Bine a punctat Moise Guran când a zis că viralul cu Stela Popescu vorbind despre sistemul educațional românesc este mai mult marketing. Însă trebuie să fim orbi să nu-i dăm dreptate, dacă nu în totalitate, în proporție covârșitoare sigur, personajului Stelei Popescu.
Dar vă zic eu, că știu că vă place să vă zic, că mai sunt niște nasoale în sistemul nostru educațional pe care nu le prea bagă nimeni în seamă. Ba chiar se închid ochii de prea multe ori și știu asta pentru că și eu, la rândul meu, am închis ochii. Și nu, nu de la dioptrie. Suma acestor rele pentru mine poartă un nume, Megheșan Valentin Cornel. Foști colegi de ai mei de liceu știu despre cine vorbesc și știu bine că acesta a fost un profesor de la care nu am învățat, practic, mai nimic. Să vă explic. Omul preda ceva elemente de drept și legislație în activitățile desfășurate de agenții economici. Materia lui era într-atât de prost structurată încât fără toceală dedicată nu aveai cum să răzbați. Ba mai mult, omul efectiv dicta la ore, noi nu aveam manual, iar orice fel de întrebare pusă de elev era, dacă nu ignorată, tratată cu un umor nesimțit. Mai pe scurt, din punct de vedere pedagogic, omul se comporta de parcă nu ar fi stat nici o dată într-o bancă de liceu.
Evaluările cunoștințelor noastre erau cât se poate de simple și dihotomice. Adică Megheșan venea la ore și din tot ce ne predase în ultima perioadă, alegea două subiecte, câte unul pentru fiecare rând, subiecte care în materia lui erau doar punctul a și punctul b într-o categorisire. Rândul unu primea a, iar rândul doi primea b. Ferească sfântul să nu fi scris exact ca în caiet, altminteri 4-le era de tine. Să fi venit cu ceva interpretări sau cuvinte personale? Nici vorbă, erai luat în derâdere uneori chiar public, fără ceva drept la replică. Inutil de spus că nu am rămas cu absolut nimic din materia domnului profesor din clasele 9-11.
Apoi a venit clasa a 12-a, când domnul Megheșan a venit să ne predea ceva educație antreprenorială. La prima oră din an, dumnealui ne-a înmânat niște chestionare menite să ne testeze afinitatea către ”antreprenoriat”. Poi bun, le-am făcut, iar spre finalul orei primim diverse întrebări de la domn’ profesor, printre care și ”ce am selectat la întrebarea 12, chestionarul 1”. Întrebarea suna cam așa: ”Sunteți expeditiv?”. Jumătate de clasă zisese da, jumătate ba. Apoi Megheșan, cu nonșalanța-i pronunțată și vocea din fundul buhaiului, accentuată de poziția-i înclinată și mâinile duse la spate, întreabă: ”Bun, ce înseamnă expeditiv?”. O colegă zice ”să îți placă expedițiile”, altcineva ”să grăbești lumea”, răspunsuri tratate cu caracteristica-i abordare peste-piciorală. În tot acest răstimp eu amorțisem cu brațul săltat în aer. Văzând că n-are sorț de izbândă, Megheșan întinde degetul spre mine și mă lasă să vorbesc. Îi zic că expeditiv înseamnă să fii în același timp rapid și eficient. A urmat morala vieții. ”În toți acești 12 ani de când predau această materie la Colegiul Național Economic ”Andrei Bârseanu” Brașov, nu a știut nimeni ce înseamnă cuvântul acela, și vine acum chiar el, președintele la elevi, sau ce-oi fi tu (eram președintele Consiliului Județean al Elevilor), și-mi dă năpasta. Păi bine măi, ia scoală-te-n picioare, cum să știi chiar tu cuvântul acesta?”. Și încerc să-i explic că dintr-un film ”Oscar” cu Silvester Stallone, când el trebuia să învețe câte un cuvânt pe zi, iar cuvântul zilei era ”expeditiv”, dar n-am avut cu cine. Nici n-am apucat să schițez o formă de verb că mi-a și tăiat macaroana: ”De unde să am eu garanția ca nu ți-a șoptit vreo păsărică de pe la vreo clasă la care am avut aceeași discuție, ai? De unde știu eu că nu ți-a dat pontu’ la țigară în pauză vreo blondină dintr-asta?!”. S-a sunat de ieșire.
Nu mai zic că în școală umblau fel de fel de presupuneri și povești despre Megheșan. Ba că ar fi sponsorizat o basarabeancă, și când fata și-a găsit pe altcineva a plecat de la el de acasă cu tot cu laptop și mașină. Ba că e bolnav. Ba că trebuia să iasă la pensie de ceva ani. Cert era un lucru: el preda la toate clasele din liceu, ceea ce înseamnă salariu sporit. Al doilea lucru cert este că lua mai mereu ceva primă specială, care se dădea trimestrial, sau nu știu cum, profesorilor meritoși, din câte am înțeles. Alt lucru cert este că a fost, de departe, cel mai prost profesor pe care l-am avut la liceu, iar, finalmente, intră în tropul oamenilor libidinoși pe care îi cunosc.
Pe lângă fața-i de nomenclaturist turnător, bineînțeles.
Apoi trebuie neapărat să vorbesc despre ”închisul ochilor”. Noi aveam o colegă în clasă pe care Megheșan o cam simpatiza. Și am folosit termenul ăsta pentru a fi, cumva, ”politically correct”. Cert este că omul încerca oră de oră să se apropie de fată. Nu o dată l-am auzit șoptindu-i la ureche diverse scârboșenii precum ”ce mă excită sânii tăi” sau altele. Genul ăsta de abuzuri directe pe care le efectua trogloditul în cauză ni se păreau și atunci deplasate, însă acum mă fac să mi se întoarcă stomacul pe dos. Și ce e mai rău este că eu, personal, nu am stat niciodată drept în fața omului ăstuia și nu i-am luat apărarea colegei mele așa cum ar fi trebuit și cum ar fi meritat. Un asemenea om nu merită să fie profesor, cu atât mai mult cu cât este jalnic în ceea ce face. Nu îi cunosc trecutul, însă modul în care era ținut și apreciat (cel puțin financiar) de către școală și sistem arată clar marile probleme ale acestuia. Poate că sistemul poate ține câte un profesor mai mult sau mai puțin pregătit, dar sigur nu poate ține unul ca ăsta: incompetent, învechit, libidinos și psihopat (pentru că este evident că duce lipsă de empatie).
Deci, dragă Stela Popescu (sau personajul ei), da, lipsa banilor este sigur principalul motiv pentru care școala românească merge prost, însă eu aș pune fix lângă lipsa oamenilor de valoare. Noi mărim salariile și celor ca al’de Megheșan, iar unul ca mine care și-ar fi dorit la un moment dat să devină profesor, nu-și va găsi loc în sistem din considerente atât financiare cât și socio-politice. Puneți mâna și cultivați valori, promovați meritele și susțineți performanța, nu dați pomeni electorale la găleată. Iar asta se îndreaptă și către PRO TV-ul care ni-l dă zilnic pe Măruță, iar apoi ne ține o lecție de moralitate vreme de 5 minute într-un serial de comedie.
În același timp, vreau public să cer scuze colegei mele pentru că nu i-am fost alături când poate ar fi avut nevoie. Și sunt convins că într-un liceu cu peste 1000 de fete, toate eleve ale lui Megheșan Valentin Cornel, nu a fost singura (am mai avut și alte situații chiar în clasă, însă nici unele atât de evidente ca în cazul menționat), deci scuzele se extind și către ele. Ăsta este unul dintre puținele regrete pe care le am.
P.S. Nu știu ce mai face Megheșan și simt că ar trebui să nu-mi pese. Oriunde ar fi, îi urez să-i vină mintea la cap, iar de nu mai este, să fie iertat.
P.P.S. Sper că e destul de evident caracterul pamfletar al articolului. Dacă nu, îl evidențiez aici, mai ales că mi s-a reproșat că e plin de ură textul. Nu de ură, ci de critică, că eu nu urăsc oameni ci comportamente ale lor.
L.E. – 4 decembrie 2019
Între timp au trecut 4 ani de când am scris acest articol și am vreo 2-3 foști profesor în lista de prieteni de pe Facebook. Sper sincer că au citit acest articol, mai ales că am și fost la întâlnirea de 10 ani, iar Megheșan era și el prezent, ce-i drept, la o altă clasă. Bătrân, dar în continuare aparent respectat. Înțeleg că în afara orelor a făcut și lucruri bune, a ajutat câțiva colegi în anumite situații, ceea ce îl face un om bun (cumva). Dar eu îmi mențin afirmația. Pentru că oameni ca Megheșan sunt în toate școlile, care promovează toceala și urăsc gândirea independentă a elevului. Cum să gândească independent elevul? N-are voie, elevul să învețe ce i se dictează!
IsPaul zice 