România are nevoie de reformă electorală. Iată cum!

Sunt multe lucruri care trebuie schimbate în România, de la borduri roșii la țara în sine și conducătorii ei. Însă sunt puține lucrurile care pot fi schimbate peste noapte și care ar putea să aibă un impact atât de mare asupra funcționării unui stat democratic ca raportarea la procesul electoral. Și voi încerca să mă explic. Mai exact, modul în care liderii politici și cei care iau deciziile sunt aleși le conferă acestora o formă de imunitate non-legiferată față de electorat. Adică dacă nu sunt aleși direct de către aceștia nu au senzația că trebuie să răspundă pentru ceea ce fac în fața lor, ci doar în fața celor care au făcut numirea lor pe poziția de pe buletin posibilă. Rădulescu sau Bacalbașa nu au nicio urmă de dorință de a răspunde în fața electoratului ci doar în fața partidului. Puțin le pasă de bun-simț și logică, dar când vine vorba de tăiat macaroana din partea puterii se vor fi comportat diferit. La fel și cu Șerban Nicolae și, am s-o spun, chiar și cu Alina Gorghiu (care n-a fost prezentă la ședința comisiei juridice, neprezentarea ei făcând posibilă trecerea amendamentelor privind grațierea corupților). Un mod simplu de atragerea a răspunderii aleșilor este însăși alegerea lor directă și nu pe linie de partid. Și nu, nu mă voi raporta la votul uninominal, dar vorbim mai jos.

Apoi se întâmplă aspectul invers, cel al implicării cetățenilor în procesul electoral. Mi se pare cumva ciudat din punct de vedere logic ca un ”decision maker” să ia anumite decizii deosebit de importante, cum ar fi, în cazuri extreme, intrarea în război, în condițiile în care nu este mandatat nici măcar de jumătate din populație. Normal ar fi să fie mandatat de… toată lumea (a se citi ”majoritate absolută”). Și da, mă gândesc serios ce înseamnă asta, anume instaurarea obligativității votului. Un efect democratic al neprezentării la vot ar fi deja clișeul ”tragerea unui semnal de alarmă” care în condițiile unui sistem electoral precum cel românesc nu reprezintă decât un mijloc de profitare din partea candidaților, pentru că procentele sunt mult mai mari atunci când prezența la vot e mai mică. Dar asta ați văzut deja la ultimele două procese electorale. Și acestea fiind spuse, în consecință, comunicarea dusă de partide și candidați în campania electorală nu au scop real atragerea de voturi cât diminuarea votanților contra-candidaților. Ăsta este principalul efect al campaniei negative.

Și acum c-am vorbit despre motivul pentru care trebuie reformat sistemul – atât din perspectiva aleșilor cât și a alegătorilor, uite propunerile mele:

  • Mandate de 4 ani pentru toate funcțiile publice cu maximum de 8 ani în funcție. Deci și primarul, și deputatul, și senatorul, și președintele, și ministrul (chiar dacă nu e ales direct) să nu poată sta mai mult de 8 ani (cumulați) pe scaun.
  • Anul alegerilor să fie diferit – adică într-un an avem alegeri parlamentare, într-altul prezidențiale și într-altul locale. Alegerile europarlamentare sunt o excepție aici, și și la punctul de mai sus. Efectul principal al acestei ”reforme” ar fi menținerea capacității de controlare de către cetățeni a politicilor duse de aleși, cetățenii exprimându-și acordul sau dezacordul asupra deciziilor luate de conducători. Așa-zisele ”checks and balances”
  • Obligativitatea participării la vot este un alt aspect important, din punctul meu de vedere. O idee pe care o am și mi-o asum, deși ușor greșită principial, ar fi invalidarea oricăror alegeri cu prezența la vot mai mică de 50%+1 dintre cei înscriși pe liste și amendarea celor care nu s-au prezentat la vot. Dar înțeleg că nu se poate această formă de condiționare, așa că putem institui principiul prezenței obligatorii la vot cu posibilitatea expresă de a vota niciun candidat, neprezentarea fiind urmată de amendă sau obligativitatea participării la niște cursuri de cultură civică.
  • Sistem de vot preferențial. Cum? Imaginați-vă că în loc să puneți ștampila pe un singur partid/candidat puteți alege ordinea în care vă plac aceștia. Dacă vreți să votați cu, să zicem, IsPaul, dar nu aveți încredere că va ieși și vă e frică că votul va fi pierdut, acum veți vota direct cu, să zicem, Zosso. Dar în sistemul preferențial puteți pune cifra 1 (unu) în dreptul lui IsPaul și 2 (doi) în dreptul lui Zosso și 3 (trei) în dreptul lui Eftimie. Pentru că vreți orice numai să nu iasă Bogdan Stoica, dar vreți în principal să câștige IsPaul. Acest sistem de vot trebuie instaurat pentru Parlament și Primării, fiind un substitut bun pentru votul în 2 tururi. Și că tot vorbim de Parlament…
  • Câte un senator și un deputat la 120.000 de români cu drept de vot. Adică 300 (+/-) de parlamentari (cum am votat acum vreo câțiva ani). Ăștia vor fi aleși pe sistemul de vot preferențial menționat mai sus, individual (deci nu pe liste), pe baza unei împărțiri geografice echitabile.
  • Și că tot vorbim de sisteme complicate de vot, cu prezența obligatorie, mai ales în condițiile în care România are una dintre cele mai bune infrastructuri de date din lume, votul electronic trebuie să fie instaurat.

    De v-ar trimite părinții și la vot…
    foto: Cătălin Georgescu

Într-o democrație funcțională, mandatul alesului este legitimat de vot și perioada valabilității mandatului. Politicile duse de acesta, însă, trebuie supuse controlului public pentru că nu mai trăim în 1870 când doar 30% din populație știa să citească. La ora actuală propagarea informației și capacitatea de a discerne a alegătorului este peste posibilitatea sistemului electoral actual de le traduce în deciziile aleșilor. Degeaba știm noi tot ce mișcă atâta vreme cât următoarele alegeri care pot zdruncina un partid vor avea loc peste trei ani și jumătate. Cetățenii nu au posibilitatea de a influența deciziile imediate ale politicienilor decât, cum s-a văzut la începutul anului, ieșind în stradă în număr foarte mare.

Din nou, cred cu tărie că aceste modificări vor aduce politica mai aproape de oameni și mai departe de tertipurile din campaniile electorale folosite de diverși pentru a câștiga și nu pentru a face un bine dezinteresat.

O lună fără Facebook

Ați văzut probabil acum vreo lună postarea mea că nu mai intru… o lună… pe Facebook. Să vedem ce și cum se întâmplă. O să încep cu împărtășirea a ceea ce am învățat, apoi voi continua cu ce am făcut, ca să vedem cât de productivă e treaba. Și voi încheia cu ceva concluzii.
1. Viața fără Facebook există și… este ușor diferită. Acum, cu toții vă dați seama, mă refer la cei care utilizează acest mijloc de socializare în mod sistematic, că se poate și fără. Doar aveți prietenul ”acela” fără FB, fără smartphone. Dar în viața de zi-cu-zi, FB ajunge să fie util. Afli chestii noi sau importante foarte repede. Cunoști opinia oamenilor apropiați, sau care contează pentru tine, destul de ușor; știi ce s-a întâmplat în sat sau în capătul României în 5 minuțele și ești constant notificat de evenimentele care ar putea fi importante pentru tine. Fără FB astea devin deja poveri. Pierzi din bazinul general de cunoștințe de acest gen, petreci mult timp ca să le afli, dar modul de aflare este mai plăcut, sau mai tradițional: trebuie să vorbești cumva fizic cu oamenii.
2. Facebook te vrea înapoi. La modul grav. Primesc mail-uri zilnice, și zic mail-uri că e la plural, de la FB. Două notificări pe zi, numa-numa să nu părăsesc site-ul lor de socializare. Hey, pierde Zuckerberg bani și nu vrem asta…

Două notificări pe zi... Ca să facă corporația bani...
Două notificări pe zi… Ca să facă corporația bani…

3. Am prea multe aplicații conectate cu Facebook. Instagram, Goodreads, Runtastic… iar lista poate continua. Multe, spre zeci, de aplicații cu care mă conectez fără să-mi știu parola pentru că sunt conectat la FB. Și cum mă afectează asta? Păi numai dacă uit să debifez opțiunea de postare pe FB mă iau oamenii la întrebări ”păi boss, n-ai zis că nu mai intri?”. Da, am zis că nu mai intru, nu că nu mai postez. Iar comoditatea pe care mi-o oferă FB prin inter-conectivitatea aplicațiilor este un confort la care nu prea vreau să renunț.
4. Nimănui nu-i pasă. Și când zic nimănui, poate exagerez. Dar mai repede cred că exagerez cu cuvântul ”a păsa”. Zic sunt puțini oameni ”afectați” de concediu-mi din spațiul virtual. Și chiar și afectarea asta este ceva derizoriu… Poate sunt ”impresionați” de gest, dar finalmente nu le va păsa, în sensul românesc al cuvântului, că am părăsit eu Facebook-ul. Nu suntem în South Park să rămânem șocați că a părăsit cineva Twitter-ul. Și e foarte bine că nimănui nu-i pasă, că până la urmă, pentru mine am făcut experimentul acesta, și nu pentru lista mea de prieteni.
5. Am avut 73 de notificări, 3 cereri de prietenie și 15 conversații ratate într-o lună. Nu e mult, e drept, dar nici nu știu după cât timp mi le șterge în mod oficial Facebook-ul. Cert este că dacă cineva își propune asemenea experiment, să își dezactiveze notificările feisbucciene de pe telefon. Eu am lăsat mess-ul activ pentru momente de urgență. Prost am făcut, dându-mi seama că dacă e urgență, dădea omul de mine.

Dovada la notificări...
Dovada la notificări…

6. Nevoia de rețele de socializare persistă. Și da, s-a activat și la mine. Am stat mai mult pe Twitter, pe Instagram și pe Goodreads. Dar am fost mai productiv în multe sensuri, scriind două review-uri pe IMDB, câteva postări pe WordPress și citit ceva cărți (3, mă pregătesc să o termin pe a 4a) pe Goodreads. Am alergat 10 km la relay-ul de la maraton, în condițiile în care eu nu alergasem mai mult de 4 km legați în viața mea până miercuri 5 octombrie. Am fost la o nuntă, un party mare cu firma, am cules via, am văzut ambele dezbateri prezidențiale americane (despre una am scris aici)… Una peste alta, multe. Dar nu FB a fost cel care-mi tăia productivitatea, ci eu mie însumi. Am aruncat vina pe acest site de socializare pentru că e mai simplu așa decât să recunosc că mă complăceam.

4 medalii... nu engolpioane!
4 medalii… nu engolpioane!

Ca o concluzie: da, viața fără Facebook este mai productivă, dacă asta e ce urmărești. Dacă ai un mare proiect la care trebuie să lucrezi, recomand cu mare căldură renunțarea la FB. Dar dacă el este o sursă bună de informare și organizare a timpului, atunci e mult mai simplu să spun că nu are sens renunțarea la ”site-ul” de socializare.