12 cuvinte pe care să nu le mai folosești. Gen să le scoți din vocabular.

Recunosc, din lipsă de originalitate, am copiat ideea dintr-un articol ”Time”. Vă invit să dați cu pietre, dar numai la finalul articolului.

Nu prea sunt eu de acord cu scosul cuvintelor din vocabular, însă sunt de acord cu înlocuitul acestora, situațional vorbind, spre beneficiul capacității tale lingvistice și al unei mai bune înțelegeri de către interlocutorul tău. Toate astea le zic pentru că limba poate fi frumoasă, și nu este doar un mijloc de comunicare folosit cu scopul înțelegerii reciproce pe modelul românesc: ”lasă mă, dacă ne-am înțeles, e bine”. Mai mult, sunt convins că dacă veți face exercițiul acesta, recurența lapsusurilor și ale lui ”cum îi zice…” va fi substanțial redusă. De faptul că veți fi, cu siguranță, privit apreciativ de către interlocutor cred că nu mai este cazul să vorbesc. În plus, astfel vă puteți testa limitele cunoștințelor lingvistice și, cu certitudine, le veți depăși.

  1. ”Rapid”, ”urgent” – două cuvinte care pot fi folosite liniștit atunci când ne referim la echipe de fotbal sau servicii de curierat. În rest, simplitatea cuvintelor acestora cere înlocuire contextuală. Ia încercați ”expeditiv”. Adesea nu este suficient să spui ”rapid”, trebuie să adaugi și ”eficient” lângă el, deci de ce să nu le compilezi într-un singur cuvânt? Mai putem încerca: ”imediat, accelerat, iute, curând sau prompt”. Bineînțeles, contextual.
  2. ”Chestii” sau ”lucruri” – ești o persoană clar leneșă din punct de vedere verbal dacă folosești des aceste două cuvinte. În cele mai multe situații, ”chestiile” sau ”lucrurile” la care ne referim clar au nume. Nu ar fi mai clar să folosim ”Nu-mi place faptul că nu m-ai salutat la intrare”, decât ”Nu-mi place chestia asta”, iar omul să zică ”care chestie?” și tu să-i dai explicații la ce chestie te referi. Ceea ce pare a fi o abordare care salvează timp, în multe situații complică lucrurile.
  3. ”Sincer” – am citit adesea că dacă folosești cuvântul acesta la început de frază, lași impresia că nu ai fost sincer până atunci. Nu prea cred eu în asta, însă ca să evităm utilizarea lui repetată și eronată, putem folosi construcții precum ”dacă stau să mă gândesc mai bine” sau ”părerea mea este că”. Ba mai mult, adesea poate fi înlocuit cu ”totuși”, ”personal” sau, preferatul meu ”ba mai mult”. Prea multă lume e sinceră și prea puțin știu să folosească construcții argumentative.
  4. ”Dar” – că vorbeam de construcții argumentative. Tot ce vine înainte de un ”dar” pică în derizoriu. De exemplu: ”ai muncit mult, dar nu ai rezultatele așteptate”. Și apoi vine răspunsul ”da, dar am muncit”. Construcțiile cu ”dar” sunt adesea negativiste, punând negativul la coada frazei, el întipărindu-se în mintea interlocutorului. Faceți invers: ”deși nu ai încă rezultatele scontate, se vede clar că muncești mult”.
  5. ”Deci” – dacă n-ai de spus o concluzie, nu-l folosi. Remarc, însă, că mulți și-l scot din vocabular înlocuindu-l cu ”treaba e în felul următor”. Nu doar că devine un tic supărător, dar dacă vrei să atragi atenția receptorilor din comunicarea ta, poți foarte simplu să începi să vorbești. În majoritatea situațiilor vei vedea futilitatea acestei construcții.
  6. ”Foarte” – cine a văzut ”Dead poets’ Society” știe la ce mă refer. ”Foarte frumos” devine ”orbitor, hipnotic, perfect, încântător, apreciabil, inegalabil”. ”Foarte înalt” devine ”uriaș”, ”foarte rapid” devine ”fulgerător” iar mult prea întâlnitul ”foarte mult” poate oricând să devină ”enorm, intens, îndelung”. De ”Foarte tare” nici nu mai zic: ”superb, demențial, brava, incredibil, apreciabil”. A, ne refeream la ”tărie”, atunci: ”rezistent, greu, dens, solid, țeapăn, robust”. Iar acel ”foarte bun” poate fi clar înlocuit cu ”benefic, delicios, gustos, aromat”.
  7. ”Locație” – Dacă nu se referă la chirie, și nu e supus unui contract de locațiune, cam este greșit. Plus că ”loc” este mai scurt.
  8. ”Practic” – Întâlnit adesea în continuarea lui ”deci”, ”practic” este echivalentul suprem al inutilității lingvistice. Dacă nu se referă la translatarea de la ceva teoretic la ceva faptic, sau dacă nu este un adjectiv asociat unui obiect, este inutil. Deci, practic, este inutil.
  9. ”Absolut” – nu e votcă, scoate-l din uz. Nu e valoare, nu e principiu, nu e veșnic, atunci nu e absolut. Dacă vrei să-ți asiguri interlocutorul de empatia ta, răspunde-i fie cu banalul ”sigur”, fie cu ”înțeleg, de acord, da, ai dreptate, bineînțeles”.
  10. ”Mor” – sau fratele lui mai puțin nociv, biologic vorbind, ”leșin”. Dar nu mai spune nimic, taci și râzi. Ăsta este cel mai frumos compliment; râsul, și nu interjecția.
  11. ”Scuze” – în primul rând că toate lumea își cere sieși scuze, pentru că nu-și dă seama că verbul ”a cere” nu este reflexiv. În al doilea rând pentru că invită la lene și, în ultimul și cel mai important rând, eu nu am cum să iert un om care zice ”scuze”. Poi, boss, dacă atâta empatie ai față de felul în care mi-ai greșit, nu meriți. Ia zi ”mă iertați” sau ”iartă-mă” sau ”te rog să mă scuzi” sau ”imi pare rău”. În rest, cum francezul nu zice ”je demande excusez-moi”, nici voi sa nu ziceți ”îmi cer scuze”.
  12. ”Gen” – Dacă nu mai ești adolescent sau blogger aspirant, fă-i vânt. Unde-i semn de punctuație, știi ce ai de făcut, altminteri schimbă-l cu ”adică” sau ”aproximativ” sau chiar cu ”măcar, cum s-ar zice, aproape că/de”.

Și ar mai fi, dar restul, într-un episod următor.

 

Pomană cu dar

Eeeh, şi iată cum revin „în forţă” după cum am promis.

În astă minunată seara de marţi către miercuri l-am văzut pe tata cu lacrimi în ochi. Râdea cu atâta poftă în timp ce povestea povestea (sună bizar, dar aşa este) unui comanion de halbă. Zicea că nenea acela a fost singurul om din Braşov, şi poate chiar din naţia românească, ce a săvârşit, după cum zice titlul, o pomană cu dar. Voi începe aşadar a povesti fără a folosi ghilimele pentru că voi face o oarecare adaptare. Vreau sa menţionez că adaptarea este necesară pentru că printre hohotele de râs ale tatei am reuşit să culeg esenţialul, ceea ce nu cred ca este benefic pentru o varianta scrisă.

Totul începe cu ceva vreme în urmă, moment în care în urma unui accident moare socrul domnului halbangiu (mi-a spus tata numele, dar nu l-am memorat). Familia socrului nu tocmai înstărită, socrul a ajuns la morga Spitalului Judeţean Braşov. Cine să meargă să-l scoată, se trage la sorţ că fix domnul Halbangiu. Acesta se conformează, se duce la spital şi deja îl ia cu tremurici. Intră în „sala rece” şi zice numele decedatului raposat. Domnul cioclu trage de sertarul frigorific moment în care este vizibilă faţa plină de promoroacă a unei figuri de câteva zile apuse. La gât îi strălucea ceva. Halbangiul nu avu suficientul sânge în instalaţie de a-l privi cum trebe pe apusul lungit pe targă, şi spusese grăbit că acela este socrul său. Cioclii se pun pe treabă şi aranjează neînsufleţitul „full option” după cum ceruse eroul acestei naraţiuni.

Halbangiul, pe drum spre casă în dric verifică elementele strălucitoare ale celui decedat. Şi ca o coţofană culege cele ce aveau să fie 800 de grame de aur. Ajuns acasă femeile dau sa îl îmbrace, dar s-a cam umflat mortul. Bă nu-i tata socru, bă ba e, cum să nu fie, doar nu am luat eu alt mort, bă bine. Se duce omul la preot stabileşte momentul înmormântării se rezolvă treaba, şi la priveghi-ul de dinainte de înmormântare apare fie-sa viitorului îngropat. Bocete plânsete, până când se şterge la ochi şi priveşte alungitul. „Ăsta nu e tataaaaa!!!!”. Şi săraca apucă de tot ce putea prinde şi trântea, şi ţipa şi-l cerea pe tatăl ei. Feţele celor ce stăteau pe acolo se făcuseră pătrate de dubiu şi chiar amuzament.

Halbangiul se sui în primul taxiu şi fugi până la morgă. Întrebă dacă mai există încă cineva pe numele cu pricina şi ghiciţi surpriză, mai există!!! Repede în grabă îl aranjară, merseră cu dricul la biserică, l-au lăsat pe cel bun şi au luat impostorul şi apoi au plecat. S-a terminat înmormântarea, moment în care Halbangiul este izbit în creier de o idee ce personal mi s-a părut genială. Scoate un bol şi merge prin mulţime la pomană şi le cere „Nu vreţi să daţi câte ceva pentru el, că a fost un om bun, fie-i ţărâna uşoară”, şi oamenii s-au conformat, inclusiv preotul care a avut rol de naş.

Concluzia financiară:

  • de 3 ori investiţia în pomană
  • 800 de grame de aur
  • doi morţi şi o singură înmormântare
  • 3 cruci ale preotului în momentul în care i s-a cerut darul (şi chiar a dat)
  • 1 poveste ce pare a fi reală pentru că a fost spusă cu martori
  • câţiva cititori semi-amuzaţi şi un blog citit.