Ce vorbeşti mă…

Deci, mi se pare incredibil aşa ceva, aş spune cel puţin inadmisibil… dar apoi îmi trece prin cap distrugătorul lui Batman, Joel Şumahăr…

Dacă aveţi răbdare, ascultaţi melodia asta:

Acum că aţi avut sau nu răbdare – curiozitate, personal vreau să vă pun să faceţi o comparaţie între ce aţi ascultat mai devreme şi eventuala melodie:

Atenţie, este de menţionat faptul că prima melodie este dintr-un film cu George Clooney şi Şvarţănegăr, iar a doua melodie este dintr-un desen animat de lung metraj. Prima melodie este cântată într-un stil Gospel, al cărui videoclip conţine un negru cu o pălărie deosebit de (cel puţin) bisexuală călare pe un aşa-zis Harley în Vegas care îl prea măreşte pe, bineînţeles, BATMAN! Cea de a doua melodie e compusa de Shirley Walker, de care majoritatea dintre voi nu aţi auzit, însă vă pun acum întrebarea (şi kiss from a rose a lu Seal e chiar marfă deşi nu e despre Batman): voi ce melodii vedeţi ca fiind reprezentative pentru cel mai cool dintre eroi (nu super-eroi, că el n-are super-puteri)? Eu personal zic că un căcat mai mare decât ăla numai Joel Schummacher putea să facă şi aia e tot filmul.

Bottom line, sper să nu vă deranjeze prea tare, dar melodia pe care o consider eu reprezentativă, sau ce îmi trece mie prin cap cand mă gândesc la Batman este:

Deşi, recunosc, nu se găsesşte pe OST-ul nici unui film cu Bruce Wayne deghizat…

Esenţa auditorie în concordanţă cu contactul vizual

Ce-ţi este şi cu muzica din filmele astea? „Af, e melodie de film, ce-ţi pasă, treci cu vederea…” cred că aşa vi se întâmplă la 8 din 10 filme, dar vin al 9-lea şi al 10-lea, cu câte o melodie care te izbeşte şi îţi aduce aminte că îţi place, şi o scoţi şi o asculţi obsesiv, cum fac eu acum, după ce am revăzut Sin City a 4-a oară. 

Mă rog, lasă obsesile în pace, haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie. Cum ar fi un film cu muzica nepotrivită pentru el? Imaginează-ţi o scenă de amor infierbântat (ca să nu zic sex, că e prea „nu-ştiu-cum”) şi pe fundal să cânte „Aleluia” într-o variantă folk. Sau să apară prostii clişeatice, gen Tristania atunci când e super-eroul deasupra lumii, şi prostii din astea. Nu te mai prea împinge să vizualizezi şi restul, nu? Mai mult decât atât, dacă filmul este şi prost, să zicem un fim de groază (nu zic că toate filmele de groază sunt proaste, Doamne fereşte, doar că nu am văzut nici unul bun până acum) iar muzica de fundal, deşi este menită să-ţi agite simţurile, nu face altceva decât să verşi floricelele din castron datorită râsului isteric. Sau poate mi se întâmplă numai mie…?

Mă rog, sfatul meu este să judecaţi un film şi după sunet. Nu contează cât de comercial sau cât de simplist este, muzica într-un film face cât 90% din sentimente. Primul lucru pus la filme a fost muzica (şi când zic filme, mă refer la „Moving pictures” cum le ziceau americanii la inceput), şi aia cât de simplistă, dar mereu se afla în concordanţă cu ce se întâmpla. 

Şi ce rol are post-ul ăsta? Asta mă întreb şi eu acum, dar tot îi dau „pabliş” că deh, tre să mai scriem câte ceva să vadă lumea că avem blog!

P.S.: Da, ştiu că e o mică cacofonie în titlu, dar dacă când am pus-o nu am gasit alt titlu că care să se potrivească să mă ierte croniCA Cârcotaşilor.