Mi-am pus o întrebare în dimineața asta: pentru cine plângi tu, neputinciosule?
Cum pentru cine plâng? Pentru ăia care au crezut și cred încă în bunătatea șefilor PSD. Pentru oamenii care nu au nicio vină că-s manipulați. Pentru cei care nu ies la vot. Pentru România și viitorul ei. Pentru opoziția asta de căcat care nu e în stare să se coaguleze. Pentru liderii în care am crezut și care au preferat să se retragă. Pentru liderii în care cred și care fac prea puține. Și mai important, plâng cum am plâns și pentru #colectv. Din neputință.
Nu, nu s-a întâmplat mare scofală aseară, în fapt. Doar scăparea de câteva dosare ale unor borfași. Pentru că nu e nimeni anchetat politic în România dacă nu încalcă legea, sau nu există suficiente suspiciuni că au încălcat legea. S-a văzut și se vede. Ei se pot apăra în instanțe, își pot da legi favorabile și noi nu putem face nimic. Suntem neputincioși, ca indivizi.
Și poate credeți că în colectiv facem ceva. Da, suntem vreo câteva sute de mii care cred asta. Poate două. Dar pe lângă ei, mai sunt alte multe milioane care nu cred că au puterea să schimbe ceva și își văd liniștit și pașnic de serviciul lor. Își plătesc taxele și impozitele ca orice bun cetățean, dar se simt la fel de neputincioși.
În 90, pe cei care au îndrăznit să creadă, i-au bătut minerii. Ați văzut ce bine a fost după… Acum cine să ne mai bată, că mineri nu mai sunt, minele sunt închise. Muncitori în fabrici n-ai de unde să mai aduci, că nu mai sunt fabrici. Armata n-are nici 1.5% din PIB, trebuie să-și protejeze propriile TAB-uri să nu fie furate. Mai rămân jandarmii. Dar știți cum e, și ei, jandarmii și polițiștii, simt ca noi.
Neputința mea e neputința tuturor. Haideți să fim neputincioși împreună, în stradă, până când nu mai vorbim de neputință!
Ma simt orfana de țara … si neputința este exact cuvântul care descrie ce simt
ApreciazăApreciază
Mai ales după tâmpeniile astea de acum, nici cu strada nu ne mai identificăm.
ApreciazăApreciază