Mă plimbam într-o zi pe etaj, prin partea aceea a etajului pe unde nu merg de obicei pentru că în munca de zi-cu-zi nu prea împart mai nimic cu oamenii aceia. Nu c-ar fi niște proscriși, sau ceva, chiar mă înțeleg bine cu ei. Dar cu cât mergi mai rar printr-un loc, cu atât mai ușor remarci schimbările mai evidente. Așa s-a făcut că într-una din zile l-am văzut pe Vlad lucrând la o imagine cu Nightwing, în timp ce pe un monitor era pusă o poză cu un alt super-erou. Dar cine-i Nightwing? Este Robin din universul lui Batman, dar după ce a crescut. Nu intru în detalii tehnice, însă am ținut neapărat să-i spun lui Vlad că povestea mea preferată care-l cuprinde pe Nightwing este ”Batman Under the Red Hood”, poveste ce a fost pusă pe ecrane într-un desen animat de o oră, cum fac foarte des cei de la Warner Bros. Vlad a răspuns cumva intrigat de ceea ce i-am spus, așa că a ținut să-mi arate proiectul la care lucra, moment în care mi-am dat seama că am un nou subiect pentru seria de Corporatiști Mișto. Continuă lectura „Corporatiști mișto – Vlad Ștefănescu – episodul 9”
Etichetă: Batman
Virtuți nesperate ale Omului-Pasăre
Deunăzi mă gândeam să scriu un articol despre cât de ușor poate fi să critici într-un mod distructiv. Cât de ușor poate fi să bagi epitete nelimitate și comparații ”de stradă” despre varii lucruri/oameni/artă. Termeni precum ”mizerie” și ”porcărie” sunt încă atât de des întâlniți încât pot fi văzuți drept clișee, problemă rezolvabilă cu doar un pic de imaginație: ”o cretineală perversă a cărei singur scop este enervarea auditoriului, care și așa are așteptări reduse, iar dacă nu are, cu siguranță își merită epitetul de <<idioți>>”. Simplu.
Nu este și cazul lui Birdman. Dar deloc. Mai mult decât atât, filmul dezbate inclusiv aceasta tematică la un moment dat, într-un mod destul de realist și foarte bine punctat, omițând însă valoarea constructivă a criticii. Dar contextul justifică această omisiune.
Harvey Birdman – Attorney at law. Nu, nu despre el e vorba.
Simt nevoia să mă repet: nu este și cazul filmului Birdman, film care, alături de ”The Grand Budapest Hotel” intră clar în categoria celor mai atipice și totodată fascinante pelicule ale anului 2014 (deși primul menționat a ajuns la noi abia ieri). Încă de când am văzut trailer-ul m-am rugat să nu fie doar o porcărie filmul, și se pare că Inarritu mi-a ascultat rugăciunile, motiv pentru care-i mulțumesc. Omul a reușit să creeze un film de-a dreptul hipnotic, folosind o tehnică de filmare extrem de fluidă și scoțând în evidență exact cea mai expresivă parte a omului, în funcție de circumstanță. Tot ceea ce înconjoară un personaj este folosit pentru scenă, de la banalele hârtii igienice și rumoarea de pe Broadway până la obsesivele oglinzi, ce mereu marchează momente de pseudo-auto-reflecție.
În rest, nici nu știu ce să mai zic de bine despre el. În poveste este greu pentru cei de vârsta mea să se regăsească, însă sunt anumite momente în care felul în care caricaturizarea trăirilor interioare ale personajelor invită la empatie, devine chiar debordant. Într-un mod haios, propoziția asta de am scris-o chiar are sens. Cam la fel este și filmul, face sens pentru că, de altfel, este și o satiră la adresa cultului creat în jurul actorului Hollywood-ian, ajungând într-un moment să puncteze bine că aceștia nu-s actori, ci sunt niște celebrități. Și că tot sunt la capitolul actori: nimeni nu a jucat prost în acest film. Mai mult, cele trei nominalizări la Oscar de care se bucură actorii sunt pe deplin meritate, în special datorită faptului că ”no one steals the show”, ceea ce arată buna sinergie a cast-ului. Iar pentru fani, prezența lui Keaton în acest rol este o trimitere clară la trecutul lui ca Batman, și tot pentru fani, vocea groasă pe care o pune atunci când ”devine” Birdman este un fel de palmă dată cancerului la gât a lu’ Bale. Asta mă trimite la o discuție din acea groaznică (sic) comedie ”Neighbours”, în care Seth Rogen zice că pentru el Batman e Keaton, iar un copil cu care stătea de vorbă zicea că nu, Batman e Bale.
Dar revenind la oile noastre, neapărat trebuie să zic că fiecare nominalizare dintre cele nouă este meritată. Globul de Aur pentru actor și scenariu confirmă calitatea filmului, deși iese grav din tiparele Hollywood-ului din mai toate punctele de vedere, cu excepția limbii.
Bottom line: Mulțumim Inarritu!
P.S. Știați că Birdman e un rapper? Google images… Că tot vorbeam de ignoranță.
Ce vorbeşti mă…
Deci, mi se pare incredibil aşa ceva, aş spune cel puţin inadmisibil… dar apoi îmi trece prin cap distrugătorul lui Batman, Joel Şumahăr…
Dacă aveţi răbdare, ascultaţi melodia asta:
Acum că aţi avut sau nu răbdare – curiozitate, personal vreau să vă pun să faceţi o comparaţie între ce aţi ascultat mai devreme şi eventuala melodie:
Atenţie, este de menţionat faptul că prima melodie este dintr-un film cu George Clooney şi Şvarţănegăr, iar a doua melodie este dintr-un desen animat de lung metraj. Prima melodie este cântată într-un stil Gospel, al cărui videoclip conţine un negru cu o pălărie deosebit de (cel puţin) bisexuală călare pe un aşa-zis Harley în Vegas care îl prea măreşte pe, bineînţeles, BATMAN! Cea de a doua melodie e compusa de Shirley Walker, de care majoritatea dintre voi nu aţi auzit, însă vă pun acum întrebarea (şi kiss from a rose a lu Seal e chiar marfă deşi nu e despre Batman): voi ce melodii vedeţi ca fiind reprezentative pentru cel mai cool dintre eroi (nu super-eroi, că el n-are super-puteri)? Eu personal zic că un căcat mai mare decât ăla numai Joel Schummacher putea să facă şi aia e tot filmul.
Bottom line, sper să nu vă deranjeze prea tare, dar melodia pe care o consider eu reprezentativă, sau ce îmi trece mie prin cap cand mă gândesc la Batman este:
Deşi, recunosc, nu se găsesşte pe OST-ul nici unui film cu Bruce Wayne deghizat…
Haina îl face pe om
Yup, that’s my t-shirt. Adică vreau să zic că mai cool de atât nu se poate… Este într-adevăr apogeul existenţei multora dintre voi şi eu l-am atins.
Adica deci da, am tricou cu Batman!
Acum fără să facem mişto (deşi nuanţa caterincară se păstrează) vreau să spun că este singurul „super-erou” faţă de care deţin o oacare obsesie (pentru unii destul de consistentă). Este incredibil de cool din mai multe puncte de vedere şi adesea realizat în variante de scurt metraj, lung metraj animat sau filmat, TAS sau o serie de filme într-un mod genial care adesea atrage atenţia publicului. Plecând de la Adam West care avea faze de genul „Shark repeleant spray” şi terminând cu mult prea culminantul „The Dark Knight” ce a cules câteva premii Oscar şi un Heath Ledger aflat la o înălţime inimaginabilă chiar şi de către nemiloasa doamnă cu coasa.
Una peste alta, am tricou cu Batman şi mă mândresc cu asta, sunt chiar fericit şi îl voi purta de câte ori voi avea ocazia, dar nu o să fac ca rock-erul din bancul cu tricoul cu Metallica.
Uitaţi-vă la Batman oameni buni pentru că este mult prea „jmeker” şi chiar foarte entertaining, bineînţeles asta doar dacă avem afinităţi în gusturi.
A, şi doar de chestie, pe câţi copi-adulţi-fani-whatever aţi văzut voi cu tricou cu batman? Eu personal pe nimeni, doar Superman şi Spiderman şi Hulk şi din când în când The X-men, cam atât, deci sunt şi mai cul.
IsPaul zice 