Etichetă: Istorie

Cinci cărți care mi-au schimbat părerea despre omenire

În general citesc toate prostiile. Că e vorba de SF, literatură contemporană, clasici, filozofie, bestselleruri sau obscurități, orice aș face caut mereu să dau și de titluri care inspiră, și astea vin mult din partea celor care înțeleg să ”vulgarizeze” știința. Folosesc cuvântul ăsta pentru că îi confer înțelesul său original, acela de a reda descoperirile lumii științifice pe înțelesul maselor, a vulgului. Și deși aș fi putut face lista asta mai mare, cu tratate istorice ale lui Djuvara sau Giurescu, cu cele trei cărți ale lui Yuval Noah Harari, sau poate să-l fi adăugat și pe Reza Aslan cu ale sale ”Dumnezeu” și ”Zelotul”, prefer să o ard un pic classy și să recomand titluri care mi-au făcut mare plăcere să le citesc, dar care sunt mai puțin populare. Ordinea cărților e fix cea în care le-am citit, nu reprezintă nicio judecată asupra valorii lor. Deci, să-ncepem.

1. Cosmo Sapiens – John Hands

Am citit cartea asta la puțin timp după ce am terminat seria lui Yuval Noah Harari dedicată trecutului, prezentului și viitorului omenirii. Cosmo Sapiens n-are nicio treabă cu ce a scris istoricul israelian, pentru că John Hands este un jurnalist care și-a propus o temă: să scrie istoria materiei de la formare până la crearea celei mai complexe forme în existența sa: creierul uman, folosind doar teoriile științifice cunoscute. Practic, lucrarea te trece prin Big Bang, teoriile cuantice și ale stringurilor, povestea creării sistemului solar, a vieții pe pământ, evoluția ei până la crearea omului modern. Limbajul este unul dificil, dar nu neaccesibil, însă meritul măreț al acestei cărți e că aduce cea mai bună critică asupra felului în care funcționează domeniul științific actual, anume lipsa de deschidere către teoriile concurente. John Hands prezintă cu fiecare capitol teoria numită de el ”ortodoxă”, și apoi trece în revistă și teoriile concurente. Un exemplu simplu ar fi abordarea non-colaboraționistă a neodarviniștilor care pun accentul aproape exclusiv pe gena egoistă. Totuși, modul în care prezintă rabatul făcut de aceștia asupra acceptării introducerii mitocondriilor în organismele unicelulare în mod aproape simbiotic arată că există speranță pentru reconciliere.

Continuă lectura „Cinci cărți care mi-au schimbat părerea despre omenire”

Erau limba dacă și limba latină totuna?

Sunt multe speculații asupra limbii dacice, cum sunt speculații asupra lucrurilor greu de explicat sau greu de demonstrat. Sunt speculații și despre cultura dacică, unele ancorate în realitate, unele bizare și altele de-a dreptul ilare. De exemplu, Gheorghe Funar susține că nemții sunt daci pentru că dacă întrebi un neamț ce este, el îți răspunde ”ich bin deutsch”, citit ”ih bin doici”, în accepțiunea lui Funar, ”doici” e tot una cu ”dac”. Dar e greu să trecem peste faptul că ”deutsch” e un endonim, absolut toată lumea numindu-i altfel, precum neamț, german, sas, saxon, șvab, ca să enumăr câteva românești, pentru că francezii le zic ”Allegmane”. De ideea că lituanienii îi numesc ”Vokietija”, nu mai zic. Dar prin exemplul ăsta vreau să subliniez că o banală coincidență nu trebuie să stea drept fundament pentru realitate atâta timp cât nu este susținută sau explicată și din alte surse în afara unei interpretări limitative. Practic, dacă toată lumea le-ar fi spus nemților ”Daci”, sau o variațiune, atunci Funar ar fi avut un argument interesant.

Însă unul dintre cele mai dezbătute de subiecte istorice se duce în jurul limbii dace și limbii romane. Spun ”romane” pentru că se presupune că latina era totuna cu limba dacă. Nu, nu vorbesc despre o banală rudenie, cum e italiana cu româna, nu. Vorbesc despre maximum o diferențiere la nivel de dialect între dacă și latină. Și argumentele pe care le oferă lumea care susține asta sunt multiple. Voi încerca să le tratez cu seriozitate, deși majoritatea mi se pare că izvorăsc din necunoaștere sau din alegerea ignorării argumentelor existente. Continuă lectura „Erau limba dacă și limba latină totuna?”

Despre rusofilia românilor

Noi, Românii ăștia neaoși, ne putem împărți în diverse grupuri în funcție de diverse criterii. Dar unul care ne doare destul de tare este cel pro-rus sau anti-rus. Rusofili și ruso…fobi (?). Eu sunt ușor rusofob, adică instinctul meu și credința mea și intelectul meu și studiul meu individual îmi spune că asta e naturalul pentru român. Nu vorbesc despre ură, și nu, nu urăsc poporul rus. Am o problemă cu politica pe care această țară a dus-o raportând-o la noi și am o problemă și mai mare cu politica pe care o duce. Cultural vorbind, Rusia e un smarald. Are enorm de multe contribuții aduse omenirii, dar aceste contribuții nu șterg cu buretele starea de fapt. Și mă voi argumenta.

  1. Ce au făcut bun rușii pentru noi – istoricește?

Păi ni l-au dat pe Kiseleff, cel care a făcut niște veritabile reforme în România în prima jumătate a secolului XIX, ajungând să creeze ceea ce ar putea fi numit drept prima constituție a României. Și cam aici se termină tot ce e în mod ingenuu bun făcut de Rusia nouă, și chiar aș putea spune că nu asta a urmărit boss-ul Nicolae. Cel mai comun argument istoric pe care-l primesc (mai des decât cazul bulevardului sus amintit) este independența României. Și aici vine haioasa întrebare: independența față de cine? De turci, poate. Față de ruși însă, mai greu. Vedeți voi, mulți omit să zică, inclusiv Djuvara o face (în SIIR), că armata Rusă a refuzat să părăsească România după războiul Ruso-Turc și după încheierea tuturor formelor de pace (Boia, RȚFE). Ea a cam fost somată de marile puteri să ne lase în pace, nu înainte ca Rusia să primească, din nou, Sudul Basarabiei (deh, le trebuia și lor ieșire la Dunăre, nu?). Apoi a venit Primul Război Mondial, unde am intrat că au zis rușii că ne țin spatele. N-au fost în stare să și-l țină pe al lor, iar noului guvern puțin i-a păsat de angajamentele celui vechi. Justificat, e drept. Apoi a venit al Doilea Război Mondial, când URSS-ul a zis că vrea Basarabie, și a primit. A trebuit să-i invadăm ca să ne luăm ce era al nostru, iar acum suntem acuzați că am fost ”expansioniști”. Apoi a venit comunismul, când tot ce era românesc bun a devenit rusesc bun. A se vedea fabrica de avioane de la Brașov devenită fabrica de tractoare de la Brașov, devenită mall-ul de la Brașov. De sov-romuri și altele nu mai zic. Practic, istoria ultimilor 150 de ani ne arată că binele comun despre care au vorbit ei mereu se traduce prin ”la ruși bine, la români… nu neapărat rău, dar ceva să sufere tot ordinarul”.

  1. Ce au făcut rușii bun pentru alții – economicește?

Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan, Azerbaidjan, Kârgâzstan, Georgia, Belarus, Moldova, Armenia, Ucraina… Pe lângă sărăcie, ce mai au țările astea în comun? Exact, sunt foste republici soviete. Și o să mă acuzați că n-am menționat statele baltice, care și ele la rândul lor au fost sovietice. Da, însă ele au renunțat rapid la parcursul comunist și s-au îndreptat către ce e mai bun pentru ele: Europa. Și noi am făcut-o, dar cu o întârziere de vreo 10 ani, așa, de asta nu suntem pe picior de egalitate cu cele de mai sus. Ca PIB/capita, ne bat doar kazahii, dar eu vă întreb: cine vrea să se mute acolo? Sau în oricare stat fost-sovietic, că tot veni vorba?

  1. Ce vor să facă rușii bine acum – geopoliticește?

Păi să vedem: Rusia își va apăra interesele, conform lui Vlăduț Putin. Rusia e supărată că România are un scut anti-rachetă. Este interesul Rusiei ca România să nu aibă scut anti-rachetă… Ipocrit mare omul acesta. Bine, să zicem: e interesul Rusiei ca NATO să nu se întindă cu capacitățile de apărare, nu doar România (ca parte integrantă NATO). De ce? NATO nu va declara niciodată război Rusiei fără vreun motiv anume. Au încercat NATO și UE să ajungă în Ucraina, a avut grijă Rusia să nu mai fie Ucraina. E interesul Rusiei ca Ucraina să nu mai fie, nu?

  1. Ce face bine Rusia, religios vorbind?

Păi cum ce face? Binecuvântează tancurile cu care invadează Ucraina. Cine? Păi Chiril, Patriarhul Bisericii Moscovite. Aceeași Biserică din care face parte și întreaga Ortodoxie Ucraineană. Cred că e un mod clar de a ajunge în rai: să fii împușcat de un glonț sfințit la sfeștanie de arhiereul tău. Și, ca niște buni creștini, arhiereii moscoviți își respectă jurământul de a nu se implica în politică, cum a făcut episcopul de Bălți oferind a sa opinie vreme de o oră întreagă asupra clivajului Dodon-Sandu.

  1. Ce trebuie să facă Rusia?

Simplu: să urmărească un bine comun global, nu al lor și exclusiv al lor. Dacă noi nu suntem cu ei asta nu înseamnă că suntem împotriva lor. Cât despre politica internă, nici nu vreau să încep discuția despre noile forme de dictatură ce se conturează în Europa. Dar vă întreb, că sunteți oameni citiți, știți voi vreo țară care n-a avut de suferit socio-economic de pe urma unei dictaturi?

Acum, nu zic că Rusia este definiția a tot ce e rău. Și nu zic că vestul e tot ce e bun. Zic doar că să fii rusofil, în contextul actual social, politic și economic este, evident, o mare greșeală.

Note:

Djuvara SIIR = Neagu Djuvara: O Scurtă Istorie Ilustrată a Românilor, Humanitas 2013

Boia RȚFE = Lucian Boia: România, Țară de Fromtieră a Europei, Humanitas 2015

Poza: http://countryballs.net/_nw/7/73200203.png