Spirit civic… sau civism spiritual…

Stiţi cum e situaţia spiritului civic ce se regăseşte în sufletul fiecăruia? Pentru binele anturajului fiecăruia sper că răspunsul este da. Ei, şi eu am manifestat acest spirit civic într-un moment dat acum câteva zile când, mergând spre o anumită staţie de autobuz zaresc pierdut prin noroiul îngheţat un celular mobil în variantă giesem. Zic să-l ridic. Îl ridic. Zic să verific ultimul apelat. Verific ultimul apelat, cam în urmă cu vo 2 minute aşa… Poi e clar, omu tre’ să ştie despre ce este vorba. Îl sun şi explic situaţia. Zice că bine, şi că ne vedem în 2 minute ca să i-l înmânez.

În timp ce aşteptam sosirea pricinuitului, suna, şi anume, SonyEricsonul. Mă gândesc, într-o stare Sherlock Holmistă că poate o fi proprietăreasa cutiuţei magice (da, ştiu că era fată pentru că îmi spusese băiatul de dinainte). Zic să răspund ca să o liniştesc. Apăs butonul cu „ansuer” şi îngân un alo în microfonul susţinătorului de SIM. Ea spune: „Alo, nu te supăra, telefonul meu este la tine?”…

Momentele astea de tristeţe şi lipsă totală de inspiraţie mă face să mă gândesc de ce sunt oamenii ca ăştia încă în viaţă şi de ce selecţia naturală nu şi-a făcut datoria? Vrând să citez site-ul cu piţipoance zic şi eu „mama retarzilor e mereu gravidă”.

A, btw, am zis că nu are nici un fel de sens să încarc pagini aiurea cu versiuni de răspuns ce aş fi putut să dau acelei întrebări deosebite… Poate mă puteţi ajuta dumneavoastră, că noah, anu ăsta poate aveţi oportunitatea să fiţi primul comentator al deja notoriului blog IsPaulian.