ISU Covasna – niște miserumpiști la sesizări. Sau ”efectul #Colectiv” în instituții

 

Satul Zăbrătău, comuna Sita Buzăului, județul Covasna este locul în care părinții mei s-au decis să-și petreacă bătrânețea (deși mai au până să fie bătrâni), iar motivele pentru această decizie sunt simple: viața la țară e mai ușoară, aerul mult mai curat, vecini puțini, liniște. Dar ce să vezi, partea cu liniștea și cu aerul curat a ajuns să fie o minciună. Motivul este simplu: fabrica de prelucrare a cherestelei din sat. Și când zic din sat, nu exagerez, se află fix în mijlocul acestuia.

Zabratau Cherestea

Cu roșu – perimetrul fabricii. Cu galben – casa și terenul alor mei.

Eu știam că era dată ceva lege care interzicea construirea fabricilor în mijlocul localităților și obliga mutarea celor deja existente către periferie. Ori nu mă mai pricep eu la geometrie/geografie, ori ceva e clar în neregulă. Poate ne răspunde domnul primar. Sau poate mă înșel eu. Dar nu asta este important. În poza de mai sus (scuzați skillul în paint) se vede cum între casa alor mei și fabrică mai este o căsuță. Aceea îi aparține lui ‘nea Mircea, cel mai de treabă și harnic vecin pe care îl poate avea cineva. ‘Nea Mircea este tocat, din păcate, de zgomotul constant pe care îl are în casă. Toate măsurătorile pe care le-a făcut atunci când fabrica e pe treabă arată că decibelii reglementați sunt clar depășiți, iar reacția autorităților este, în continuare, zero.

Dar ce este și mai grav este felul în care ISU tratează problema. Fabrica produce foarte mult fum. Au nevoie să fiarbă cheresteaua în ceva leșie (nu sunt expert). Coșul prin care fumul și aburul (cred) generate în urma fierberii este mult prea jos, iar tot ce este evacuat se revarsă asupra satului. Cât de grav e? Păi ‘nea Mircea trebuie să-și aerisească paiele pe care le dă vacii cam o zi întreagă, altfel animalul nici nu se atinge de ele. Dar ce tot atâta vorbă, vedeți și pozele de mai jos.

Cos evacuare fum

Până la urmă, ISU a fost sesizat, alături de Primărie și cine mai trebuie. După răbdări multe și afumate, un reprezentant al inspectoratului s-a deplasat la fața locului unde a constatat incredibilul: fumul acela este, de fapt, abur. N-are ce să facă. Acum, cu toată răutatea posibilă, cred că singurul element care poate fi pus în foc în urma căruia să rezulte abur este banul. Păi una dintre principalele caracteristici ale zonei este că acolo e incredibil de frig. Aburul este, implicit, cald. Fizica aia proastă pe care am învățat-o la școală (sau chimia) îmi zice că aerul cald se ridică, și-mi mai zice că aburul, când atinge chestii reci se condensează. În poze puteți vedea cum aburul se duce drept în sus, iar atunci când nu se duce (știu eu ce spiriduși îl suflă spre lături), face condens imediat pe țiglele caselor. Sper că nota sarcastică este evidentă, totuși. La care adaug că nu înțeleg de ce aburul ăsta miroase a ars…

Fum 2

Bineînțeles că discuțiile nu s-au oprit aici. Reprezentanții ISU au avut chiar tupeul (că altfel nu știu cum să-i spun) să îi ceară tatălui meu să se legitimeze. Nu știu în calitate de ce anume i-au cerut asta… Plec de la o premisă de bun simț și zic că ”în calitate de reclamant”, dar reclamantul e tata, și nu inspectorul.

Și care-i problema, în fond? Păi pentru cât fum iese, coșul ar fi trebuit să fie de vreo 3 ori mai înalt. Casele din vecinătate sunt poluate cu fum, iar riscul unui incendiu în urma degajării incorecte a fumului este uriaș. Despre felul în care asta afectează mediul nici nu mai zic. Habar nu am ce combustibili folosesc, dar sper că sunt ”legit”.

”Pe surse” aflu că fabrica i-a aparținut lui Hrebenciuc și lui Hayssam (nu de-o dată și nu neapărat în această ordine). În afara primei litere din nume, cei doi mai au în comun penalitatea în care se scaldă. Actualmente, înțeleg că fabrica este la un alt proprietar, afișând cu ostentație steagul Suediei pe poartă. Ce va să-nsemne asta, nu știu. Cert este că diverși inspectori de mediu, primarul, IJSU și alții le-au trecut poarta și tuturor li se pare în regulă ce se întâmplă acolo. Inclusiv deversările din micuțul râu Zăbrătău. Probabil aceea e doar o spumă de ras uitată-n chiuvetă de cineva de acolo. Nu? Cum? Mă-ntrebați de ce este efectiv arsă scurgerea și betonul din jurul ei? Păi de unde să vă spun eu, dar ce sunt chimist? Eu zic că e chiar în beneficiul mediului să aibă parte de asemenea leșie…

lesie

Și care-i scopul acestui articol? N-are unul anume. Vreau doar să arăt cât de dureroasă e indiferența, corupția, nesimțirea și, până la urmă, abuzul. Cam ce se încearcă a se arăta de când #Colectiv. Fabrica aceea creează vreo zece-cinșpe locuri de muncă. N-aș avea nimic dacă totul ar fi legal și fără să deranjeze viețile oamenilor care, până la urmă, locuiesc acolo. Dar ce vă pot spune este că va urma…

13 gânduri despre “ISU Covasna – niște miserumpiști la sesizări. Sau ”efectul #Colectiv” în instituții

  1. Frumos articolul tau. Intamplator sunt din zona si am prieteni care lucreaza la fabrica de cherestea din Intorsura. „Pe surse” tin sa te informez ca fabrica lui Hayssam a fost la Nehoiu. Tot „pe surse” numarul angajatilor de la Zabratau este aproape dublu. Cat despre steagul suedez, noi toti cei din zona stim ca proprietarii sunt suedezi, la fel si cei din Intorsura.
    Cu stima si respect, Florin

    Apreciază

    1. Mulțumesc de comentariu, Florin, și apreciez corecturile. Foarte bine că proprietarii sunt suedezi, nu încalcă nici o lege prin asta. Pot să te întreb, totuși, dacă ai de unde să aflii, ce iese până la urmă pe coșul fabricii și prin scurgere?
      Mulțumesc!

      Apreciază

      1. Pe cosuri iese aburi baaaaai omule de la aburitoare si de la uscatoare ! Fabrica asta este acolo din 1923, era un gater si o moara al unui neamt ! Case nici nu existau practic! Tot satul asta s-a nascut dupa fabrica si nimeni nu a fost deranjat niciodata de fabrica asta! Parintii nostri ne-au crescut si ne-au tinut in scoli din fabrica asta ! Fabrica asta este parte din satul nostri ! Vii tu dupa aproape 100 de ani cu fite de mediu si alte d’alea ! S murit cineva la noi in sat din cauza aburului de la fabrica? Lasa’ne frate in pace si daca te deranjeaza zgomotul de ce ai cumparat casa langa fabrica? La ce te asteptai? La muzica clasica?

        Scuze daca am fost cam aspru de data asta dar fabrica asta face parte din copilaria noastra si parintii mei amandoi au lucrat acolo si ne-au permis sa mergem la scoala si mie si fratilor mei si cred ca este cazul si acum pt multi din angajati !

        Sa ai o seara buna
        Florin

        Apreciază

      2. Total nemeritat tonul, dar nu deranjeaza. Spune-mi tu, atunci, daca ala e abur, de ce ies si scantei pe cos? Aburul miroase a ars? Cat despre zgomot, nu eu ma plang, ci cel care sta intr-o casa gard-in-gard cu ei de peste 60 de ani. Zgomotul a inceput abia de cativa ani. Problema mea nu este cu fabrica, sa ne-ntelegem, ci cu felul in care este administrata. Si-mi pare rau cand zici ca trebuie sa moara cineva ca sa se faca ceva. Nasol.

        Apreciază

  2. PROPRIETARUL PAMANTULU ,IN MARE PARTE,A FOST AL DOMNULUI COTINGA, CEI DOI FII AI SAI PRIMIND DESPAGUBIRI PENTRU ACESTA DUPA REVOLUTIE,CEALALTA PARTE A FOST LUATA DE CATRE MAREA ADUNARE NATIONALA IN VRERMEA CAND ZABRATAUL ERA IN REGIUNEA STALIN DE LA PARINTI DOMNULUI MITROFAN.AU LASAT COMUNISTII O FAMILIE CU 12 COPII DOAR CU CLADIREA CASEI SI CU FANARUL !! CENTRALA TERMICA ,SEPTIZATORUL SI ALTELE SUNT CONSTRUITE FARA AVIZ DE CONSTRUCTIE CHIAR PE PAMANTUL [crunta ironie a soarteI} LUI NIMENI NU ARE NIMIC CU ACTUALUL PROPRIETAR.ACESTA ASA LE_A CUMPARAT DE LA SIRIAN.DIN DISCUTII A REIESIT CA-I BINE INTENTIONAT.PROBLEMA ,DOMNILOR,NU-I LA EL !!!

    Apreciază

  3. Candva acea fabrica pentru acel dement care sta gard in gard cu fabrica a fost o vaca de muls,si nu il deranja nici un zgomot existent la vremea respectiva,in schimb acum ca nu mai are nici un beneficiu il deranjaza,in schimb pe restul satului nu ne deranjaza.Ear tu daca vrei sa sti pe acele cosuri a esit in totdesuna fum dar pe noi niste oameni normali nu-nea deranjat.

    Apreciază

    1. Pot înțelege perfect problema cu adaptarea la situațiile curente. Pe multa lume n-a deranjat nici Zăbrătăul că inunda, sau pe Năstase că fura. Domnule Banciu, înțelegeți, vă rog, că problema mea este, în principal, cu legalitatea funcționării acelei fabrici în contextul siguranței oamenilor care locuiesc primprejurul acesteia.

      Apreciază

  4. imi este draga aceasta localitate cat se poate de pitoreasca si imi pare rau ca s-a instalat un ,,poluator” care functioneaza cu autorizatii care ridica semn de intrebare.Imi pare rau de aceasta zona ,printre putine din tara care mimeaza ,,un colt de rai”,iar pe localnici ii indemn in a pastra aceasta valoare a unui mediu ambiant sanatos, curat si de al transmite urmasilor lor ,acesta insemnand VIATA in viitor !

    Apreciază

  5. ISU reprezinta Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si nu vad legatura cu poluarea,dar probabil daca legam totul de ,,Colectiv”este mai interesant.Cred ca ar fi cazul sa si ganditi cand scrieti asemenea titluri.

    Apreciază

    1. ISU sunt cei care dau aviz de funcționare, în urma inspectării. Atâta timp cât spațiul de refulare al fumului este mic, riscul de incendiu este mare. Cat timp nu există nici un paratrăsnet pe coș, din nou, riscul de incendiu este mare. Problema este și de mediu, dar băieții de la ISU vin și ne legitimează și spun că fumul acela este, de fapt, abur, da. Avem o problemă. Și da, legăm totul ce ține de acțiuni miserumpiste instituționale de #Colectiv, pentru că am văzut ce înseamnă indiferența. Mă rog, care-i prețul pentru aceasta.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s