Eu nu sunt Charlie

Am zis inițial că nu scriu nimic despre nenorocirea de la Paris, și asta, în principal, pentru că nu am o opinie, alta decât cea pe care o consider normală, respectiv:

”Niște oameni au omorât alți 12 (?) oameni. Aceștia trebuie prinși și făcuți răspunzători în fața justiției”. Atât. Oamenii ăia nu sunt definiți de credința lor, nu mai mult decât este un gay de orientarea lui sexuală. Ei nu reprezintă un grup etnic religios, ci doar pe ei înșiși. Nu sunt împuterniciți de nimeni să reprezinte pe nimeni. Nu sunt jihadiști îndoctrinați, ci niște criminali care trebuie să plătească. Fiecare este răspunzător pentru faptele sale.

Legat de victime, formularea trebuie să fie simplă:

”12 (?) angajați ai unui săptămânal francez au fost omorâți”. Orice ar fi scris ei în revista aceea nu ar fi trebuit să îi condamne la moarte. Să omori pe cineva doar pentru ce zice (scrie, desenează) este cel  mai deplasat act posibil. Radu Gyr a fost condamnat la moarte pentru o poezie. Iisus Cristos răstignit pentru erezie. Mii de alți oameni omorâți pentru credința sau non credința lor. Ei nu sunt Charlie, ei sunt Pierre, Jacques sau cum i-o fi chemând pe ei. Poate oamenii chiar urau ceea ce făceau, dar asta ”plătea chirira”.

Nu există justificare pentru crimă, nici măcar pentru pedeapsa capitală. Oricine spune că ”jurnaliștii au căutat-o cu lumânarea” pică în retorica ”Purtai fustă scurtă, normal că te-au violat”.

Cât despre ”și eu sunt Charlie”, bravo! Cu toții putem fi Charlie, dar uitați, voi toți cei care îi acuzați pe oamenii care nu le iau apărarea, în mod neapărat, victimelor, un lucru extrem de important. Sunt zeci (poate sute) de milioane de oameni care se simt (s-ar simți) ofensați de ce apare în revista aceea și nu au făcut nimic de genul acesta. Din păcate, din punct de vedere comunicațional, contextul le amplifică vocea. Asta nu înseamnă că și ei ar pune mâna pe o pușcă și ar face la fel.

Atacatorii trebuie prinși, anchetați și condamnați, alături de toți cei care au conspirat împreună cu ei. Victimele trebuiesc plânse și apreciate. Nu sunt martiri ai exprimării libere, cum toată lumea o promovează, nici nu sunt martiri ai luptei anti-îndoctrinării religioase. Sunt victime ale unui atac terorist și atât. Nu este nici o diferență între ei și familia de șiiți bubuită în plină stradă de către un sinucigaș sunnit. Nici o diferență între ei și cele 40.000 de suflete ce au dispărut într-o secundă la Hiroshima. Dar deja mă duc prea departe, și am zis că n-am nici o părere despre asta.

Și cu toate astea, nu sunt de acord nici cu cei care-l fac ”cretin” pe cel care crede că jurnaliștii au căutat-o cu lumânarea. Libertatea de exprimare, nu? Parcă asta era.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s