IsPaul zice… de un an tot zice…

Io zic că IsPaul zice de un an deja (plus minus vo 9 zile aşa), dar lansez postul acesta cu intenţia de a vă anunţa că pe data de 12 a lunii curente puteţi deschide o dată cu leptopurile şi şampanile (dacă vă ţine buzunaru poa’ să fie şi champagne, dar asta ar însemna prea multa investiţie pentru ceva care într-adevăr merită!).

Iată că sărbatorim, şi eu şi Gimmy un an de postat în lumea internauţilor informaţii si păreri, impresii şi dorinţe, post-uri şi comment-uri. Nu ştiu (mint, ştiu) în ce măsură v-a influenţat ceea ce am tastat ici de pe dahboard, dar sper (iara mint, ştiu) că v-a plăcut şi că vă va plăcea in continuare (ei, aici nu mă mai arunc în afirmaţii, dar tot am o presimţire că ştiu).

Mno, eu propun până atunci să continuaţi să răsfoiţi ce mai e de răsfoit din urmă şi să-mi spuneţi cam ce v-a plăcut cel mai mult, si ce v-a displăcut să ţineţi pentru voi că nu mă interesează (iarăşi mint, vreau critici, şi nu chestii de genul, de ce n-am postat mai mult, ci legate de conţinut… ştiţi voi).

Mnoah, cam atât pentru moment, bucuraţi-vă cât mai puteţi!

aaa, da, Paşte Fericit!

Aberări pascale

Într-un altfel de context poate aş fi fost ceva mai deschis, mai expresiv. Momentan sunt pur şi simplu înfometat. Am stat cam mult aseară consumându-mi viciile şi acum observ deplasarea imaginilor pe cristalele lichide ale lui Gimmy (aşa îl cheamă pe HP Compaq-ul de pe care tastez… Ştiu, lame)…

Şi cu toate astea îmi dau seama că a trecut probabil cea mai importantă sărbătoare Creştin-Ortodoxă. Nu probabil, sigur cea mai importantă. Şi cu toate că a trecut, nu am scris nimic despre asta. Hai să începem acum…

Mi-am petrecut Paştele în, cum ar zice răposatul Pruteanu, „praful Bărăganului”, de acolo e tata. Am fost de mai multe ori acolo de Paşte, dar nu am transformat asta într-un obicei anual. Totuşi, tura asta mă pot mândri că am şofat maşina de serviciu a tatei prin sat vo 30 de kilometrii în total, fără carnet şi băut. Yeah, I’m a bad boy. În mod normal nu ar trebui să fie amuzantă afirmaţia anterioară, rahat, nici cu 3 jointuri în 10 minute nu e amuzantă, până la urmă nici nu am vrut să fie amuzantă, dar lipsa de inspiraţie ne răpeşte uneori în contexte acute. Cum ar fi să avem mereu dorinţa de a scrie, citi, cânta, dansa, juca, etc, şamd, şi altele la care suntem atât de buni? Eu cred că ăsta ar trebui să fie un pasaj în definiţia omului: „prezintă de la caz la caz abilităţi specifice pe care nu le valorifică în toate momentele”. 

Gata cu aberările. Să mergeţi week-endu ăsta în Braşov la Juni, o să fie simpatic să vezi o tradiţie românească într-un oraş târg populat la origini de unguri şi nemţi.

Hristos a înviat!