Primul meu job full time a fost în proiectul ”Alege Școala”. Era un proiect finanțat european, implementat de Fundația World Vision România în colaborare cu Patriarhia Română. Am lucrat trei ani în acel proiect, iar biroul meu mai bine de un an se afla în Palatul Patriarhiei. Era anul 2010. În Palatul Patriarhiei, fostul sediu al Parlamentului României, se aflau expuse machetele care au participat la concursul pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Unele arătau veritabil brutalist, altele erau mai în standardul bisericilor ortodoxe române. Oricum, mi-au stârnit imaginația despre cum va arăta și cum ar fi putut să arate viitoarea catedrală.
Hype-ul era mare, atât în rândul clericilor cât și în rândul presei și al publicului. Toată lumea vorbea acum 15 ani despre catedrală. Se făceau și glume între preoți, iar cea mai amuzantă mi se părea termenul ”catedrala mânuirii banului”. Pentru că da, proiectul inițial era cotat la 100 de milioane de euro, ajungând ca într-un final să coste 270 de milioane. Tot inițial, proiectul trebuia finanțat de către enoriași, pe modelul Ateneului Român. Și fondurile inițiale erau strânse într-adevăr de la biserici. Astăzi știm că doar vreo 15% din cheltuieli au fost acoperite în felul acesta, restul venind ca donații de la diverse instituții ale statului.
În perioada crizei financiare, multă lume remarca că singurul șantier activ din București rămăsese cel al catedralei. Presupun că acesta este un indicator tangibil asupra forței dorinței unor oameni să vadă acest proiect împlinit.
În weekend a avut loc sfințirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului, sau cum ar zice un laic neinițiat: ”inaugurarea”. Și am remarcat două tipuri de reacții: celebrare și critică.
Mulți români au celebrat evenimentul cu argumente de genul:
- Este un proiect vechi de aproape 100 de ani.
- Este strâns legat de Unire.
- Nu am construit niciun monument demn de celebrare de când a căzut comunismul.
- Patriarhia e singura instituție capabilă să se organizeze în felul acesta.
Critica a avut dimensiunile acestea:
- Prea mulți bani aruncați pentru nimic.
- Puteam face spitale, școli, grădinițe de banii aceștia.
- Este un proiect megalomanic al ”Marelui Alb”.
- N-aș fi avut nimic împotrivă dacă banii erau strânși din donații de la privați, nu de la instituții ale statului.
Și știți ce? Ambele tabere au dreptate și ambele tabere greșesc. Și e simplu de explicat, pentru că tabăra celor care aclamează reușita vorbește din perspectivă creștin-națională, ca simbol al unității și al ortodoxiei românilor, adezivul care a ținut (și încă ține?) țărișoara asta lipită. Tabăra celor care critică vorbește din perspectivă utilitarist-patriotă, respectiv că s-ar fi putut face ceva mai util cu acei bani publici.
Se practică comparația cu ”Sagrada Familia”, proiectul lui Gaudi care e în construcție din 1882 și ar putea fi gata anul viitor. Aproape 150 de ani a durat construirea catedralei din Barcelona, iar finanțarea a fost exclusiv privată, sau autofinanțare. Și pot accepta comparația asta până la un punct. Sagrada Familia nu este un proiect emblematic la nivelul unei Biserici Naționale. Catedrala Mântuirii Neamului este. Sagrada Familia are o valoare arhitecturală incontestabilă pentru Biserica Catolică, Catedrala Mântuirii Neamului are valoare liturgic-administrativă pentru Patriarhia Română, aspectul arhitectural fiind impresionant doar prin dimensiune și respectarea canonului. Exagerând un pic, e ca și cum aș compara Turnul Eiffel cu antenele STS din Crângași.
Finanțarea publică a acestui proiect rămâne principala critică. Bineînțeles, fără această finanțare, proiectul probabil ar fi durat cât Sagrada Familia. Urmând dictonul ”vrem spitale, nu catedrale”, de banii aceia s-ar fi putut construi 3 spitale cu peste 400 de paturi. Cum au fost oameni care nu consumă sport sau evenimente publice care s-au plâns că Arena Națională a costat 330 de milioane de euro, așa sunt și cetățeni care n-au treabă cu Ortodoxia ce se plâng de costul CMN. În același timp, pentru cei cărora le place infrastructura, cele 270 de milioane de euro s-ar traduce în doar 20 de km de autostradă. N-am prea auzit pe nimeni să zică ”vrem spitale, nu autostrăzi”, dar cred că asta ține de costul de oportunitate și nu vreau să fac un whataboutism ieftin, doar să nuanțez situația.
Cert e că un proiect de genul acesta nu poate decât să polarizeze opinia publică. Când am aflat de el, în urmă cu 15-20 ani, și înțelesesem că va fi susținut din bani privați, am și donat o sumă mică, cum am făcut și pentru ”Cumințenia Pământului”. Îmi plac proiectele de genul acesta, însă sunt trist că mi se demonstrează că nu au cum să se împlinească fără intervenția unui buget mai puternic, în cazul de față, unul public.
Ca o concluzie, am văzut ce ar fi trebuit să fie Catedrala, am văzut ce ar fi putut să fie și am văzut cum s-a construit. Rămâne de văzut cum va fi folosită, ce va reprezenta pentru români și cât va dăinui.
Paul Ispas - IsPaul.ro 