Corporatiști mișto – Cătălin Ilie – Episodul 4

Cătălin a fost una dintre primele persoane din domeniul corporației cu care am făcut cunoștință. El mi-a fost ”buddy” când m-am angajat la multinațională, adică m-a învățat proces, m-a prezentat oamenilor, mi-a arătat cum să mă descurc printre clădirile din Pipera și s-a dedicat ”integrării” mele în mediu. Un om cu mai multe talente și un profesionist desăvârșit. Ah, trebuie să spun că toată lumea îi spune ”Ilie”, deși prenumele său e Cătălin. Motivele sunt multiple, dar când se enervează, pare că e pregătit să dea cu tunete. Și să notăm că se enervează foarte rar. Continuă lectura „Corporatiști mișto – Cătălin Ilie – Episodul 4”