Pomană cu dar

Eeeh, şi iată cum revin „în forţă” după cum am promis.

În astă minunată seara de marţi către miercuri l-am văzut pe tata cu lacrimi în ochi. Râdea cu atâta poftă în timp ce povestea povestea (sună bizar, dar aşa este) unui comanion de halbă. Zicea că nenea acela a fost singurul om din Braşov, şi poate chiar din naţia românească, ce a săvârşit, după cum zice titlul, o pomană cu dar. Voi începe aşadar a povesti fără a folosi ghilimele pentru că voi face o oarecare adaptare. Vreau sa menţionez că adaptarea este necesară pentru că printre hohotele de râs ale tatei am reuşit să culeg esenţialul, ceea ce nu cred ca este benefic pentru o varianta scrisă.

Totul începe cu ceva vreme în urmă, moment în care în urma unui accident moare socrul domnului halbangiu (mi-a spus tata numele, dar nu l-am memorat). Familia socrului nu tocmai înstărită, socrul a ajuns la morga Spitalului Judeţean Braşov. Cine să meargă să-l scoată, se trage la sorţ că fix domnul Halbangiu. Acesta se conformează, se duce la spital şi deja îl ia cu tremurici. Intră în „sala rece” şi zice numele decedatului raposat. Domnul cioclu trage de sertarul frigorific moment în care este vizibilă faţa plină de promoroacă a unei figuri de câteva zile apuse. La gât îi strălucea ceva. Halbangiul nu avu suficientul sânge în instalaţie de a-l privi cum trebe pe apusul lungit pe targă, şi spusese grăbit că acela este socrul său. Cioclii se pun pe treabă şi aranjează neînsufleţitul „full option” după cum ceruse eroul acestei naraţiuni.

Halbangiul, pe drum spre casă în dric verifică elementele strălucitoare ale celui decedat. Şi ca o coţofană culege cele ce aveau să fie 800 de grame de aur. Ajuns acasă femeile dau sa îl îmbrace, dar s-a cam umflat mortul. Bă nu-i tata socru, bă ba e, cum să nu fie, doar nu am luat eu alt mort, bă bine. Se duce omul la preot stabileşte momentul înmormântării se rezolvă treaba, şi la priveghi-ul de dinainte de înmormântare apare fie-sa viitorului îngropat. Bocete plânsete, până când se şterge la ochi şi priveşte alungitul. „Ăsta nu e tataaaaa!!!!”. Şi săraca apucă de tot ce putea prinde şi trântea, şi ţipa şi-l cerea pe tatăl ei. Feţele celor ce stăteau pe acolo se făcuseră pătrate de dubiu şi chiar amuzament.

Halbangiul se sui în primul taxiu şi fugi până la morgă. Întrebă dacă mai există încă cineva pe numele cu pricina şi ghiciţi surpriză, mai există!!! Repede în grabă îl aranjară, merseră cu dricul la biserică, l-au lăsat pe cel bun şi au luat impostorul şi apoi au plecat. S-a terminat înmormântarea, moment în care Halbangiul este izbit în creier de o idee ce personal mi s-a părut genială. Scoate un bol şi merge prin mulţime la pomană şi le cere „Nu vreţi să daţi câte ceva pentru el, că a fost un om bun, fie-i ţărâna uşoară”, şi oamenii s-au conformat, inclusiv preotul care a avut rol de naş.

Concluzia financiară:

  • de 3 ori investiţia în pomană
  • 800 de grame de aur
  • doi morţi şi o singură înmormântare
  • 3 cruci ale preotului în momentul în care i s-a cerut darul (şi chiar a dat)
  • 1 poveste ce pare a fi reală pentru că a fost spusă cu martori
  • câţiva cititori semi-amuzaţi şi un blog citit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s