există o limită la numărul de observatori care…
• Mdea, prezentați-mi mie acreditarea!
• Sunteți președintele secției?
• Nu, eu sunt locțiitor!
• Și președintele unde e?
• La masa aia.
• Mulțumesc, zic și purced spre masă flancat de tânărul care cred că doar ce a făcut vârsta prezidențiabilă. Mă întreabă ”nonșalant”:
• Pot să vă întreb ce instituție reprezentați?
• Veți afla după ce mă voi prezenta președintelui secției. Se așează lângă o doamnă care-mi părea împrăștiată și speriată de bombe. Înmânez actele și tânărul îi șoptește ceva la ureche doamnei. Deja eram convins unde voi sta la numărarea voturilor.
• Da, numai un pic să sun la BES să-mi confirme, zice doamna și pune mâna pe telefon. Îi zic că nu mă supăr și că mă duc și la restul secțiilor, deh, era ora 4 și era cazul.
• N-ați venit cam târziu? Mă întreabă Bleu-Ciel, parcă special să mă țină din treabă.
• Nu, observatorii nu sunt obligați să fie la o anumită oră în secție, și îmi pare rău că am avut treabă până la ora asta, sper să nu vă fi încurcat prezența mea târzie. Voi reveni. Fac ca Michael Jackson pe vârfuri și mă îndrept spre ușă.

Celelalte secții au decurs normal, nimeni nu s-a strâmbat, nimeni n-a contestat nimic. M-am plimbat apoi pe la toate secțiile, lăsând la urmă pricinuita, unde intru și o întreb pe doamna președinte dacă a fost totul în regulă. Îmi zice că BES-ul n-a zis nimic, deci pot sta. Numai ea a înțeles logica asta, dar fie. Mă plimb nițel în secție și mă uit la urnă. Nici o ștampilă pe ea. Îmi zic că poate nu văd bine și trec iară pe la celelalte secții să văd cum stau. Din 8, mai era una care nu avea nici o ștampilă de control pe urnă. Semnalizez asta președintelui și se conformează, albăstrește scociul. Apoi mă întorc la ”clienții mei”. Mă duc la Bleu-Ciel și-i întind mâna:

• Iartă-mă, cred că am plecat pe picior greșit. Eu sunt Paul.
• ”Marcel” (nu mai știu cum îl cheamă și pentru că ”who is afraid of a Marcel?”). Și eu imi cer scuze.
• N-ai pentru ce. Auzi, nu vreau să par cârcotaș, dar nu aveți nici o ștampilă de control pe urnă.
• Adică?
• Poi de dimineață, când faceți recepția după desigilare trebuiesc puse niște ștampile de control.
• Serios, eu n-am citit asta.
• Uite aici! Și-l invit la ușă unde este câtamai a2-ul cu instrucțiuni. Punctul ăsta! Citește cu scepticism și zice:
• Asta se face seara, când se închide.
• Da, se mai face una și atunci, dar și de dimineață, uită-te la ce secțiune scrie asta. Mai dă o privire omul nostru Marcel și pricepe. Ca un școlărel binecrescut se duce la catedră, ia două foi, le unge cu lipici și le pliază pe cutie, apoi apasă cu sete ștampila de control pe hârtie.
• Aveți dreptate, nah… mai scapă!
• Da, nici o problema.

Acuma vine dilema, mai era un observator în școală care a fost aici de dimineață. Primul semn de incopentență din două direcții. Îl caut și-l găsesc ”la glumițe” cu doi tinerei dintr-o altă secție. Mă duc la el, mă prezint și-i întind mâna. Zice că-l cheamă ”Vasilică” (din nou, nu știu cum îl cheamă).

• Poți să vi puțin până afară, vreau să discutăm ceva. Se uită urât la mine, defapt mai mult tâmp decât urât, moment în care îi aduc aminte: și eu sunt observator ca și tine și vreau să-ți semnalez niște nereguli. Se ridică și ieșim, după care îl întreb: ai văzut că nu erau ștampile pe urne la două secții? Din nou sunt privit de aceiași ochi tâmpi.
• Nu, care? Nemaiștiind exact, îi dau niște cifre aproximative. A, mi-a scăpat asta, zice.
• Nu-i bai. Nu erau semne de scoci deteriorat, e în regulă. Acum spune-mi, unde te-ai decis să stai la numărătoare?
• Ah, n-am o secție anume, o să mă plimb…
• Știi că la ora 9 se încuie cu cheia secțiile și nu mai intră/iese nimeni până nu sunt încheiate procesele verbale și sigilați sacii?!
• Da, dar eu sunt observator și trebuie să-mi deschidă… zice semiimperativ.
• Nu, nu sunt obligați. Nici dacă se ia curentul nu deschid ușa. Poate doar în cazuri extreme, de incendiu, sau ceva. Deci mă îndoiesc că…
• Mdea, o să vedem… zice țâfnosu Vasilică.
• Bine, eu am să stau la 3. Aștept să ne bați la ușă. Îi strâng mâna și plec.

Scurtând povestea, se face ora 9. Pun mâna pe telefon, verific exit-poll-urile. Roșiile 38 de lei, portocalele 32, zicea un site, altul dădea 42 la 30. Eh, să lăsăm prostiile și să ne apucăm de numărat buletine anulate. Mă rog, de observat buletine anulate. Se asezonează lucrurile și vine momentul răsturnării urnei. Un nene răsărit propune:

• Facem pe căprării, ne împărțim în două echipe și le numărăm. Care are dubii, poa’ să numere la echipa cealaltă.
• Nu, zic. Nu facem așa. Toți membrii trebuie să vadă ștampila pusă corect în dreptul candidatului. Fiecare buletin se ia individual, nu numărăm pe genunchi.
• Domnu’ observator, dar o să dureze o veșnicie…
• Vreți numărătoare cu poliția?
• Nu, nu… așa facem. Aici m-a susținut chiar și Marcel cu doamna Președinte.

Cinsprezece căprării și învălmășeală mare au acoperit minutele ce au urmat. Un coleg a dat să pună vreo patru buletine ștampilate Iohannis peste teancul lui Ponta. Îl întreb ce face, după care am simțit privirea tâmpă studiindu-mă. Îi explic cu ce a greșit, înțelege și se conformează. Se termină de așezat și se iau teancurile la numărat. Avem următoarele probleme:

1. 2 voturi Macovei în teancul lui Tăriceanu
2. 3 Voturi Iohannis în teancul lui Ponta
3. 1 vot Ponta în teancul Nul
4. 1 vot Tăriceanu în teancul Diaconescu

Toate au fost soluționate fără scandaluri. A ieșit câștigător detașat Iohannis, cu 237 voturi față de 199 ale lui Ponta, 105 Tăriceanu, 96 Macovei, 69 Udrea. De reținut: un vot lui Nagy. Tare sau ce? (vorba lu’ Badea).

Ne-am salutat cu tradiționalul ”jos sistemul” și am plecat acasă.

Acuma, principala concluzie este că în general nu se fură, dar incompetența dă pe afară. Pe cartea-mi de identitate, dacă nu semnalizam, domnișoara nu mi-ar fi pus apțibildul. Ei preferau să scape repede decât să numere corect. Am fost ultima secție care a plecat din școală, în condițiile în care am fost la medie cu numărul de buletine. Aici e clar ceva suspect, la care adaug ca din 8 doar 2 au afișat procesele verbale la uși.

Simt nevoia să mă repet, nu cred că se mai fură ”ca-n codru”, însă incompetență e la tot pasul, de la organizatorii MAE și BEC, până la fraiericii de observatori cărora le e frică să se uite cu atenție în secție. Genul ăsta de abordare delăsătoare duce la înlesnirea fraudei. Lipsa de implicare civică în supravegherea alegerilor este un alt factor.

Puneți mâna și asigurați-vă că mașinăria lor de fraudat nu funcționează mai bine! Apoi întrebați-vă cât de fericit e Băsescu… Așa, de la 1 la 10…

Iertați postarea lungă! Sunt convins că n-a citit mai nimeni până la capăt treaba asta, puteam să scriu ”s-a descoperit leacul pentru cancer” și tot nu citea nimeni. Chiar, bună idee de titlu. Și da, îmi e lene să transform punctele în liniuțe la dialog, deal with it!

Autor: ispaul

Eu scriu pe blog Vezi toate articolele lui ispaul