Mi se pare un bullshit total asta cu Karma. Cu ”What goes around comes around” sau cu ”universul veghează la…”. La ce? Ce Karma a trăit Stalin? Ce Karma a primit tanti de la magazin care m-a fraierit la rest? Ce Karma a trăit Harvey Weinstein? Spune-i unui copil din Yemen care moare de foame că există Karma și că totul va fi bine.
Și totuși, cred în ceva similar karmei. Ca să explic în ce, cel mai bine exemplific asta printr-o scenă din House of Cards. Senatorul Underwood aștepta seara la el în birou, cu consultantul său, să ”se întâmple ceva”. Irelevant ce era acel ceva. Relevant e că Underwood se uită la Doug și îl întreabă dacă crede în Karma. Doug zice că nu, dar el îi răspunde că ”Ei bine, eu da. Hai să facem ceva bun”. Așa că pune mâna pe telefon și îl apelează pe șeful fostului său ofițer de protecție și-i spune să-l re-angajeze pe acesta (fusese dat afară pentru neatenție la locul de muncă). Apoi se întoarce pe ecran și explică privitorului, adică mie, că de fapt el nu crede în Karma și că face acest gest care deși nu înseamnă nimic pentru el, înseamnă foarte mult pentru fostul său ofițer de protecție.
Deci, dacă te plictisești, dacă aștepți să se întâmple ceva, cel mai simplu și productiv mod de a face timpul să treacă e să faci ceva bine, neașteptat, pentru cineva.
Eu îmi asum ceva în plus: atunci când trec prin ceva rău, ceva ce cred că nu merit, vreau să dau înapoi numai bine. Nu mă ajută dacă lumea știe că-s rău, nu mă ajută de loc să caut răzbunare, pentru că investesc prea mult efort în ceva ce îmi oferă satisfacție cel mult limitată.
Nu, nu cred în karma. Cred în bine.
Foarte real, asa cum cred eu despre bunatate,sau ca faptele bune le facem din egoism(pentru ca te simti tu extraordinar de implinit cand produci cuiva bucurie,deci o faci pentru sufletul tau)
ApreciazăApreciază
O faci pentru că e bine. Regula de aur. Și relelor e bine să le răspundem tot cu bine, că regula de platină.
ApreciazăApreciază
Sunt complet de acord, facem si bine, dar dupa ce ne asiguram ca ala de-a facut rau isi intalneste karma aia de-o merita! 🙂
ApreciazăApreciază