Cronica cronicii: The Revenant

Lu’ Cetepe nu i-a plăcut filmul ăsta. A zis el multe chestii și a punctat, din păcate, numai scăpările filmului. A menționat totuși rolul demențial făcut de Tom Hardy, care a reușit sa îi fure, din nou, filmul lui Di Caprio. Dar Cetepeul e prea critic pentru ora asta, așa ca eu am să vă spun părerile personale legate de film.

În primul rând, vizual vorbind, filmul este hipnotizant. Felul in care Inarritu arată forța naturii îți creează impresia că aceasta este izvorâtă din frumusețea ei și, cumva, lucrează alături de personajul principal. Practic, ăsta nu este un film de om împotriva naturii, ci un film de om alături de Dumnezeu. Sau în căutarea lui. La un moment dat, Fitzgerald povestește cine a fost Dumnezeu pentru tatăl său. În același mod, Dumnezeul lui Glass este înfățișat în Biserica Naturii – o metaforă incredibilă pentru răzbunare. Antiteza este, deci, superb creată – un om fără nimic sfânt și altul al cărui lucru sfânt s-a mutat din al său fiu în însăși răzbunarea pe care voia să o ducă până la capăt. Astfel, rugăciunea lui s-a transformat în mâzgălirea numelui lui Fitzgerald pe unde apuca, similar Ariei Stark în Game of Thrones.

Pe urmă, mai apare un mesaj superb pentru cei care reușesc să-l priceapă. Amerindienii din film sunt redați ca fiind foarte violenți. În fapt, ei sunt în căutarea unei fete, deci conduși tot de răzbunare. Dar cum noi putem accepta răzbunarea lui Glass cred că putem accepta forma violentă de a acționa a Pawnee, până la urmă. Și asta aduce un suflu nou și plăcut cinematografiei hollywoodiene, care până acum era pusă doar să arate lucrurile rele făcute de albi indienilor, gen Avatar, însă acum vedem evenimentele mult mai aproape de realitate, într-o formă care reușește să ne facă să empatizăm cu justiția pe care, poate, o merită.

revenant-gallery-20-gallery-image

IsPaule, n-ai ințeles nimic din film. E vorba doar despre felu-n care se vindecă DiCaprio și-și trage Oscar.

 

Și să vorbim și de aspecte de detalii. Cristian Tudor Popescu remarcă, insistent, că un cal ar fi pus frână, văzând că vine prăpastia. Eu îi dau dreptate lui CTP și adaug: un cal care a primit o săgeată în pulpă are un rush de adrenalină, deci accelerează alergarea. Apoi, un cal care aleargă ”ca ars”, nu mai judecă foarte bine, și deși poate remarca prăpastia, pentru evitarea căreia cu siguranță ar fi frânat la timp, întâmpină problema zăpezii și a eventualei gheți a cărei proprietate este frecarea zero cu metalul (material folosit la construcția potcoavelor). Nu că vreau să-i iau apărarea lui Inarritu, dar dacă căutăm greșeli în film, putem găsi altele, de exemplu, cele mai realiste ”teepees” pe care le-am văzut până acum, sau felul bătrân de a arăta a lemnului folosit la construcția diverselor clădiri făcute, parcă, mult prea realist de asimetrice și având ca scop utilitatea și nu esteticul. Dar, să fim serioși, pe mine a reușit să mă scoată din minți faptul că, indiferent la câtă căldură se expunea Hugh Glass, el mereu avea promoroacă în barbă. Iar modul lui ”rapid” de a se vindeca pare suspect, însă urmărind trecerea vremii și întețirea iernii, aș tinde să cred că a trecut cel puțin o lună de acțiune. Însă da, proprietățile wolverinice sunt vizibile aici.

Și mai puncta Cetepeul divergența fenomenală de la realitate. Sunt curios dacă a punctat-o și la Inglorious Basterds. Din nou, glumesc. Sunt convins că e suficient de inteligent încât să nu se supere pe film că este doar o reiterare a unei povești diferite pe care văd că o cunoaște foarte bine.

Cât despre actorie și alte merite, păi anu’ acesta cred, cu tărie, că Di Caprio îl va lua. În sfârșit îl merită cu adevărat, și poate se spală nedreptatea din Django, unde n-a fost nici măcar nominalizat. Apoi Hardy a fost măreț, din nou, însă nu știu dacă-l va primi pe auritul acela mic. Și nu pot să nu remarc că a jucat în două filme nominalizate la… cel mai bun film al anului. Regia Wow, cum era de așteptat, dar nu cred că pariez pe Inarritu, deși a reușit să ne țină în scaun la vreo 2-3 scene filmate cum numai el știe. Iar cinematografia, montajul, costumele și machiajul, toate au fost la înălțimea așteptată.

Una peste alta, își merită titlul de cel mai bun film al anului. Și sigur va lansa un trend (va contribui la creșterea lui, mai exact): cadre lungi, frumoase vizual și schimbarea secvențelor prin urcarea camerei către cer, toate susținute de o muzica minimală.

Finalmente, repet: merită ”cel mai bun film al anului”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s