Femeia în politica româneasca – altfel și scurt.

Repede, enumără 4 nume de femeie politician în România ultimilor 30 de ani. Eu le zic pe următoarele: Elena Ceaușescu, Elena Băsescu, Elena Udrea și Daciana Sârbu. Mai punem încă patru și zicem: Monica Iacob-Ridzi, Maria Grapini, Anca Boagiu și Sulfina Barbu. Ar mai avea loc Rovana Plumb și Renatte Weber, doar pentru că au un nume inedit.

Mi se pare fascinant de-a dreptul cum din primele opt femei care mi-au venit în minte, doar ultimele două pot fi considerate drept profesioniste într-ale politicii. Pe restul le scot în evidență fie gradele de rudenie cu nume mari de pe aceeași scena, fie anumite scandaluri la care au fost părtașe. Cazul cel mai trist este când se întâmplă amândouă. Și nu știu pe cine să arunc vina pentru starea asta de fapt, ca dacă ziceam Status Quo eram luat drept Rocker. Mie-mi pare ca noi, românii, suntem departe de o societate Patriarhala, gen Rusia. Și cu toate astea, uite ce se întâmplă. O femeie poate ajunge cineva în politică doar în două instanțe clare: fie ești soția/fiica/nepoata cuiva mare din politică, fie muncești de nu e adevărat pentru ceea în ce crezi. De aici și părerea dubioasă pe care vreau să mi-o exprim: Elena Băsescu este unul dintre cei mai activi europarlamentari români, cu o activitate chiar pertinentă în afara luărilor de cuvânt. Daciana Sârbu este și ea unul dintre cei mai activi europarlamentari români, iar activitatea ei nu se rezumă numai la Bruxelles, ci și la sănătatea copiilor noștri, într-o oarecare măsură. Și cu toate astea, cele două nu vor trece nici o dată peste stindardul patriarhal. Și întreb: a cui este vina? A noastră ca opinie publică sigur nu este, pentru că eu nu am auzit de ”opinie publică greșită”. Sau a lor, pentru faptul că se complac în această situație?

Uite, când zici Daciana Sârbu, nu-ți vine ”europarlamentar” ca atribut, așa cum îți vine ”președinte” când zici Emil Constantinescu. Mai repede ai zice ”aa, soția lui Ponta”, sau ”aaa, nevasta lui Sârbu”. De Elena Băsescu nu mai zic. Și totuși, uite, la al’de Boagiu și Barbu îți vine să le zic că-s sau că or fo ministru. Asta-i dovada că se poate. Deci, dacă ai avut nenorocul să te naști sau să te măriți cu un politician mare sau cu potențial, tu nu ai voie să faci politică, pentru că vei fi văzută drept ”sursă de nepotism”.

Și cu toate astea, de ce simt eu că va mai trece mult până vom da o ”Iulia Timoschenko”? Și parcă am dat-o, la un moment dat, o chema Ana Pauker și a apărut prin anii 60 pe coperta Time Magazine ca fiind cea mai puternică femeie din lume. Într-o perioadă dominată de bărbați. Nu zic că o apreciez pe moscovită, ci zic că dacă atunci se putea, acum de ce nu s-ar mai? A?

Image

Ce-i drept, e mai înfiorătoare în poza asta decât a fost Iliescu evă.

Și pare că are mai mult sânge în instalație decât poate să descrie Badea într-o săptămână de ediții speciale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s