Ăștia nici nu-s atât de inteligenți încât să fie capabili de răul pe care voi vi-l imaginați. Review la Don’t look up.

Scriu și eu despre noul film al lui Adam McKay, că nu e filmul lui DiCaprio sau a lui Streep. Nu înțeleg toată vâlva asta din jurul lui. Adică, în bula mea majoritatea l-au apreciat. Am văzut și vreo 2-3 comentarii de Facebook puse aiurea cu conținutul ”mă așteptam la altceva de la distribuția asta”, sau ”Adam McKay e un liberal spălat pe creier”, dar cam acolo se opresc comentariile negative. Toată lumea apreciază filmul, și eu mă număr printre cei care s-au bucurat să-l vadă. Mă rog, după The Big Short și Vice, McKay a demonstrat că e printre cei mai buni satiriști în viață, deci m-am uitat fericit la controversatul, de Netflix produsul, cu DiCaprio și Lawrence căstuiți, mărețul ”nu privi sus”.

Satira merge în ”ambele” direcții ale spectrului politic, deși majoritatea invocă doar direcția anti-știință a satirei, sunt câteva aspecte geniale și pentru cei care sunt pro-știință. Practic, indiferent de care parte a poveștii te-ai afla, ești cu ușurință parte a satirei, și dacă asta te deranjează, să râdă un regizor de propria-ți prostie, filmul nu e pentru tine, dă-i nota 2 și trăiește-ți ignoranța mai departe. [de aici bag spoiler-e, nu mai citi dacă nu vrei să-ți stric filmul] Dar pe mine m-a frustrat când personajul lui DiCaprio și-a luat celebritatea în cap. E ceva ce nu speram să trăiesc. M-a super-frustrat când, în ciuda citatului din titlu – care azi e valabil – filmul a luat întorsătura SF în care mi-a arătat că businessmanii inovatori ar da foc planetei doar ca să-și vadă visele îndeplinite. Și înțeleg că pe atei i-a necăjit faptul că printre ultimele trăiri pe care personajele le-au vrut în colectiv a fost o rugăciune. Asta nu m-a frustrat.

Dar stai să vezi ce are McKay pregătit pentru creduli. Are pregătită fix revelația realității, gen te uiți sus și vine cometa aia spre tine, o vezi cu ochiul liber, și dintr-o dată îți schimbi opinia politică, și gata, crezi, chiar dacă e prea târziu. Chestie care arată și cât de credul e McKay, prea puțină lume își schimbă convingerile în baza evidenței. Pandemia a demonstrat cumva asta. Lumea alege divorțul anului în fața sfârșitului lumii. Lumea vrea să i se spună ce să creadă doar ca să fie împotriva a ce i se spune, pentru simplul fapt că dacă adevărul creează frică, nu e bun. ”Refuz să trăiesc în frică” – sună cunoscut? Asta mi-a amintit de un alt comentariu citit pe facebook: ”refuz instinctul de turmă de a mă uita la acest film”. Ce spun cuvintele astea de fapt: ”Stau pe o platformă unde e toată turma, reacționez la conținutul generat de acest subiect care face mișto de oamenii care reacționează pe Facebook la subiecte pe care nu le înțeleg și sunt mândru de asta”. Mi se pare delicios felul în care satira se face și în afara filmului.

Dar să trecem peste descrierile astea, să ne luăm de chestii tehnice, scurt. Distribuiția e aproape totală. Fiecare personaj e caricatural în adevăratul sens al cuvântului, dar mult mai autentic decât alte sforțări ale lui McKay, gen Anchorman. Scenariul e foarte bine scris, cu elemente de continuitate destul de autentice (de ce i-o fi pus generalu să plătească pentru ceva moca?), și extrem de amuzant. Actorii au făcut tot ce au putut cu rolurile date, dar nu toți sunt Peter Sellers în Dr Strangelove. Și că tot vorbim de capodopera lui Kubrick, în multe privințe Don’t Look Up este o actualizare a clasicului din 1964. Pe atunci ne era frică de sfârșitul nuclear al lumii, acum situația e alta, ceva cu schimbările climatice, dar satira tot acolo e. Editarea e genială pe alocuri și mediocră în rest, iar utilizarea excesivă a green-screen-ului mi se pare obositoare, dar presupun că filmarea în condiții de pandemie a generat situația asta. Muzica și sunetul nu se laudă cu nimic, poate doar melodia aia caterincă a lui Ariana Grande în care face mișto de toată lumea să genereze ceva vâlvă.

Însă ceea ce face filmul genial e starea emoțională pe care ți-o creează. Nimeni nu vrea să se uite la un film să se simtă anxios, frustrat și cu credințele luate peste picior. În filmele cu care lumea e obișnuită, acțiunea e făcută de eroi, iar pulifriciul de rând e băgat în seamă doar când i se salvează copilul din fața autobuzului nebun. Cum să simți neputință și lipsă de eroi care să salveze situația? Cine petrece 2 ore jumate doar ca să vadă sfârșitul lumii întâmplându-se? Cică ”comedie” dar moare toată lumea… ce-i asta? Ei, aflați că bula mea de pe mult-hulitul facebook s-a cam uitat și i-a cam plăcut. Îmi place de mine că-mi aleg bine prietenii.

Poza luată de aici: https://screenrant.com/dont-look-up-movie-posters-meteor/

Autor: ispaul

Eu scriu pe blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: