Într-un altfel de context poate aş fi fost ceva mai deschis, mai expresiv. Momentan sunt pur şi simplu înfometat. Am stat cam mult aseară consumându-mi viciile şi acum observ deplasarea imaginilor pe cristalele lichide ale lui Gimmy (aşa îl cheamă pe HP Compaq-ul de pe care tastez… Ştiu, lame)…
Şi cu toate astea îmi dau seama că a trecut probabil cea mai importantă sărbătoare Creştin-Ortodoxă. Nu probabil, sigur cea mai importantă. Şi cu toate că a trecut, nu am scris nimic despre asta. Hai să începem acum…
Mi-am petrecut Paştele în, cum ar zice răposatul Pruteanu, „praful Bărăganului”, de acolo e tata. Am fost de mai multe ori acolo de Paşte, dar nu am transformat asta într-un obicei anual. Totuşi, tura asta mă pot mândri că am şofat maşina de serviciu a tatei prin sat vo 30 de kilometrii în total, fără carnet şi băut. Yeah, I’m a bad boy. În mod normal nu ar trebui să fie amuzantă afirmaţia anterioară, rahat, nici cu 3 jointuri în 10 minute nu e amuzantă, până la urmă nici nu am vrut să fie amuzantă, dar lipsa de inspiraţie ne răpeşte uneori în contexte acute. Cum ar fi să avem mereu dorinţa de a scrie, citi, cânta, dansa, juca, etc, şamd, şi altele la care suntem atât de buni? Eu cred că ăsta ar trebui să fie un pasaj în definiţia omului: „prezintă de la caz la caz abilităţi specifice pe care nu le valorifică în toate momentele”.
Gata cu aberările. Să mergeţi week-endu ăsta în Braşov la Juni, o să fie simpatic să vezi o tradiţie românească într-un oraş târg populat la origini de unguri şi nemţi.
Hristos a înviat!
IsPaul zice 