Dintotdeauna am trăit perioade cu întrebări specifice. La 3-7 ani oamenii mă întrebau ce vreau să mă fac când mă fac mare. Apoi, la 14-15 ani mă întrebau ce liceu vreau să aleg. La 18 ani mă întrebau de facultate. După ce m-am însurat a venit întrebarea: când faci copii? Toate întrebările astea au rol și de sfat. De exemplu, când răspundeam că vreau să mă fac tractorist, tataia îmi zicea să mă fac popă, să-i cânt la înmormântare. Ai mei băgau pastila cu avocatul. Alții cu doctori, cu ingineri, cu etc. Nimănui nu-i păsa de opinia mea, pentru că eram prea mic. Pe urmă au început să aibă încredere în deciziile mele, fie chiar și parțial. M-am dus la ce liceu am vrut eu, la ce facultate am vrut eu. M-am angajat unde am avut oportunitățile cele mai bune și am făcut bani pentru oamenii care au crezut în mine.
Însă de când am început activitatea cu Consiliul Elevilor am avut o constantă în viață: afinitatea pentru politică. Am studiat Științe Politice, am făcut un master în Comunicare Politică (și ceva Marketing Electoral, că sună bine), scriu des despre politică, citesc istorie și filosofie politică, urmăresc politicieni, critici și analiști politici, ce să mai, îmi place politica.
Întrebarea cu ”când intri în politică?”, sau varianta ei ciudată ”de ce nu te bagi în politică?”, e deja o constantă în viața mea. Adesea apar aceste ”spike-uri”, aceste creșteri în frecvența interogării, iar ultima astfel de creștere se datorează documentarului Recorder, 30 de ani de democrație, pentru că spre finalul lui apar eu cu o pancartă de ale mele, în Piața Victoriei.
Am avut multe pancarte semi-virale. Vreo 3 în albumul #rezist, una pe coperta cărții Ramonei Ursu, ”Statul Paralel”, și din când în când mi le mai văd drept imagine-titlu ale vreunei știri online. Și partea care-mi place e că de cele mai multe ori aparițiile astea îmi sunt semnalizate de prieteni.
Acum, dacă un om e pasionat de fotbal nu-l trimiți să joace la o echipă mare. Dacă cineva a studiat arta contemporană nu e neapărat un artist. Dacă am o chitară acasă și când 2-3 riffuri la ea nu sunt atât de ”talentat” cât să-mi fac o formație. Așa e și cu politica. Totuși, un lucru trebuie să mi-l recunosc, anume că nu sunt ca toți păreriștii care se uită la Realitatea și citesc Activenews, iar când mă uit la scena politică din România, văd că e plin de păreriști în politica mare, diletanți din toate punctele de vedere, mai puțin când vine vorba de degustat cârnați de porc. Deci, vorba aia, știu că-s prost, dar când mă uit în jur, prind curaj. Și poate că din afara creierului meu se vede lucrul ăsta un pic mai bine decât îl remarc eu, habar n-am, presupun doar.
Nu am intrat în politică până acum pentru că nu mi-am permis financiar. Am colaborat cu mulți oameni din politică, de la toate partidele mari. Am fost și membru de partid în adolescență. Am ținut seminarii unor partide mai mici și unor ONG-uri, pe subiecte politice. Am făcut pariuri pe rezultate electorale în repetate rânduri. Am ieșit în stradă când a fost nevoie, când am simțit că trebuie sau când m-a plătit Soroș. Mă rog, încă aștept banii ăia. Mă bucură mereu când lumea îmi cere opinia ”cu cine să votez”, și mă bucur și mai mult când știu că am convins oameni să iasă la vot, sau când le-am întărit credința în candidatul pe care l-au ales. Într-un fel, pot spune că am făcut, și fac, politica pe care mi-o permit și care-mi place.
Astăzi, aș avea mai multe variante pentru o eventuală carieră în politică. Să le luăm pe rând.
- Independent. Independent ce? Trebuie să strâng semnături pentru aproape orice funcție mi-aș dori, și n-am timp, n-am bani, n-am oameni. Sunt independenți mult mai bogați, cu mai mult timp și cu multe uși deschise care nu reușesc asta. Descurajant. Plus că, din toți care-mi zic ”te susțin, Paul” (adică 10-20 de oameni, familia inclusă) cred că jumătate ar da în fapt votul cuiva care are mai multe șanse, doar ca să nu-l irosească. Știu asta pentru că eu așa i-aș sfătui.
- PNL. Cunosc suficientă lume cât să încep lucru la PNL în 30 de zile, dacă-mi propun. Totuși, cum aș putea să lucrez la partidul care a făcut USL-ul, actul premergător victoriei lui Dragnea în 2016. Nu, încă PNL nu a demonstrat că s-a rupt total de acel trecut, deși a făcut pași importanți în acea direcție.
- PSD. Fuck no. Deși aș putea cu mare ușurință, mai ales acum că vor să se schimbe și au nevoie de oameni noi cu gândire curată. Problema e că eu nu sunt socialist, urăsc corupția și pe cei care au girat mișcările de la începutul lui 2017, fie și tacit.
- USR-PLUS. Îi pun la un loc că fuzionează. Poate singura formațiune politică care m-ar atrage e PLUSR-ul ăsta. Deși e scindat, dă semne că vrea unitate. Deși e proaspăt, dă semne că va rezista pe scena politică încă vreo 3-4 ani minimum. Deși Barna n-a intrat în turul 2, susținerea de care se bucură partidul e cel puțin onorabilă. Dar eu am o problemă cu libertatea de expresie. USR-ul și o bună parte din membrii săi au acest obicei de a ”face raport” dacă cineva postează ceva ce nu convine ideologiei partidului. Ideologie care încă nu este adoptată. Să intru într-un partid și să fiu luat în colimator sau chiar suspendat pentru că critic lucrurile care nu-mi plac, mai ales la un partid fără o ideologie? Asta nu pot să fac.
Și poate cel mai important lucru dintre toate e că nu îmi permit financiar o carieră în politică. Să fiu 4-6 ore pe zi dedicat partidului e un cost financiar prea mare pentru mine, mai ales când știu că postul de la stat pe care l-aș prinde ar putea veni peste 4 ani sau ar putea să nu vină deloc, pentru că are cineva o pilă mai bună. Da, da, și la PLUSR tot pilele vor prima competenței. Am văzut de prea multe ori injustiție în politică și prea mulți oameni care nu merită urcându-se pe culmile succesului doar pentru că aveau timp și bani. Nu, clasa socială din care vin eu nu are loc în politică, încă. Are loc în stradă unde va fi înjurată cu precădere pentru nu are timp să răspundă injuriilor. Are loc la muncă unde va fi taxată pentru că dacă nu acceptă, moare de foame. Singura parte bună e că clasa socială din care vin eu are loc în cabina de vot, iar eu ca om care nu face politică voi munci pentru ca comportamentul din cabina de vot să fie unul informat.
Altfel, dacă are cineva vreo ofertă pentru vreo colaborare politică, sunt deschis, ca pe Linkedin. Scrie-mi și vorbim, dar eu nu te caut. Că n-am timp. Și nici bani.
IsPaul zice 