Ce înseamnă ”tefeleu”, ”tefelist”?

Mi-am pus întrebarea asta acum vreo 5-6 luni și eu. Și mnu, nu eram sigur. Simțeam nivelul peiorativ al termenului și puteam ghici cam care e direcția către care bate, dar nu puteam să-mi dau exact seama. Și exact mi-am dat, sursa fiind însuși Mirel Palada, cel care a și contribuit major la popularizarea termenului. De menționat că el preferă ”tefeleu”.

Bine-bine, dar ce înseamnă. Păi e citirea pe litere a abrevierii de la Tânăr Frumos și Liber – TFL – tefeleu/tefelist.

Termenul de Tânăr Frumos și Liber a fost popularizat major de presa pro-guvernamentală pe la sfârșitul lui 2015, în principal odată cu evenimentele ce au succedat incendiului din Colectiv. Principalul purtător de stindard a fost Mircea Badea care structura, seară-de-seară, formularea ”tinerii frumoși și liberi care se dau cu curu’ de pământ”. Din conveniență, s-a optat pentru abrevierea TFL, de unde și tefeleu/tefelist.

Ok, dar cine sunt tefeleii? Păi tefeleii pot fi diverși. Depinde pe cine întrebi. În majoritar, un tefeleu trebuie să aibă un puternic sentiment anti-corupție. Nu ai acest sentiment, nu ești tânăr frumos și liber. Cum în țărișoara asta scumpă a noastră cele mai multe scandaluri de corupție gravitează în jurul PSD, un tefeleu are tendința evidentă de a fi anti-PSD, deci un junghi în coasta comunicațională a purtătorilor de mesaje.

Nu supărați tefeleii. Ies în stradă și fac scandal, dau jos guverne, timorează nehaliții…

Pe lângă credința anti-corupție se mai atribuie multe alte elemente tefeleilor, însă niciunul care nu derivă din asentimentul principal nu este definitoriu. De exemplu, se face des confuzia între tefeliști și varianta americană SJW – Social Justice Warrior – Luptător pentru justiția socială. Acești SJW sunt niște bigoți ai politicii corecte care duc totul către niște extreme de neimaginat. Și da, un SJW în România ar putea fi băgat în găleata cu tefelei, pentru că nici ei nu suportă corupția, dar nu și invers. Cunosc tefelei xenofobi și homofobi dar care și-ar da viața numai să nu se exploateze Roșia Montană. Altă greșeală e să se creadă că tefeliștii sunt corporatiști sau hipsteri. Iarăși greșit. Sunt destui membri PSD (deci implicit non-tefelei) care lucrează în corporație sau cred în S-ul din PSD – socialul din SJW.

Mă rog, ați prins ideea. E greșit să presupui orice altceva despre un tefeleu/tefelist cu excepția urii lui față de corupție și elementele asociate acesteia.

Și ca un bonus, eu prefer varianta ”tefeleu”, pentru că se apropie mai bine de originea termenului. Un tefelist se presupune fie că lucrează la TFL (comparație cu ceferist), fie că ține cu TFL (comparație cu dinamovist). Sau da, poți fi tefelist dacă ai peste 35 de ani și urăști corupția, a se înțelege că legal, după 35, nu mai ești tânăr.