Mă uit la mâinile mele şi nu prea îmi vine să cred. Sunt negru de nuci. M-am comportat ca un copil, am dat de nuci care abia s-au făcut dar sunt înca în coaja aia verde a lor care iţi face mâna să pară că e plină de ştiu eu ce dejecţii atipice. Mă rog, ideea este că am fost în Hunedoara iar acum sunt pe maşină de mă întorc către Braşov.
Am stat în Prăvăleni la nişte unii, localitatea fiind un sat uitat de lume de ţară şi de Garda financiară. Şoferul acum goneşte buburuza şi Guess Who îşi face rondul la boxe. Am plecat din oraşul Hunedoara care mi-a lăsat o imagine deprimantă de hale şi construcţii în paragină, distruse sau obosite de vreme, neutilizate şi nenorocite de buruieni. Dar din câte vedeţi şi în imaginea facilitată de aparatul neperformant de digital, are un castel deosebit. Era visul meu să văd construcţia cu pricina, şi iată că s-a îndeplinit. Este de o superbitate inimaginabilă şi pot spune că am avut privilegiul să îl văd în prima fază a renovărilor, adică atunci când toate prostiile din gips puse de cetăţenii venerabili ai oraşului cu pricina în urmă cu 10 ani au fost date jos, deci era gol-goluţ de artificii arhitecturale. Lume destulă însă mult mai puţină decât într-o zi normală la Bran.
Am văzut ceea ce a însemnat puterea lui Iancu de Hunedoara în Transilvania şi ce a reuşit el în câţiva ani să execute. Este exact ca în poze şi prezintă mult mai multă fascinaţie în momentul în care intrii în câte o încăpere şi e un nene care cântă fie la xylophon fie la chitară fie la mmia ştiu eu ce câte un motiv medieval. Merită văzut măcar o dată pentru că specialiştii spun că ar fi probabil cel mai bine prezervat castel medieval de prin părţile astea ale lumii. De apreciat!
Dar nu este de apreciat faptul că românii se manifestă peste tot. Am descoperit nişte vestigii antice prezentate în poza din stânga, se pare că aparţin lu’ Nelu a lu Măria încă de dinainte să se ia. Mai apare pe fundal unul a lu’ Rareş din Cuca şi pe lângă este o inimioară precedată de Andrei + Vasilica şi un =. Aceste urme de civilizaţie sunt pretinse ca datând din zilele noastre, autorii în continuare anonimi.
Am trecut şi prin Ţebea, loc în care era câtamai manifestaţia, iar nenea poliţaiul pe care l-am întrebat ce se petrece ne-a dat un răspuns genial: „este întâlnirea moţilor şi a lu’ Băsescu cu istoria”. Rămâne de văzut la teveu ce a mai zis Vadim-Geoană şi grupul PeNeLe care erau şi ei prezenţi la manifestarea ce a adus mai bine de 2000 de maşini parcate pe peste tot prin săraca comună.
Este prima dată când mă aflu în zonele astea şi într-adevăr sunt geniale. Nu geniale din latura de „ooooooăăăăă!” ci din latura de „ete că orinde ai fi şi orcât de unguresc ar fi castelul sau oricât de europeni s-ar vrea unii, tot în România eşti”, însă manifestările „Româneşti” sunt un pic diferite faţă de ale altora. Adica p’acilea (poate că ştiţi dar eu tot vă mai zic) se vorbeşte cea mai stricată ardelenească cu perfectul simplu oltenesc. Şoferii sunt deosebit de ciudaţi, drumurile anapoda de nu îţi dai seama în nici un moment unde te afli, iar porumbul se culege acum, la miez de septembrie. Nu am văzut pe nimeni să cultive struguri deşi zona este ideală pentru aşa ceva.
Mă rog, şmecheria este că acum tre’ să vă lasca să-mi mănânc ciocolata în linişte, iar mai apoi voi purcede către un alt colţ al lumii, în praful Bărăganului, la bunici pentru a-i ajuta la cules de vie (iarăşi nu pot să înţeleg via la câmpie, dar mă rog…). Şi poate reuşesc şi eu să-mi şterg mâzga asta de nuci de pe mână cu ceva, poate mă sfătuiţi voi.
Aşa ar arăta „Lanţurile Infinitului” în varianta gării târg-jiene. Dap, am fost în Târgu Jiu. M-am dus acolo cu scopuri pseudo-constructive, respectiv pentru Olimpiadele Comunicării. Ce a trebuit să facem: să adunăm nişte chestionare pentru a verifica felul în care tineretul târgjian vede viaţa sportivă. Eu trebuia doar să mă duc pe la 3 licee să culeg ceea ce aveau să fie 140 de chestionare. 
Nenea acesta avea nişte concepţii destul de ciudate legate de educaţie şi şcoală. Se lăuda cu 3 masterate şi 2 doctorate plus alte câteva licenţe şi lucrări, în timp ce bâjbâia câte ceva despre tablourile expuse. Două ore au trecut ascultându-l pe nenea. Mai mare dragul să te plictiseşti rău de tot. 
Paul Ispas - IsPaul.ro 