Cătălin a fost una dintre primele persoane din domeniul corporației cu care am făcut cunoștință. El mi-a fost ”buddy” când m-am angajat la multinațională, adică m-a învățat proces, m-a prezentat oamenilor, mi-a arătat cum să mă descurc printre clădirile din Pipera și s-a dedicat ”integrării” mele în mediu. Un om cu mai multe talente și un profesionist desăvârșit. Ah, trebuie să spun că toată lumea îi spune ”Ilie”, deși prenumele său e Cătălin. Motivele sunt multiple, dar când se enervează, pare că e pregătit să dea cu tunete. Și să notăm că se enervează foarte rar.

M-am întâlnit cu el în bârlogul său, la el acasă. Ne-a chemat la o pizza, așa cum știe numai el să facă, adică de la zero. Blat, sos de roșii, tot. Cătălin este genul de om căruia îi place să-și pună el ardeii la făcut, undeva într-un ghiveci, în loc de plantă de apartament. Acum să nu vă imaginați că are apartamentul seră, e doar o anecdotă. Practic face tot ceea ce un bucătar adevărat ar face, se asigură că ingredientele sunt bune, gustoase și originale. Și ne-a pus și un gin, cu apă tonică, mentă, piper și căpșune, ca să curgă interviul. Așezați pe canapea, în timp ce pizza se cocea, și sorbind din ginul mirific, a început discuția.

Cătălin, ce faci tu mișto?

Gătesc și pozez ce gătesc, adică despre toate și nimic.

Deci ai un fel de blog de cooking.

Da. Este o sumă a pasiunilor mele. Lucrurile au început cu fotografia. Eram amator, aveam o cameră foto și am văzut un film, Julie and Julia, foarte mișto, trebuie să-l vezi! Unul dintre personaje este Julia Child, o bucătăreasă care a scris câteva cărți și are și ceva emisiuni la televizor. Și-a terminat activitatea cu vreo 20 de ani în urmă și e foarte renumită în state. Și apare o tipă care are un blog, sau l-a creat atunci, și a avut un fel de provocare, să gătească câte o rețetă pe zi din cartea Juliei Child. De aici se dezvoltă tot felul de chestii de viață, mai intime, așa. Și m-a făcut să-mi doresc să fac asta. Până la filmul ăsta știam să fac cartofi prăjiți, poate o carne și o mămăligă. Și nici acum nu știu să o fac prea bine. Mai făceam niște paste cu pliculețe de la Knorr sau Maggi. În fine, după ce am văzut filmul, am fost la un revelion și am făcut de mâncare, că așa trebuia, să aducem noi. Am și pozat mâncarea. Atunci mi-au părut mișto pozele, acum privindu-le, sunt oribile. Dar au trecut ceva ani de atunci.

Ficăței de pui cu ceapă coaptă, ciuperci murate și emulsie de pătrunjel. Toate bune și frumoase, dar emulsia aia…

Ok, și unde ești acum cu gătitul?

Am evoluat. Dar n-am făcut un pas decisiv în sensul ăsta. Gătesc de plăcere și-mi place să bucur oamenii. Am chestia asta, vin la muncă cu mâncare și fac întotdeauna mult mai mult și vreau să dau oamenilor să guste. Nu toți au plăcerea asta de a gusta, au o reținere, dar de asta aduc mai mult, că-mi place să dau. Îmi place să primesc feedback la ce gătesc.

Când te-ai apucat de blogging?

Vrei să verific cu exactitate? Stai așa… 2011, la început. A fost destul de rapidă trecerea. Am descoperit pasiunea în decembrie 2010 și în 2011 deja voiam să-mi șeruiesc farfuriile. Nu vreau să șterg pozele astea vechi, să văd de unde am plecat. Vreau să fac, poate în viitor, un site cu rețete amuzante gătite de alți oameni. Știi cum sunt momentele când vezi niște meme-uri haioase…

Chiar am participat la câteva concursuri și contracandidații veneau cu chestii care arătau oribil. Și mă gândeam că am fost și eu acolo, dar nu m-aș putea prezenta așa la un concurs din acesta. Însă sunt și care câștigă cu chestii oribile, dar asta pentru că sunt trase la sorți. Așa am câștigat și eu un concurs cu o excursie la Praga. Acolo a fost un individ care a pus câteva poze cu cașcavalul Muller, brand care făcea concursul, practic doar felia de pâine și cașcavalul. Atât.

Că vorbim de concursuri, te întreb ceva de care sigur ești sătul să vorbești: de ce nu mergi la Chefi la cuțite?

(Râde în hohote) Timiditate în primul rând. Și, deși e normal, mi se pare că vocea mea sună ciudat când e înregistrată. Sună altfel… În fine, poate e vorba și de frica de greșeală, dar nu am cu ce să greșesc acolo. Plus că nu-mi plac televiziunile. N-aș putea să merg la Antena1, poate doar să-i cunosc pe cei trei chefi. Pe unul l-am cunoscut deja. Plus că nu sunt ”telenovelă”, n-am nicio pisică moartă sau vreo iubită plecată în centrul pământului cu Jules Verne.

Ce-ți place să gătești cel mai mult?

Ce întrebare… Băi, am o pasiune pentru bucătăria italienească. Deci paste, pizza… Și-mi place să complic lucrurile, să fac combinații ciudate. Mâncarea îmi iese bine aproape întotdeauna. Dar când pozez, dacă nu-mi place ce iese, nu urc pe blog rețeta. Ai văzut, că blogării de succes au un studio static, aceeași lumină, au apăsat, au făcut poza, a ieșit. La mine e altfel, fac în bucătărie în casă și lucrurile se schimbă. Ba e întuneric afară, ba se arde un bec. Dificil.

Ce să zic, îmi place și simplitatea. Știi cum e, te duci la un restaurant cu 3 stele Michelin, dar tot îți vine să zici că pastele alea de le-ai făcut tu aseară au fost mai bune. Adică să pui pasiune, să fie preparatul bun. Așa îmi place să gătesc.

Treburi italienești. Paste, creveți, vinuț, uau!

Ce echipament foto ai?

Primul DSLR, că de atunci poți spune că faci fotografie, a fost un D5000 de la Nikon și cu un obiectiv 18-55 pe care l-am schimbat în câteva luni, că e entry level. Acum am un D610 pe care vreau să-l schimb că deja îl am de 2 ani. Și-a făcut treaba, cea mai bună camera pe care am avut-o până acum. Și ca obiectiv folosesc un 24-105 de la Sigma. Mai am câteva altele,  dar nu le folosesc pentru fotografie așa des. Nu am un macro, sau așa ceva. Am avut unul, dar era prea wide… Acum, obiectivul îl folosesc la ce gătesc, dar fac poze și în călătorii.

Și în bucătărie, ce echipament ai?

Tot ce trebuie pentru a găti cam orice. Nu cred că-mi lipsește mai nimic. Am și un aparat de vidat, am un aparat de gătit la sous-vide. Am vreo 100 de sticluțe cu diverse sosuri pe care le folosesc pentru 1% dintre rețetele mele. Cumpăr ca să am. Am o obsesie să cumpăr chestii picante. Dacă văd sos iute, uau, l-am luat! Am cuțite bune și tocătoare, sunt foarte importante, alături de o tigaie bună. Astea sunt esența bucătăriei.

Tigaia bună, uleiul bun, aparatul bun și mâna stabilă.

Păi și cu pasiunile astea, de ce lucrezi la corporație?

Ăăm… nu pot să le materializez momentan. Sau poate că îmi place să le combin, nu știu. Îmi și place să lucrez la corporație, este cea mai bună alegere pe care am făcut-o până acum. Am mai lucrat într-o companie, care era tot o corporație până la urmă, un importator. Erau câteva sute de angajați, însă era total diferit. Noi când vorbim de corporații ne referim la multinaționale. Până nu ajungi să lucrezi cu exteriorul nu știi cum  e să cunoști oameni diferiți provenind din alte culturi, prin Skype, și să ajungi să-i și vezi. Am avut frica asta că te îndoctrinează corporațiile și că, nu știu, îți fură organele și te vând, sau vin să te cucerească, să schimbe conducerea lumii, să nu mai fim pesediști… Cum ar fi să nu-l mai avem pe Dragnea? Aș plânge zi-de-zi la mormântul lui ca Jean de la Craiova la mormântul lui Bruce Lee. Și să-mi fac o poză super-mișto, cu rouă și iarbă. Și parcă văd și piatra aia de pe mormânt… aici se odihnește mândrul domnitor… (râde copios)

Că tot am setat tonul, zi-mi o întâmplare amuzantă.

Hmm… S-o spun pe asta cu Sam. Am un prieten care era bucătar de câțiva ani, a lucrat prin afară, inițial ca ajutor de bucătar, ”prep cook”. Adică pregătești ingredientele bucătarilor. Le tai roșiile, le frămânți aluatul, le cureți masa, din astea. Ești preparator. A lucrat pe aici câțiva ani, câțiva prin UK. S-a întors acasă și, când își căuta de lucru i s-au cerut niște rețete la un interviu, și a fost întrebat cum ar schimba el meniul restaurantului. I s-au dat ingredientele pe care le folosesc ei, locația… Cam asta se cere când vrei să fii bucătar, trebuie să ai un portofoliu. Dacă ești amator, te duci și gătești ce au ei acolo. Acum, depinde, comparăm restaurante de la noi cu cele din afară, că la noi sunt puține restaurante care se schimbă în funcție de bucătar. Și i-au cerut versiunea asta de meniu. M-am uitat unde e, pe Mull Island, prin Scoția. M-am uitat ce e pe acolo specific și din rețetele mele i-am ales câteva, i-am dat și traducerile, dar a trimis direct pozele. Când au văzut pozele i-au crescut cu două sau trei lire pe oră oferta și i-au spus că-l vor imediat, ca o contra-ofertă, că el era în tratative cu altcineva deja. Ajuns acolo, din ce știu, a folosit cel puțin o rețetă de-ale mele, cea de burger, și au băgat-o în meniu direct. Apoi s-a mutat după 5-6 luni la alt restaurant și a luat rețeta cu el. Deci burgerul e vedetă pe insula aia. Și nu am apucat să-i arăt cum se face, deci nu știu dacă a urmărit rețeta pas-cu-pas. Nu știu dacă a mai folosit vreo altă rețetă din cele pe care i le dădusem. Oricum, el nu o să ajungă să citească articolul că e anti-tehnologie. N-are facebook, nimic.

Acolo e Scoția, lângă ea e Isle of Mull. Ca să învățăm și ceva geografie.

Zi-mi ce vrei să faci pe viitor.

N-aș vrea să mă angajez ca bucătar. Consider că am un nivel diferit. Neavând experiență de bucătărie, e dificil. Am mai gătit pentru 10-20 de oameni și am făcut treabă bună, zic eu. Dar acolo trebuie să curăț cartofi un an de zile să-mi iau experiența. Poate, cu anumite școli ar fi o treabă, dar e cam târziu, vârsta nu-mi permite. Deci bucătărie în țară, slabe șanse. În afară trebuie să muncesc să demonstrez. O altă soluție ar fi să-mi fac eu ceva, ca pasiune, cu 10 mese, ceva micuț… Și să câștig cât să-mi permit să trăiesc. Finalmente, îmi place să bucur oamenii, să-i văd gustând din ceva și să zică că e uau. Să mănânce ceva ce au mâncat toată viața, apoi să guste de la mine și să simtă că e deosebit.

Cu site-ul, aș vrea să-mi cumpăr domeniu, să-l dezvolt. Îmi va lua mult timp, că am tot felul de idei. Să împart lucrurile pe tip de mâncare, pe anotimp… Și mai aveam o idee, știi că sunt aplicații pe telefon pentru băuturi, tu pui ce ai în frigider și poți să-ți faci un mix, o băutură. Și vreau asta pe site, să bifezi ce ai, roșii, busuioc, mozzarella și gata, ți-a găsit rețeta! Bine, mai multe ingrediente, poate 5, nu 3.

Dă-mi o încheiere.

Încheiere… N-am fost niciodată bun la asta… aștepți prea multe de la mine. Hai să mâncăm pizza aia!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s