Sumar:
- Oprea cere să fie scăpat. E scăpat, apoi zice că mai bine nu era scăpat.
- Tăriceanu sare peste cozi și efectele? Mustrare scrisă pentru doi angajați de la carnete.
- Blaga i-a dat mașina ”unui prieten” să o miște, din când în când. Acesta a mișcat-o până la Brașov unde a făcut accident. De ce e DNA-ul pe fir? Pentru că erau 700.000 de euro în mașină.
- Ponta e anchetat de DNA pentru că Tony Blair. Nu, amicilor, Ponta e anchetat de DNA pentru că 200.000 de euro ilegali în finanțarea campaniei.
- Justiția nu e independentă. Pentru că probele de la dosar sunt luate ilegal și… Și ce? În cazul Olguței Vasilescu au fost scoase din dosar cele obținute nelegal? Da, dar pe Băsescu nu-l ia! Ce? A luat-o pe fie-sa, pe Andronic și pe Udrea iar? Nu contează, pe el de ce nu-l ia! Să-l ieie, domne, și pe el, că e hoț! A furat pensiile!
- Olivia Steer e ascultată de români și le mor copii. Dar tot ea are dreptate.
Cu alte cuvinte, pe majoritatea subiectelor, mass-media a ajuns pe planul secund în prostirea populației. Purtătorii de stindard sunt clar cei care manipulează. Îi credem, pentru că au exercițiul credibilității de ani de zile pus în practică. Ni se par nu neapărat cinstiți, dar lasă, că la cât au furat, au și făcut ceva bun! Și când ”ne pune mâna-n cap” cineva, probabil Soroș, evident nu e bine! Că ce ne trebuie nouă tehnocrați care să reducă birocrația, să crească investițiile și să aducă oameni mai competenți decât anteriorii la conducere?! Ce ne trebuie nouă consultare publică la fiecare inițiativă legislativă?! Ce-i asta, democrație?!
N-o să ne vină mintea la cap în stilul ăsta. Luați o pauză de la prostii. Gândiți-vă ce este important pentru voi, să obțineți permisul, sau să vă băgați în față ca să-l obțineți? Stând la coadă pierdeți vremea (citeșete o carte!). Dar băgându-vă în față se pune folos necuvenit? Atâta vreme cât pe noi ne interesează mai mult modul în care obținem un lucru și nu doar să-l obținem, vom face din mijloace un scop, iar mijloacele acestea sunt adesea nelegale. Băgând mijloacele nelegale în cultura noastră sub sloganul ”stai că o știu eu pe tanti de la pașapoarte, o sun să te bage în față”, nu ne ajutăm. Nu ne vom face bine astfel. Spunem că aparent dăm o mână de ajutor, dar, fix ca cel care copiază la bac, ne furăm singuri căciula.
Așa și cu ăștia. Olivia Steer zice un lucru foarte bun: informați-vă din toate sursele. Dar informați-vă și despre surse (asta nu mai zice). Cum poți crede pe cineva care nu are studii în medicină? Cum poți crede inculpatul când spune ceva asupra vinovăției. El e nevinovat până la sentință, dar e interesul lui să apară nevinovat în permanență. Abia aștept să-l văd pe cel care-și recunoaște furtul și dă banii înapoi din proprie inițiativă. Până atunci, România nu se va face bine.