Top 14 canale de Youtube preferate ale lui IsPaul

E ceva timp de când mă tot puneam să scriu lista asta. Și așa cum v-am obișnuit, începem cu regulile. În primul rând trebuie să aibă o leacă de vechime, și nu numărul de video-uri face un canal. În al doilea rând, nu trebuie să fie destinat muzicii, nu. Că dacă ne punem pe muzică, adio! Apoi ordinea este dată de cât de mult le aștept noul video, cât de calitative mi se par și senzația lăsată ”overall” după ce e gata de vizionat un nou filmuleț.

  1. Wisecrack

Uite un canal căruia nu i-am dat prea multă importanță, deși are potențial mare. Cu serii precum Earthling Cinema, 8-Bit philosophy sau Thug Notes, canalul nu poate decât să surprindă plăcut. Din păcate, îmi pare ușor enervant câteodată, dar va trebui să îi dau mai multe șanse. Cât despre calitatea vide-urilor, orice deținător de canale poate învăța de la ei. Sunetul este foarte bun, montajul decent și culorile ”candy”.

13. Suomi / EmperorTigerstar

Cum, n-ați auzit de ăștia? Păi ei fac animații în MS Paint despre istorie. De exemplu, cum a evoluat un anumit imperiu, un anumit război, evoluție pe ani/zile. Cum au evoluat steagurile naționale în lume și alte hărți de genul acesta. Fiind făcute în paint și cu o muzică de zici că-i midi, câteodată pot fi enervanți, dar sunt surprinzător de educativi!

12. WonderWhy

Ăsta e un scoțian cu un accent care ți se lipește de ureche. E fascinat de geografie și de explicații. Adică, cine e interesat de cele mai complexe sisteme de granițe, sau care e diferența dintre Hispanic și Latino, va afla de la băiatul acesta niște informații ultra utile. Partea proastă, din nou, par a fi animațiile care sunt trase tot în paint, însă avem parte de ceva carismă și un umor destul de inteligent.

11. Creative Monkeyz

Primii români din listă, și-i știm cu toții. Ei fac celebrii ROBotzi, care s-au cam răsuflat în ultimul timp, dar tot le dedic cu plăcere 3 minute când apare un nou episod. Deși simpliste, animațiile sunt eye-candy, iar celelalte serii, cum ar fi Piramida, sunt haioase și ușor de urmărit. Păcat că au terminat-o cu seria 3lăr, ar fi mers câteva păreri bine argumentate pe chestiile de amu.

10. How It Should Have Ended / CinemaSins

Pentru că sunt super amuzanți! Scot în evidență toate greșeluțele din filme, toate loop-hole-urile, toate prostioarele. La CinemaSins montajul este foarte bun, arareori supărător, cu nuanțe foarte haioase și exagerate față de filmele pe care le critică. HISHE este la alt nivel, totuși. Are o animație caricaturală amuzantă și foarte multe abordări asupra culturii pop. Plus că ei au dat cel mai bun review la Batman vs. Superman pe care l-am urmărit pe net.

  1. Cracked

Și uite și canalul de youtube al celor de la cracked.com. Niște oameni avizi după pop-culture și glume fără râsete gratuite, totul pus în contexte inteligente, iar cuvântul cheie pentru ei: argumentele. Au serii precum Obsesive Pop Culture Disorder sau Honest Ads, dar și elemente care se vor ”vlogging spontan”, amuzante însă nu chiar atât de spontane. Și adesea aduc o nouă perspectivă asupra lucrurilor. Nu neapărat pentru că gândesc ”out of the box”, dar pentru că sunt foarte informați.

  1. TED-ed

Nu, nu e clasicul TED. Este un TED destinat chestiilor educative, și nu sunt discuții, ci diverse. De exemplu, pe mine m-au prins cu seria ”History Vs…”, iar primul episod era dedicat lui Lenin. De fapt, cred că sunt fan tot ce e Alex Gendler pe TED. Vai cum e!

  1. Batinthesun

Cred că v-ați întrebat când avea să vie și asta. Păi acum. Iată un canal fabulos care vorbește nerzilor, iar nerdul din mine este încântat. Păi când faci niște fan-movies care arată demențial și-l pui pe Gandalf să se bată cu Darth Vader, sau pe Deadpool cu Batman, sau Spiderman vs Darth Maul, ai subscribe-ul meu. Și sunt făcute foarte mișto, de la costumații și coregrafii până la actorie și montaj, merită! Bine, în principal dacă ești nărd.

Cum să nu vrei să vezi asta, cum?!
Cum să nu vrei să vezi asta, cum?!

6. The School of Life

Nu, nu e școala vieții. E școală pentru viață. Îți fac introducere în filozofie, gândire politică, cultură pop, vin cu elemente de psihologie, sociologie și istorie pe care le pun într-o ramă extraordinar de frumoasă, cu o narațiune plăcută, caldă și deschisă. Imaginile sunt rudimentare, însă montajul îmbunătățește experiența ascultării a ceea ce este hrană pentru suflet ce trece prin creiere.

  1. Screen Rant / CineFix / AlltimeMovies

Cine era IsPaul fără canale pentru filme, la nivel serios. Cele trei însumează toată listomania pe care o poate avea un avid al filmelor. De la trivia de duzină, la elemente de detalii super-interesante care sigur îți scapă. Orice ”cinefil” modern (adică să-i placă Hollywood-ul) este super încântat că există aceștia. Dar mai au și ieșiri spre arta cinematografică, și nu se rezumă doar la blockbuster-e.

  1. Sector7tv

A doua apariție a românilor în listă. Sector7 se bucură de un număr mare de urmăritori, fiind printre puținii haioși de pe net. Mă rog, dintre cei care au canale de youtube. Adică, mai pe scurt, hate față de MickeyHash. Mult hate. Seria principală Sector7 este Nimic Nou, însă, pe lângă astea, mai au și multe Sketch-uri care sunt departe de umorul repetitiv de tip Bendeac: ”hai să luăm niște personaje și să le puntem în diverse situații cu aceleași glume proaste”. Se-nvârte Brigada Diverse în mormânt.

  1. Watchmojo.com / Alltime10s

Mai mult Watchmojo, pentru că sunt super diverși, și deși prea americani și conformiști, de multe ori găsești chestii interesante în listele lor de 10. Alltime10s sunt la fel, numai că un pic mai non-conformiști, în strânsă legătură cu AlltimeMovies. Poți vedea aici serii de la cei mai buni chitariști până la cele mai picante mâncăruri și cele mai dubioase jocuri. Dap, un must (nu acela de struguri) pentru oricine vrea să stea informat și, din nou, suferă de listomanie.

  1. CrashCourse

Iată-i și pe vechii noștri amici. Păi aici am învățat despre: Astronomie, Istorie, Guvern și Politică SUA, Biologie, Filozofie, Anatomie, Chimie, Fizică. Au niște serii de ”auto-învățare” cu câte 30-40 de episoade comprehensive, bine narate și foarte mișto animate. Urmărindu-i chiar simți că înveți câte ceva și înțelegi glumele cu referințe la Mongoli. Și trebuie să le mulțumesc fraților Green, în special lui John, pentru acest minunat canal.

  1. Vsauce

Michael here. Mă rog, așa începe fiecare episod din acest mirific canal de Youtube. N-am cuvinte să-l descriu. Dacă toți cei de mai sus se scaldă în conformitate, deși străduindu-se să iasă din ea, Vsauce e departe de aceasta. Tot ce am pus mai sus te învață ce să gândești și un pic cum să gândești. Vsauce face din asta o meserie. Îți spune doar cum să privești un lucru și atât. Recomandările date de el sunt mereu la înălțime, iar temele îți îndoaie mintea. De la cum ar funcționa un pământ plat până la cum poți număra după infinit. Sau ce înseamnă 52 factorial. Sau, nu știu, orice. Și cea mai mare oftică pe care o am este că nu l-am văzut live la ComiCon anul trecut. Aia e, trece. Noroc cu internetul.