Deunăzi vorbeam cu un bun prieten de-al meu despre varii chestiuni de importanță personal-sentimentală. Atunci mi-a ieșit pe guriță această ”perlă”. M-am tot gândit la ea în ultima perioadă și am ajuns la concluzia că noi, oamenii ca societate, avem o mare disfuncție care într-un mod curios ne ajută să avansăm din anumite puncte de vedere iar din altele să regresăm. Exact cum spune titlul, știm să cerem, dar nu știm sa mulțumim. Degeaba zice românu ”să moară capra vecinului” că atunci când moare și vede că a lui este încă în viață, în loc să realizeze ce are mai de preț, se bucură de necazul celuilalt, nevalorificând cel puțin sentimental, fragilitatea avuției, a ceea ce ai.
Nu de puține ori aud ”pace în lume”. Astea-s chestii pe care le zic cei ce n-au vazut sau n-au pus în viața lor mâna pe or armă. Așia-s oameni care nu realizează că de când există omul care știe că știe pe a treia planetă de la soare, n-a existat nici măcar un răgaz de un an fără să fie vreun conflict armat în cele șase continente. Ba mai mult, raportat la numărul de oameni pierduți din cauza intervențiilor militare și populația întregului glob, suntem într-o eră cum n-a fost mai pașnică de la Facere în ‘coace. Sau alte aspecte, cum ar fi, deja celebrele cazuri, de copii care se sinucid pentru că au primit de Crăciun iphone 4s în loc de 5. Și mă-ntreb: vina cui să fie? Singurul răspuns cu care pot veni este acela că totul pleacă de la o anumită logică, aparent greu de contestat. Omul trebuie să vrea ceva ca să obțină. Prea rar se întâmplă să nu vrem ceva și să obținem. Totul pleacă de la voință, iar felul cum îmbraci sau cultivi voința cu pricina îți va aduce un final cât mai apropiat de cel scontat. Însă, este oare suficient? Ajungem la punctul în care, citând din Fight Club: ”să ne cumpărăm lucuri care nu ne trebuiesc, cu bani pe care nu-i avem, pentru a impresiona oameni pe care nu-i placem”. Și zic, asta mai e firesc? Invariabil nu. Arareori ne este dat să muncim cu adevărat pentru ceva. Mă refer aici fizic. Vrei casa: pune mâna și clădește-o. Vrei telefon? Fă ca Graham Bell (sau Tesla, depinde de sursă) și inventează-l. Existau oare nevoile acelea pe atunci? Să ai blog, să scrii ca să te citească lumea? Nu. Dar e absurd sa fac comparație între vremurile în care trăim noi ca generații diferite. Îmi aduc aminte cum în copilărie tatăl meu îmi tot amintea, cu recurența necesară, că el a învățat la lumânare și ca eu ar trebui să fiu fericit pentru că am acest calculator la care să învăț (un 286 cu ecran alb-negru). Oare la fel am să-i spun și eu copilului meu: ”eu îmi făceam temele pe pentium IV, nu pe Apple do-deca core”. Destul de probabil, dar nu in sensul de a-l face să se simta prost.
Ce vreau sa subliniez este esențial pentru toți, pentru toate generațiile care au fost și care vor să vină. Nu zic să vă opriți din cerut, pentru că așa se îndeplinesc lucrurile, dar fiți mulțumitori pentru faptul că trăim vremurile pe care le trăim. Mulțumește-i lui Poenaru pentru că a inventat stiloul și lui Ford că a inventat linia de asamblare. Mulțumește tatălui tău și lumânării la care a învățat, pentru că dacă nu exista nici una dintre acestea, poate că nu erai nici tu. Asta pentru ca noi suntem un rezultat al dorinței multora, iar ăsta este un lucru cel puțin… mulțumitor.
IsPaul zice 
Multumeste-i clasei politice din Romania care te impinge sa te muti in alta tara cu un nivel de trai mai ridicat 🙂
You the man!
ApreciazăApreciază
Poi multumeste-le, ca de bine de rau ai voie sa iesi in afara (si aici au si ei un mic merit)… Nu esti in sierra leone sa vina RUF-ul sa-ti ia copii de acasa, sa le puna o arma in mana si apoi sa le zica sa traga in tine. Cum ziceam, greu de multumit!
ApreciazăApreciază