Păreri.

Păi lucrurile sunt destul de ciudate. Mă tot lovesc de așa-zisa ”politică corecta”, cea care zice de ”nu rasismului” și de ”welfare for all”. Poi da, sunt perfect de acord, susțin și mi-ar plăcea. Dar când zice John Lennon in ”Imagine” ca să ne imaginăm ca nu îs țări și ”White Lion” zice că ar fi bine să nu fie președinți, oare unde ne ducem? Practic, ajungem la distrugerea referințelor din Rousseau și Hobbes. Păi oare o fi corect? Nu oare ăștia au pus bazele politicii corecte? Nu oare afro-americanu care-i zice ”nigga” și care nu îi lasa pe albi să le zica ”nigga” e rasist prin însuși comportamentul asta? Oare nu ăla de mere în Germania, trage plod și trăiește din ajutorul de stat distruge ideea de ”welfare-state”?

Poate retorica folosita de mine nu e cea mai corectă, dar bine ar fi ca cei ce predică chestiile astea sa și practice, din celebrele versuri ale lui Barry White ”Practice what you preach”, că vine Zach de la Rocha și ne-nvață în versurile RATM cum să ne cunoaștem inamicul și altele.

Bine ar fi sa nu ne trezim iarași într-o utopie orwelliana sau într-o lume a lui Huxley… Bine ar fi!

Retardații și sondajele

Zic, bineînțeles, tot pe realitatea punctnet văd un articol cu un sondaj făcut de IRES care zice așa ”potrivit studiului, 1% dintre respondenţi spun că au participat la toate manifestaţiile din localitatea lor, 4% au răspuns că au participat la mai multe proteste, iar alţi 4% au declarat că au participat o singură dată la manifestaţii”… Matematica simpla: 4+4+1 = 9… 9% dintre respondenți… Presupunând că este un sondaj valabil la nivelul întregii țări (da, se precizează asta în material), ajungem să zicem ca 9% au participat la proteste. Buuun… Facem un calcul, și for the sake of the argument excludem oamenii plecați din țară și minorii din categoria noastră. Adica, din 2j de milioane scădem cam 4(oameni tirați) și înca 1 (tineretul din ziua de azi). Adica ajungem la un 15 milioane… buuun, zicem ca-s 15 (deși eu zic ca-s mai mulți). Acum, deschidem ordinatorul și tastam 9 steluță 15 bară 100 și dă 1,35… milioane. Cum, cum…? Au ieșit 1,35 milioane bucăți individuale de oameni la proteste…? Unde? De la revoluție în coace poate, incluzând și meri-mini-miner-mineriade și toate ieșirile din piață… poate strângem d-un Trinidad Tobago așa…

Dar, ca să nu fiu rău, iarăși spun că, sa îi analizăm strict pe ăia 1 procent care au ieșit constant. aclași calcul matematic ne arată ca 150.000 de oameni au fost zi de zi la proteste… Adică 3 stadioane naționale pline, mereu în piețe. Dacă includem jurnaliștii și jandarmii, plus îi dăm unicului protestatar valoare de 50.000+ tot nu cred că ajungem la 100.000 constanți, în piețe. Poate că la apogeul lor, protestele din toată țara (inclusiv cei 23.000 pseudo-participanți la mitingul USL) au ajuns la peste 150.000. Prooobabil! Dar să trecem mai departe. Să zicem că cei 1,35 bulioane de inși au făcut cu schimbu: azi un rând, mâine un rând și tot așa. Să aproximăm 20 de zile de proteste (unde-s mayașii să le țină calendarul când ai nevoie de ei)… Și dividem, ca la clasa I: 1350000 la 20 și dă 67,500 constanți în piețe. Poi stai așa… parcă erau 150.000??? Bine, frigul, astea, mai mere omul la un vin fiert, etc… Hai să o mai tragem maximum de păr încă o dată și să spunem că împărțim 67,500 la peste 60 de orașe protestANTE… ceea ce ne dă, iarăși… un 1000 de inși în stradă. Cifra asta este: pe fiecare localitate, în medie, timp de 20 de zile…

Ca să nu le spun celor de la IRES să beșească cu sondajul lor (cred că dacă îl făceau în piețe nu le ieșeau cifrele astea astronăutice), le spun să scrie așa (hai nu lor, ci celor de la punctnet ziși și realitatea): mulțumesc că mi-ați dat, again, motiv de râs!

Cuvinte alese! sau culese!

Cred că nu mai este o noutate că citesc ştirile şi de pe realitatea punct net. Şi totuşi, multe dintre ele ma amuză teribil. Trecând peste evident amuzanta ştire cu omu împuşcat de vulpe (am cam luat locul ursului în povestea asta), ajungem la mirificul limbaj de maior jandarm, respectiv un puşti şi-a manifestat stările emo în timpul orei. Dar cum poţi tu, nene cu academeie, cel puţin teoretic, să zici că s-a tăiat unu. Nu poţi, bineînţeles, că altfel nu ar mai părea, citându-l pe Badea, deontologic. Şi aşa ajungi să spui următoarea afirmaţie: „La faţa locului jandarmii l-au identificat pe numitul P. A. ce prezenta o plagă deschisă în zona încheieturii membrului superior drept. Asupra numitului a fost găsit un cuţit achiziţionat anterior automutilării”.

Analiză pe text: La faţa locului – cum cum, la faţa lui? abia aştept să găsesc evenimentul petrecut la spatele locului…

jandarmii l-au identificat pe numitul P.A. – deci jandarmii, chiar ei, având cursuri de atenţie sporită şi chiar şi cărţi bazate pe viaţa lor, adesea scrise de Arthur Conan Doyle, au reuşit efortul supraomenesc de a identifica un tânăr cu mâna plină de sânge, zis şi „Numitul”.

prezenta o plagă deschisă în zona încheieturii membrului suprerior drept. Eu vreau să îl aud pe acest om comentând un meci de fotbal. Deja mi-l imaginez: jucătorul pe post de atacant a constatat că direcţia de parcurgere a mingii era elocventă, drept urmare a acţionat ca atare, folosindu-se de partea transverală a părţii inferioare din membrul său inferior stâng pentru a declanşa o acţiune de împingere a mingii spre poarta adversă, reuşind astfel să deplaseze balonul după linia de marcaj aflat între cele două bare, paralelă fiind cu bara dispusă transversal.

Şi apogeul: asupra numitului s-a gasit un cuţit achiziţionat anterior automutilării. Vreau să văd şi eu persoana care se taie cu un cuţit pe care îl cumpără după ce se taie…

Problema eu o văd aşa, decât să spui că în pădure ursul face mor, mor, mai bine spui că unele mamifere ce se regăsesc în zone forestiere menţionează aprig şi repetat: sucombez, sucombez…

Vă rog, cineva să-mi explice!

Dragoste, bani și sănătate – o incursiune

Sunt superstițioși, superstițioși, da mulți! Ce-mi veni, poate te întrebi. Păi este simplu. Cică zice în astre că viitorul îmi este scris și că sunt influențat și că sunt tot felul de energii pe care le poți interpreta ca să le înțelegi. Și eu răspund: ce mă?

Adică ce treabă are galaxia Sombrero cu scumpirea petrolului?

Crecă ați înțeles despre ce este vorba în postul ăsta cu siguranță. Și dacă ați înțeles, ce? Eu tot am să continui să tastez. Respectiv:

– zică-se că dacă pică o stea, moare un om (sau dacă moare un om pică o stea), eu mai corect aș zice că la fiecare vo 100 (cel puțin) de stele care mor, moare și un om. Este matematică simplă: se estimează existența a 17×10 la puterea 10 galaxii existente în univers, iar o galaxie are cam 10 la puterea 10 stele (o sută de miliarde înmulțit cu 170 de miliarde ) împarțit la durata medie de viață de zece miliarde de ani, asta da… multe stele ce dispar pe secunda, deci da, așa este, aveți dreptate, la fiecare om mort dispar vo 100 de stele (acum e posibil să fie cu plus sau minus, că nu stau sa calculez). Btw, stelele căzătoare sunt un fenomen foarte rar și reprezintă defapt niște asteroizi ce ard în atmosfera Terrei (deci când sunt foarte mulți asteroizi – e genocid).

– tot se zice ca 2012 aduce ceva… bah, eu zic că aduce 366 de zile a câte 24 de ore fiecare, o olimpiadă, niște confruntări fotbalistice europene la care, noutate, România nu participă și posibil și ceva inundații, de ce nu, erupția unui vulcan și poate și ceva conflicte armate… Garantez cele spuse cu închiderea blogului (iar la vulcani îi includem și pe cei marini). Crecă îmi voi schimba numele în IspaStradamus…

– altă distracție: mor păsări, ce ne facem? Cum, cum? Zici că pică păsări moarte din cer? Ia fi atent aici (în special tu americanule, că asta a spus-o unu mai tare ca mine, doctor și om de știință -): în America există vo doua miliarde de păsări, dintre care un miliard mor anual, deci faptul că le vezi pe străzi este pentru că le faci poze și isterizezi lumea cu ele. Aaaa, au murit și la noi 300 de grauri în Constanța? Păi normal, s-au înfruptat din struguri fermentați toți și s-au intoxicat cu alcool (adică au murit de comă alcoolică toți – true story!) Suntem obsedați de coincidențe!

– Zică-se că o să pice guvernul că acum vrăjitoarele pun legări pe miniștrii, numa că ăștia poartă mov joia și nu se leagă (da frate, știre reală despre România pe nu știu ce post de tembeliziune USA-nez, ce-i drept pamfletară)… Iarași nu înțeleg, ce treabă are melodia lu’ Googol Bordello cu reducerile salariale?

– Dilema continuă cu cititul în diverse chestii. Păi decât să amesteci cărți de tarot pentru „salarii de nimic” mai bine te faci Krupier (iță) și mai iei câte un bacșiș. La fel cu cititu în cafea: ce faci acum de când s-a inventat cafeaua la filtru (adică fără zaț)? O mai punem și pe aia cu tanti Baba Vanga ce prezice viitorul. Altă treabă simplă: zic un șir de evenimente cât mai intortocheat posibil și folosind cea mai proastă Iugoslavă posibilă, ca ăia de mă înregistrează să poată să interpreteze cum vor.

– Altele: pisica neagră (care-i legătura dintre animalul de non-culoare și faptul că ai luat notă mică la examen. să fie oare faptul că n-ai învățat? nu, e clar pisica de vină!), gura de canal cu 6 găuri (deci nenea care făcea un ban cinsitit la uzina de dat găuri în capacele de canal cred că are depozit frigorific acum), busuioc sub perna (dacă vrei să visezi frumos, îți spun că busuiocul nu e chiar atât de bun pe cât se zice, încearcă tradiționala cânepă), baie în apă înghețată (ești nebun? vrei hipotermie și nu știi cum?), ai intrat în cameră și a luat gol Steaua – IEȘI AFARĂ CĂ ADUCI GHINION (de ce să zici că e vina lu Nicoliță, că doar deh…). Lista poate continua fooaaarte mult, dar vreau să trec la preferata mea:

– ASTROLOGIA – DEXu zice bine pseudoștiință, eu aș zice mijloc de pierdere a timpului cât mai destructiv cu putință. Cum, serios, cum… Adică ești leu, deci ai orgoliu; gemeni, deci ai două fețe; balanță, deci ești schimbător. Nu frățică, astea au apărut pe vremea când oamenii nu dădeau nume la luni și nu numerotau zile, ci pe vremea când singurul mod de a știi când te-ai născut era să vezi lângă care stele este luna atunci. Simplu. Și acum vine câte o tanti cu postliceală la televizor și ne zice că avem tot felul de predispoziții și afinități. Hai, oamenii de știință se bat în bosoni și quark-uri și tu vii să ne zici că mâine o să stau prost cu sexu dar bine cu banii? Păi mă duc cu banii la femei, să vedem atunci! Aaaa, nu se aplică tuturor membrilor zodiei, că ai ascendent. Și dacă ascendentu nu face nimic, găsim descendent și combinăm cu anu nașterii și atunci este clar, am dres-o.

Neti Sandu:

Aceeași freză, aceeași emisiune, acleași zodii – din 1995

 

Și dacă toate astea nu sunt suficiente, mai am ceva de adăugat: dacă vreți să vă pierdeți vremea cu toate prostiile astea de superstiții, eu zic să vă canalizați energia într-un scop cu adevărat constructiv (dar fără ascendent).

Mda, am mai scris un post (consecvent, nu?)

Răsfoind netul te loveşti de tot felul de inepţii şi tâmpenii, dar şi de lucruri amuzante, uneori chiar awsome! E, asta nu ştiu unde să o introduc, dar am să vă spun mai întâi despre ce este vorba, iar apoi voi delibera:

„Jumătate din angajaţii de la uzinele FIAT se îmbolnăvesc subit când Juventus are meci”. Păi bine măi, în aceste condiţii oare nu suntem şi noi îndreptăţiţi la îmbolnăvire subită? Ce-i drept, românii îşi rezervă acest drept ori de câte ori nu au chef, şi ori de câte ori vor să facă orice altceva decât să muncească.

„Şefu, ştiţi, am aflat că nu există Moş Crăciun şi sunt deprimat, deci nu mai viu la muncă”. Acelaşi lucru se aplică şi pentru şcoala „E  ziua mamei mele şi trebuie să mă duc să iau tortul de la cofetărie”… La grădiniţă însă lucrurile sunt mult mai simple „Doamnaaaa, am facut pipi pe mine”, şi te-a trimis acasă. Oare de ce latinii sunt un neam de chiulangii? Român, italian, spaniol, portughez, chiar şi francez (aaaaa, iară ne atacă nemţii? păi n-am chef), indiferent ce naţie care a uitat de ablativ eşti, vei fi un chiulangiu crunt.

Păi şi dacă joaca Juve, şi tu trebuie să munceşti, preferi să nu munceşti, e simplu. Dar ce ar fi să munceşti şi Juve tot să joace? Ar fi sfârşitul lumii? Dar dacă ai sta la şcoală până la ultima oră, chiar dacă e ora de religie şi tu eşti protestant – agnostic – ateu – catolic – nu-ţi place religia – sau îţi place da n-ai chef – orice e în şcoala-muncă nu este degeaba. Asta am realizat eu după (22 – 7 + 0,5) cinşpe ani şi două sferturi de şcoală şi în jur de un an de muncă… Oare de ce sunt unii de 50 de ani care se supără că tre să iasă la pensie la 65 în loc de 64? Sau de ce există femei care se urcă pe pereţi când află că acum au voie să stea acasă cu copii numa 1 an (doi dar cu mai puţini bani) sau de ce se plânge profesorul că el câştigă doar 1000 de lei când el lucrează 15-20 de ore pe săptămână. Pune mâna şi fă altceva în timpul liber!

Şi cel mai tare dintre toate: Crin Antonescu şi Victor Ponta – parlamentarii cu cea mai scăzută prezenţă. Cum poţi fi tu un model de consecvenţă în cazul ăsta? Cred că singurul lucru la care noi românii suntem consecvenţi este la lipsa de consecvenţă (moamă cât de original am fost), şi da, nici eu nu sunt consecvent cu scrierea pe blogu-mi!

Vrăjitoare – argumente pertinente!

La ce te gândeşti când auzi cuvântul „vrăjitoare”? La Harry comPotter sau la babele alea urâte şi zbârcite care se topesc atunci când arunci cu apă pe ele (de fapt nu se topesc ci le cade jegul de pe ele), sau la ţigăncile autohtone împodobite precum pomul de Crăciun, în aur, fuste colorate şi prostie (asta nu se găseşte neapărat în pomul de Crăciun). Cert este că imaginea Hollywoodiană nu mai exista de ceva timp în realităţi (ca şi cum ar fi existat vro dată), iar imaginea actuală şi autohtonă vrăjitorească este specifică celor tuciurii cu 2-3 clase mai multe decât Titanicul (că tot a fost filmul la teve recent). Totuşi, aceste exemplare pe care nu le mai vezi în momentul în care stingi lumina au reuşit să mă impresioneze cu un interviu şi citez:

„Aceşti oameni care conduc această ţară, o conduc cu picioarele şi nu cu capul. Să ne deschidă cabinete de vrăjitorie, să testeze fiecare vrăjitoare ce poate să facă. La urma urmei să ne facă şi nouă o pensie. Pentru că nu este normal. Dacă dai, trebuie să şi primeşti. Nu ne-a învăţat statul. N-au avut o şcoală sau un liceu să ne-nveţe ghicitorie sau vrăjitorie”, spune, revoltată, vrăjitoarea Brăţara (citat de pe realitatea punct net).

Adică, un argument pertinent, bine enunţat şi corect argumentat poate face mai mult decât un solz de şarpe în gură de broască în braţele unui pisic într-o cupă de aur, pe malul Dâmboviţei. Cu alte cuvinte se poate ca o vrăjitoare să aibă cap, cel puţin pentru a îi ataca pe cei ce doresc să le submineze independenţa financiară prin introducerea în nomenclatura muncii a jobului de „ursicătoare” sau cum o fi trecut.

Mă rog, magia albă (pentru că aia neagră cică nu e bună, că deh, există magie bună şi rea) se vrea impozitată, şi cum e la moda, IsPaul scrie şi el despre asta, ca să nu-şi piardă cititorii, cu alte cuvinte, el încearcă să vrăjească pe cel ce aruncă pupila pe cuvintele aşternute digital, deci poate că în noua nomenclatură, dacă nu se va înfiinţa rolul de blogger, mă bag şi eu la vrăjitorie!

Poliţia română işi face, şi anume, datoria!

Cam aşa arăta domn Agent cu o linie pe umăr. Mă rog, mai pe scurt relatarea sună astfel:

Suptsemnatul se deplasa într-un vechicul de non-culoare albă în zona gării de norod. Prin acia, şi anume, zonă, se află o trecere de pietoni, iar suptsemnatul aflat pe banda a treea nu a acordat prioritate pietonului care tocmai călcase aşa-numita zebră, astfel domn agent s-a autoconstatat sesizându-se şi s-a inceput a gesticula cu mâna în sensul de, ca suptsemnatul să, şi anume, oprească.

Zis şi făcut, numa ca io, neştiind care este mersul, ştiind ca nu-s tocmai bătut în cap şi etc, am zis că ăsta doar vrea să schimb banda, şi aşa am făcut, da abia apoi mi-a picat fisa, după ce am văzut ca mai este încă vo 6 inşi cu chipie pe acolo, că ar fi trebuit şă mă returnez la locul faptei.

Am întors, domn agent venii spre marca reno, tip symbol şi îmi ceru actele, zicând prin menţiune ceea ce suptsemnatul a precizat mai sus. Apoi luă perseverenta decizie de a reţine carnetul cunoscut sub formă de permis de şofer pentru vo 3j de zile. Apoi dădu dovada şi se tiră.

Acum voi ziceţi: Ispaule, tu oricum eşti un şofer prost şi mai bine că ai rămas fără carnet, şi eu zic, da frate, aveţi dreptate! Dar o sa fiu fără carnet numa vo o lună aşa…

Peseu, sa nu se înţeleagă că am ceva cu poliţia, eu chiar am încălcat legea acum, şi până acum nu numa pe aia!

Master… sperăm – updeit

Da, şi zic că m-am dus şi eu ieri să dau un interviu, şi mai zic că eu chiar am făcut asta, respectiv mi s-a luat un interviu. Am zis acolo tot ce am avut de zis şi aştept ca din cei 2j cinci de inşi să intru şi eu printre primii 10, căci mnah, numa ăia intră la buget. Ar fi ideal să fiu admis la buget că aş scăpa de o grijă de vo 26 de bătrâne.

Mă rog, am făcut febră musculară deja de la cât îmi ţin „fingers crossed”, dar totuşi sper să fie rezultate, dacă nu… asta este…!

Zic din ou… am intrat la Mastăr, studeiz comunicarea politică şi marketingul electoral vo 2 ani, dar ştiu sigur că primul este moca! gen.

Totally random ideas!

Am o totală disatisfacţie… Nu ştiu unde să o înregistrez. Este genul ăla de somn pe care îl ai, dar nu pentru că eşti obosit, ci petnru că eşti plictisit. Monotonia se manifestă constant, iar lipsa scrierii pe blog a făcut parte din această monotonie. Aşadar m-am gândit să rup îndelunga tăcere şi să tastez câteva idei.

Cu ce să încep… Păi în primul rând trebuie să spun că am văzut vo 2-3 filme care trebuiesc trecute în lista de „obligatoriu” sau cum ar zice vrun anglofon: „must-see”-uri.

Deci, ca să vedeţi că holocaustul a fost biliboaca pe langă ce s-a petrecut în Africa, uitaţi-vă la Hotel Rwanda, şi veţi înţelege că atunci când evreii se plâng că au fost biblibociţi de nemţi ei fac un abuz şi noi suntem fraieri că punem botul. Tot în categoria Africa intră şi „the last king of Scotland”. Ambele filme se bucura de nominalizări şi laureaturizări (nu lăturizări) oscarigene.

După această scurta incursiune în lumea filmului, trebuie să trecem la cotidian şi să spunem că Sorin Ovidiu Vântu a fost în sfârşit arestat. Ăsta o să păţească precum Al Capone şi o să fie închis pentru o chestie mult mai măruntă decât ceea ce a făcut. Măcar atât să primească cei 400.000 de păgubiţi, adică 4,5% din populaţia ţării şi mult mai mult dacă este să luăm în considerare familiile pe care aceştia le aveau în întreţinere.

România joacă un fotbal de rahao, sau căcat, cum ar zice alţii… Nu suntem în stare să batem Belarus sau Albania, singurele ţări geografic în Europa a căror economie aproape că o întrecem. La toate acestea se adaugă faptul că s-a remaniat guvernul, fapt coroborat cu lipsa acută de inteligenţă în rândul celor care stau cu ochii pe agitatori.

Observ un continuu şi perpetuu „hate speech” în rândul televiziunilor româneşti. Duna TV urlă că vrea ţinut secuiesc, Beunu Teve zice că băsexu e şmecher cu j m, apoi apare Badea M care spune că nu este adevărat, iar la realitatea se întreabă „păi cum, băsexu a spus că e şmecher, deşi nu este, ceea ce înseamnă că nu este”, apoi tot pe beunu teve se dă în reluare ca băsexu e şmeker, numa că pe oteve s-a dat înainte de arestare reluarea arestării. Cu alte cuvinte sunt scârbit de televizor.

Noroc că mă mai uit la discovery, care şi aia haleşte cu Perversu ca pă Târgu Ocna tot felul de inepţiozităţi. A, scuze, vorbeam defapt despre Neişionăl Giogrefic Cianăl, că Discovery este relativ OK.

Muncesc, mănânc când apuc, n-am bani (de altfel asta nu e noutate), vreau sa intru la master, ceea ce înseamna că trebuie să îmi fac un eseu şi un dosar şi să îl şi depun, vreau să dorm, şi nu mai ştiu. Cert este că trebuie multe!

Vă pup şi ne vom mai povesti când mă voi plictisi din ou.

Motive ca să nu te apuci de licenţă

Stăteam astăzi şi mă întrebam de ce nu mă apuc şi eu ca tot omul botezat de licenţa aia nenorocită. Şi iată câte chestii mi-au putut trece prin cap:

1. Pentru că mereu ai altceva mai bun de făcut…

2. Pentru că deşi eşti în an terminal şi totul a decurs bine trebuie să vină un prof-profă care să dea cu băţul în baltă şi sa te facă să strângi din buci pe ultima sută de metrii.

3. Pentru că preferi să scrii pe blog decât despre subiectul principal de licenţă.

4. Pentru că dacă îţi bate cineva la uşă abia aştepţi să vină cu o propunere de ieşeală sau altceva, orice altceva.

5. Pentru că nu ai chef.

6. Pentru că deşi ai scris o pagină nu-ţi mai vine să mai scrii încă 39.

7. Pentru că nu ai iniţiativă. Dar de loc!

8. Pentru că nu e ca şi cum viaţa şi viitorul tău ar depinde de asta.

9. Pentru că ştii deja tot ce e de ştiut despre tema ta de licenţă (nu-i ăsta scopul?)

10. Pentru că ai face orice altceva, dar orice (parcă am mai zis asta…)

11. Pentru că te calmezi când auzi că încă o jumătate din grupă nu s-a apucat încă, iar din cealaltă jumătate n-a terminat nimeni.

12. Pentru că stai şi citeşti asta în loc să te apuci o dată!

13. Pentru că cifra 13 aduce ghinion (sunt motivele mele, eu le inventez!).

14. Pentru că poţi găsi cel puţin 13 motive ca să nu te apuci.

15. Pentru că somnul si noul episod din House sunt nişte motive chiar bineîntemeiate.

16. Pentru că dacă nu s-a scos House, s-a scos Big Bang Theory sau oricare alt serial pe care îl urmăreşti.

17. Pentru că parcă ai mai fuma o ţigară, mânca o ciocolată, shaorma la 2 lei…

18. Pentru că nu vrei şi nu vrei.

19. Pentru că ţi-a rămas gândul la shaorma aia…

20. Pentru că iaca s-au făcut 2j de motive şi cu sigurană ai mai găsi, dar parcă te-ai apuca puţin de citit măcar pentru licenţă…