Paul Ispas – IsPaul.ro – Pagina 22

Mda, am mai scris un post (consecvent, nu?)

Răsfoind netul te loveşti de tot felul de inepţii şi tâmpenii, dar şi de lucruri amuzante, uneori chiar awsome! E, asta nu ştiu unde să o introduc, dar am să vă spun mai întâi despre ce este vorba, iar apoi voi delibera:

„Jumătate din angajaţii de la uzinele FIAT se îmbolnăvesc subit când Juventus are meci”. Păi bine măi, în aceste condiţii oare nu suntem şi noi îndreptăţiţi la îmbolnăvire subită? Ce-i drept, românii îşi rezervă acest drept ori de câte ori nu au chef, şi ori de câte ori vor să facă orice altceva decât să muncească.

„Şefu, ştiţi, am aflat că nu există Moş Crăciun şi sunt deprimat, deci nu mai viu la muncă”. Acelaşi lucru se aplică şi pentru şcoala „E ziua mamei mele şi trebuie să mă duc să iau tortul de la cofetărie”… La grădiniţă însă lucrurile sunt mult mai simple „Doamnaaaa, am facut pipi pe mine”, şi te-a trimis acasă. Oare de ce latinii sunt un neam de chiulangii? Român, italian, spaniol, portughez, chiar şi francez (aaaaa, iară ne atacă nemţii? păi n-am chef), indiferent ce naţie care a uitat de ablativ eşti, vei fi un chiulangiu crunt.

Păi şi dacă joaca Juve, şi tu trebuie să munceşti, preferi să nu munceşti, e simplu. Dar ce ar fi să munceşti şi Juve tot să joace? Ar fi sfârşitul lumii? Dar dacă ai sta la şcoală până la ultima oră, chiar dacă e ora de religie şi tu eşti protestant – agnostic – ateu – catolic – nu-ţi place religia – sau îţi place da n-ai chef – orice e în şcoala-muncă nu este degeaba. Asta am realizat eu după (22 – 7 + 0,5) cinşpe ani şi două sferturi de şcoală şi în jur de un an de muncă… Oare de ce sunt unii de 50 de ani care se supără că tre să iasă la pensie la 65 în loc de 64? Sau de ce există femei care se urcă pe pereţi când află că acum au voie să stea acasă cu copii numa 1 an (doi dar cu mai puţini bani) sau de ce se plânge profesorul că el câştigă doar 1000 de lei când el lucrează 15-20 de ore pe săptămână. Pune mâna şi fă altceva în timpul liber!

Şi cel mai tare dintre toate: Crin Antonescu şi Victor Ponta – parlamentarii cu cea mai scăzută prezenţă. Cum poţi fi tu un model de consecvenţă în cazul ăsta? Cred că singurul lucru la care noi românii suntem consecvenţi este la lipsa de consecvenţă (moamă cât de original am fost), şi da, nici eu nu sunt consecvent cu scrierea pe blogu-mi!

Vrăjitoare – argumente pertinente!

La ce te gândeşti când auzi cuvântul „vrăjitoare”? La Harry comPotter sau la babele alea urâte şi zbârcite care se topesc atunci când arunci cu apă pe ele (de fapt nu se topesc ci le cade jegul de pe ele), sau la ţigăncile autohtone împodobite precum pomul de Crăciun, în aur, fuste colorate şi prostie (asta nu se găseşte neapărat în pomul de Crăciun). Cert este că imaginea Hollywoodiană nu mai exista de ceva timp în realităţi (ca şi cum ar fi existat vro dată), iar imaginea actuală şi autohtonă vrăjitorească este specifică celor tuciurii cu 2-3 clase mai multe decât Titanicul (că tot a fost filmul la teve recent). Totuşi, aceste exemplare pe care nu le mai vezi în momentul în care stingi lumina au reuşit să mă impresioneze cu un interviu şi citez:

„Aceşti oameni care conduc această ţară, o conduc cu picioarele şi nu cu capul. Să ne deschidă cabinete de vrăjitorie, să testeze fiecare vrăjitoare ce poate să facă. La urma urmei să ne facă şi nouă o pensie. Pentru că nu este normal. Dacă dai, trebuie să şi primeşti. Nu ne-a învăţat statul. N-au avut o şcoală sau un liceu să ne-nveţe ghicitorie sau vrăjitorie”, spune, revoltată, vrăjitoarea Brăţara (citat de pe realitatea punct net).

Adică, un argument pertinent, bine enunţat şi corect argumentat poate face mai mult decât un solz de şarpe în gură de broască în braţele unui pisic într-o cupă de aur, pe malul Dâmboviţei. Cu alte cuvinte se poate ca o vrăjitoare să aibă cap, cel puţin pentru a îi ataca pe cei ce doresc să le submineze independenţa financiară prin introducerea în nomenclatura muncii a jobului de „ursicătoare” sau cum o fi trecut.

Mă rog, magia albă (pentru că aia neagră cică nu e bună, că deh, există magie bună şi rea) se vrea impozitată, şi cum e la moda, IsPaul scrie şi el despre asta, ca să nu-şi piardă cititorii, cu alte cuvinte, el încearcă să vrăjească pe cel ce aruncă pupila pe cuvintele aşternute digital, deci poate că în noua nomenclatură, dacă nu se va înfiinţa rolul de blogger, mă bag şi eu la vrăjitorie!

Ce are in comun Rock-ul cu tabloidele româneşti…

Mda, se poate spune ca probabil nu s-ar vedea nici o legătură între cele două… Şi totuşi, v-aţi întrebat oare ce anume face rock-ul să se vândă precum sexul vinde în tabloide?

Păi ce treabă are poza de sus cu, să zicem, distorse II? Păi are… că deşi exista o mică categorie care ascultă şi le place Nirvana – Unplugged, larga majoritate însă nu-şi imaginează Smells Like Teen Spirit cântată altfel decât tare şi zgomotos. Dacă eşti cu unplugged-ul este ca şi cum ai spune că citeşti Libertatea pentru ştirile din politică…

Mai pe scurt, Gi-gi-ul vinde la fel de mult precum vinde sexul. Defapt rock-ul este distorse, şi cine zice contrariul vorbeşte în particularităţi…

Dap, concluzia este că distorse-ul are legătură cu sânii… Şi acum stau şi mă întreb ce oare m-o fi apucat să scriu postul ăsta…

Poliţia română işi face, şi anume, datoria!

Cam aşa arăta domn Agent cu o linie pe umăr. Mă rog, mai pe scurt relatarea sună astfel:

Suptsemnatul se deplasa într-un vechicul de non-culoare albă în zona gării de norod. Prin acia, şi anume, zonă, se află o trecere de pietoni, iar suptsemnatul aflat pe banda a treea nu a acordat prioritate pietonului care tocmai călcase aşa-numita zebră, astfel domn agent s-a autoconstatat sesizându-se şi s-a inceput a gesticula cu mâna în sensul de, ca suptsemnatul să, şi anume, oprească.

Zis şi făcut, numa ca io, neştiind care este mersul, ştiind ca nu-s tocmai bătut în cap şi etc, am zis că ăsta doar vrea să schimb banda, şi aşa am făcut, da abia apoi mi-a picat fisa, după ce am văzut ca mai este încă vo 6 inşi cu chipie pe acolo, că ar fi trebuit şă mă returnez la locul faptei.

Am întors, domn agent venii spre marca reno, tip symbol şi îmi ceru actele, zicând prin menţiune ceea ce suptsemnatul a precizat mai sus. Apoi luă perseverenta decizie de a reţine carnetul cunoscut sub formă de permis de şofer pentru vo 3j de zile. Apoi dădu dovada şi se tiră.

Acum voi ziceţi: Ispaule, tu oricum eşti un şofer prost şi mai bine că ai rămas fără carnet, şi eu zic, da frate, aveţi dreptate! Dar o sa fiu fără carnet numa vo o lună aşa…

Peseu, sa nu se înţeleagă că am ceva cu poliţia, eu chiar am încălcat legea acum, şi până acum nu numa pe aia!

Subcarpaţi – Gimmy e d’acord

Nu ştiu dacă aţi observat că numele actual al lui Gimmi este Gimmy, ceea ce inseamnă că s-a reîncarnat. Da, acum nu mai are tatuaj cu HP ci cu Acer şi are şi un fel de feislift. Mă rog, adica mnah, mă folosesc de această ocazie să fac 2 în 1, precum nessu, sau ce e ăla. Adică, zic că mă bucur de o nouă ustensilă de scris, la care se adaugă cea mai plăcuta surpriză de toamnă-iarnă: Subcarpaţi.

Da, gen aşa se cheamă şi gen sunt mult prea jmekeri. Despre ce este vorba: Un fel de Şuie, din câte am înţeles are şi Junkyard ceva de-a face cu ei, un fel de Phoenix, dar cu totul şi cu totul original.

Prima impresie a fost fabuloasă, a doua la fel, iar atunci când am dat de site-ul lor, chiar am fost izbit. Coverul albumului este demenţial, o idee gen…ială.

Dar să trecem peste evidentele chestiuni legate de imagine. Până la urmă este vorba despre o formaţie vocal-instrumentală, deci esenţa este ce iese din boxe. Intr-adevar, un mix reuşit intre dub-step, trip-hop, hip-hop şi… Fărămiţă Lambru. Poate suna ciudat, dar dacă omenii ăştia şi-au propus să păstreze autenticitatea folclorului românesc în rândul celor care se plimbă mereu prin A-Fire-Goblin-etc, eu zic că au reuşit, cel puţin cu albumul ăsta.

Intră liniştit în aria psihidelicului, dar nu o ia pe arătură ca stoner-metaliştii, iar cine s-a gândit ca psihidelicul şi ţambalul n-au nimic în comun, think again!

Una peste alta, chiar nu am mai fost atât de impresionat de ceva scos în România de când… să zic de când am ascultat prima oara Paraziţii, dar nu este nici pe departe acelaşi sentiment.

Şi ca să rămânem în asentiment mioritic, gen, aş îndrăzni să zic, astăzi, odată cu ziua naţională a României, că ceva mai marfă decât lansarea ăstora nu se putea întâmpla. Şi dacă până acum ascultam albumele sau vedeam filmele înainte de a le recomanda pe blog, acum zic că sunt abia la melodia 8 de pe album, şi ca să vă înlesnesc şi vouă căutarea pe net, vă dau acest link la care puteţi scoate moca albumu. Gen.

Hai audiţie plăcută, şi să vă crească spiritul naţional(istic)!

Master… sperăm – updeit

Da, şi zic că m-am dus şi eu ieri să dau un interviu, şi mai zic că eu chiar am făcut asta, respectiv mi s-a luat un interviu. Am zis acolo tot ce am avut de zis şi aştept ca din cei 2j cinci de inşi să intru şi eu printre primii 10, căci mnah, numa ăia intră la buget. Ar fi ideal să fiu admis la buget că aş scăpa de o grijă de vo 26 de bătrâne.

Mă rog, am făcut febră musculară deja de la cât îmi ţin „fingers crossed”, dar totuşi sper să fie rezultate, dacă nu… asta este…!

Zic din ou… am intrat la Mastăr, studeiz comunicarea politică şi marketingul electoral vo 2 ani, dar ştiu sigur că primul este moca! gen.

Totally random ideas!

Am o totală disatisfacţie… Nu ştiu unde să o înregistrez. Este genul ăla de somn pe care îl ai, dar nu pentru că eşti obosit, ci petnru că eşti plictisit. Monotonia se manifestă constant, iar lipsa scrierii pe blog a făcut parte din această monotonie. Aşadar m-am gândit să rup îndelunga tăcere şi să tastez câteva idei.

Cu ce să încep… Păi în primul rând trebuie să spun că am văzut vo 2-3 filme care trebuiesc trecute în lista de „obligatoriu” sau cum ar zice vrun anglofon: „must-see”-uri.

Deci, ca să vedeţi că holocaustul a fost biliboaca pe langă ce s-a petrecut în Africa, uitaţi-vă la Hotel Rwanda, şi veţi înţelege că atunci când evreii se plâng că au fost biblibociţi de nemţi ei fac un abuz şi noi suntem fraieri că punem botul. Tot în categoria Africa intră şi „the last king of Scotland”. Ambele filme se bucura de nominalizări şi laureaturizări (nu lăturizări) oscarigene.

După această scurta incursiune în lumea filmului, trebuie să trecem la cotidian şi să spunem că Sorin Ovidiu Vântu a fost în sfârşit arestat. Ăsta o să păţească precum Al Capone şi o să fie închis pentru o chestie mult mai măruntă decât ceea ce a făcut. Măcar atât să primească cei 400.000 de păgubiţi, adică 4,5% din populaţia ţării şi mult mai mult dacă este să luăm în considerare familiile pe care aceştia le aveau în întreţinere.

România joacă un fotbal de rahao, sau căcat, cum ar zice alţii… Nu suntem în stare să batem Belarus sau Albania, singurele ţări geografic în Europa a căror economie aproape că o întrecem. La toate acestea se adaugă faptul că s-a remaniat guvernul, fapt coroborat cu lipsa acută de inteligenţă în rândul celor care stau cu ochii pe agitatori.

Observ un continuu şi perpetuu „hate speech” în rândul televiziunilor româneşti. Duna TV urlă că vrea ţinut secuiesc, Beunu Teve zice că băsexu e şmecher cu j m, apoi apare Badea M care spune că nu este adevărat, iar la realitatea se întreabă „păi cum, băsexu a spus că e şmecher, deşi nu este, ceea ce înseamnă că nu este”, apoi tot pe beunu teve se dă în reluare ca băsexu e şmeker, numa că pe oteve s-a dat înainte de arestare reluarea arestării. Cu alte cuvinte sunt scârbit de televizor.

Noroc că mă mai uit la discovery, care şi aia haleşte cu Perversu ca pă Târgu Ocna tot felul de inepţiozităţi. A, scuze, vorbeam defapt despre Neişionăl Giogrefic Cianăl, că Discovery este relativ OK.

Muncesc, mănânc când apuc, n-am bani (de altfel asta nu e noutate), vreau sa intru la master, ceea ce înseamna că trebuie să îmi fac un eseu şi un dosar şi să îl şi depun, vreau să dorm, şi nu mai ştiu. Cert este că trebuie multe!

Vă pup şi ne vom mai povesti când mă voi plictisi din ou.

La copac!

Păi mnah, s-a terminat şi Sonisphere, şi bineînţeles că nu mi-am cumpărat bilet (că doar criza îi afectează şi pe bloggeri, nu?), dar am găsit modalitatea perfectă de a vedea ce se petrece pe scenă…

Zic, era cam ora şase aşa, şi cânta Anthrax, parcă… şi am vorbit cu un oltean chel să căutăm vrun loc pe unde să sărim gardul, că poate prindem şi noi Metallica, măcar… Unde frate? am dat două ture în jurul Romexpo, şi nici măcar vro şansă… nici măcar vro 10 metrii de gard nesupravegheaţi de BeGeSeu… Dar printre turele date de noi, am întrezărit o găurică undeva în gard, mă rog, găurică însemnând vedere către scenă, iar cu puţină chinuială (din partea unuia care nu are 1,92) se putea vedea şi unul dintre monitoare. Acolo am încremenit cu 3 peturi de bere timp de vro 5 ore. A cântat Megadeath, Slayer iar mai apoi, „Hello Budapest” Metallica. Băieţii au fost totuşi cumsecade şi, dându-şi seama că au gafat cu numele locului au tot repetat apoi „Bucharest Romania” şi la final au aruncat vrun chil de pene de chitara în mulţime… dar mnah, se iartă!

La returnare un foarte mare puhoi de foarte mulţi oameni a început să se disperseze.

Astăzi însă, am adunat vo câţiva de prin cămin şi i-am dus şi pe ei la copac, unde, în timp de 2 ore am avut deosebita plăcere de a vedea pe un pletos cum tot insista el să stea suit în copac în timp ce un Begesist chel îl tot convingea să se dea jos. Cred că a făcut un Master în negocieri acel doi-pe-doi… Mă rog, e bine că nu s-a lăsat cu sânge. La toate acestea se mai adaugă o tanti care, la un moment dat a vrut ea să facă şuşu taman în faţa noastră… O blondă din categoria „bună” şi-a dat jos bludjii şi s-a pus în vine iar publicul (nu pubisul) era în extaz!!! O imagine inedită şi un moment de 3j de secunde în care toţi (cel puţin băieţi) au uitat cine este pe scenă la 80 de metrii mai încolo.

Rammsein nu au dezamăgit, deşi şi-au cântat poate prea multe piese noi, mai puţin consacrate, totuşi au reuşit cât de cât să dea foc la scenă…. Au reuşit să încingă publicul, şi cel mai important, au avut o română mai bună decât corijenţii fără diplomă de la firma de pază în albastru…

Poate sun prea obosit sau poate mi-am pierdut îndemânarea de a scrie pe blog, însă vă recomand să-mi uraţi bafta marţi căci tre să ne licenţiem! (sau ăm…)

De ce să donezi sânge?

Recunosc că iniţial, când m-am gândit să scriu postul ăsta am vrut să-l fac sub forma de listă, cu motive… Însă cred că dacă vă spun că salvezi o viaţă (cel puţin) şi primeşti şi ceva în schimb (bonuri de masă) este suficient. Faceţi chestia asta cât mai des cu putinţă pentru că nu se va şti nici o dată (ferească) dacă veţi avea şi voi nevoie!

Fără frică de ace şi de a vedea roşu, sub deviza „aveţi sânge-n c#a%e, pune-ţi-l la bătaie”: Donează!

Motive ca să nu te apuci de licenţă

Stăteam astăzi şi mă întrebam de ce nu mă apuc şi eu ca tot omul botezat de licenţa aia nenorocită. Şi iată câte chestii mi-au putut trece prin cap:

1. Pentru că mereu ai altceva mai bun de făcut…

2. Pentru că deşi eşti în an terminal şi totul a decurs bine trebuie să vină un prof-profă care să dea cu băţul în baltă şi sa te facă să strângi din buci pe ultima sută de metrii.

3. Pentru că preferi să scrii pe blog decât despre subiectul principal de licenţă.

4. Pentru că dacă îţi bate cineva la uşă abia aştepţi să vină cu o propunere de ieşeală sau altceva, orice altceva.

5. Pentru că nu ai chef.

6. Pentru că deşi ai scris o pagină nu-ţi mai vine să mai scrii încă 39.

7. Pentru că nu ai iniţiativă. Dar de loc!

8. Pentru că nu e ca şi cum viaţa şi viitorul tău ar depinde de asta.

9. Pentru că ştii deja tot ce e de ştiut despre tema ta de licenţă (nu-i ăsta scopul?)

10. Pentru că ai face orice altceva, dar orice (parcă am mai zis asta…)

11. Pentru că te calmezi când auzi că încă o jumătate din grupă nu s-a apucat încă, iar din cealaltă jumătate n-a terminat nimeni.

12. Pentru că stai şi citeşti asta în loc să te apuci o dată!

13. Pentru că cifra 13 aduce ghinion (sunt motivele mele, eu le inventez!).

14. Pentru că poţi găsi cel puţin 13 motive ca să nu te apuci.