Angajatori de top – sau numa’ pentru ingineri

Screenshot_1

 

Faptul că sunt jobless nu ar trebui să prezinte o noutate pentru ”unicul” meu cititor. Așadar, ca un șomer conștiincios ce mă cred a fi, m-am prezentat la recurentul târg ”Angajatori de top”, făcut de cei de la Hipo. Am mai fost și la ediția precedentă, de astă iarnă ținută tot la Sala Palatului. Frumos tare acolo, nu știu dacă v-am spus, dar eu nu suport târgurile de la Sala Palatului. Este foarte puțin spațiu, e întortocheat, urci, cobori, te duci în celelalte încăperi printre alți gură-cască, iar standurile sunt oribil de mici și de instabile. Singurul avantaj al Sălii Palatului este locul unde se află. Și cam atât. Asta ca să nu intrăm în detalii de genul – baia oribilă – 4 lei o apă la jumătate, asta dacă găsești de unde să-ți iei – curățenie românească ”de ochii soacrei” și favazare groaznică. Nu știi unde-i intrarea și unde-i ieșirea (why not both?) până nu-ți zice badigardul arătând cu antena de la stație: ”În colo e ieșirea, aiciea e intrarea!”.

Dar să nu fim prea destructivi. Vorbim totuși despre cel mai mare eveniment de profil din București, până la urmă. Cred ca din toate punctele de vedere. Dacă vineri, în prima zi, la ora 2 era destul de plin de trebuia, aproape la fiecare stand, să stai la coadă ca să iei 2-3 detalii de la oamenii de acolo, este destul de clar că interes este. Foarte mare.

Oamenii care intrau pe ușă erau într-o proporție majoritar-covârșitoare studenți (după ”figură), adică tineri până în 25 de ani, iar un lucru care m-a impresionat plăcut a fost faptul că nu numai unul dintre aceștia a întrebat de eventuale internshipuri la firmele cu pricina. Asta arată o maturitate chiar impresionantă din partea ”tineretului”. Cine mai e dispus să facă, sau să se intereseze de internshipuri astăzi? Am văzut, alt lucru impresionat, mame cu ai lor copii de 5-6 ani de mânuță plimbându-se printre standuri, cu CV-uri în mână.

Firme prezente? Poi cam 50% (dacă nu mai mult) sunt din IT&C. Microsoft, Oracle, HP, Bitdefender, Route 66, EA și mulți mai mici. Două bănci BRD și Raiffeisen, apoi OMV-ul și Renault, care a avut un stand chiar memorabil. Trei firme de țigari, și apoi mulți alții mai micuți, mai puțin cunoscuți care nici să se promoveze nu prea știu. Peste 70% din job-uri cereau ”inginerie” de un anumit fel. OMV asta căuta, Microsoftu la fel. HP-ul avea un singur job non-inginerie. La țigări, ori distribuitor, ori fetiță înaltă, peste 1,70, să aibă zâmbetul frumos și să știe să țină o tabletă în mână.

Bottom line, cei de la Hipo și-au făcut treaba. Evenimentul a fost foarte bine promovat, din moment ce era vad, iar standuri erau peste tot. Angajatorii de top, era de top. Dar nu zicea că și angajații trebuiau să fie de top. Sau de McDonalds (dap, erau și aștia care ofereau carieră). Iar apoi, locoțiunea de ordine pe care am tot auzit-o a fost: ”rampă de lansare”.  Păi dacă vreau o rampă de lansare, îmi fac un blog și scriu, nu vin la tine pe 1000 de lei, unde numa lansare n-am să fac.

Într-un mod foate haios, deși nu vreau să cred în stereotipuri, n-am de ales. Concluzia la toată povestea asta este că dacă ești băiat, politehnist, ai toate șansele să te angajezi la amărâții ăștia. Dacă ești un om care își dorește o carieră în litere, comunicare, științe sociale, psihologie, jurnalism, n-ai ce căuta acolo. Poate doar pentru experiență. Sau rampă de lansare.

%d blogeri au apreciat: