Cât de mult are voie Biserica să se implice în politică?

Discuția legată de implicarea BOR și a preoților în politică este veche de… De foarte multă vreme, cam de când lumea, ar zice unii. Au fost momente în istorie când România a avut ca Prim-ministru un Patriarh, pe Miron Cristea, și momente când anumite confesiuni au fost scoase în afara legii, respectiv cultul Greco-Catolic în perioada Comunistă. Dar nu despre trecut vreau să vorbesc, ci despre prezent, pentru că vremurile sunt cele care ne afectează, nu istoria, însă voi face referire la evenimentele trecute pentru că, deh, ele dictează prezentul.

Acum, toate cultele din România au următoarea organizare: instituție de drept privat cu utilitate publică. Adică o struțo-cămilă. Se organizează singure, în sensul că statul nu intervine aici decât foarte limitat asupra administrării lor, însă utilitatea lor este destinată publicului, deci da, bisericile acționează către publicul larg, similar Jandarmeriei, Pompierilor și altora. De asta se organizează cu mare ușurință evenimente religioase, spre deosebire de cele ale unor instituții private. Biserica este finanțată parțial de către stat, în sensul că undeva la 60% din salariile majorității preoților (există și excepții) sunt plătite de către stat, restul din propriul buzunar. Mai multe detalii despre ce garantează Constituția României, la articolul 29, unde se scrie clar că fiecare cult e susținut de stat, e autonom față de acesta, are intrarea în diverse instituții înlesnită (spitale, penitenciare), și se specifică destul de clar că nimeni nu poate fi obligat să adopte anumite convingeri religioase.

Dar să revenim la cât de mult are voie Biserica să intervină în viața politică. De la cap-în-jos, Sfintele Canoane ale Bisericii Universale specifică destul de clar că ”printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea și demnitatea clericului se numără și aceea de “a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumești”, arhiereului, preotului, diaconului și monahului îi este interzis să facă politică partinică, să fie membru al unui partid politic, să participe la campanii electorale, să candideze și să devină membru al Parlamentului sau consiliilor locale, primar, viceprimar sau să ocupe funcții în administrația publică centrală și locală” (conform comunicat de presă BOR 2008). Cu alte cuvinte, nu e ok ca un preot să se implice în viața politică. Dar, comunicatul la care am făcut referire mai sus specifică și situații excepționale, în care, prin ”dispensă”, un preot poate candida la funcții de consilier local sau județean (deci nimic mai sus de atât), și li se cere să se retragă din funcție în momentul în care un membru al laicatului poate reprezenta interesele Bisericii. Și e cumva normal, pentru că, vedeți voi, BOR are un istoric de disidență împotriva organizațiilor politice care au o politică directă anti-BOR (a se vedea istoria comunistă). Și tot BOR spune că un cleric care se implică în viața politică trebuie să aleagă fie reverenda, fie funcția. Și așa a ajuns tata-socru Sârbu să-și pună reverenda-n cui ca să devină Ministru al Agriculturii. Și nu e singurul, până la urmă. De asemenea, cei care candidează local nu trebuie să fie partinici, lucru clar interzis de BOR.

Dar BOR tot interzice… Oare legea din România le interzice preoților implicarea în politică? Ei, răspunsul este un clar ”nu”. Ba mai mult, candidații urmăresc adesea să primească simpatia acestei instituții care s-a bucurat de-a lungul vremii de încredere multă și foarte multă. Cu alte cuvinte, singurul lucru care-i ține pe preoți să se implice în viața politică la nivel mare este fix moralitatea creștină, că altfel nu există (sau nu știu eu să existe) o interdicție de altă natură decât intern-organizatorică. Imaginați-vă că vouă v-ar interzice angajatorul să candidați la vreo funcție politică, nu vi s-ar părea un oarecare abuz? De acord cu deținerea unei funcții politice, care e in situație de incompatibilitate, dar candidatura este, în cazul BOR, respinsă din start.

Dar l-am văzut cu toții pe Episcopul de Bălți care și-a declarat susținerea pentru Igor Dodon, mai mult în sensul împotrivirii sale față de Maia Sandu. Acesta este genul de lucru care în România nu s-a întâmplat decât subtil, la acest nivel, un caz ar fi când Teoctist a cerut enoriașilor să ”voteze schimbarea” în turul doi din 1996, iar nu o conferință de presă dedicată vreme de o oră subiectului ”de ce un candidat și nu altul”. Și treaba din Moldova se întâmplă pentru că Biserica le e împărțită în două, una aparține de București, cealaltă de Moscova, iar cea moscovită este majoritară și, deci, mai influentă. Prea Sfințitul e ridicat la acest rang de către Patriarhul Alexei al II-lea al Rusiei, deci putem înțelege interesele cui le servește. Ce vreau să subliniez este că ”impunerea” BOR nu se aplică în cazul de mai sus, iar dacă rușii nu au o politică în acest sens și nu aderă la Canoanele Universale, este treaba lor.

Da, bossică. Facem și politică, dacă Moscova ne-o cere...
Da, bossică. Facem și politică, dacă Moscova ne-o cere…

Deci, ca o concluzie, Biserica se va implica în viața politică la nivel declarativ și atunci când interesele ei sunt în joc. Dar îi este clar interzis, în cazul BOR, să facă politică partinică și clerului să candideze (cu excepțiile menționate). Însă, eu consider că există și o problemă de sens invers, respectiv politicienii care șantajează, cumva, Biserica în scopul obținerii de susținere. Dar asta e o altă discuție pentru altă vreme.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s