Și iată-ne la episodul 5 unde vorbim cu Alexandra. Coincidența numelui de familie sper că nu e frapantă pentru nimeni, deoarece nu e chiar o coincidență. Ea a ales să-și schimbe numele în fața ofițerului de stare civilă, deci poate v-ați prins că avem mai multe în comun decât numele de ”Ispas”.

Alexandra este un artist plastic și grafic, chiar dacă nu se consideră asta. Este la început, dar investește mult în pasiunea pe care o are, cel puțin în ultimii câțiva ani. Nu îi este frică să lucreze, nu dă înapoi de la provocări și este deschisă la orice sfat. Muncește enorm însă nu fără rezultate și, poate cel mai important, a reușit să impresioneze multă lume cu desenele sale. A adus zâmbetul pe buzele celor pe care i-a caricaturizat și a susținut vizual anumite branduri sau firme pe la evenimentele lor. Ca să nu mai zic că face niște pancarte pentru proteste care-ți garantează atenția pieței.

Urzeala Trumpilor, o formă de construire de zid, acum că iarna e la o lună distanță. Autorul: a voastră Alexandra.

Alexandra, ce faci tu mișto?

Mmm… aș putea să fac acum un nume, pentru ce fac eu? Nu pot să definesc într-un singur cuvânt. Îmi place și să desenez, să pictez, și să fac art and craft.

Adică, practic, ești un fel de artist plastic?

Nu m-aș numi un artist plastic. Sunt un novice într-ale desenului/picturii. Nu am studii de specialitate. Ceea ce fac este pur și simplu din pasiune și din talentul pe care-l moștenesc din familie.

Ce anume moștenești, și de la cine?

Desenul și pictura, în principal, sunt moștenirile primite de la mama mea. Ea în tinerețe a fost artist plastic experimentat, ajungând să aibă propriile expoziții. Acum face doar de plăcere, din păcate. Atât eu cât și surorile mele suntem pasionate de pictură, desen și chestiile din domeniul ăsta. De când mă știu am mâzgălit tot ce am prins. Când aveam 2 ani și jumătate, părinții nu mai aveau cu cine să mă lase acasă și s-au rugat de educatoarea surorilor mele să mă ia și pe mine la grupa mică, deși nu aveam încă vârsta pentru activitățile acelea. Din prima zi educatoarea a zis: ia de aici o foaie de hârtie, un creion și o radieră. Văzând că mă pricep, toți copiii au năvălit pe mine să le desenez de toate, cățeluși, pisicuțe, etc. Pe perioada școlii am mai desenat, în mare parte, în creion și tuș, după care, când am început să lucrez, am descoperit partea digitală. Pe atunci lucram la o firmă de publicitate. Am învățat să folosesc programe grafice, lucru despre care nu pot să zic că atunci mă fascina atât de tare, lucrând doar în programe vectoriale care nu-mi dădeau libertatea de mișcare sau creație. Nici nu eram atât de experimentată pe atunci.

Ok, și unde ești acum cu grafica?

Acum cochetez tot cu partea digitală, dar și am uneltele necesare pentru a fi cât mai creativă. Continui bineînțeles cu desenul pe hârtie și cu pictatul pe pânză, dar mai rar. De vreun an mi-am descoperit această plăcere, să fac caricaturi, printr-o provocare dată de un coleg de muncă. El m-a rugat să fac o caricatură pentru un coleg care pleca din companie. A fost destul de stresant la început, pentru că erau și foarte multe personaje de desenat. Nu mai abordasem niciodată această latură a desenului, dar pot să zic că îmi face foarte mare plăcere acum. Îmi place să descopăr domeniul și îmi place să mă perfecționez cu fiecare caricatură, să încerc să-mi găsesc stilul. Ce m-a determinat și mai mult să continui cu ele au fost reacțiile pozitive ale oamenilor, faptul că toți s-au recunoscut, au râs și au urmărit detaliile. Într-un cuvânt, le-a plăcut.

Creion, hârtie și fețele unor oameni simpatici.

Ce unelte folosești?

Pe partea de pictură, în mare parte acrilic pe pânză. Pentru partea de desen îmi place foarte mult hârtia cartonată de peste 200 de grame. Pot zice că am un fetiș cu hârtia cartonată. Folosesc creioane colorate acuarelabile, pe care le-am primit cadou de la o colegă de muncă de Crăciun. Îmi plac liner-ele negre, ador să conturez totul cu liner-e. Îmi place să mă plimb prin magazinele de profil și să cumpăr toate prostioarele. Cam atât pentru desenul fizic. Pe partea digitală, am încercat prima dată o tabletă Wacom Intuos cu care nu prea am reușit să mă înțeleg. Era foarte greu să desenez pe tabletă și să urmăresc tot ce se întâmplă pe ecranul laptopului. Plus că lag-ul îmi dădea mari bătăi de cap și îmi doream acel ”real feel”, ca pe hârtie. Și dorința mi s-a împlinit. Am primit cadou un iPad Pro cu care mă înțeleg de minune. I love it. Folosesc în principal programul Procreate dar și Concepts și Adobe Draw. Chiar dacă cel mai mult îmi place să lucrez pe tabletă, cu stylus-ul, să fac ce-mi doresc eu, am mai realizat design pentru materiale de evenimente, facebook cover-uri, afișe, cataloage, logo-uri, majoritatea pentru prieteni.

Niște prieteni și trupa lor. Lipsește Ștefan, dar o să apară și el la microfon curând.

Păi și cu talentul acesta, de ce lucrezi la corporație?

Pentru că nu m-am gândit momentan să fac bani din asta. Nu cred că pot momentan să renunț la job ca să câștig și să mă întrețin doar din desen sau din grafică, adică să încep ceva pe cont propriu. Și trebuie să-mi și plătesc ratele. Mă gândesc, într-un viitor, cândva, să trec de la a face doar câte ceva pentru prieteni la ceva mai mult, să mă extind, să fac un business din asta. Cum? Nu știu încă.

Cei de la corporație s-au gândit să profite de talentul tău?

Echipa din Belgia cu care lucrez zilnic a aflat de această pasiune a mea și m-au invitat să iau parte la următorul cel mai mare eveniment al corporației pentru un strop în plus de creativitate. Ei se gândiseră inițial că sunt genul de caricaturist la minut și aș putea oferi timp de câteva ore caricaturi pentru clienți și colegi. Pentru că nu începusem de mult timp să fac caricaturi, nu aveam nici viteza nici experiența necesare să fac caricaturi la minut. Nici nu e stilul meu. Mie-mi place să fac caricaturi cât mai detaliate, cât mai realiste. Așa că discutând despre ce aș putea face pentru eveniment a rămas să concep un comic strip cu experiențele clienților la eveniment, precum și câteva caricaturi post-event pentru câțiva dintre aceștia. Ei au fost foarte entuziasmați de idee pentru că Belgienii sunt mari iubitori de caricaturi și comic-books. Comic strip-ul a fost, din nou, o provocare pentru mine, fiind prima dată când a trebuit să creez conceptul de la zero. Să nu zic de presiunea pe care o resimți din partea unei țări cu o cultură uriașă în domeniu. Și comic-stripul și caricaturile au fost făcute de mână, pe hârtie.

Ce artiști contemporani urmărești și de unde îți iei inspirația?

Aaaah. Sunt foarte mulți și tocmai pentru că nici nu am un stil propriu și îmi plac mai multe genuri, nu mă opresc doar la câțiva. Îmi plac și ilustrațiile, și stecilurile, de genul celor ale lui Ortaku și Bansky. Îmi place de Doru Moscu, care este brașovean ca și mine, și pe care acum îl urmăresc cu interes. Eugen Erhan e foarte mișto, el face comicurile cu Fredo & Pid’jin. Îmi place și Mădălina Andronic, care are niște ilustrații ce-mi aduc aminte de basmele din copilărie. Bergthor Morthens  e un artist pe care l-am descoperit la Art Safari iar picturile lui sunt greu de clasificat. Sunt ușor satirice, majoritatea fiind cu oameni politici, supra-realiste, cumva, în culori foarte puternice. Iar inspirația o iau în mare parte din lucrurile care se petrec în jur. De exemplu, mica ilustrație pe care am făcut-o cu oițele, cu campania lui Daea, Alege Oaia.

Oițele se aleg între ele, dar nu așa cum vrea Daea.

Tu ai o minte foarte ageră când vine vorba de exprimarea cuvintelor pe un canevas. Zi-mi despre cele două pancarte din albumul #rezist.

Protestele astea care au avut loc la începutul anului nu au avut violența ca mijloc principal de comunicare. Au fost protestele minților luminate, ale oamenilor care chiar gândesc și înțeleg ce se întâmplă în țara asta și care nu pot lăsa lucrurile așa. Nu pot să zic că am stat prea mult să gândesc pancartele. Au venit de la sine. Am avut toate elementele de care aveam nevoie, ca sursă de inspirație, în piață și în cele întâmplate în afara ei. Primul panou pe care l-am făcut, cel cu ”high class fashion” a avut o latură ironică, respectiv ce costumație ar trebui să poarte ei pentru pragul acela de 200.000 de lei. A fost una dintre cele mai fotografiate pancarte. La un moment dat am fost intervievată și de TVR, reporterul întrebându-mă despre pancartă, iar apoi am văzut-o și în carte. Al doilea panou l-am făcut pentru tine, mai mult, nu pentru mine. Ambele au avut o prezență destul de bună pe social media, fiind preluate și șeruite de diverși influenceri. Au ajuns finalmente să dăinuie în acel album #rezist.

Un lucru sigur e mișto, că moda revine!

Zi-ne o încheiere.

De încheiere vă desenez ceva.

Unii zic că Soroș e în piață. Alții că-i la Mega. Adevărul e că Soroș e pretutindeni.

Un gând despre “Corporatiști mișto – Alexandra Ispas – Episodul 5

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s